Category

Evenimente

Eveniment online – Slow food + slow travel + pandemie = ?

By EvenimenteNo Comments

Jucatorii din turism aveau planuri mari pentru 2020. Apoi, a venit pandemia. După 2 luni de lockdown, românii au redescoperit România, alegând să facă circuite în grupuri mici (o familie – o mașină) și să stea mai mult timp într-un loc. Cabane și pensiuni care se adresau unui public străin s-au reorientat către români.

Luni, 16 noiembrie, a avut loc o discuție live despre cum s-a văzut slow food și slow travel anul acesta.

Invitați au fost:
Cristian Cismaru – Președinte Asociația My Transylvania și inițiatorul, printre altele, al Transylvanian Brunch
Andrei Luminea – Chef la restaurantul sibian Pasaj, unde are grijă să folosească și să evidențieze produse locale
Andreea Lazăr – Manager al Pensiunii Lazăr, Voineasa, județul Vâlcea și gazdă de #OlteniaBrunch
Gill Ecobescu – Manager de proiect, Asociația GAL Cheile Sohodolului, pasionat de îmbinările perfecte între nou și vechi, gazdă #OlteniaBrunch
Diana și Alex Sicoe – fondatori Rural Ai liber la tihnă, gazdă #MunteniaBrunch
Moderator – Dana Gonț, jurnalist, realizator și prezentator de televiziune, autor al unor povești pe www.danagont.ro

În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte precum comportamentul turistului în anii trecuți și în anul acesta, relația cu furnizorii locali, meniul și preparatele locale. Ne-am uitat la prezent, la viitor și la cum vom construi viitorul.

Gazde ale evenimentelor de anul acesta au răspuns la întrebarea cum se vad brunch-uri din perspectiva gazdelor – aduc plus valoare?

De exemplu, în gospodăria familiei Lazăr, totul înseamnă muncă, pentru că se autosusțin din animalele pe care le cresc și din produsele pe care le fac cu mâinile lor. ”În zona Voineasa nu există conceptul de tradițional. Noi am insistat să păstrăm autenticul și, de aceea, efortul nostru nu e înțeles și apreciat din prima. Eu refuz să fac grătare și cartofi prăjiți și oamenii, de multe ori, nu înțeleg asta. Ne punem sufletul pe masă pentru oricine ne calcă pragul,” explică Andreea Lazăr, care se ocupă de pensiunea familiei alături de sora și tatăl ei.

Iată ce ne spune și Diana Sicoe a pornit proiectul RURAL – ai liber la tihnă anul acesta. ”E un proiect de suflet, a doua noastră dragoste. Am creat acest spațiu din dorința de a retrăi sentimentul vacanței la bunici și am vrut să avem parte de acest sentiment aproape de București, fără să alterăm autenticitatea locului,” spune ea. Satul în care e RURAL – ai liber la tihnă e la 30km de București. ”Pentru noi, 2020 a fost un an care a venit cu oportunități de a prezenta satul românesc și o curte tradițional românească.”

Mai multe detalii despre eveniment, pot fi citite în articolul: Slow food + slow travel + pandemie = ?

De asemenea, înregistrarea evenimentului online poate fi urmărită aici.

Acest eveniment online face parte din proiectul “Gusturi redescoperite – peisajul gastronomic din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN, implementat de Asociatia My Transylvania cu sprijinul Gate to Romania.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicații sau de modul în care rezultatele ei și ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Eveniment online – dezbatere despre Ce facem cu merele românești?

By EvenimenteNo Comments

Pătul, Poinic, Ionatan, Florina, Florine, Bauman, Bell Fleur, Șovăz, Statine, Gustav, Baia Mare, Canada. Câteva dintre cele peste 30 de soiuri tradiționale de mere – vechi de 200 de ani – care încă se cultivă în zona Sibiel – Fântânele. Fiecare soi are caracteristicile sale și fiecare era întrebuințat la altceva în trecut – unele soiuri se pretau la sosul de mere, altele la compot, etc.
Ce facem azi cu merele? Cum le consumăm? Avem nevoie de 30 de soiuri sau ne descurcăm și cu mai puține? De ce trebuie să păstrăm această parte din peisajul gastronomic al țării?

La aceste întrebări au răspuns joi, 12 noiembrie, Cristian Cismaru – Președinte My Transylvania și inițiatorul Transylvanian Brunch, Aurel Pau – Președinte la Asociația Sibiel 2000 și una dintre persoanele care se află în spatele Târgurilor de soiuri tradiționale de mere de la Sibiel și Fântânele (județul Sibiu), Ana Perșinaru – responsabilă de promovarea brandului Măr de Bran și Bogdan Băianu – Fondator Panere si inițiatorul #MoldovaBrunch în cadrul conferinței online ”Ce facem cu merele românești”, organizată de Asociația My Transylvania și Gate to Romania. Întâlnirea a fost moderată de Oana Filip, reporter Decât O Revistă.

Andreea Vasile a consemnat concluziile evenimentului în articolul cu numele: Ce facem cu merele românești?

Dezbaterea online poate fi urmărită în reluare: vezi înregistarea.

Acest eveniment online face parte din proiectul “Gusturi redescoperite – peisajul gastronomic din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN, implementat de Asociatia My Transylvania cu sprijinul Gate to Romania.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicații sau de modul în care rezultatele ei și ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Pledoarie pentru echitatie cu Miron, Mabel şi Ionuţ la Potcoava

By Destinatii, Evenimente, Excursii, Idei de rural break, Muntenia

Trecem rapid printre dealuri cu zarzări şi meri înfloriţi. E o explozie de verde şi de flori peste tot şi lunca Ialomiţei ne dezvăluie un spectacol nou. Case potrivite, mai scunde decât cele din Muscel, cu pridvor sau cu sală, grădini îngrijite şi orăşele pierdute printre ele. Pucioasa, Fieni – parcă era un combinat la Fieni?

