Sincer, nu ştim când s-a dus anul ăsta. Ştim unde s-a dus (excursii în Oltenia, în munţi, în Apuseni, în Bucovina, în Banat), dar când…
Pe scurt, lucrurile arata cam asa:
Toate s-au întâmplat din aprilie, când am tras obloanele şi am deschis uşile, până în decembrie, când am copt cozonaci. Şi în spatele fiecărui număr şi fiecărei cifre se ascund poveşti, frici înfruntate, zâmbete, oboseală, odihnă, prietenii noi, prietenii vechi şi, nu în ultimul rând, secrete aflate.
Cel mai fain moment?
Ioana: am o egalitate de puncte între seara petrecută la cădiţe, în Băile Herculane, pe beznă, la aproape zero grade şi ultimii kilometri din expediţia călare în Munţii Lotrului, petrecuţi într-un galop demn de Stăpânul inelelor.
Gabi: Momentul când m-am convins şi l-am convins pe Fulger să pornească în galop e foarte sus pe listă. Şi atunci când, după 2 zile de ploaie şi călărit sub pelerine, cineva a venit la mine şi mi-a zis “m-aţi convins că vremea nu contează într-o excursie.” În a treia zi a ieşit soarele.
Pe lângă răspunsurile noastre, mai există cel puţin alte 100, ale celor care ne-au însoţit şi ale celor care ne-au primit în casele lor.
Şi da, a fost un an bun.