Category

Musai

Eveniment online – Slow food + slow travel + pandemie = ?

By EvenimenteNo Comments

Jucatorii din turism aveau planuri mari pentru 2020. Apoi, a venit pandemia. După 2 luni de lockdown, românii au redescoperit România, alegând să facă circuite în grupuri mici (o familie – o mașină) și să stea mai mult timp într-un loc. Cabane și pensiuni care se adresau unui public străin s-au reorientat către români.

Luni, 16 noiembrie, a avut loc o discuție live despre cum s-a văzut slow food și slow travel anul acesta.

Invitați au fost:
Cristian Cismaru – Președinte Asociația My Transylvania și inițiatorul, printre altele, al Transylvanian Brunch
Andrei Luminea – Chef la restaurantul sibian Pasaj, unde are grijă să folosească și să evidențieze produse locale
Andreea Lazăr – Manager al Pensiunii Lazăr, Voineasa, județul Vâlcea și gazdă de #OlteniaBrunch
Gill Ecobescu – Manager de proiect, Asociația GAL Cheile Sohodolului, pasionat de îmbinările perfecte între nou și vechi, gazdă #OlteniaBrunch
Diana și Alex Sicoe – fondatori Rural Ai liber la tihnă, gazdă #MunteniaBrunch
Moderator – Dana Gonț, jurnalist, realizator și prezentator de televiziune, autor al unor povești pe www.danagont.ro

În cadrul evenimentului au fost abordate subiecte precum comportamentul turistului în anii trecuți și în anul acesta, relația cu furnizorii locali, meniul și preparatele locale. Ne-am uitat la prezent, la viitor și la cum vom construi viitorul.

Gazde ale evenimentelor de anul acesta au răspuns la întrebarea cum se vad brunch-uri din perspectiva gazdelor – aduc plus valoare?

De exemplu, în gospodăria familiei Lazăr, totul înseamnă muncă, pentru că se autosusțin din animalele pe care le cresc și din produsele pe care le fac cu mâinile lor. ”În zona Voineasa nu există conceptul de tradițional. Noi am insistat să păstrăm autenticul și, de aceea, efortul nostru nu e înțeles și apreciat din prima. Eu refuz să fac grătare și cartofi prăjiți și oamenii, de multe ori, nu înțeleg asta. Ne punem sufletul pe masă pentru oricine ne calcă pragul,” explică Andreea Lazăr, care se ocupă de pensiunea familiei alături de sora și tatăl ei.

Iată ce ne spune și Diana Sicoe a pornit proiectul RURAL – ai liber la tihnă anul acesta. ”E un proiect de suflet, a doua noastră dragoste. Am creat acest spațiu din dorința de a retrăi sentimentul vacanței la bunici și am vrut să avem parte de acest sentiment aproape de București, fără să alterăm autenticitatea locului,” spune ea. Satul în care e RURAL – ai liber la tihnă e la 30km de București. ”Pentru noi, 2020 a fost un an care a venit cu oportunități de a prezenta satul românesc și o curte tradițional românească.”

Mai multe detalii despre eveniment, pot fi citite în articolul: Slow food + slow travel + pandemie = ?

De asemenea, înregistrarea evenimentului online poate fi urmărită aici.

Acest eveniment online face parte din proiectul “Gusturi redescoperite – peisajul gastronomic din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN, implementat de Asociatia My Transylvania cu sprijinul Gate to Romania.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicații sau de modul în care rezultatele ei și ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

November 20, 2020
Love0

Eveniment online – dezbatere despre Ce facem cu merele românești?

By EvenimenteNo Comments

Pătul, Poinic, Ionatan, Florina, Florine, Bauman, Bell Fleur, Șovăz, Statine, Gustav, Baia Mare, Canada. Câteva dintre cele peste 30 de soiuri tradiționale de mere – vechi de 200 de ani – care încă se cultivă în zona Sibiel – Fântânele. Fiecare soi are caracteristicile sale și fiecare era întrebuințat la altceva în trecut – unele soiuri se pretau la sosul de mere, altele la compot, etc.
Ce facem azi cu merele? Cum le consumăm? Avem nevoie de 30 de soiuri sau ne descurcăm și cu mai puține? De ce trebuie să păstrăm această parte din peisajul gastronomic al țării?