După Fieni, drumul se limpezeşte şi se deschide, casele sunt mai răsfirate şi urcăm printre dealuri. Ne gândim cu toţii că nu mai e mult, pentru că oaza de linişte care ne-a fost promisă nu poate fi altundeva. Cerul cade pe noi, soarele s-a ascuns, verdele pătat doar de vacile şi caii satului e mai intens şi noi tot urcăm. Urcăm până pe coama dealului în satul Brebu şi oprim maşina într-una dintre alveole. Musai să ne rotim privirea 360 de grade şi să respirăm aer de Leaota.

Aici, oleacă ascunsă şi creată pentru oameni care vor să se ascundă de cotidian, stă Potcoava Mountain Hideaway – deschisă în 2015 de Ionuţ Popescu şi familia lui. Centrul de echitaţie Potcoava e locul unde putem descoperi cum şi cât de mult ne putem apropria de cai. Dincolo de taberele tematice, de petrecerile corporate şi de evenimentele de familie, observi că locul e pentru iubitorii de cai şi pentru cai, lucru pe care şi Ionuţ îl mărturiseşte amuzat: “Mi-a zis un oaspete că i se pare că aici totul se învârte în jurul cailor. I-am confirmat că aşa e!

MSR_Potcoava_Runcu

Noi am fost în aprilie pentru o primă întâlnire cu cei 10 cai tirolezi, cunoscuţi de amici şi drept “blondele de la Potcoava“, şi ne-a plăcut aşa de mult că am revenit cu bucurie pentru Haidook Summer Fest, festivalul care îşi propune să celebreze şi să reînvie spiritul haiducesc al zonei şi pentru #HaidookExperience, o experienţă de călărie şi haiduceală în Munţii Leaota.

MSR_Potcoava_HaidookSummerFest

În iulie, drumul spre Potcoava n-a mai fost aşa lin şi liber, pentru că maşinile curgeau înspre dealul din faţa pensiunii, amenajat cu manej, scenă, loc de masă şi baloţi de paie pentru relaxare. Invitaţii şi gazdele festivalului Haidook Summer Fest au atras lume pasionată de cai şi echitaţie din toate judeţele ţării. Cu toţii ne-am lipit de gardul manejului când a fost anunţat Miron Bococi – “Vrăjitorul de cai”.

MSR_Potcoava_MironBocociMSR_Potcoava_MironBococi_Feeling IMG_0837

Miron Bococi – “Caii au fiecare o personalitate a lor, fiecare are talentul lui”

Născut într-un sat din Maramureş, Miron a fost toată viaţa aproape de cai. Acum locuieşte în Barcelona şi este vedeta multor festivaluri ecvestre de talie internaţională din Europa şi Asia, dar mărturiseşte că “lucrurile de bază despre animale, comportamentul lor şi cum le îngrijeşti” le ştie de mic, de acasă.

Caii lui de acum sunt diferiţi de cei cu care lucra acasă: “Aveam cai de talie medie, potriviţi pentru muncă şi mers la câmp.” Cei pe care i-am văzut noi la show sunt înalţi şi frumoşi de pici lângă ei. Bruce şi Feeling au intrat primii în manej şi au mirosit pe toată lumea – sunt fraţi, dar îi deosebim uşor pentru că Bruce are coama mai scurtă şi pentru că Feeling face toate săriturile care ne lasă cu gura căscată.

L-am întrebat pe Miron dacă îşi alege caii şi mi-a zâmbit: “La început am lucrat cu ce am prins. Acum am câţiva cai pe care i-am ales eu, dar încă nu apar în spectacole. Avem mult de muncă.

Ce face Miron Bococi cu caii poate părea simplu pentru că e fără cusur și natural. În realitate, vorbind cu el, ne-am dat seama că de la alesul cailor, la înțelegerea talentului lor, la lucrul cu ei în fiecare zi, e foarte-foarte mult efort. Pornind de la cunoştinţele dobândite în copilărie a combinat mai multe tehnici până când a ajuns la un stil unic de dresură şi comunicare cu caii. Cailor li se luminează ochii când îl văd, iar el se transformă când e în preajma lor.

MSR_MironBococi_colajMSR_Potcoava_Miron_Mabel

Mabel Ramirez Fernandez – “De la doi ani încep dresajul, fac lucruri împreună cu caii, au încredere în mine, ne bucurăm unii de alţii şi ne descoperim.” 

Mabel e prietena lui Miron şi în iulie a venit pentru prima oară în România. I-a plăcut mult atmosfera de la Haidook Summer Fest şi ne-a încântat şi ea cu un număr de dresură, alături de poneiul Bebe. Povestind cu Mabel am aflat că ea antrenează cai pentru cursele de anduranţă şi numaidecât mi-am imaginat-o alergând pe un pur-sânge arab cu vântul în plete.

Competiţiile de anduranţă sunt de aproximativ 88 de km cu trei pauze de 45-50 de minute fiecare, iar competiţiile internaţionale se desfăşoară pe distanţe mai mari de 80, 120 şi 160 km cu pauze mai scurte şi un control veterinar foarte strict. Călăreţul şi calul lui sunt singuri, nu există public, iar calul trebuie să fie potrivit pentru acest sport, dresat şi antrenat pentru alergare în natură, sărituri peste obstacole, rezistenţă.

Am întrebat-o pe Mabel cum face: “îi antrenez uşor, începând cu 4 ani. Trebuie să fie foarte bine dezvoltaţi fizic înainte să înceapă cursele. După un an de curse şi concursuri îi apăs mai tare, dacă tipul acesta de competiţii li se potriveşte.” Mabel are acelaşi stil de comunicare directă cu caii, ca şi Miron. Caii le spun lucruri, au încredere în ei.

