Știam de Brâncuși și de Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu de când povesteam despre figuri importante ale județului Gorj la orele de geografie din clasa a IV-a. Îmi amintesc că mă simțeam mică, mică de fiecare dată când mă așezam la baza Coloanei Fără de Sfârșit. Simțeam ceva, dar nu puteam să exprim ce simțeam.
Și acum mi-e greu, însă mă ajută cuvintele artistului să descifrez și sculpturile și simțirea. Prima mea întâlnire adevărată cu Brâncuși a fost într-un articol în care o prietenă descria “10 locuri românești la Paris”. Ei îi datorez descoperirea poveștii “Sărutului” – o sculptură comisionată de tatăl Tatianei Rachewskaia, o domnișoară foarte bogată care s-a sinucis din dragoste.
Povestea m-a făcut să caut mai multe despre sculptură și să înțeleg cum vede Brâncuși legătura între viață, moarte și dragoste. Sculpturile lui sunt în evoluție – mai întâi a făcut “Sărutul”, apoi o “Coloană a Sărutului” și apoi “Poarta Sărutului”. Spunea…
“Am vrut de fapt să fac un lucru care să pomenească nu despre o singură pereche, dar despre toate perechile de oameni ce s-au iubit și s-au perindat pe pământ, înainte de a-l fi părăsit.”
Ce uimește la Brâncuși e simplitatea (sau “complexitatea rezolvată”, cum spunea el). Dacă te uiți la Poarta Sărutului cu un ochi neavizat, vezi linii și cercuri săpate în stâncă. De fapt, pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului – două jumătăți ale unui cerc. Pe motivul de deasupra porții sunt reluate siluetele a 40 de perechi de îndrăgostiți, așezați față în față; pe chipurile lor se văd doar ochii și gura, ce unește două jumătăți ale aceluiași întreg. Siluetele înlănțuite din statueta “Sărutul” au fost reduse la câteva elemente și aduse pe poartă pentru a pomeni despre cupluri, iubire, viață și moarte, mereu.
După articol și după revederea cu ochi “noi” a complexului de la Târgu Jiu, am vrut să văd atelierul de la Paris. Atelierul conține o mare parte din operele lui și este reconstituit de Centrul Georges Pompidou după atelierul original. Când am ajuns nu știam la ce să ma uit mai întâi: la ansamblu, la felul în care cade lumina pe obiectele din bronz și din marmură, la fiecare sculptură în parte sau la socluri. Brâncuși era constant preocupat de relația dintre sculpturi, de spațiul dintre ele și de socluri. Apropierea dintre sculpturi în atelier a devenit esențială, așa că pe la 1950 maestrul refuză să-și vândă sculpturile. Dacă totuși îl convingea cineva, înlocuia sculptura cu una de ghips, dându-i aceeași valoare ca uneia din marmură sau bronz.
Următorul pas este întâlnirea cu Brâncuși la el acasă, la Hobița. Știu că poarta oltenească sculptata de el e la Paris, dar vreau să văd locurile care l-au format, grădinile în care își imagina forma Coloanei Infinitului în stejari, masa simplă la care a mâncat și pridvorul unde îl aștepta mama lui.
Voi ce întâlniri ați avut cu Brâncuși? Sau ce întâlniri vă doriți?
***
Pe 19 februarie se împlinesc 140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Comunitatea La Blouse Roumaine a hotărât ca perioada 15 – 21 februarie să fie Săptămâna Brâncuși, 7 zile în care celebrăm împreună esența lucrurilor. #Brancusi140 #Brancusiweek
Recent Comments