La aceste întrebări au răspuns joi, 12 noiembrie, Cristian Cismaru – Președinte My Transylvania și inițiatorul Transylvanian Brunch, Aurel Pau – Președinte la Asociația Sibiel 2000 și una dintre persoanele care se află în spatele Târgurilor de soiuri tradiționale de mere de la Sibiel și Fântânele (județul Sibiu), Ana Perșinaru – responsabilă de promovarea brandului Măr de Bran și Bogdan Băianu – Fondator Panere si inițiatorul #MoldovaBrunch în cadrul conferinței online ”Ce facem cu merele românești”, organizată de Asociația My Transylvania și Gate to Romania. Întâlnirea a fost moderată de Oana Filip, reporter Decât O Revistă.

Andreea Vasile a consemnat concluziile evenimentului în articolul cu numele: Ce facem cu merele românești?

Dezbaterea online poate fi urmărită în reluare: vezi înregistarea.

Acest eveniment online face parte din proiectul “Gusturi redescoperite – peisajul gastronomic din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN, implementat de Asociatia My Transylvania cu sprijinul Gate to Romania.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicații sau de modul în care rezultatele ei și ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

November 18, 2020
Love0

Pledoarie pentru echitatie cu Miron, Mabel şi Ionuţ la Potcoava

By Destinatii, Evenimente, Excursii, Idei de rural break, Muntenia

Trecem rapid printre dealuri cu zarzări şi meri înfloriţi. E o explozie de verde şi de flori peste tot şi lunca Ialomiţei ne dezvăluie un spectacol nou. Case potrivite, mai scunde decât cele din Muscel, cu pridvor sau cu sală, grădini îngrijite şi orăşele pierdute printre ele. Pucioasa, Fieni – parcă era un combinat la Fieni?

După Fieni, drumul se limpezeşte şi se deschide, casele sunt mai răsfirate şi urcăm printre dealuri. Ne gândim cu toţii că nu mai e mult, pentru că oaza de linişte care ne-a fost promisă nu poate fi altundeva. Cerul cade pe noi, soarele s-a ascuns, verdele pătat doar de vacile şi caii satului e mai intens şi noi tot urcăm. Urcăm până pe coama dealului în satul Brebu şi oprim maşina într-una dintre alveole. Musai să ne rotim privirea 360 de grade şi să respirăm aer de Leaota.

Aici, oleacă ascunsă şi creată pentru oameni care vor să se ascundă de cotidian, stă “Potcoava Mountain Hideaway“ – deschisă în 2015 de Ionuţ Popescu şi familia lui. Centrul de echitaţie Potcoava e locul unde putem descoperi cum şi cât de mult ne putem apropria de cai. Dincolo de taberele tematice, de petrecerile corporate şi de evenimentele de familie, observi că locul e pentru iubitorii de cai şi pentru cai, lucru pe care şi Ionuţ îl mărturiseşte amuzat: “Mi-a zis un oaspete că i se pare că aici totul se învârte în jurul cailor. I-am confirmat că aşa e!”

MSR_Potcoava_Runcu

Noi am fost în aprilie pentru o primă întâlnire cu cei 10 cai tirolezi, cunoscuţi de amici şi drept “blondele de la Potcoava“, şi ne-a plăcut aşa de mult că am revenit cu bucurie pentru Haidook Summer Fest, festivalul care îşi propune să celebreze şi să reînvie spiritul haiducesc al zonei şi pentru #HaidookExperience, o experienţă de călărie şi haiduceală în Munţii Leaota.

MSR_Potcoava_HaidookSummerFest

În iulie, drumul spre Potcoava n-a mai fost aşa lin şi liber, pentru că maşinile curgeau înspre dealul din faţa pensiunii, amenajat cu manej, scenă, loc de masă şi baloţi de paie pentru relaxare. Invitaţii şi gazdele festivalului Haidook Summer Fest au atras lume pasionată de cai şi echitaţie din toate judeţele ţării. Cu toţii ne-am lipit de gardul manejului când a fost anunţat Miron Bococi – “Vrăjitorul de cai”.