MSR_Potcoava_Mabel

Tot povestind Mabel ne-a spus că dezvoltă o relaţie de încredere cu fiecare dintre cai: “de la 2 ani încep dresajul propriu-zis. Facem lucruri împreună, calul are încredere în mine, ne bucurăm unul de altul şi ne descoperim“.

Ca şi cum te-ai juca cu un copil“, zic eu. “Exact!“, zice ea şi zâmbim amândouă la gândul că ne-a ieşit o conversaţie în spaniolă dincolo de “Hola!” şi “Donde está la playa!

 Ionuţ Popescu – “Mi-aş dori să vină lumea pentru cai!”

Ionuţ îl “învinuieşte” pe Mihnea Vârgolici, fondatorul hergheliei şi centrului de echitaţie de la Prod, pentru că i-a transmis microbul cailor. După un weekend la Prod, cu cai, poveşti şi atmosferă de haiducie i-a venit ideea să pună bazele acestui loc. După nişte ani şi 2 săptămâni în Spania, la ferma lui Miron Bococi, şi-a zis că e pregătit. Ionut Popescu - photo by Calin Stan

A găsit satul Brebu după ce a luat la pas toată Muntenia. Avea nevoie de un loc aproape de Bucureşti pentru că în România turismul intern se bazează aproape exclusiv pe cei care pornesc din Bucureşti. A reuşit să cumpere suficient teren cât să îşi asigure o oază la 3km de sat. “După ce am construit grajdul, mi-am dorit manej, un ţarc circular, padocuri pentru cai, dar în acelaşi timp trebuia să mă gândesc la un loc unde oamenii să aibă unde să doarmă, să mănânce, să se simtă bine.

După ce îţi povesteşte aventurile unui antreprenor în România şi cum “înainte de Potcoava nu avea fire albe în cap”, Ionuţ revine la pasiunea lui: “Mi-aş dori să vină lumea pentru cai, să oferim mai multe ore de echitaţie decât zile de cazare!” Dorinţa lui vine din experienţa cu caii de până acum, din descoperirea beneficiilor echitaţiei pentru el şi pentru familia lui. Cu cât mai mulţi copii, tineri şi adulţi descoperă cât de multă linişte ai într-un astfel de loc, câte abilităţi îţi dezvolţi fiind în preajma cailor şi învăţând să călăreşti, cu atât mai bine pentru toată lumea. Echitaţia e un sport complet – pentru minte, suflet şi corp.

MSR_Potcoava_caiiHafflinger MSR_Potcoava_caiiinsa

Programele de echitaţie disponibile

Pentru că echitaţia este şi un sport extrem, prima regulă a celor care ne învaţă să îl practicăm este siguranţa. Aşa că Polka, Steward, Piggi, Royal Lady, Aquavit, Lizi, Nelli, Matilda, mama lui Oscar, Pandora, mama lui Hope şi Lili – căluţii Hafflinger de la Potcoava şi instructorii antrenaţi de Miron Bococi ne aşteaptă să învăţăm şi să practicăm în funcţie de nivelul nostru:
  • programul “Descoperă Călăria” este potrivit celor care nu au călărit niciodată, nu vor încă să ia lecţii de călărie, însă vor să se plimbe un pic pe drum sau prin pădure să vadă cum e. Cei de la Potcoava pun un cal la dispoziţie şi un membru al echipei lor va merg permanent pe lângă cal, ţinând calul de lesă. Noul călăreţ este ajutat să se urce pe cal şi scos la plimbare în imprejurimile de la Potcoava. Timp recomandat pentru o şedinţă: 1 ora şi jumătate – 2 ore.
  • programul “Explorează. Excursii călare” – După iniţierea în călărie (ore în manej alături de instructor) te-ai “calificat” la “intermediari” şi poţi face excursii călare. Deja ştii să încaleci, să porneşti şi să opreşti calul, să îţi ţii echilibrul pe el şi să îl faci să meargă în direcţia dorită de tine. Poţi merge la pas sau la trap aşa că treci la pasul următor: testarea abilităţilor într-o excursie călare. Excursiile pot fi de 1 sau de 2 zile şi se organizează în funcţie de gradul de dificultate dorit de călăreţ. Bineînţeles, vom avea şi un ghid care merge tot călare alături de cei care solicită excursia.

  • programul “#HaidookExperience” – cel mai complex program oferit de Potcoava, conceput special pentru cei care au experienţă vastă în echitaţie. Tura călare “Haidook Experience” este gândită ca pe timpul haiducilor, cu o durată între 3 şi 6 zile. Locul de dormit va fi la stână, în mijlocul naturii, iar mâncarea pe care o vom avea la dispoziţie va fi cea de la ciobani. Vor fi 2 ghizi din echipa de la Potcoava alături de participanţi, iar numărul maxim de persoane admise într-un grup este de 6-8.

Noi am experimentat şi “Descoperă călăria” şi “Explorează” şi “HaidookExperience” în iulie şi o să revenim cu dovezi din aventura noastră de haiduci în Munţii Leaota. Ştim că ne-a plăcut enorm şi că ne-am întoarce oricând, aşa că o să revenim cu poveşti de la Potcoava!

Acest articol a fost scris în cadrul infotripului “#HaidookExperience” organizat de centrul de echitaţie Potcoava.ro, în parteneriat cu Haidook Summer Fest, Crama Histria si Turism Market.

HaidookExperience_fotobyCalinStan

photos by Florin Vâlcea – MSR şi Călin Stan – TheDrone.ro

Mai multe fotografii din weekendul 8 – 10 iulie, aici, pe pagina de Facebook My Secret Romania

Experience Bucharest 2017 – promovăm Bucureștiul!

By Evenimente, Idei de urban break, Musai

Am început de curând să participăm la târguri internaţionale de turism şi ne-am dat seama, la “firul ierbii”, cât de multe (sau cât de puţine) lucruri ştiu colegii noştri din alte ţări despre România. Şi ne-am hotărât să facem ceva concret în privinţa asta, dincolo de scris poveşti pe blog şi oferit experienţe turiştilor străini.

