Arges

A fost odată ca niciodată o zi însorită de decembrie în care am ajuns pe plaiuri argeșene, undeva la poalele Transfăgărășanului, un pic înainte de barajul Vidraru. În Corbeni, mai exact.

Corbeni e unul din acele locuri din Romania unde se întâmplă lucruri. Aici veștile sunt bune, moralul e din ce în ce mai sus iar oamenii au descoperit câtă putere au și ce pot face cu ea. De exemplu, o asociație. Și un atelier meșteșugăresc, care să salveze, păstreze, transmită mai departe meșteșugul cusutului și al șesutului, parte a unui proiect mai amplu, denumit “Zestrea bunicilor”.

Ziua în care am sosit noi a fost ziua inaugurării atelierului meșteșugăresc. Atelierul exista de ceva timp, dar copii învățau cum se mânuiește acul într-un spațiu mic și neprimitor. Primaria le-a oferit un spațiu mai generos pe care ei, membrii Asociației Plai Argeșean amenajat: l-au zugrăvit, i-au pus parchet, au făcut un șemineu (un loc bun de șezători trebuie să aibă o sursă mai tradițională de căldură, nu?), i-au pus curent, au montat războiul și…au ieșit în lume cu el.

5 decembrie a fost o zi de sărbătoare. Au fost discursuri, costume populare purtate cu mândrie, diplome date promoției trecute (și uite așa am aflat că mai harnici au fost băieții), s-a tăiat o panglică, s-a cântat din țiteră, s-a dansat și, inevitabil, s-a încins și o horă. Cea mai mică horă pe care mi-a fost dat să văd până acum.

Cam așa arată forma. Fondul e alcătuit din bucuria meșterilor locali de a da mai departe și de dorința sinceră a copii, tinerilor, de a învăța. Ei, poate mai mult ca părinții lor, sunt conștienți că actul lor e o formă de memorie dar și de respect față de cei ce nu mai sunt. Un băiețel de 11 ani a mărturisit că merge la șezători și coase pentru că astfel se simte aproape de străbunica lui.

Obiectivele turistice sunt la nord de Corbeni (Cetatea Poenari, Transfăgărășanul) și la sud (Curtea de Argeș cu mânăstirea și curtea sa domneasca). Dar aici, în Corbeni, sunt poveștile. Poveștile unor oameni care schimbă lucrurile și comunitatea. Două dintre ele se află pe platforma Oamenii sudului, unde puteți citi despre mărgelele Danielei sau despre obiceiurile locului așa cum și le amintește doamna Maria. Mai simplu ar fi să le faceți o vizită, să vedeți atelierul, să-i întrebați de modelele de cusut locale și de eforturile lor de a le inventaria. O să fie bucuroși de vorbă.

Noi o să ne întoarcem în Corbeni, să aflăm mai multe povești și să ne reamintim să folosim acul. Și mai avem locuri în mașină.