MSR_Potcoava_MironBocociMSR_Potcoava_MironBococi_Feeling IMG_0837

Miron Bococi – “Caii au fiecare o personalitate a lor, fiecare are talentul lui”

Născut într-un sat din Maramureş, Miron a fost toată viaţa aproape de cai. Acum locuieşte în Barcelona şi este vedeta multor festivaluri ecvestre de talie internaţională din Europa şi Asia, dar mărturiseşte că “lucrurile de bază despre animale, comportamentul lor şi cum le îngrijeşti” le ştie de mic, de acasă.

Caii lui de acum sunt diferiţi de cei cu care lucra acasă: “Aveam cai de talie medie, potriviţi pentru muncă şi mers la câmp.” Cei pe care i-am văzut noi la show sunt înalţi şi frumoşi de pici lângă ei. Bruce şi Feeling au intrat primii în manej şi au mirosit pe toată lumea – sunt fraţi, dar îi deosebim uşor pentru că Bruce are coama mai scurtă şi pentru că Feeling face toate săriturile care ne lasă cu gura căscată.

L-am întrebat pe Miron dacă îşi alege caii şi mi-a zâmbit: “La început am lucrat cu ce am prins. Acum am câţiva cai pe care i-am ales eu, dar încă nu apar în spectacole. Avem mult de muncă.”

Ce face Miron Bococi cu caii poate părea simplu pentru că e fără cusur și natural. În realitate, vorbind cu el, ne-am dat seama că de la alesul cailor, la înțelegerea talentului lor, la lucrul cu ei în fiecare zi, e foarte-foarte mult efort. Pornind de la cunoştinţele dobândite în copilărie a combinat mai multe tehnici până când a ajuns la un stil unic de dresură şi comunicare cu caii. Cailor li se luminează ochii când îl văd, iar el se transformă când e în preajma lor.

MSR_MironBococi_colajMSR_Potcoava_Miron_Mabel

Mabel Ramirez Fernandez – “De la doi ani încep dresajul, fac lucruri împreună cu caii, au încredere în mine, ne bucurăm unii de alţii şi ne descoperim.” 

Mabel e prietena lui Miron şi în iulie a venit pentru prima oară în România. I-a plăcut mult atmosfera de la Haidook Summer Fest şi ne-a încântat şi ea cu un număr de dresură, alături de poneiul Bebe. Povestind cu Mabel am aflat că ea antrenează cai pentru cursele de anduranţă şi numaidecât mi-am imaginat-o alergând pe un pur-sânge arab cu vântul în plete.

Competiţiile de anduranţă sunt de aproximativ 88 de km cu trei pauze de 45-50 de minute fiecare, iar competiţiile internaţionale se desfăşoară pe distanţe mai mari de 80, 120 şi 160 km cu pauze mai scurte şi un control veterinar foarte strict. Călăreţul şi calul lui sunt singuri, nu există public, iar calul trebuie să fie potrivit pentru acest sport, dresat şi antrenat pentru alergare în natură, sărituri peste obstacole, rezistenţă.

Am întrebat-o pe Mabel cum face: “îi antrenez uşor, începând cu 4 ani. Trebuie să fie foarte bine dezvoltaţi fizic înainte să înceapă cursele. După un an de curse şi concursuri îi apăs mai tare, dacă tipul acesta de competiţii li se potriveşte.” Mabel are acelaşi stil de comunicare directă cu caii, ca şi Miron. Caii le spun lucruri, au încredere în ei.

MSR_Potcoava_Mabel

Tot povestind Mabel ne-a spus că dezvoltă o relaţie de încredere cu fiecare dintre cai: “de la 2 ani încep dresajul propriu-zis. Facem lucruri împreună, calul are încredere în mine, ne bucurăm unul de altul şi ne descoperim“.

“Ca şi cum te-ai juca cu un copil“, zic eu. “Exact!“, zice ea şi zâmbim amândouă la gândul că ne-a ieşit o conversaţie în spaniolă dincolo de “Hola!” şi “Donde está la playa!”