Ne-am alăturat altor tineri voluntari implicați în diverse iniţiative în domeniul turismului pentru a pregăti Experience Bucharestcel mai mare proiect de promovare turistică a Bucureștiului. Misiunea proiectului este să promovăm Capitala României ca destinația preferată din Europa de Est a turiștilor și călătorilor independenți. Evenimentul va avea loc în București în perioada 12-16 mai 2017.

Experience Bucharest este primul proiect voluntar al comunității Travel Massive România în care Bucureștiul este promovat la nivel mondial prin intermediul unui număr de 200 de persoane influente în domeniul călătoriilor și turismului individual. Până în prezent au confirmat participarea bloggeri, Instagrameri, specialiști în comunicare pe Twitter, vloggeri naționali și internaționali, jurnaliști de travel, persoane publice pasionate de călătorii.

Toți lucrăm voluntar în acest proiect. Cu un buget de sute de ori mai mic decât o campanie de reclame pe Eurosport, estimăm că vom avea un impact fantastic. Ne dorim să promovăm diversitatea experiențelor oferite de București către o audiență unică de minimum 10 milioane de oameni. Am invitat persoane foarte active și cu vizibilitate la nivel internațional, care sunt pasionate de călătorii.”, spune Tudor Maxim, fondatorul reţelei de hosteluri PuraVida şi cel care a iniţiat proiectul şi formarea echipei Experience Bucharest.

Proiectul este o ințiativă independentă la care se poate alătura orice persoană, orice companie şi orice autoritate publică care își dorește implicarea în promovarea Bucureștiului. Până în prezent și-au arătat interesul în susținerea evenimentului companii precum Garanti, Toyota, Btonic, Paravion, Aqua Carpatica, Autonom, Uber, Pernot Ricard, F64.

Am pregătit pentru invitații naționali și internaționali zeci de tururi și experiențe de turism alternativ, o conferință despre cele mai bune practici de  marketing în turism şi petreceri de socializare. Toate acestea sunt posibile cu sprijinul partenerilor care vor oferi cazare, locații pentru evenimente, vor asigura mesele și transportul invitaților.

Aşteptăm un semn dacă doriţi să vă implicaţi!

Susținători: România Pitorească, Discover Bucharest, IG_Romania, Little Bucharest Hostel, Pura Vida Sky Bar & Hostel, Hostel Bucur’s Shelter, AcademiCall, Promovez Romania, Fotografiile Tale, World Travel Bug, Explore Romania, Romanian Friend, Zmeul Călător, Monica Suma, Always Summer, Radio Deea, team365.

Organizatori tururi și experiențe: Interesting Times Bureau, Urban Adventures, Bucharest Jewish Tours, Martin Adventures, Calup, Bucharest Free Walking Tours, Asociatia Cultour, Open Doors, Slow-travel, My Secret Romania, Vanatoarea de comori arhitecturale, Questo, Roaring Romania Private Tours, Romania Private Tours – BookToursRomania.

Să ne întoarcem la oile noastre și la Ultima transhumanță

By Destinatii, Evenimente, MusaiNo Comments

A fost odată ca niciodată o zi frumoasă de primavară, în care eram la Odăi, la masa de sub măr, și vorbeam despre oi. De la oile ciupite de Brutus, câinele maratonist degrabă degustător de mioare, am trecut la prețul unei oi (300 de lei bucata) ca apoi să ajungem să ne calculam veniturile în oi. Adică… câte oi am putea noi cumpăra dacă am băga tot salariul în oi. Și cât de mare ne-ar fi turma. Dar stai, că nu oricine are oi e posesor de turmă. Nuuu!

my secret romania_oi_3

Dacă ai câteva oi, să spunem până în 10, se spune că ai niște scame.

Dacă ai până în 50 de oi, ai un cloțan.

Dacă ai până în 100, ai o târlă.

Dacă ai peste 100, ai o turmă.

Nimeni nu avea o turmă. Nici macar la modul ipotetic. Dar nu-i bai. Nu ăsta e baiul.

Pentru copii născuți și crescuți la oraș (ca mine), fără bunici la țară (ca mine), turmele de oi aparțin de altă lume iar transhumanța este o noțiune vagă din manualele școlare. Ciobani care merg cu turmele de oi, sute de kilometri, de la șes la munte și de la munte la șes. De ce? Păi… pentru că iarna oile nu au ce mânca la munte. Doar din cauza asta? Ar mai fi alte motive, dar subiectul ăsta nu e atât de important în cadrul lecției. Cei care au bunici la țară știu, ceilalți să se mulțumeasca cu un cuvânt nou învățat. Important e că transhumanța se întâmplă, există, nu uitați să o menționați la lucrare.

Și ăsta e momentul în care Dragoș Lumpan ar începe să dea din cap, ușor, de la stânga la dreapta.  Ciobanii nu mai pleacă la drum. Trashumanța dispare. Un mod de viață dispare. El știe, căci din 2007 este pe urmele lor, fotografiînd și filmând o ocupație veche de când lumea care se stinge acum. Un proiect fotografic singular s-a transformat într-o documentare amplă de 9 ani, mii de fotografii și mai bine de 10 ore de film. În spatele lor acestor cifre se află lucruri mai lumești, precum dormitul în câmp, iarna, tu în sacul de dormit special cumpărat pentru asta și bacii în haina lor mițoasă (da, cu bocancii în picioare); sau drumul lung, de noapte, parcurs pe o beznă cruntă, pe care doar ciobanii știau cum să se orienteze; sau noul obicei de a nu purta ochelari de soare în preajma câinilor de la stână, pentru că atât ei, cât și oile, au memorie vizuală și trebuie să te recunoască (ca să nu te muște).

my secret romania_oi_1

Poveștile lui Dragoș sunt multe, și mult mai substanțiale decât ce a apucat să ne povestească la prezentarea scurtmetrajului Ultima transhumanță. Putem să avem acces la ele dacă el reusește să termine post producția lungmetrajului Ultima transhumanta. Pentru asta e nevoie de editare, adăugare muzică, grafică, traduceri, corectare de culoare și alte chestii tehnice care costă 9000 de euro. Campania de strângere de fonduri de pe Indiegogo a ajuns la 4 000 euro și mai sunt 12 zile în care trebuie să se ajungă la 9 000 euro.

“Trebuie” pentru că mai e nevoie de atât de puțin pentru a viziona un documentar bine făcut despre o tradiție milenară.

“Trebuie” pentru că donând o sumă mică –  precum 5 euro –  putem sprijini un om care și-a investit 9 ani (și multe finanțe personale) pentru a înțelege și înregistra acest mod de viață.

“Trebuie” pentru că este oportunitatea noastră să aflam mai multe despre ce înseamnă transhumanța, ce presupune ea, care sunt beneficiile ei pentru noi, cum se întâmplă ea în România, Albania, Grecia, Italia, Turcia, Marea Britanie și de ce dispare.

Am investit 15% din costul unei oi într-un documentar despre oi.

Și tu poți face investiția asta, aici.  Și probabil că o să fie banii cei mai bine cheltuiți de luna asta. Pentru că o sa aibă ecou și peste zeci de ani. 😉

ultima transhumanta

Fotografia din cover aparține lui Dragoș Lumpan și a fost folosită cu acordul său. 

Fotografiile din corpul articolului sunt făcute într-una din excursiile noastre. 

Cum am ajuns în iad

By Destinatii, Evenimente, Idei de urban break, Secretul saptamanii, TransilvaniaNo Comments

Mi-am făcut bagajul. Am luat un autobuz şi un metrou. Am călătorit 5 ore şi jumătate până la Sibiu. Da, iadul este la Sibiu. Am mers pe jos altă jumătate de oră, prin ploaie. Am stat la coadă. Am intrat într-o hală industrială. Apoi am stat pe scaun şi am aşteptat. Am ascultat.
Apoi, când a venit momentul, m-am ridicat în picioare,  la fel ca ceilalţi, şi am pornit cu toţii.

Inima mi-a tresărit.

Cum e în iad? E cald. Mult zgomot, multa vânzoleală. Nu ştii la ce să te uiţi mai întâi şi nu ştii ce sens să dai lucrurilor. Asta până când apare el, şi acaparează toată atenţia.

Cum e diavolul? E îmbrăcat în roşu şi are o perucă de un roz ciclam, o îmbinare între perucă lui Marie Antoinette şi coafura lui Sailor Moon.

Şi o să mă opresc aici. Pentru că prin experienţa asta ar trebui să treceţi singuri şi de bunăvoie. Da, de bunăvoie ar trebui să mergeţi la piesa de teatru Faust al lui Silviu Purcărete. Probabil că aţi auzit de ea. Nu e nouă, dar e plină de forţă, de vitalitate. Scenografia, costumele, interpretarea actorilor te duce cu gândul la o reprezentaţie făcut în Vest. Doar nu e din Vest, e din Sibiu, de la Teatrul Radu Stanca. (Şi nu e singura care face din mersul la teatru o experienţă vizuală puternică – puteţi să începeţi cu “Marat Sade”.) Iată o piesă de teatru în care tot publicul este invitat să se scoale de pe scaun şi este dirijat, prin scena pe care a dialogat Doctor Faust cu Mefisto, în spatele ei, unde este iadul. Inedit? Da. Inconfortabil? Da. Memorabil? O, da.

Am plecat cu imaginea Ofeliei Popii, care l-a jucat pe Mefisto, în minte. A creat un drac mic, uşor cocoşat, androgin dar flexibil şi neastâmpărat. Cum?

“Am un fel de metodă. Mă documentez înainte de a începe efectiv lucrul la un spectacol. Apoi nu mai gândesc cu intelectul, ci cu stomacul. Atunci ies lucrurile cele mai interesante. Ce se întâmplă în creier, combinat cu ceea ce tu nu știi că știi, duce la lucruri mult mai interesante decât ar ieși, dacă ai sta să te gândești la infinit și ai pune pe hârtie, punct cu punct. Eu cred că, pe drum, mai apare și o mică atingere a îngerului. Înseamnă inspirație, creație, de la Dumnezeu. Pe mine tot Dumnezeu m-a ajutat să fac Mefisto. Aproape că-mi conducea personajul, care mergea, mergea, mergea, iar eu nu mă uitam după el, nu stăteam să analizez personajul. Nici măcar nu mi-am dat seama că-mi schimb vocea!” – fragment dintr-un interviu pe care actriţa l-a acordat revistei Yorick

Interpretarea Ofeliei este doar unul dintre motivele pentru care biletele se vând foarte repede iar piesa se ţine cu casa închisă. O idee bună ar fi să puneţi în bookmark site-ul teatrului Radu Stanca şi să consultaţi săptămânal programul. Următoarea reprezentaţie e pe 19 august şi merită un drum până la Sibiu.

Apropo, cum am ieşit din iad? La fel cum am intrat.

faust-980x534-spotlight-productii

(c) Teatrul Radu Stanca Sibiu

Legende la morile de apa din Rudaria

By Banat, Destinatii, Evenimente, Idei de rural breakNo Comments

“Voi sunteţi de la My Secret Romania?”

“Noi suntem!”

“Oaaai, de când vă aştept! Am reuşit să ţin colieşa caldă pentru voi! Luaţi de gustaţi, mai e şi un pic de brânză şi ceapă! Totul natural, de pe meleaguri almăjene!”

Cu faţa transformată de entuziasm, tot un zâmbet, Andrei Stroca, elev în clasa a XII-a la Liceul Eftimie Murgu din Bozovici ne introduce în viaţa satului de altădată arătând spre balustrada morii Firiz, locul unde a sprijinit “traşta, ştergarul şi colieşa.”

MySecretRomania_Banat_coliesa

Suntem aici datorită Festivalului Tradițiilor – Almăjul Renaște, prima ediţie a unui eveniment organizat chiar de liceeni, cu sprijinul părinţilor, profesorilor şi autorităţilor. Ca să descoperim un peisaj demn de patrimoniul UNESCO, ne-am urcat în maşini în Bozovici şi am mers 7km pe drumul judeţean 57B în direcţia Băile Herculane, Orşova. Am făcut dreapta spre comuna Eftimie Murgu, fostă Rudăria, şi am lăsat maşinile la capătul comunei. Aici se află Moara Firiz, parte a celui mai mare complex de mori de apă din sudul Europei: Parcul Mulinologic Rudăria, restaurat sub oblăduirea Muzeului “Astra” din Sibiu.

Îl urmăm pe Andrei în moară şi vedem cum un pumn de grăunţe se transformă în praf fin de mălai în bocănitul molcom al pietrelor de moară. Bunica de aproape 90 de ani care face demonstraţia acţionează un mecanism, apropie pietrele de moară şi făina devine şi mai fină. Grăunţele dispar repede şi aflăm că e nevoie de câţiva saci buni de grăunţe ca să umple coşul şi că dintr-un coş umpli un sac de mălai.

IMG_7316 IMG_7317

În micul muzeu deschis în localitatea Eftimie Murgu o moară este desfăcută în bucăţi, aşa încât înţelegerea mecanismului să fie mai uşoară. N-am mers la muzeu, dar Andrei ni l-a arătat pe Taica Lazăr, cel care la 95 de ani deţine tainele reparării morilor. Mai sunt şi alţi meşteri în sat, dar tot vin să îl întrebe pe Taica Lazăr cum e mai bine.

Sub moară, un jgheab lung prinde apa râului şi o duce spre o roată metalică orizontală, cu mici palete (numită popular “ciutură”). Localnicii au îndiguit apa astfel încât să vină cu cât mai multă putere spre roată, au ridicat praguri sau au săpat mici tunele. Roata stă pe un braţ lung orizontal (furcă), prins de o bară care iese în casa morii şi ţinut de un mâner numit “ridicător”. Învârtit, el ridică sau coboară sistemul hidraulic exterior, potrivind şuvoiul de apă înspre roată. Paletele se rotesc cu ajutorul apei şi mişcă un fus (un ax vertical) care urcă în moara propriu-zisă din căsuţă. Încă nu am aflat cum sunt fixate pietrele pe ax, dar e un motiv bun să ne întoarcem.

MySecretRomania_Banat_Rudaria_TaicaLazar

Drumul şerpuieşte agale printre stânci şi Andrei ne provoacă la un joc viclean. Extragem bileţele pe care sunt scrise cuvinte în grai almăjan şi noi trebuie să ghicim la ce se referă. “Laibăr”, “părădaisă”, “mişpaiţ”, “zapăt”, “pălăzor”, “ches” şi câte şi mai câte. Evident, el ştie toate cuvintele şi se amuză când nu ne “rumigăm vorbele” cu atenţie.

IMG_7321 IMG_7324 IMG_7326

La răscrucea de ape de mai sus ne îndrumă spre moara Îndărătnica şi ne testează imaginaţia. “Oare de ce se numeşte Îndărătnica?” Nu pentru poziţie şi nu pentru voinţă, ci pentru mişcarea roţii. Toate celelalte mori au roţi care se învârt în sensul acelor de ceasornic, iar aceasta are o roată specială – se învârte în celălat sens. În vechime morile îndărătnice erau căutate de cei care făceau vrăji şi de cei care sperau să dea timpul înapoi.

Aici pluteşte legenda unui cuplu care se iubea foarte tare, în ciuda împotrivirii părinţilor mirelui, pe motiv că fata era săracă. Mirele îşi ia inima în dinţi şi cere fata, însă doamnele din familia lui se supără foarte tare şi pun la cale un plan pentru a opri nunta. “Ştiţi cum sunt doamnele când îşi propun ceva, nu? Îmi cer iertare domnilor”, adaugă el peste râsul nostru. Mama băiatului vine la moară şi le roagă pe babele care făceau vrăji să îl “dezvrăjească” pe băiat, să nu îi mai placă fata. Baba Floarea cere o cămeşă de-a băiatului şi îi spune să o spele în jgheabul morii Îndărătnica, la miezul nopţii. Zis şi făcut, mama dă drumul cămeşii pe jgheab şi se duce liniştită spre casă. Dimineaţa îşi dă seama că luase din apa morii o altă cămaşă pentru că mai erau şi alte femei care spălau acolo. Se întoarce cătrănită la baba vrăjitoare şi află că a doua oară farmecele nu mai au aceeaşi rată de succes. Tinerii sunt distruşi de vestea că părinţii nu le dau binecuvântarea, aşa că îşi plâng soarta pe un deal, la marginea satului. Înduioşată de durerea şi de iubirea lor, zâna cea bună le promite unire veşnică. Pe el îl transformă în cireş şi pe ea într-o mierlă şi îi putem vedea în fiecare primăvară având grijă unul de altul şi înflorind în iubire.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus legenda aşa, cu menţiunea că Andrei o grăieşte almăjan, dându-i tot farmecul.

IMG_7320

Morile din Rudăria sunt atestate documentar în secolul XVIII, dar un astfel de sistem hidraulic se folosea aici încă din secolul II. Noi am văzut de aproape doar 8 dintre cele 22 de mori rămase şi ne-am bucurat la fiecare pas că ele există. Cei de aici încă îşi folosesc rândul la moară (12 sau 24 de ore de măcinat în fiecare lună) şi îl păstrează din moşi-strămoşi, aşa cum păstrează şi numele morilor: Firiz, Moara de la Tunel, Îndărătnica dintre Râuri, Trăiloanea, Roşoanea, Popeasca, Maxinoanea.

O altă legendă spune că morarul care adoarme în Îndărătnica se trezeşte cu nişte ani mai tânăr. Aşa că e musai să faceţi o vizită în zonă!

FotorCreated

***

AninaFest

Un motiv în plus de a purcede către acolo este festivalul Anina Fest, organizat weekendul următor, pe 16-17 aprilie 2016, de către liceenii din Anina. Vă vor seduce cu expoziţii foto, dezbateri, ateliere de dezvoltare personală, aventură şi sporturi extreme, concerte în aer liber şi, preferatele mele, petrecere şi concert în mişcare, pe Semmeringul Bănăţean, de la Anina la Oraviţa.

Noi ne întoarcem în Banat şi pe acest traseu în iulie, parcurgând Clisura Dunării şi în august, pentru festivalul de muzică clasică de la Oraviţa.

Intalniri cu Brancusi

By Destinatii, Evenimente, Idei de urban break, Musai, OlteniaOne Comment

Știam de Brâncuși și de Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu de când povesteam despre figuri importante ale județului Gorj la orele de geografie din clasa a IV-a. Îmi amintesc că mă simțeam mică, mică de fiecare dată când mă așezam la baza Coloanei Fără de Sfârșit. Simțeam ceva, dar nu puteam să exprim ce simțeam.

Și acum mi-e greu, însă mă ajută cuvintele artistului să descifrez și sculpturile și simțirea. Prima mea întâlnire adevărată cu Brâncuși a fost într-un articol în care o prietenă descria “10 locuri românești la Paris”. Ei îi datorez descoperirea poveștii “Sărutului” – o sculptură comisionată de tatăl Tatianei Rachewskaia, o domnișoară foarte bogată care s-a sinucis din dragoste.
Povestea m-a făcut să caut mai multe despre sculptură și să înțeleg cum vede Brâncuși legătura între viață, moarte și dragoste. Sculpturile lui sunt în evoluție – mai întâi a făcut “Sărutul”, apoi o “Coloană a Sărutului” și apoi “Poarta Sărutului”. Spunea…
Am vrut de fapt să fac un lucru care să pomenească nu despre o singură pereche, dar despre toate perechile de oameni ce s-au iubit și s-au perindat pe pământ, înainte de a-l fi părăsit.”

Ce uimește la Brâncuși e simplitatea (sau “complexitatea rezolvată”, cum spunea el). Dacă te uiți la Poarta Sărutului cu un ochi neavizat, vezi linii și cercuri săpate în stâncă. De fapt, pe fețele fiecărei coloane se regăsește simbolul sărutului – două jumătăți ale unui cerc. Pe motivul de deasupra porții sunt reluate siluetele a 40 de perechi de îndrăgostiți, așezați față în față; pe chipurile lor se văd doar ochii și gura, ce unește două jumătăți ale aceluiași întreg. Siluetele înlănțuite din statueta “Sărutul” au fost reduse la câteva elemente și aduse pe poartă pentru a pomeni despre cupluri, iubire, viață și moarte, mereu.
După articol și după revederea cu ochi “noi” a complexului de la Târgu Jiu, am vrut să văd atelierul de la Paris. Atelierul conține o mare parte din operele lui și este reconstituit de Centrul Georges Pompidou după atelierul original. Când am ajuns nu știam la ce să ma uit mai întâi: la ansamblu, la felul în care cade lumina pe obiectele din bronz și din marmură, la fiecare sculptură în parte sau la socluri. Brâncuși era constant preocupat de relația dintre sculpturi, de spațiul dintre ele și de socluri. Apropierea dintre sculpturi în atelier a devenit esențială, așa că pe la 1950 maestrul refuză să-și vândă sculpturile. Dacă totuși îl convingea cineva, înlocuia sculptura cu una de ghips, dându-i aceeași valoare ca uneia din marmură sau bronz.

 

Atelier Brancusi, Paris… #brancusi #constantinbrancusi #sculpture #atelier #studio #Paris #column #art #endlesscolumn

A photo posted by Nicola Ferrero (@nicolaferrero) on

Următorul pas este întâlnirea cu Brâncuși la el acasă, la Hobița. Știu că poarta oltenească sculptata de el e la Paris, dar vreau să văd locurile care l-au format, grădinile în care își imagina forma Coloanei Infinitului în stejari, masa simplă la care a mâncat și pridvorul unde îl aștepta mama lui.
Voi ce întâlniri ați avut cu Brâncuși? Sau ce întâlniri vă doriți?
***
Pe 19 februarie se împlinesc 140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Comunitatea La Blouse Roumaine a hotărât ca perioada 15 – 21 februarie să fie Săptămâna Brâncuși, 7 zile în care celebrăm împreună esența lucrurilor. #Brancusi140 #Brancusiweek

Unde si cum facem ciocolata

By Evenimente, GastronomieNo Comments

“Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge!” a fost motto-ul nostru sâmbătă pe la 8 dimineaţa. Ne-am trezit atraşi de ideea de ciocolată şi de “ciocolăţit” şi ne-am îndreptat cu mic, cu mare spre Heidi Choco World.

Fabrica Heidi din comuna Pantelimon nu e o destinaţie obişnuită pentru sâmbătă dimineaţa, dar se poate transforma uşor într-un obiectiv “dulce” şi într-o lecţie despre determinare şi succes. Deschisă în 1994 de investitori elveţieni, fabrica înregistrează creşteri şi premiere:

  • 1996 – prima tabletă specială de sărbători cu scorţişoară şi ciocolată albă
  • 1997 – primele figurine de sărbători
  • 1998 – Heidi Pralinetti, cutia de praline care se termină foarte repede
  • 2000 – tableta Heidi Cappucino devine unul dintre cele mai iubite produse
  • 2013 – brandul Heidi trece în mâinile unui puternic consorţiu austriac
  • 2015 – Heidi Chocolat este recunoscută între mărcile premium de ciocolată în cele mai importante pieţe la nivel internaţional şi este prezentă în 48 de ţări, pe 6 continente.

