May 2015

Indicatorul către conacul Bălcescu îți apare undeva după Dedulești, când mai ai puțin și ajungi la Râmnicu Vâlcea. Și dacă ai drumuri multe înspre Transilvania sau Oltenia, nu se poate să nu-l vezi de cate ori treci și…să rămâi cu o curiozitate. 🙂
Într-o vineri, înainte de prânz, am aflat ce-i în direcția indicatorului și în spatele numelui de “conac”.

“Conac”, aici,  înseamnă o casă în stil brâncovenesc, cu influențe gotice, construită în vârf de deal în prima jumătate a secolului al 19-lea (1824, ca să fim exacți). Cula dinspre poartă, contraforții, ferestrele mari ale verandei, cele două scări ce duc către intrarea principală sunt îndeajuns pe a-i face pe pasionații de arhitectură să se bată pe umăr și să se felicite că s-au abătut din drum și au venit până aici. O astfel de casă, care sa te teleporteze în urmă cu două secole, nu găsești pe toate drumurile.

Și odată ce intri, teleportarea are loc. Intri în salon, în camera în care se lua masa, în dormitorul familiei Bălcescu, străbați locul unde Nicolae Bălcescu a crescut alături de mama sa și de cei 4 frați. Cum încăpeau toți în același pat din ultima cameră rămâne un mister…

Calci pe dușumeaua pe care a călcat și el, te uiți la grinzile la care s-a uitat și el. Și admiri grădina și dealul împădurit din spate și te gândești cât de mult i-au lipsit aceste imagini în momentul în care i-a fost refuzată intrarea în țară și a fost nevoit să moară în exil, la Palermo.

Din păcate, teleportarea nu durează mult. Doar în patru încăperi te poți bucura de mobilierul Biedermayer, de covoarele oltenești, de ceramica de Corbi (un centru de olărit faimos, nu departe de comună, dar care și-a pierdut meșteșugul în ultimii zeci de ani) și de cea de Curtea de Argeș. În restul conacului este amenajată o expoziție dedicată personalității lui Nicolae Bălcescu. Genul de expoziție care plictisește și uimește în același timp.

Uimește pentru că a rămas neschimbată de zeci de ani, deci poți admira în întreaga ei splendoare un mod de amenajare comunist: panouri de sticlă ce protejează hărti și documente, pe care găsești litere negre lipite cu grijă, vitrine de lemn în care sunt prezentate diverse documente importante. Plictisește din aceleași motive. Grupul celor pasionați de evenimentele de la 1848 este unul relativ mic iar expoziția de față nu face mare lucru pentru a-l lărgi sau pentru a-l face pe vizitatorul de rând, român sau străin, să se apropie de figura lui Nicolae Balcescu și să înteleagă un pic mai multe despre rolul său în schimbarea de la macaz de la 1848.

Din fericire, la sfârșitul turului expoziției ajungi aici, în verandă, și te gândești că ai șede câteva ore, cu o carte și un ceai lângă, și ai căuta inspirația, așa cum au făcut probabil și artiștii care au venit aici după 1948, când Radu Mandrea, unul dintre urmașii familiei Bălcescu, a donat-o statului spre a fi “loc de reculegere și studiu”. Câțiva ani mai târziu, când regimul comunist a găsit un interes deosebit în figura lui Bălcescu, locul a fost amenajat în muzeu.

Tot din fericire, mai este grădina. Cu biserica Bălceștilor, mutată din sat pe domeniu, cu mormântul Sevastiței Bălcescu (mama lui Nicolae), cu o imensă magnolie albă. Și rămâi cu senzația că e bine aici și că data viitoare ar trebui să îți iei o păturică și niște sandvișuri să faci un picnic.

Bine de știut

• în momentul în care intri pe poartă, se acționează o sonerie (puternică) care anunță pe curatori ca au vizitatori; deci, dacă sunteți un grup mai mare, intrați toți deodată
• biletul de intrare este de 3 lei de persoană (adult); taxa de ghidaj e 5 lei iar cea de fotografie 5 lei (pentru tot grupul)
• pe drumul Pitești – Râmnicu Vâlcea, din localitatea Milcoiu se face stânga, se urmează indicatoarele și apoi, în circa 5 km, se ajunge la muzeu