 Ionuţ Popescu – “Mi-aş dori să vină lumea pentru cai!”

Ionuţ îl “învinuieşte” pe Mihnea Vârgolici, fondatorul hergheliei şi centrului de echitaţie de la Prod, pentru că i-a transmis microbul cailor. După un weekend la Prod, cu cai, poveşti şi atmosferă de haiducie i-a venit ideea să pună bazele acestui loc. După nişte ani şi 2 săptămâni în Spania, la ferma lui Miron Bococi, şi-a zis că e pregătit. Ionut Popescu - photo by Calin Stan

A găsit satul Brebu după ce a luat la pas toată Muntenia. Avea nevoie de un loc aproape de Bucureşti pentru că în România turismul intern se bazează aproape exclusiv pe cei care pornesc din Bucureşti. A reuşit să cumpere suficient teren cât să îşi asigure o oază la 3km de sat. “După ce am construit grajdul, mi-am dorit manej, un ţarc circular, padocuri pentru cai, dar în acelaşi timp trebuia să mă gândesc la un loc unde oamenii să aibă unde să doarmă, să mănânce, să se simtă bine.”

După ce îţi povesteşte aventurile unui antreprenor în România şi cum “înainte de Potcoava nu avea fire albe în cap”, Ionuţ revine la pasiunea lui: “Mi-aş dori să vină lumea pentru cai, să oferim mai multe ore de echitaţie decât zile de cazare!” Dorinţa lui vine din experienţa cu caii de până acum, din descoperirea beneficiilor echitaţiei pentru el şi pentru familia lui. Cu cât mai mulţi copii, tineri şi adulţi descoperă cât de multă linişte ai într-un astfel de loc, câte abilităţi îţi dezvolţi fiind în preajma cailor şi învăţând să călăreşti, cu atât mai bine pentru toată lumea. Echitaţia e un sport complet – pentru minte, suflet şi corp.

MSR_Potcoava_caiiHafflinger MSR_Potcoava_caiiinsa

Programele de echitaţie disponibile

Pentru că echitaţia este şi un sport extrem, prima regulă a celor care ne învaţă să îl practicăm este siguranţa. Aşa că Polka, Steward, Piggi, Royal Lady, Aquavit, Lizi, Nelli, Matilda, mama lui Oscar, Pandora, mama lui Hope şi Lili – căluţii Hafflinger de la Potcoava şi instructorii antrenaţi de Miron Bococi ne aşteaptă să învăţăm şi să practicăm în funcţie de nivelul nostru:
  • programul “Descoperă Călăria” este potrivit celor care nu au călărit niciodată, nu vor încă să ia lecţii de călărie, însă vor să se plimbe un pic pe drum sau prin pădure să vadă cum e. Cei de la Potcoava pun un cal la dispoziţie şi un membru al echipei lor va merg permanent pe lângă cal, ţinând calul de lesă. Noul călăreţ este ajutat să se urce pe cal şi scos la plimbare în imprejurimile de la Potcoava. Timp recomandat pentru o şedinţă: 1 ora şi jumătate – 2 ore.

  • programul “Explorează. Excursii călare” – După iniţierea în călărie (ore în manej alături de instructor) te-ai “calificat” la “intermediari” şi poţi face excursii călare. Deja ştii să încaleci, să porneşti şi să opreşti calul, să îţi ţii echilibrul pe el şi să îl faci să meargă în direcţia dorită de tine. Poţi merge la pas sau la trap aşa că treci la pasul următor: testarea abilităţilor într-o excursie călare. Excursiile pot fi de 1 sau de 2 zile şi se organizează în funcţie de gradul de dificultate dorit de călăreţ. Bineînţeles, vom avea şi un ghid care merge tot călare alături de cei care solicită excursia.

  • programul “#HaidookExperience” – cel mai complex program oferit de Potcoava, conceput special pentru cei care au experienţă vastă în echitaţie. Tura călare “Haidook Experience” este gândită ca pe timpul haiducilor, cu o durată între 3 şi 6 zile. Locul de dormit va fi la stână, în mijlocul naturii, iar mâncarea pe care o vom avea la dispoziţie va fi cea de la ciobani. Vor fi 2 ghizi din echipa de la Potcoava alături de participanţi, iar numărul maxim de persoane admise într-un grup este de 6-8.

Noi am experimentat şi “Descoperă călăria” şi “Explorează” şi “HaidookExperience” în iulie şi o să revenim cu dovezi din aventura noastră de haiduci în Munţii Leaota. Ştim că ne-a plăcut enorm şi că ne-am întoarce oricând, aşa că o să revenim cu poveşti de la Potcoava!

Acest articol a fost scris în cadrul infotripului “#HaidookExperience” organizat de centrul de echitaţie Potcoava.ro, în parteneriat cu Haidook Summer Fest, Crama Histria si Turism Market.

HaidookExperience_fotobyCalinStan

photos by Florin Vâlcea – MSR şi Călin Stan – TheDrone.ro

Mai multe fotografii din weekendul 8 – 10 iulie, aici, pe pagina de Facebook My Secret Romania

August 9, 2017
Love2

Experience Bucharest 2017 – promovăm Bucureștiul!

By Evenimente, Idei de urban break, Musai

Am început de curând să participăm la târguri internaţionale de turism şi ne-am dat seama, la “firul ierbii”, cât de multe (sau cât de puţine) lucruri ştiu colegii noştri din alte ţări despre România. Şi ne-am hotărât să facem ceva concret în privinţa asta, dincolo de scris poveşti pe blog şi oferit experienţe turiştilor străini.

Ne-am alăturat altor tineri voluntari implicați în diverse iniţiative în domeniul turismului pentru a pregăti ”Experience Bucharest”– cel mai mare proiect de promovare turistică a Bucureștiului. Misiunea proiectului este să promovăm Capitala României ca destinația preferată din Europa de Est a turiștilor și călătorilor independenți. Evenimentul va avea loc în București în perioada 12-16 mai 2017.

Experience Bucharest este primul proiect voluntar al comunității Travel Massive România în care Bucureștiul este promovat la nivel mondial prin intermediul unui număr de 200 de persoane influente în domeniul călătoriilor și turismului individual. Până în prezent au confirmat participarea bloggeri, Instagrameri, specialiști în comunicare pe Twitter, vloggeri naționali și internaționali, jurnaliști de travel, persoane publice pasionate de călătorii.

”Toți lucrăm voluntar în acest proiect. Cu un buget de sute de ori mai mic decât o campanie de reclame pe Eurosport, estimăm că vom avea un impact fantastic. Ne dorim să promovăm diversitatea experiențelor oferite de București către o audiență unică de minimum 10 milioane de oameni. Am invitat persoane foarte active și cu vizibilitate la nivel internațional, care sunt pasionate de călătorii.”, spune Tudor Maxim, fondatorul reţelei de hosteluri PuraVida şi cel care a iniţiat proiectul şi formarea echipei Experience Bucharest.

Proiectul este o ințiativă independentă la care se poate alătura orice persoană, orice companie şi orice autoritate publică care își dorește implicarea în promovarea Bucureștiului. Până în prezent și-au arătat interesul în susținerea evenimentului companii precum Garanti, Toyota, Btonic, Paravion, Aqua Carpatica, Autonom, Uber, Pernot Ricard, F64.

Am pregătit pentru invitații naționali și internaționali zeci de tururi și experiențe de turism alternativ, o conferință despre cele mai bune practici de  marketing în turism şi petreceri de socializare. Toate acestea sunt posibile cu sprijinul partenerilor care vor oferi cazare, locații pentru evenimente, vor asigura mesele și transportul invitaților.

Aşteptăm un semn dacă doriţi să vă implicaţi!

Susținători: România Pitorească, Discover Bucharest, IG_Romania, Little Bucharest Hostel, Pura Vida Sky Bar & Hostel, Hostel Bucur’s Shelter, AcademiCall, Promovez Romania, Fotografiile Tale, World Travel Bug, Explore Romania, Romanian Friend, Zmeul Călător, Monica Suma, Always Summer, Radio Deea, team365.

Organizatori tururi și experiențe: Interesting Times Bureau, Urban Adventures, Bucharest Jewish Tours, Martin Adventures, Calup, Bucharest Free Walking Tours, Asociatia Cultour, Open Doors, Slow-travel, My Secret Romania, Vanatoarea de comori arhitecturale, Questo, Roaring Romania Private Tours, Romania Private Tours – BookToursRomania.

February 15, 2017
Love1

De unde sa iei martisoare faine, traditionale

By Musai, Secretul saptamanii, TraditiiNo Comments

Una dintre legendele populare spune că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Între 1 şi 9 martie, “Zilele babelor”, baba Dochia toarce lângă oi îmbrăcată în nouă cojoace pe care le scutură unul câte unul în fiecare zi. Lâna toarsă o folosește la împletit mărțișoare cu fir alb (simbolizând iarna şi anul cel vechi) şi fir roşu (simbol de primăvară şi înnoire). Cu cât mai aruncă din cojoace, cu atât mai cald e afară.

În calendarul obiceiurilor strămoşeşti, Mărţişorul era ţinut la loc de cinste, ţăranii oferind apropiaţilor o amuletă sau un fir răsucit din lână ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului. Cu timpul, şnurului i s-a adăugat o monedă – simbolul soarelui.

De atunci de demult şi până acum, mărţişorul a început să ia multe forme. Eu nu mi-l amintesc de pe vremea bunicilor, dar îmi place să cred că avea o formă mult mai simplă şi mai curată decât acum. Şi, de fiecare dată când vine 1 Martie, mă găsesc căutând mărţisoare simple sau cu semnificaţie – mărțișoare tradiționale.

Lista de mai jos nu e exhaustivă, mărţişoarele au motive, materiale, tehnică sau inpiraţie tradiţională. Pentru mine, toate sunt frumoase, simple şi cu poveste.

Daciana Ungureanu – Mostre de înveşnicire

martisoare_Daciana

De căutările din ultimii ani m-a salvat Daciana Ungureanu, prietena noastră de la Novaci, artist plastic şi pasionată incurabilă de zestrea tradiţională. Daciana are în fiecare an altă colecţie de mărţişoare, inspirată de motive tradiţionale. Abia aştept să văd ce ne-a pregătit anul acesta. Le numeşte “mostre de înveşnicire” şi puteţi să îi scrieţi pentru comenzi pe Facebook, pe pagina Colecţia etnografică Daciana Ungureanu.

MândraChic – Mândruţe de primăvară

MandraChic_mandrute

Un proiect tare drag nouă – MândraChic – este un atelier-şezătoare care creează şi pune în valoare “zestre contemporană”. Anul acesta am fost la Mândra şi am aflat de la Alina şi Ioana cum au căutat bucățele de pânze prin poduri, cum le-au promovat, cum i-au învăţat pe copiii din sat să preţuiască zestrea şi motivele tradiţionale, cum inovează şi construiesc an de an, cu drag de satul românesc şi de valorile autentice.

Povestea mărţişoarelor chic este, de fapt, povestea ” – o serie de accesorii unicat sau de serie mică, după un design original, realizat în cadrul Muzeului de Pânze și Povești, atelier Mândra Chic. Suprapuneri de lână, dantelă de casă și piele inscripționată manual.” Puteţi comanda la contact@tarafagarasului.eu, folosind imaginile de pe site.

Moara de hârtie – Cărţişor de Autor

moara de hartie_CartisordeAutor

Conceptul din 2017 al mărţişorului de la Moara de hârtie (atelier muzeu de făcut hârtie, legătorie, caligrafie, pictură) se numeşte “Cărţişor de Autor”. Au creat 101 Cărţişoare de Autor numerotate, cu autograful în original al poetei Ana Blandiana. Vine cu o cutie sub formă de carte și are mini-pagini din hârtie reciclată presărate cu versurile poetei care deschide colecţia.

Pentru comenzi, le puteţi scrieți la echipa@moaradehartie.ro sau pe pagina de facebook prin mesaj privat. Găsiți Cărţişoare şi alte mărţişoare lucrate de zânele lor și în librării de calitate din București și din țară.

Ionela Lungu – Pâcali şi Smărăndiţe

Ionela Lungu_Pacala (2)

Ionela Lungu este artist, modelator în lut, fotograf şi vrăjitor. Modelează personaje din lumea lui Ion Creangă şi le dă viaţă. Ne vrăjeşte zi de zi cu poze cu “Ozana cea frumos şi lin curgătoare” şi cu poveşti vii din lumea satului humuleştean. Din când în când o putem prinde “live” la târguri în Bucureşti, Suceava sau Iaşi.

Sperăm să o găsim şi anul acesta la Târgul de Mărţişor de la Muzeul Ţăranului Român şi să ne spună povestea fiecărui Nică, Moş Ion Roată, Dănilă Prepeleac modelat de ea.

Cadouri Pictate – mărțișoare de lemn

CadouriPictate_martisoare

Pe Andreea o știu de la cursurile de antreprenoriat la care am fost împreună. Cu actele și cu instrumentele financiare nu ne-am prea înțeles, dar cu pasiunea stăm bine. Ea pictează de când se știe și inspirația o vizitează des noaptea, așa că ies din mâinile ei tricouri, cutiuțe de cadouri, mobilă și chiar camere întregi pictate.

Anul trecut a început să picteze și mărțișoare – pe ceramică, pe lemn, pe pânză și mi-au plăcut tare mult mărțișoarele pictate pe lemn care se transformă și în magneți de frigider. Pentru comenzi, o găsiți printr-un mesaj privat pe pagina Cadouri Pictate.

Semnele Satului – mărțisorim tradițional

SemneleSatului_martisoare

Am descoperit pagina pe Facebook, alături de fotografii cu ale lor “cusătoreli și meșteșugăreli cu motive populare”. Mi-au plăcut tare mult motivele de pe mărțișoare și atenția la detalii pe partea de realizare, așa că le recomand cu drag. Comenzi se pot face prin mesaje private pe pagina Semnele Satului.

Mesteshukar Boutique – Mărţisoare Shukare

Mesteshukar

Meșteshukar ButiQ (MBQ) este un suporter activ al revalorizării meşteşugurilor tradiționale rome. Anul trecut au deschis un showroom pe strada Edgar Quinet, nr 7 în Bucureşti şi sunt prezenţi în străinătate cu expoziţii precum “Nomadic Design Practices”(Stockholm) şi “Picnic”(Viena Design Week).

De 1 Martie ne oferă idei meșteshukare (de la bijuterii din argint la miniaturi din lemn şi cupru) şi sigur veţi face o alegere excelentă dacă doriţi un mărţişor unicat!

Pentru mult mai multe opțiuni, găsiți aici o listă a mărţişoarelor handmade realizată anul acesta de Cristina Oţel şi catalogul mărțișoarelor handmade românești (lista cu foarte multe modele din 2016 a Prințesei Urbane).

*Fotografiile sunt preluate de pe paginile furnizorilor

February 15, 2017
Love0

Ce inseamna munca – interviu pentru Decat o Revista

By O parere2 Comments

Prin august, Irina Tacu de la Decât o Revistă, ne-a pus o serie de întrebări despre muncă, în contextul unui articol colectiv pentru care au răspuns oameni de diverse vârste şi ocupaţii (game economy designer, factor poştal, agent call center, comandant de avion, entertainer, avocat, consilier genetic, etc).

Ideea DoR #25 a pornit de la întrebarea “e un business sau un hobby?” pusă editorului revistei de către un prieten pragmatic. Primim şi noi destul de des această întrebare şi răspundem spunând că ideea noastră merită tot efortul şi toată munca pe care o depunem acum, chiar dacă nu aduce un profit imediat. “E naivă ideea că putem face asta la nesfârşit fără a avea un salariu, dar nu ni se pare corect acest spectru alb/negru: munca şi efortul pe bani merită. Restul e timp liber. Griul e tot mai gri în sfera relaţiei noastre cu munca şi efortul.” text de Cristian Lupşa, preluat din DoR #25.

A răspuns Gabi, jumătate de MySecretRomania.