Colaj_Heidi_produse

Pentru a fi mai aproape de clienţi şi pentru a avea un feedback constant asupra produselor, cei de la Heidi au deschis magazinul şi atelierul Heidi Choco World, unde găsim produsele standard şi produse create în serie limitată de maeştrii ciocolatieri. În atelier, pasionaţii de ciocolată pot să îşi creeze propria tabletă şi să afle mai multe despre tainele acestei arte.

MSR_HeidiChocoWorld1

Înarmaţi cu întrebări de tipul “este ciocolata albă ciocolată?” şi “este adevărat că a scăzut producţia de boabe de cacao?” am urmat-o pe Miruna – maestrul nostru ciocolatier – într-o călătorie pe urmele ingredientelor. Am aflat de unde sunt aduse boabele de cacao, cum arată fructul şi care e procesul prin care trec boabele. Am gustat masă de cacao(ce se obţine după ce presezi boabele de cacao) şi am simţit cu toţii gustul amar şi grăsimea. Apoi am aflat restul ingredientelor: zahăr, lapte praf (obţinut după ce arunci văcuţa din avion), masă de cacao, pudră de cacao, unt de cacao, lecitină şi vanilie.

Pentru a obţine cele 3 tipuri de ciocolată produse de Heidi, ingredientele se combină cam aşa:

  • ciocolată albă:  zahăr, lapte praf, unt de cacao, lecitină şi vanilie (este ciocolată pentru că folosim unt de cacao)
  • ciocolată cu lapte:  zahăr, lapte praf, masă de cacao, pudră de cacao, unt de cacao, lecitină şi vanilie
  • ciocolată amăruie:  pudră de cacao, masă de cacao, unt de cacao, zahăr, lecitină şi vanilie (ciocolata amăruie de 85% înseamnă 85% cacao şi 15% restul ingredientelor)

MSR_HeidiChocoWorld2 MSR_HeidiChocoWorld4

Pentru a obţine tipul propriu de ciocolată, noi am adăugat tot felul de alte ingrediente: merişor, zmeură, fistic, vişine confiate, caramel, cristale de sare neagră, chili, piper roşu, scorţişoară, migdale caramelizate, nuci caramelizate, caramel şi câte şi mai câte.

Colaj_Heidi_lucru

Vă întrebaţi cum arătam la plecare din atelier? Sau cum arată rezultatele?

MSR_HeidiChocoWorld6MSR_HeidiChocoWorld5

Arătam mult mai bine decât de dimineaţă şi de la endorfine, şi de la whiskey-ul din praline şi de la mândria că am devenit ucenici ciocolatieri!

***

Am fost la atelierul de ciocolată în urma concursului pe care l-am organizat împreună cu Heidi. Atelierele sunt pentru 10 persoane (adulţi sau copii mai mari de 8 ani) şi au două formule (Standard sau Premium). Dacă doriţi să rezervaţi un astfel de atelier la Heidi Choco World, puteţi citi mai multe pe site sau puteţi cere informaţii la 021 2006 984 or (+40)744.754.997

[Concurs] Daca vrei ciocolata, trebuie sa ne spui o poveste cu ciocolata

By Evenimente, Musai6 Comments

Aflați că Moș Crăciun a trecut pe aici și v-a lăsat drept cadou un concurs. Acest concurs! 🙂

Se pare că Moșu e mare amator de dulciuri și de ciocolăți – mă rog, nu orice fel de ciocolăți, ci de ciocolata Heidi – și ne-a spus că are 2 invitații duble la un atelier de făcut/decorat ciocolată în ChocoWorld, sâmbătă, pe 9 ianuarie.

Acum, ChocoWorld este această lume unde ciocolata se găsește în toate culorile (albă, neagră, cafenie), în toate formele (tablete, praline, produse personalizate – ce zici de o minge de fotbal din ciocolată?) și în atâtea combinații încât numai uitându-te la ele poți căpăta diabet (glumesc! nu s-a raportat nici un caz de diabet vizual până la ora actuală).

ChocoWorld arată cam așa:

heidi chocoworld_4

și este o combinație de laborator – magazin. Sau magazin-laborator. În centru se află o insulă unde poți pătrunde (după ce vei fi echipat corespunzător) și sub îndrumarea specialiștilor Heidi îți vei crea propria tabletă. După atelier vei avea timp să reflectezi dacă e momentul să faci o schimbare de carieră; oricum e bine să ai un CV asupra ta. 🙂

heidi chocoworld_6 heidi chocoworld_5

Așadar, dacă:

– îți place la nebunieeee ciocolataaa

– îți place să bucătărești (aici intră și decoratul preparatelor)

– ești un fan al fenomenului DIY

– crezi că o să te plictisești pe 9 ianurie și ești deschis la experiențe noi

– crezi că ChocoWorld este un tărâm magic în care trebuie să ajungi

poți câștiga unul din cele 2 locuri duble dacă ne spui o poveste cu ciocolata. Într-un comentariu, mai jos, vrem să aflăm unde ai mâncat cea mai bună ciocolată (băutura nu se pune), cum era (simplă? cu alune? neagră?) și cu cine (nu vrem CNP și grupă sanguină, numele mic e suficient).

Așteptăm cu nerăbdare răspunsurile voastre până pe 29 decembrie, la ora 14.00! Alegem câștigătorii (practic, cei care ne-au făcut cel mai mult poftă) și îi anunțăm până a doua zi, tot la ora 14.00.  🙂

Să auzim!