Tag

Novaci

Facem cozonaci la Novaci

By No Comments

La sfârșit de noiembrie vrem să vă arătăm cum se fac cozonacii în familia mea (Gabi) şi în alte familii de oieri din zona Olteniei. Mergem din nou spre Transalpina, la Novaci, pentru mâncare şi poveştile locului.

Plecarea este de vineri după-masa, ajungem și ne-apucăm de pregătit lucrurile pentru operațiunea cozonaci: tăiat lemne, curățat nuci. Băieţii se ocupă de lemne, udați cu vin şi ţuică produse în casă.
colaj_cozonaci
Sâmbătă ne trezim de dimineaţă şi participăm la proces: amestecăm făina, drojdia, laptele, ouăle şi observăm de câtă dragoste e nevoie ca să frământăm coca pufoasă. Facem cozonaci, colaci şi turtă şi le urmărim până ies calde din cuptor. Mâncăm bine și avem la desert cozonac.

Duminică ne pregătim pentru a cunoaşte alte tradiţii. Mergem să intrăm într-un univers al simbolurilor populare, acasă la Daciana Ungureanu – artist plastic. Daciana ne arată comorile din colecţia ei etnografică şi ne învaţă să pictăm pe ceramică, inspiraţi de motivele folosite din moşi-strămoşi. Obiectele care ies din mâinile ei sunt opere de artă. Noi o să furăm puţin din tehnica ei şi vom realiza clopoţei sau farfuriuţe.
Surpriza acestei excursii e lada de zestre a bunicii Dacianei; dacă suntem cuminţi, o să ne putem îmbrăca în piesele din colecţie, să simţim cum se găteau gorjenii înainte de Crăciun!

Ne vom întoarce seara la Bucureşti cu tolba plină de bunătăţi produse de noi (fiecare cu cozonacul lui), cu reţeta de cozonaci şi cu ornamente realizate tot de noi!

Turul de trei zile include

  • Transport București – Novaci – București;
  • Cină la pensiune
  • Cazare la Pensiunea Loredana 3* din Novaci (2 nopţi)
  • Drumeţie uşoară pe Transalpina pentru fotografii (cu microbuzul)
  • Atelier de cozonăcit – durata: 5 ore;
  • Prânz într-o gospodărie tradiţională
  • Cină tradiţională acasă la Colecţia etnografică Daciana Ungureanu (cină sâmbătă);
  • Mic dejun la pensiunea Loredana 3* din Novaci (2 dimineţi);
  • Atelier de pictură pe ceramică alături de Daciana Ungureanu, artist plastic – 2 ore
  • Ghid însoțitor.

Costuri suplimentare: masa de prânz de duminică, suveniruri achiziţionate

Preţul excursiei: 640 RON / pers – loc în cameră dublă

  • preţ valabil pentru minim 12 participanţi

Locuri disponibile: 15

Înscrieri & detalii:  Gabi Solomon – 0745 499 371 şi pe mail la hai@mysecretromania.com

Mărturii

“Poate nu vă spun nimic nou, poate aveți bunici la țară sau părinți care fac cozonaci. Dar pentru cei ca mine care nu apucă des să se bucure de aerul rural, de laptele adus de la vacă direct, de brânza și smântâna făcute în cămăruța din spate, numai ideea de a asista la nașterea unui cozonac face ca gustul lui să fie de zece mii de ori mai bun. Pentru că știi povestea din spate. Vezi că s-au pus 15 ouă (să fie!), știi că s-au spart nuci două ore, știi că s-a tras de coca aia până a început să se dezlipească frumos de copaia de lemn și să danseze printre degete. Ai admirat cât de repede a fost întinsă cu făcălețul pe masă, ghem după ghem și cum a fost întinsă pe paturi de metal, la crescut, la căldurică sub o față de masă care le acopere bine pe toate. Ai băgat degetul în bolul cu crema de cacao, moment de glorie.” din articolul Cozonacii si pictura – refugii de 5 stele, scris de Ancuţa Iosif.

Te așteptăm să vii cu noi, să te bucuri de propriul cozonac, făcut chiar de tine!

Tradiții de Crăciun la Novaci – cozonaci, colaci și colindători

By No Comments

Pe 23 decembrie dimineaţa mă trezeam în verva pregătirilor. Nici nu se mijea bine de ziuă şi toate femeile din familie erau în jurul copăii de cozonaci. Străbunica Nina supraveghea operaţiunea din pat, bunica şi tuşa Leană frământau de zor, iar mama şi văruţa Leana le înmânau cele trebuincioase. Eu zburam pe coastă în deal sau în vale ca să mai aduc câte ceva: ulei, stafidele mari, încă un kilogram de făină.

Cozonacii se frământau în deal, la tuşa, casa noastră era în vale. Făceam acest dute-vino pentru că familia se pregătea de Colindeţi – Ajunul Crăciunului şi de Crăciun. În copaia mare se regăseau cozonacii tuturor, în cuptor se coceau colindeţii (colaci mici) pe care urma să îi oferim colindătorilor şi, în toată agitaţia, se scria încă o pagină de tradiţie.

Facem primele pregătiri pentru serbarea Crăciunului și vrem să vă arătăm cum se fac cozonacii în familia mea (Gabi) şi în alte familii de oieri din zona Olteniei; care sunt tradiţiile de Crăciun care s-au păstrat, de unde au început şi cum s-au transformat.

Program
23 dec

>> Plecarea este de vineri dimineaţa, ajungem la Novaci și intrăm direct în pâine. La propriu. Pe 23 decembrie se pregătesc la cuptor “piţărăii” sau “colindeţii” – colăcei care se oferă colindătorilor în dimineaţa zilei de Ajun. Facem cozonaci, colăcei şi turtă şi le urmărim până ies calde din cuptor.

24 dec
>> Sâmbătă ne trezim devreme în “Colindeţi”.
Piţărăii sau Colindeţii sunt un obicei pre-creştin, despre care se ştie din vremea dacilor. Semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. În trecut, piţărăii erau numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete. Îmbrăcaţi în haine populare, se adunau în noaptea dinaintea Ajunului, împodobeau steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori, după care le agaţă pe prăjini de câţiva metri lungime. Odată terminat acest ritual, alaiul pornea la colindat pe la casele din sat. La noi merg şi fete şi flăcăi, pornesc din capul satului, primesc colăcei, mere, pere, ţuică fiartă şi încing o horă când termină tot traseul, aproape de casa noastră.

Strigăturile sunt la ele acasă:
“Cine nu dă-n Colindeţi
Să-i moară porcu-n coteţ
Şi căţeaua-n grajd la vaci
C-aşa-i la noi la Novaci”

Dacă suntem curajoşi, vedem şi obiceiurile de Ignat. Mâncăm o pomana porcului cu turtă și avem la desert cozonac. Băieţii se ocupă de lemne, udați cu țuică fiartă și vin fiert.

