Ospăț la conac în Runcu Gorjului – Oltenia Brunch

By August 30, 2020November 28th, 2020Destinatii, Gastronomie, Oltenia, Traditii

Al doilea #OlteniaBrunch ne-a reunit pe 15 august în curtea conacului “La Colonelu” din satul Dobrița, unde oaspeții au avut ocazia de a asculta istoria de peste 500 de ani a familiei ce administrează conacul încărcat de istorie.

Alături de noi, gazdă a evenimentului a fost Asociația GAL Cheile Sohodolului. Echipa de prieteni reunită: angajați ai asociației, voluntari, colaboratori, bunici, vecini, pe scurt comunitatea locala a pregătit un ospăț pe cinste pentru care le mulțumim mult.

Oaspeții au gustat preparate pline de savoare: brânză de oi, șuncă de casă, salată de fasole verde, pate de casă, legume proaspete din gradină, zacuscă de mănătărci și o fasole bătută cu usturoi, alături de care și-a găsit locul o varză tradițională cu cârnați de la garniță. După o mică pauză de siestă, chisălița de prune și vișine îngroșată cu mălai a stârnit curiozitatea tuturor, iar dovleacul cu lapte și vanilie a desăvârșit experiența gustativă. Cornulețele cu rahat și lubenița rece au completat praznicul.
Copiii au putut alerga în voie pe domeniul conacului și s-au bucurat de mica fermă cu animale.

De la eveniment nu au lipsit producătorii de miere de albine și produse asociate, precum și meșterii populari care au prezentat tehnica de realizare a țesăturilor metoda tradițională.
Aflându-ne într-o zonă cu potențial viticol, nu putea lipsi degustarea renumitului vin de Runcu, “licoarea ce așează la masă oameni necunoscuți și ridică de la masă prieteni”.

După masa copioasă am pornit într-o plimbare prin sat pentru a cunoaște specificul arhitectural local și a afla povestile despre aurul haiducilor ascuns în peșterile din Cheile Sohodolului, precum și legenda de la Toaia Dracilor.

Citește mai multe detalii despre răsfățul cu dovleac cu lapte și vanilie și povestea Conacului La Colonelu’ în care a înnoptat Regele Mihai spusă de Andreea Vasile pe blogul său.

Iată și câteva poze care au surprins bunătățile și bucuria de la eveniment:

Mulțumim Andreea Vasile pentru documentare şi Georgiana de la Delish Experiences pentru colaborare, mulțumim voluntarilor și către participanţilor care au bătut cale lungă sau scurtă pentru a veni alături de noi și pentru a redescoperi o parte din gastronomia locală.
Mulțumim pentru fotografii Denisa Olaru.

Eveniment organizat împreună cu comunitatea locală din Runcu și Asociația My Transylvania. Evenimentul face parte din proiectul “Gusturi redescoperite – peisajul gastronomic din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicații sau de modul în care rezultatele ei și ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply