Am ajuns la FITS dintr-o fiță. Sau dintr-o întâmplare. Sau din noroc. Toate variantele sunt corecte. : )
Eram la Horezu și mă gândeam cu jind la Luminarium Mirazozo, o …chestie nemaivăzută-nemaiîntâlnită care se afla la Sibiu și care mai putea fi văzută doar duminică. Mă aflam într-o duminică dar de cealaltă parte a munților. Și apoi mi-am amintit că pot să fac un ocol, că în afară de bani nu am nimic de pierdut. De fapt, nici pe aia nu se poate spune că-i pierd.
Câteva ore mai târziu eram în Sibiu și făceam cunoștință cu FITS – Festivalul Internațional de Teatru Sibiu. Eveniment cu tradiție, ajuns la cea de-a 21-a ediție, care iată! are și evenimente colaterale, multe stradale, și o atmosferă care trebuie trăită.
Până la miezul nopții, când am luat autobuzul de noapte spre București, am apucat să mă bucur de compania a doi prieteni veniți special pentru Festival dar și de….
Luminarium Mirazozo
Numele acesta complicat stă pentru o instalație-labirint de corturi care imită și combină diverse tipuri de domuri (gotice, islamice etc). Experiența dinăuntru este ușor psihedelică: culorile sunt puternice și se schimbă de la o încăpere la alta, de la un culoar la altul, iar muzica ambientală îți sporește senzația de ireal. Adăugăm căldura și obținem o experiență cu adevărat memorabilă. 😀
Peretele alb al lui Perjovschi
Lângă Teatrul Radu Stanca artistul Dan Perjovschi a primit un perete să-l…mâzgălească. Din câte am înteles, lucrarea a fost făcuta în timpul Festivalului, în fiecare zi câte puțin. Ca să ai în fiecare zi un motiv să vii, să citești, să râzi, să dai aprobator din cap că “așa e”.
Un grup de majorete
Prima reprezentație stradală la care am asistat a fost cea a unui grup de majorete dintr-o țară baltică (Lituania, Letonia?). Blonde, zâmbărețe, superbe – au făcut o mulțime de oameni să le urmeze de-a lungul pietonalei.
Public
A fost una din acele rare dăți când am stat și m-am uitat la public, la cum reacționează. Le place, nu le place? Am fost suprinsă să-i vad și pe alții zâmbind, dansând, fiind prezenți aici, acum, la spectacol. Bucurându-se nespus. Și mi-am dat seama că sunt momente în care chiar nu te deranjează faptul că în fața ta sunt o gramadă de părinți cu copii în cârcă care îți blochează priveliștea. 🙂
O trupă de saxofon
Pentru mine a fost piesa de rezistență a zilei. Da, reprezentația celor de la Sax-A-Fond a fost o experiență mult mai faină decât Luminarium, deși în ambele cazuri am avut cel mai larg zâmbet pe care îl poate acomoda fața mea. Timp de jumătate de oră (o oră?) o stradă întreagă nu numai că a ascultat 10 saxofoane interpretând melodii militare sau evergreenuri, d-ale lor sau d-ale noastre, dar s-a și mișcat în ritmul lor. Atâta voie bună colectivă la un loc nu mai întâlnisem de mult timp!
Dacă m-ai fi întrebat anul trecut de ce recomand FITS-ul, după doar câteva ore petrecute acolo și fără să fi văzut vreo piesă de teatru, aș fi spus atmosfera și starea de bine pe care ți-o dă. Dar între timp am fost și la ediția din 2015 și răspunsul s-a modificat ușor. Detalii în episodul următor. 😉
PS: Mai multe – mult mai multe – despre ce înseamnă FITS-ul în general afli aici sau pe pagina oficială a festivalului
Recent Comments