25 dec
>>Duminică: ne trezim, şi ne pregătim pentru a cunoaşte alte tradiţii. Mergem la biserica din sat, ascultăm slujba şi colindele tradiţionale.
După ce mâncăm intrăm într-un univers al simbolurilor populare, acasă la Daciana Ungureanu – artist plastic. Daciana ne arată comorile din colecţia ei etnografică şi ne învaţă să pictăm pe ceramică, inspiraţi de motivele folosite din moşi-strămoşi de Crăciun. Obiectele care ies din mâinile ei sunt opere de artă. Noi o să furăm puţin din tehnica ei şi vom realiza clopoţei pentru pomul de Crăciun.

Ne vom întoarce seara la Bucureşti cu tolba plină de bunătăţi produse de noi (fiecare cu cozonacul lui), cu reţeta de cozonaci şi cu ornamente realizate tot de noi!

Locuri: 8

Prețul excursiei: 490 lei (include cazare, mese – inclusiv cea de Crăciun, ingrediente, cozonaci de luat acasă, atelierul de pictură pe ceramică, taxă excursie).

Înscrieri până la data de: 4 decembrie, în formularul de aici https://goo.gl/forms/FXvn1qG8Az6fbS6k1

Nu este inclus în preț: Transportul. Vom merge cu mașinile personale, vom împărți costul carburantului, care ar trebui să fie in jur de 60 lei/persoană.

Portul ungurenesc. Sate ungureneşti din Oltenia şi Muntenia

By Destinatii, Traditii2 Comments

Am ieşit din pădure şi am trecut de urcarea cea mai grea. Până acum, urcarea a fost pieptiş, iar în stânga şi în dreapta se vedeau râpe. Suntem într-o poiană largă, ne-am relaxat şi putem să admirăm priveliştea spre Valea Călineştiului, spre Odăile de pe muchie şi spre vârful Cozia. Ne întrebăm, cu sau fără cuvinte, dacă am fi reuşit să urcăm pe jos. Caii au fost foarte cuminţi, ne-au preluat de la baza muntelui şi ne-au depus aici, în vârf, fără prea multe întrebări. Ne întâmpină câinii de la stână şi băciţa Elena în uşa odăiţei transformată în stână. Afară e patul baciului, în stânga e celariul – locul în care se întâmpla magia cu tot felul de brânzeturi şi produse din lapte şi în dreapta e pridvorul şi camera de dormit, cu sobă.

Stana_Lovistea

Stana_Lovistea_balmos

Priveliştea de la stână, mirosul de brânză şi de zer îmi sunt familiare. Bunicul mergea cu oile, aşa că vacanţele din şcoala primară le petreceam la stână, în Parâng, acolo unde e acum staţiunea Rânca. Aveam curent, însă restul obiceiurilor se păstrau cu sfinţenie de pe vremea stră-străbunicilor: băciţele se ocupau cu produsele din lapte (smântânit, dat cheag, tăiatul caşului, urditul zerului, bătut untul la putinei) şi ciobanii aveau grijă de oi, vaci şi câini. Uneori, când terminau cu trebăluitul, băciţele dădeau drumul la radio şi încingeau o horă sau o învârtită în stână. Atâta vitalitate, atâta drag de muzică şi joc n-am văzut în altă parte. Se vedea în ochii lor bucuria când se prindeau în horă şi jucau de se ridica praful în urma opincilor lor.

Pe atunci încă se îmbrăcau în cămeşă, ie – portul popular de lucru. Şi eu ştiam că e costum ungurenesc, păstrat de la stră-străbunicii care au trecut munţii de la Jina.  Eram din neam de ciobani din tată în fiu şi asta era o mândrie mare la stână, deşi la mama se cam rupsese firul, iar la mine era şi mai subţire nădejdea. Târziu am început să asociez numele satelor prin care treceam cu “ungureni” sau “ungurenesc”: Căpăţânenii Ungureni, Albeştii Ungureni, Oeştii Ungureni în Argeş. Şi lângă aceste sate erau Căpăţânenii şi Oeştii Pământeni. La Novaci, unde ciobănea bunicul, avem Novaci Români şi Novaci Străini.

Cine sunt ungurenii?

“Străinii”, “Ungurenii” sunt stră-străbunicii noştri care au trecut munţii dinspre Sibiu, la mijlocul secolului XVIII, alungaţi de stăpânirea austro-ungară care le impunea taxe foarte mari şi îi forţa să renunţe la ortodoxie. Au ajuns în arealul Subcarpaţilor Getici, în Podişul Mehedinţi, în depresiunea Loviştei şi în lunca Jiului şi şi-au păstrat obiceiurile şi portul. În urma acestei mişcări, Alexandru Ipsilanti, din solidaritate cu românii fugiţi din Transilvania, promulga în 1776 două “ispravnicate de ungureni”, acte fiscale care permiteau refugiaţilor să nu plătească nici o taxă sau impozit (sa fie cu toutul nedajnici) timp de şase luni, cât aveau nevoie ca să se stabilească în Valahia.

ungureni - hora

În lucrările de cercetare de la începutul secolului XX (N. M. Popp, 1933, 1940; I. Conea, 1939, ş.a) se arată că “în sectorul Subcarpaţilor Getici s-au conturat numeroase nuclee de aşezări cu imigranţi transilvăneni, numiţi de către populaţia băstinaşă cu apelativul de „ungureni” pentru că proveneau din teritorul aflat sub ocupaţie ungară şi austro-ungară.”

Ungurenii sunt cât se poate de români, cât se poate de ortodocşi şi cât se poate de asemănători în mentalul păstoresc. “Structura spaţiului mental „ungurenesc” respectă alcătuirea spaţiului mental românesc, luând acea formă piramidală în care baza sau fundamentul este reprezentată de pământ, căruia îi urmează în conştiinţa umană casa (gospodăria), apoi neamul identificat prin familie, dar şi etnie, ca la nivelul următor să fie plasată cutuma, lege nescrisă marcată de obiceiuri, tradiţii, folclor, urmată de mit, rod al explicării fenomenelor neînţelese de om cărora le atribuie valenţe supranaturale, iar în vârful piramidei este plasată Divinitatea care veghează asupra tuturor” (P. Cocean, 2005, preluare din teza L. F. Popa, 2012).

Şi pentru băciţa Elena de la stână şi pentru bunicul meu şi pentru bunicul şi străbunicul Adrianei, gazda noastră din excursia de la Ponoarele, sunt importante toate aceste lucruri, în aceeaşi ordine.

De unde veneau şi unde s-au aşezat?

Străbunicul Adrianei, Dumitru Suciu, născut pe 25 iunie 1902 în Poiana Sibiului, raionul Sebeş a trecut, copil fiind, cu oile în transhumanţă prin regiunea Plaiul Cloşani. Mai târziu, datorită vremurilor vitrege din Transilvania, s-a stabilit aici, în Bratilov, unde a cunoscut-o pe Ana, cea care i-a devenit soţie. Li se spunea “poenari” sau “ungureni” şi erau recunoscuţi de restul sătenilor după obiceiuri şi portul ungurenesc.

Costume_Ungurenesti_Bratilov_Foto_Claudiu_Netoiu

Dumitru Suciu a fost membru fondator şi membru în comitetul de conducere al Uniunii Oierilor, asociaţie formată de oieri pentru oieri şi drepturile lor. În perioada interbelică organizau întâlniri şi aveau o revistă lunară numită “Stâna”, unde străbunicul Suciu trimitea poezii. Avea şi abonament la “Neamul românesc” şi era atât de pasionat de oamenii de cultură ai vremii, încât la 25 de ani i-a trimis un ciumag sculptat lui Nicolae Iorga. Marele istoric îi răspunde cu o scrisoare de mulţumire, câteva cărţi de sculptură şi un exemplar din “Istoria Românilor”.

“Scumpe domnule Dumitru Suciu,

Am primit frumosul dumitale dar, pe care-l arăt cu mândrie românească oricui mă vizitează. Îţi mulţumesc că te-ai gândit la mine.
Am spus să ţi se trimită câteva cărţi care te-ar interesa.

Primeşte, te rog, salutările mele.

N. Iorga”

Dumitru_Suciu_Bratilov

Aşadar, Dumitru Suciu a trecut munţii de la Poiana Sibiului tocmai la Bratilov, străbunicii mei au venit de la Jina la Novaci, străbunicii familiei Handolescu au venit de la Sălişte şi Vinerea la Vaideeni. Sate de păstori răsfirate peste tot, în funcţie de cunoştinţele ciobanilor veniţi în transhumanţă, de locurile care i-au primit şi de drăguţele pe care le întâlniseră la Nedei.

Cercetările (L. F. Popa, 2012) arată că din depresiunea Făgăraşului a emigrat un mare număr de populaţie de la Avrig, Porumbacu, Corbi, Viştea, Arpaşu, Ucea, Sâmbăta şi Recea şi s-au stabilit în principal la est de Olt (Valea Mare-Pravăţ, Mioarele, Lereşti, Câmpulung Muscel, Albeştii de Muscel, Godeni; Poienari de Muscel, Berevoieşti, Corbi, Domneşti, Brăduleţ, Arefu, Corbeni, Albeşti de Argeş; Cicăneşti, Sălătrucu, Şuici, Cepari, Sălătrucel, Berislăveşti, Runcu şi Băbeni).

Apoi din depresiunea Sibiului, de la Jina, Poiana, Rod, Tilişca, Sălişte, Sibiel, Gura Râului, Răşinari, Mohu, Veştem, Miercurea Sibiului au emigrat străbunici şi stră-străbunici şi în vestul şi în estul Oltului pentru că acest areal a fost un rezervor de populaţie, majoritar păstori cu număr mare de animale ce aveau nevoie de o suprafaţă însemnată de pajişti alpine. La vest de Olt întâlnim satele ungureneşti Vaideeni, Polovragi, Baia de Fier şi Bumbeşti-Piţic, Novaci, Crasna, Bengeşti-Ciocadia şi Săcelu, Schela, Bâlteni, Stăneşti, Runcu Peştişani, Tismana, Padeş, Dăneşti.

Cercetătorii şi lăzile de zestre demonstrează că cel mai bine s-a conservat specificul transilvănean în aşezările „ungureneşti” (Corbi, Băbeni, Vaideeni, Polovragi, Novaci, Crasna) în care cei care le-au întemeiat au provenit în număr mare din depresiunea Sibiului.

Cum recunoaştem portul ungurenesc?

Port_ungurenesc_barbati_Nedeie_Novaci“La bărbaţi, costumul popular ungurenesc este alcătuit din: cămaşă cu cruce în faţă şi spate (barburi), executată după tehnici moderne, dar mai există pe alocuri, prin lăzile de zestre ale bătrânilor şi modele vechi, apoi ilic sau vestă din postav negru, bituşă – cojoc lucrat din piei de miel (iarna), brâu lat (chimir – din piele), cioareci (iţari), opinci sau cizme, pălarie mică mocănescă (clop), căciulă de miel cu calotă înălţată şi fundul rotund.” (L. F. Popa, 2012)

Port_ungurenesc_femei_Nedeie_Novaci

“Costumul femeiesc se compune din: basma, cămaşă cusută cu aţă neagră (arnici, mătase), vestă din catifea neagră sau stofă, bituşe sau pieptar din blană cu broderii de culori diferite şi ornamente florale sau geometrice, fustă de culoare albă care se plisează mărunt, şoarţe negre ţesute din lână, brăcirile lucrate în război din fire multicolore, opinci sau cizme.”  (L. F. Popa, 2012)

BluzaFemeiasca_port_ungurenesc

Dar mâncarea?

E imposibil să ajungi în sate de ungureni şi poenari şi să nu întâlneşti ciorba de oaie, tocanul de oaie, balmoşul, bulzul sau pâine cu pisătură, varză cu pisătură (slănină tocată mărunt cu ceapă). Le găsim şi la festivalurile folclorice locale, organizate pe spuza vechilor nedei (târguri păstoreşti).

Balmos_stana_MySecretRomania

Oaze de tradiţie

Căsuţa în care ne-au primit muma Victoriţa şi bunicul Ion Suciu, bunicii Adrianei, are peste 100 de ani şi e în Bratilov, sat care acum face parte din Baia de Aramă.

În odaia bună a soţilor Suciu am iubit repede costume cu alb şi negru din Mărginimea Sibiului, costume pe marchizet de la Gorj, covoare, săcuie ţesute la război şi ciumege sculptate în corn şi paltin de domnii Suciu. În imagine e bunicul Ion, oferindu-mi cartea care conţine poeziile şi cugetările străbunicului Dumitru şi o bună parte din istoria familiei.

Ion_Suciu_Bratilov_MySecretRomania

Muma_Victorita_Bratilov_MySecretRomania Muma_Victorita_Bratilov_MySecretRomania

Oierii îşi păstrează şi acum identitatea atât în privinţa costumului popular cât şi al tradiţiilor. Au reuşit chiar să imprime comunităţilor locale vecine obiceiurile şi modul lor de viaţă. “Pământenii” au fost influenţaţi de “străini”, iar în privinţa costumului popular a fost doar într-o direcţie, aceea a portului popular ungurenesc.

Mergeţi în casele ungurenilor, poenarilor, de o parte şi de alta munţilor. Poartă cu ei mândria şi dorul străbunilor şi au ce povesti.

***

Noi mergem la Bratilov, Novaci, Vaideeni, Horezu în Micul Tur al Olteniei şi în Ţara Loviştei la cai. Haideţi cu noi să îi cunoaştem de aproape pe ungureni, să le mâncăm bucatele şi să le ascultăm poveştile!

Documentare şi fotografii

Teza de doctorat MIGRAŢIILE TRANSILVĂNENE ÎN SUBCARPAŢII GETICI. STUDIU DE GEOGRAFIE ISTORICĂ, Prof. Dr. Lăcrămioara Florinela POPA, 2012, UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, Cluj-Napoca

Fotografii Claudiu Neţoiu, Mihăilă Gabriel Alexandru, Mihaela Dincă Photography, Gabriela Solomon

Traseu de survolat Oltenia şi comorile-i ascunse

By Destinatii, Excursii, Idei de rural break, Oltenia, TraditiiNo Comments

În 2016, când Lonely Planet a pus Transilvania în capul listei locurilor de vizitat din lume, noi o să facem o aroganţă şi o să propunem un mega traseu în… Oltenia.

traseu Oltenia

Ziua 1

Bucureşti – Piteşti – Slatina (aprox 3h cu masina, 190 km)

  • Tur în centrul vechi al oraşului Slatina cu dicţionar de stiluri arhitecturale în mână (1h)
  • Oprire la Atletul Albanez, cel mai vechi stabiliment negustoresc din România (30 min)

Slatina – Craiova (45 min, 60 km)

  • Prânz la Restaurantul Bulevard –  (1h)
  • Tur la Muzeul de Artă, de intrat în lumea lui Brâncuşi (1h)
  • Piaţa Prefecturii, Centrul Vechi, Parcul Romanescu şi pe străduţe. (2h)

Craiova – Ponoarele (2 h, 130 km)

Ziua 2

  • Tur ghidat al Complexului Carstic Ponoarele (Podul lui Dumnezeu, Câmpul de Lapiezuri, Peştera, Zătonul Mare, Zătonul Mic) (2h)
  • Vizită la muma Victoriţa – vizitarea unei gospodării tradiţionale în Bratilovu (1h şi 30 min)

Ponoarele – Cheile Sohodolului (30 min, 25 km)

  • Prânz la Runcu – Casa din Pădure (1h)
  • Vizitarea Cheilor şi găsirea legendelor despre “inelul domniţei” şi “nările dragonului” (30 min)

Sohodol – Hobiţa (30 min, 22 km)

  • Vizitarea Casei Memoriale Brâncuşi (1h)

Hobiţa – Tg jiu (30 min, 25 km)

  • Vizitarea Ansamblului Monumental Brâncuşi  şi a centrului oraşului Tg Jiu (1h)
  • Vizitarea Coloanei Infinitului (30 min)

Tg Jiu – Cartiu (17 min, 13 km)

Ziua 3

Cartiu – Curtişoara (15 min, 12 km)

  • Vizită la Muzeul Arhitecturii Populare Gorjeneşti (1h 30 min)

Curtişoara – Crasna (20 min, 20 km)

  • Vizită la Schitul Crasna (45 min)

Crasna – Novaci (15 min, 10 km)

Novaci – Măldăreşti (40 min, 30 km)

  • Prânz la Conacul lui Maldăr (1h)
  • Vizitarea Ansamblului culelor (1h)
  • Vizitarea unui atelier de ceramică – Horezu (1h)

Horezu – Bucureşti (3h, 220 km)

Traseul începe cu Slatina, locul unde, în timpul Revoluţiei de la 1821, Tudor Vladimirescu l-a întâlnit pe Iancu Jianu, locul unde au pus ţara la cale ca între haiduci.

50 dintre clădirile pe care le puteţi vedea în centrul vechi al oraşului au fost incluse în Patrimoniul UNESCO. Construite între anii 1860-1938 ofera o imagine aproape completă a stilurilor arhitecturale regăsite în oraşele din România: neo-gotic, neo-românesc, modern, art nouveau şi art deco. Pe străzile Poboran, Dinu Lipatti, Grădiniţei şi Fraţii Buzeşti se află concentrate o mare parte dintre aceste bijuterii, iar de neratat sunt: Liceul Radu Greceanu (1891), Primăria Slatina (1905), Secţia de Etnografie a muzeului judeţului Olt, Casa Caracostea (1902), Casa Profesorilor (1899), şi vechiul sediu al Băncii Naţionale a României din Slatina (1908).

MySecretRomania_Slatina_AtletulAlbanez

La începutul sau la finalul turului arhitectural e musai să vă opriţi pe str. Dinu Lipatti, nr. 25 la cofetăria Atletul Albanez. E cel mai vechi stabiliment comercial din România şi a rezistat şi în România comunistă. Familia Memish, de origine albaneză, are o vechime de peste 300 de ani în comerţul din Balcani. În 1912 un stră-stră-stră-bunic aşezat în Slatina a câştigat un concurs de lupte greco-romane organizat de circul care a venit în oras. Din respect pentru oraş şi pentru cetăţeni el a donat premiul de 300 de napoleoni primăriei, iar mai marii oraşului l-au recompensat lăsându-l să deschidă “prăvălia Atletul Albanez”. Aici veţi gusta bragă, halviţă şi îngheţată, şi veţi simţi cumva prezenţa celor care au trecut pragul micului magazin de-a lungul secolelor.

Turul continuă cu Craiova şi centrul ei restaurat care ne întâmpină cu o mulţime de stiluri: renaştere, baroc, clasic, neoclasic, romantic, românesc şi clădiri construite de către arhitecţi francezi, italieni, nemţi sau români. Vă recomandăm să vedeţi Piaţa Prefecturii, Centrul Vechi, Parcul Romanescu şi să vă pierdeţi pe străduţele din oraş.

Pe lista noastră este Biserica Madona Dudu, un adevărat loc de pelerinaj datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului care – spune legenda – ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul. Dincolo de frumuseţea spirituală, vă recomandăm biserica pentru frumuseţea culturală şi pentru pictura semnată de Gheorghe Tattarescu.

MySecretRomania_CasaBaniei Casa Băniei este cea mai veche clădire laică existentă azi în oraş, datând din anul 1699. Acum adăposteşte Muzeul de etnografie, dar, în trecut, aici se aduna divanul Craiovei. După aprecierile istoricilor de artă, ea a fost refăcută de Constantin Brâncoveanu, pe modelul uneia clădite în secolul al XV-lea, de boierul Barbu Craiovescu.

Două cladiri superbe amintesc de un mic Paris al Olteniei – Palatul “Jean Mihail”, acum Muzeul de Artă Craiova şi Palatul Vorvorenilor – actualul sediu al Mitropoliei Olteniei.

Intrăm în Muzeul de Artă, pe urmele lui Brâncuşi, unul din marile repere ale artei româneşti şi olteneşti. Lucrările expuse aici datează din prima perioadă de creaţie a artistului, elev la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. Găsim aici „Sărutul” – realizat în piatră în 1907, „Vitellius” – cea mai veche lucrare a sculptorului, realizată în 1898 din ghips, „Tors de femeie” – lucrare din marmură ce datează din 1909, „Orgoliul” – din 1905, „Cap de băiat” realizat în 1906, „Domnişoara Pogany”, „Scaun” şi respectiv „Ecorseul” – din 1902.

De la muzeu, după ce aţi văzut centrul şi Parcul Englez, vă puteţi legăna pe Calea Unirii până la Parcul Romanescu, loc de relaxare şi întâlnire cu gândirea peisagistică a secolului trecut.

Seara primei zile ne prinde la Ponoarele, în inima Podişului Mehedinţi. Dinspre Craiova spre Ponoarele vă întâmpină un drum bun, cu gospodării mici, îngrijite. Să mergeţi încet şi să priviţi cerul.

Începem dimineaţa cu descoperirea minunilor naturale din Complexul Carstic Ponoarele:

  • Podul lui Dumnezeu
  • Peştera Ponoarele
  • Câmpurile de Lapiezuri
  • Zătonul Mare şi Zătonul Mic

MySecretRomania_Ponorele_PodulluiDumnezeu

Podul lui Dumnezeu este cel mai mare pod natural al ţării şi al doilea ca mărime din Europa (30m-L, 13m-l, 22m-h şi 9m-w), dar singurul din lume deschis traficului rutier. Povestea naturii spune că s-a format prin surparea tavanului Peşterii Ponoarele, iar legenda spune că aici locuia Dracul, iar ponorenii i se rugau lui Dumnezeu să-i scape de el. Înduplecat de rugile sătenilor, Dumnezeu a lovit cu palma în tavanul peşterii care s-a prăbuşit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieşind pe cealalta gură a peşterii şi s-a agăţat cu ghearele de vârful Dealul Peşterii, formând câmpurile de lapiezuri. Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă (acum i se zice Stânca Dracului) şi tot el ar fi responsabil de secarea lacurilor.

Câmpurile de Lapiezuri (Afrodita şi Cleopatra) sunt formate din caneluri deosebite pe care apa le-a încrustat în calcare. Şanţurile depăşesc uneori 4-5 metri lungime şi au o adâncime de până la 30 cm, asemănându-se cu nişte coridoare tăiate în roca în care a apărut vegetaţia: lumânărică, cimbrişor, urzici.

Zătonul este cel mai mare lac carstic din România, dar este un lac temporar. Adică, în funcţie de anotimp şi în funcţie de cât de mult a plouat, îl puteţi vedea imens, ca un firicel de apă care dispare sub stâncă sau deloc.

Ponoarele sunt galeriile, puţurile prin care dispare apa de aici şi apare din nou câţiva km în aval. Toată aria de aici e plină de ponoare, de aici şi multitudinea de atracţii şi de fenomene carstice.

ZatonulMare_byClaudiuNetoiu

Continuăm cu vizita la Muma Victoriţa, bunica prietenei noastre Adriana, soţia lui Ion Suciu, amândoi urmaşi ai “poenarilor” care au fugit de stăpânirea austro-ungară în secolul XVIII. Bratilov face parte din salba de sate ungureneşti de sub munte, alături de Titerleşti, Novaci, Vaideeni, Baia de Fier, Corbi şi alte sate, corespondente pe partea cealaltă a muntelui satelor din Mărginimea Sibiului. Dumitru Suciu, socrul Victoriţei, era în comitetul de conducere al Uniunii Oierilor, asociaţie formată de oieri pentru oieri şi drepturile lor. În perioada interbelică organizau întâlniri şi aveau o revistă lunară numită “Stâna”. În odaia bună a soţilor Suciu o să aflăm despre tradiţiile ungureneşti: costume cu alb şi negru de la Jina, costume pe marchizet de la Gorj, covoare, săcuie ţesute la război şi ciumege sculptate în corn şi paltin de domnii Suciu. Dacă sunteţi cuminţi, citim şi din doinele şi poeziile străbunicului Suciu.

MySecretRomania_Bratilov

Ieşim cu greu din atmosfera creată de bunici şi de casa înţesată de amintiri şi pornim spre Cheile Sohodolului. Repede, repede, ne îndestulăm cu mâncare bună la Pensiunea Casa din Pădure şi apoi intrăm în Chei – rezervaţie naturală cu forme de relief impresionante, întinsă pe o suprafaţă de 350 de hectare. La ieşire din canion, observăm o poartă – un inel în stâncă şi “nările” pe care le formează pârâul Sohodol în partea de jos. Cu un binoclu sau un obiectiv tele o să observaţi şi speciile de păsări protejate de aici – fluturaşul şi lăstunul de stâncă.

casa_memorialaBrancusiCu stomacul liniştit şi cu ochii încărcaţi de frumuseţe pornim spre Hobiţa, la Casa Memorială a sculptorului Constantin Brâncuşi. Am mai aflat lucruri despre artist şi în Craiova, aici o să ne putem imagina lucruri: cum vedea el coloane ale infinitului în stejarii din grădinile vecinilor, cum le şi sculpta, cum şi-a amintit de poarta casei şi a sculptat una la fel pentru atelierul de la Paris, cum stătea la taină cu mama lui în pridvor.

Ansamblul monumental de la Tg Jiu a fost sculptat la cererea Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, care doreau să aducă un omagiu soldaţilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Brâncuşi a răspuns cererii şi nu a cerut niciun ban pentru cele 3 opere de artă:

“O alee care, plecând de pe digul Jiului, este locul de evocare al actelor de vitejie gorjeană, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei, întruchipat dintr-o coloană înaltă de circa 29 m, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră”.

Pornind de la vorbele artistului şi ştiind simbolurile altor lucrări ale sale, ne dăm seama că Poarta Sărutului este un arc de triumf pe sub care eroii trec împăcaţi în lumea de dincolo. Se pare că ideea principală din “Sărut” este simplă: iubirea ca fuziune între două entităţi separate reface unitatea originală a vieţii. Aici, e viaţa de după moarte.

Masa Tăcerii a fost lucrată în piatră şi reprezintă simbolic masa de dinaintea bătăliei la care urmau să participe ostaşii români. Scaunele din jurul mesei sunt în formă de clepsidră şi măsoară timpul, iar numărul lor aminteşte de numărul apostolilor.

Se referă la reunirea familiei, la meditaţie, la preţuirea timpului.

masa_tacerii1-600x264

La finalul Căii Eroilor avem parcul unde ne aşteaptă Coloana Infinită sau Coloana fără Sfârşit. Ea este, simbolic, coloana „sacrificiului infinit”, reprezentând o axă a lumii, menită să sprijine bolta cerului pentru veşnicie. Se înalţă mereu, aşa cum ar trebui să se înalţe şi recunoştinţa noastră pentru artist.

Pe urmele simbolurilor lui Brâncuşi o să vedem şi centrul oraşului cu Prefectura, Teatrul Elvira Godeanu (singura clădire Art Deco din Tg Jiu) şi Biserica tuturor Sfinţilor unde pe fresca exterioară sunt pictaţi filosofi.

Vă va prinde somnul la o aruncătură de băţ de Casa Cartianu – cula ridicată în 1769 de ceauşul Enache Cartianu, un boier foarte bogat, care a deţinut peste 400 de hectare de teren în satul Cartiu. Urmaşii lui au ridicat aproape de culă (acum secţie a Muzeului de etnografie Tg Jiu) Pensiunea Casa Cartianu, o minune de loc care respectă valorile tradiţionale.

MySecretRomania_MuzeulCurtisoara

IMG_3330

IMG_3241

A treia zi porneşte cu drumul de la Tg Jiu spre Novaci. Vă recomand o oprire la Curtişoara – Muzeul Arhitecturii Populare Gorjeneşti şi la cula Cornoiu. Muzeul în aer liber cuprinde monumente de arhitectură şi tehnică populară din Gorj. Pe lângă cula Cornoiu (secolul al XVIII-lea) au fost aduse şi remontate biserica din zid Sf. Ioan Botezătorul (1820), construcţii ţărăneşti din lemn (case, pivniţe, pătule, instalaţii tehnice populare din secolele XVIII – XIX) cu mobilier ţărănesc, piese de port, ţesături, unelte, ceramică, crestături în lemn. Cea mai veche casă expusă, ridicată cu peste 200 de ani în urmă, este Casa Popii Udrişte, din satul Olari, ce datează din 1802.

Pe drum aveţi şi schitul Crasna, o oază de linişte şi spiritualitate şi apoi intraţi în casa unui artist plastic îndrăgostit de etnografie, simboluri şi motive tradiţionale.

colaj_atelier_Daciana_Ungureanu

Într-un interviu acordat jurnalul.ro Daciana Ungureanu ne povesteşte despre Colecţia Etnografică Daciana Ungureanu şi ne introduce în poveste: “Am moştenit de la familia mea diverse obiecte vechi pe care le păstrez cu drag. Două din lăzile de zestre pe care le am sunt pline cu piese de port gorjeneşti şi ungureneşti, dantelă veche şi alte textile pentru casă. Cele mai multe piese le am de la bunica din partea mamei şi ele au fost lucrate şi purtate de dânsa. Lucrul acesta înseamnă mult pentru mine. Sunt piese extrem de fine, cele mai multe de sărbătoare, cusute în culori şi motive minunate, realizate în tehnici şi din materiale combinate. Nu am cuvinte pentru a descrie frumuseţea lor, ele trebuie văzute. Colecţia mai cuprinde obiecte de metal, de lemn şi fotografie veche. Spre exemplu, despre o cămaşă bărbătească foarte veche, a unuia din străbunicii mei, ştiu că a fost cusută de o tânără care îl iubea foarte mult şi care nu i-a devenit sotie. Fineţea cusăturii cu mătase în culori de galben şi turcoaz, ce alternează cu dantela, spune mult, cred eu, despre intensitatea sentimentelor.”

IMG_3667

De la Novaci, urmăm un drum sinuos pe sub munte, spre Baia de Fier, Polovragi, Vaideeni şi Horezu. De acolo, urmăm indicatoarele spre Culele de la Măldăreşti. Culele au fost construite de boierii din Oltenia pentru a se apăra de cetele prădătoare de turci venite de la Dunăre. Datorită unicităţii lor, au fost propuse pentru a fi înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Denumirea provine din cuvântul turcesc “kale” sau “kule”, care înseamnă turn. Au fost multe cule în întreaga Oltenie şi în vestul Munteniei, însă, din câteva sute de astfel de case întărite, au supravieţuit până astăzi doar 27. Mai mult de jumătate din ele, neavând şansa să fie transformate în muzee, sunt într-o stare precară sau în ruină.

Cele mai multe au ziduri groase de 80 cm. Atunci când veneau duşmanii, servitorii ascundeau animalele în pivniţă. Boierii se refugiau mai întâi la etajul I şi puneau un drug gros la uşă, ca să fie siguri că rezistă. Dacă şi primul cat devenea nesigur, urcau până în turnul de apărare pe o scară de funie. Trăgeau apă din fântâna din pivniţă, aveau merinde, trăgeau şi scara după ei şi aşteptau să treacă primejdia.

Prânzul va fi la Conacul lui Maldăr, iar drumul spre Bucureşti trece prin Râmnicu Vâlcea şi Piteşti. Dacă doriţi să vă opriţi pe drum, aveţi obiective pentru încă 2 zile de traseu.

 ***

Aceasta este doar o parte din traseul gândit de noi pentru Marele Tur al Olteniei. Dacă vreţi să mergeţi cu noi pe traseu ne găsiţi aici. Dacă aveţi nevoie de detalii, contacte sau alte informaţii, ne găsiţi tot aici.

Photo credits: Mihai Voiculescu, Mihaela Dincă Photography, Roxana Coştiuc, Claudiu Neţoiu, Gabriela Solomon, Mariana Simion, Florin Vâlcea

Tradiţii de Paşte – cozonaci la Novaci ( 22 – 24 apr )

By No Comments

Re-edităm excursia de anul trecut de Crăciun, doar că acum ne pregătim pentru sărbătorile Pascale și vă arătăm cum se fac cozonacii în familia mea (Gabi) şi în alte familii de oieri din zona Olteniei. Mergem din nou spre Transalpina, la Novaci, dar nu pentru parapantă, ci pentru mâncare şi poveştile locului.

Plecarea este de vineri după-masa, ajungem și ne-apucăm de pregătit lucrurile pentru operațiunea de sâmbătă: tăiat lemne, curățat nuci. Sâmbătă privim cum se amestecă făina, drojdia, laptele, ouăle, de câtă dragoste e nevoie ca să frământăm coca pufoasă. Facem cozonaci, colaci şi turtă şi le urmărim până ies calde din cuptor. Mâncăm bine și avem la desert cozonac. Băieţii se ocupă de lemne, udați cu vin şi ţuică produse în casă.
Duminică ne pregătim pentru a cunoaşte alte tradiţii. Mergem să intrăm într-un univers al simbolurilor populare, acasă la Daciana Ungureanu – artist plastic. Daciana ne arată comorile din colecţia ei etnografică şi ne învaţă să pictăm pe ceramică, inspiraţi de motivele folosite din moşi-strămoşi. Obiectele care ies din mâinile ei sunt opere de artă. Noi o să furăm puţin din tehnica ei şi vom realiza clopoţei sau farfuriuţe. Ne vom întoarce seara la Bucureşti cu tolba plină de bunătăţi produse de noi (fiecare cu cozonacul lui), cu reţeta de cozonaci şi cu ornamente realizate tot de noi!

Locuri: 8

Prețul excursiei: 400 lei (include cazare, masă, ateliere, cozonaci, taxa excursie)

Înscrieri până la data de:  10 aprilie, în formularul de aici

Nu este inclus în preț: Transportul. Vom merge cu mașinile personale, vom împărți costul carburantului, care ar trebui să fie in jur de  50 lei/persoană.

Tradiţii de Paşte – cozonaci la Novaci ( 22 – 24 apr )

By No Comments

Re-edităm excursia de anul trecut de Crăciun, doar că acum ne pregătim pentru sărbătorile Pascale și vă arătăm cum se fac cozonacii în familia mea (Gabi) şi în alte familii de oieri din zona Olteniei. Mergem din nou spre Transalpina, la Novaci, dar nu pentru parapantă, ci pentru mâncare şi poveştile locului.

Plecarea este de vineri după-masa, ajungem și ne-apucăm de pregătit lucrurile pentru operațiunea de sâmbătă: tăiat lemne, curățat nuci. Sâmbătă privim cum se amestecă făina, drojdia, laptele, ouăle, de câtă dragoste e nevoie ca să frământăm coca pufoasă. Facem cozonaci, colaci şi turtă şi le urmărim până ies calde din cuptor. Mâncăm bine și avem la desert cozonac. Băieţii se ocupă de lemne, udați cu vin şi ţuică produse în casă.
Duminică ne pregătim pentru a cunoaşte alte tradiţii. Mergem să intrăm într-un univers al simbolurilor populare, acasă la Daciana Ungureanu – artist plastic. Daciana ne arată comorile din colecţia ei etnografică şi ne învaţă să pictăm pe ceramică, inspiraţi de motivele folosite din moşi-strămoşi. Obiectele care ies din mâinile ei sunt opere de artă. Noi o să furăm puţin din tehnica ei şi vom realiza clopoţei sau farfuriuţe. Ne vom întoarce seara la Bucureşti cu tolba plină de bunătăţi produse de noi (fiecare cu cozonacul lui), cu reţeta de cozonaci şi cu ornamente realizate tot de noi!

Locuri: 8

Prețul excursiei: 400 lei (include cazare, masă, ateliere, cozonaci, taxa excursie)

Înscrieri până la data de:  10 aprilie, în formularul de aici

Nu este inclus în preț: Transportul. Vom merge cu mașinile personale, vom împărți costul carburantului, care ar trebui să fie in jur de  50 lei/persoană.

Cozonacii și pictura – refugii de cinci stele

By Destinatii, Excursii, Gastronomie, Idei de rural break, Oltenia, TraditiiOne Comment

Încă simt mirosul de cozonaci proaspeți scoși din cuptor, încă o păstrez în gând pe doamna Lenuța care frământa coca fără milă, fără pauze, cu toată puterea. Cu povețe, cu bucurie mare că unii tineri sunt dornici, în toată viteza și printre toate informațiile și evenimentele, să-și mai aplece atenția și la tradițiile noastre.

Încă o văd pe Gabriela cu ia ei de la bunica, veche de peste 50 de ani, care-i vine atât de bine și de care e atât de mândră. Își pune și un brâu subțirel și începe să-și bage pumnii-n cocă. Îi spunem că e foarte fotogenică. I se vede în toate pozele fericirea și ne-o transmite repede și nouă.

MSR_cozonaci_Craciun

Fericirea a fost la Novaci într-un week-end de decembrie în care am avut toate ingredientele pentru cozonaci înșiruite pe masa din bucătăria în care a copilărit Gabi. O fericire naivă, pentru că nici una dintre noi nu știa exact ce să facă sau în ce fel să amestece ingredientele pentru cozonacii perfecți. Ne holbam la ouă, la sacul mare cu făină, la ulei, la drojdie, la zahărul vanilat și la cacao. Așteptam indicații de la doamna Lenuța și eram conștiente că n-o să ducem noi greul – nu că n-am fi putut face față, dar pentru că suntem pui de oameni obișnuiți în orașe, cu cozonaci ambalați la fiecare supermarket, la fiecare colț de stradă. Cel puțin eu, bucureșteanca.

De ce te-ai chinui să faci ceva despre care nu știi cum o să iasă, ceva pretențios care îți solicită atenția o zi întreagă, care cere bibileală și frecuș și cocoloșit constant? De ce să riști să eșuezi și să rămâi și cu timpul pierdut, ca apoi să ajungi tot la un panettone care strigase după tine din magazine toată ziua că n-o să-ți iasă?

Cum miroseau cozonacii?

Vă spun eu că nu se compară, nu se compară, nu se compară. Poate nu vă spun nimic nou, poate aveți bunici la țară sau părinți care fac cozonaci. Dar pentru cei ca mine care nu apucă des să se bucure de aerul rural, de laptele adus de la vacă direct, de brânza și smântâna făcute în cămăruța din spate, numai ideea de a asista la nașterea unui cozonac face ca gustul lui să fie de zece mii de ori mai bun. Pentru că știi povestea din spate. Vezi că s-au pus 15 ouă (să fie!), știi că s-au spart nuci două ore, știi că s-a tras de coca aia până a început să se dezlipească frumos de copaia de lemn și să danseze printre degete. Ai admirat cât de repede a fost întinsă cu făcălețul pe masă, ghem după ghem și cum a fost întinsă pe paturi de metal, la crescut, la căldurică sub o față de masă care le acopere bine pe toate. Ai băgat degetul în bolul cu crema de cacao, moment de glorie.

Cozonaci_de_Craciun_Novaci

colaj_cozonaciToți ochii au stat pe ceas, dar nimeni n-a stat degeaba. Între timp au început pregătirile pentru coca de pâine, pentru turtă, pentru tăițeii pe care i-am aruncat în supă, pentru prescură – chifla specială pe care o duci la biserică duminica dimineața și care a fost însemnată înainte să intre la cuptor cu pristornicul, chestia de lemn în formă de cruce, o ștampilă pentru cocă de care auzeam pentru prima oară. Pristornicul e mai vechi decât ia de la bunica Gabrielei (e moştenit de bunica de la străbunica) și e obiectul după care ea alerga prin sat pe când era copilă, ori de câte ori se făceau prescuri pentru că era singurul din familie și era folosit și de sora bunicii care locuieşte undeva mai sus pe aceeași stradă. Cine altcineva să alerge dacă nu a lor nepoțica?

Urmează desigur mentenanța focului din vatră. Cuvântul cheie este stâmpăratul. Daca arunci în cuptor o mână de făină și se înnegrește înseamnă că e prea cald pentru cozonaci. Il mai stâmperi o dată cu apă. Deja e multă muncă, nu? Să nu mai spun de verificarea permanentă a cozonacilor. Au prins crustă? E arămie? Miroase? Îi scoatem? Hai să-i scoatem!

Dar CUM mirosea. Nici nu știu dacă vreau să încerc să descriu. Aș vrea să păstrez doar pentru mine cozonacosfera care plutea și care înconjurase toată casa, tot Novaciul. Aș vrea să vă spun că la anul, de Paști, n-ar trebui să ratați excursia cu același scop gastronomic.

Am muncit cu spor – doamna Lenuța mai mult decât noi, dar am asistat, am pasat una, alta, am făcut poze din toate unghiurile – ca să ne lăudăm apoi pe Facebook că am făcut cozonaci. Dar Facebook-ul n-are cum să înțeleagă toți aburii care se legănau din primul cozonac pe care l-am adus și l-am tăiat în bucătărie. N-are cum să explice frăgezimea galbenă care stătea întinsă pe tocător, felie după felie, toată înghesuită acolo, aburinde. Nici nu pot să scriu fără să-mi plouă iar în gură.MSR_cozonaci

Atunci i-am făcut Gabrielei cea mai fericită poză din tot weekendul. Poza reușitei, care-i confirma că meritase să se trezească la 6:30 în dimineața aia și că poate invita oamenii din jurul mesei să servească. Parcă și ia stătea mai țanțoșă pe ea. E de la sine înțeles că s-a lăsat cu gemete și fețe extaziate când am început să golim tocătorul. Peisajul a fost completat și de vinuț, la tot pasul, ca să muncim cu spor, ca să curgă pe gâtlej mai lin. Cum te-ntorceai un pic, gata, paharul era plin din nou. Acolo, printre cozonaci de Crăciun şi vin, am simțit că în curând vine Crăciunul, de fapt acolo am început Crăciunul.

Atelier de pictat clopoţei la Daciana

Un week-end la Novaci poate fi refugiul perfect, poate fi într-adevăr farmacia sufletului urban îmbibat în sunete asurzitoare de claxoane și aglomerații și oameni tracasați de la atâta muncă. Mesele au inclus zacuscă, brânză, smântână, fasole bătută cu ceapă călită, ciorbe și supe, caltaboși, slăninuță cu ceapă roșie, șorici, și alte bunătăți spontane precum zmeură și un borcan cu miere și nuci de la care nu ne puteam abține. Îl dădeam la o parte ca să nu-l mai vedem, ca apoi tot noi să-l căutăm insistent cu privirea și să mai băgăm o linguriță în gură, pe sub masă. Ce deliciu. Deci am mâncat bine, am asistat și ajutat la făcutul cozonacilor în acest du-te-vino continuu, am picat la șapte seara la pat (la un super pat de țară cu o plapumă serioasă), într-un somn (să zicem) târziu de după-amiază, după ce am văzut un apus roșiatic, liniștit de lângă biserica din Novaci, la capătul unor scări care-o plasează deasupra tuturor caselor. Am admirat de acolo Parângul și crestele-i albite, iar a doua zi am fost să ne încercăm talentele artistice.colaj_atelier_Daciana_Ungureanu

Am pictat pe lut, o chestie pe care chiar nu credeam s-o fac vreodată. Pentru că nu sunt cea mai răbdătoare persoană de pe planetă – ori ca să pictezi un clopoțel de lut cu detalii, cu fond, cu forme, cu pensule ba mai groase, ba subțiri, să nu-ți tremure mâna, să înmoi pensula, s-o ștergi, să mai adaugi un punct și înc-o linie îți trebuie multă răbdare și exercițiu. Dar niciodată să nu spui niciodată, nu?

Ceva, un model mi-a ieșit și mie până la urmă. Ceva simplist, matematic, în colțuri simetrice, după firea „artistei”. Nu mă compar cu fetele celelalte cu talente aparent înnăscute. Sau mai practicaseră în București și mie nu mi-au zis nimic. Tot ce contează e că m-am relaxat și m-am concentrat și mi-a plăcut să creez ceva cu mâinile mele, să știu că lucrul din mâna mea e unicat, poate prin linia aia mișcată unde se vede că mi-a tremurat mâna, dar tot e lucrul la care am muncit eu și pe care, de ce nu, îl pot oferi cu drag cuiva la care țin, pentru că știu sigur că n-o să mai aibă nimeni la fel. Poate apreciez eu prea mult lucrurile unicat. Poate din cauză că sunt din ce în ce mai rare cred c-ar trebui să le prețuim din ce în ce mai mult.

anca_atelier_Daciana

Pentru minunatul atelier îi suntem datoare și-i foarte mulțumim Dacianei Ungureanu, artist plastic care are cufere pline cu ii vechi, care mai de care mai prețioase și mai atent cusute, dulapurile ticsite cu broșe, medalioane, farfurioare și clopoței, toate pictate manual de ea, de tablouri nici nu mai zic. E clar că dacă treceți prin Novaci, musai trebuie să vă opriți să vă aruncați un ochi, poate amândoi peste colecția etnografică a Dacianei și s-o lăsați să vă povestească ore în șir despre fiecare colț al căsuței de vis și despre proveniența fiecărui cufăraș.

Iau Novaciul și-l bag în sertărașul meu de locuri simple și frumoase din România, de la poalele Parângului, loc în care se pune cantitatea cea mai mare de dragoste în cozonaci. Apoi mai iau Conacul lui Maldăr unde ne-am răsfățat cu un roze bun în fața șemineului și cu un prânz copios, cu o priveliște mai copioasă decât friptura și mai iau vechile, tăcutele cule de la Măldărești, unde s-a filmat și Aferim!.

foto_conac_maldar