0.  numele, vârsta și denumirea ocupației tale

Gabi Solomon, 30 de ani, antreprenor, creator de experienţe turistice, ghid

1. Ce înseamnă ideea de „muncă” pentru tine?

Să fac foarte bine ceea ce îmi propun să fac şi să “ating” un public cât mai larg.

2. Ce faci la muncă?

Alături de partenera mea, Ioana, şi de colaboratorii noştri, gândim excursii şi experienţe autentice care să conecteze turiştii români şi străini cu atmosfera României de altădată, cu mâncărurile, meşteşugurile, poveştile şi tradiţiile pe care le-am cam uitat în lăzile de zestre sau în poduri prăfuite. Promovăm aceste experienţe pe www.mysecretromania.com şi le facem să se întâmple. Concret, într-o săptămână, scriu mailuri, dau telefoane, pun fotografii şi scriu articole de la biroul de acasă şi pot fi şi pe Moldoveanu, sau la un atelier de făcut cozonaci în Oltenia, la o şezătoare în Muntenia, la o degustare de vinuri în Dobrogea.

3. Cât timp petreci la lucru? (un interval sau un număr aproximativ de ore, plus dacă lucrezi şi în weekend)

Lucrez şi 3 şi 16 ore pe zi, depinde ce avem de organizat. Anul acesta am petrecut aproape toate weekendurile în excursii, alături de grupuri de participanţi.

4. Ce-ți place la munca ta?

Interacţiunile cu oamenii pe care îi întâlnim în excursii: atât participanţii, cât şi meşterii sau proprietarii de pensiuni şi de mici afaceri din turism pe care îi vizităm. Faptul că lucruri simple şi aparent mici (un atelier de făcut pâine care ne aminteşte gustul pâinii din copilărie, o experienţă de cules struguri şi făcut vin, descoperirea simbolurilor de pe ia bunicii, o bucăţică de caşcaval afumat sau o bucăţica de pastramă de oaie) îi farmecă pe participanţii noştri şi îi atrag de partea turismului intern. Că reuşim să le dăm încredere şi meşterilor şi că, poate, n-or să renunţe la ceea ce fac.

5. Pentru ce muncești?

Pentru mine, pentru a recondiţiona casa bunicilor, pentru a spune poveşti pe care riscăm să le uităm, pentru o Românie în care apreciem ceea ce avem.

GabiSolomon_byMirceaRestea

6. Cum te-a schimbat jobul?

M-am tot schimbat o dată cu jobul, de la inginer am ajuns trainer, voluntar, manager de proiect, blogger de turism şi acum organizator de excursii, antreprenor, ghid. Am tot căutat o variantă în care să nu simt “că mă duc la job”, ci că “sunt una cu jobul”.

7. Cât de importantă e munca pentru tine (e sau nu o prioritate)?

Cred că am răspuns mai sus. E o parte foarte importantă din viaţa mea, majoritatea acţiunilor mele au legătură cu munca. Mai ales concediile 🙂

Mulţumim Irina Tacu pentru invitaţie, Decât o Revistă pentru că existaţi şi Mircea Reştea pentru fotografii.
October 11, 2016
Love0

Să ne întoarcem la oile noastre și la Ultima transhumanță

By Destinatii, Evenimente, MusaiNo Comments

A fost odată ca niciodată o zi frumoasă de primavară, în care eram la Odăi, la masa de sub măr, și vorbeam despre oi. De la oile ciupite de Brutus, câinele maratonist degrabă degustător de mioare, am trecut la prețul unei oi (300 de lei bucata) ca apoi să ajungem să ne calculam veniturile în oi. Adică… câte oi am putea noi cumpăra dacă am băga tot salariul în oi. Și cât de mare ne-ar fi turma. Dar stai, că nu oricine are oi e posesor de turmă. Nuuu!

my secret romania_oi_3

Dacă ai câteva oi, să spunem până în 10, se spune că ai niște scame.

Dacă ai până în 50 de oi, ai un cloțan.

Dacă ai până în 100, ai o târlă.

Dacă ai peste 100, ai o turmă.

Nimeni nu avea o turmă. Nici macar la modul ipotetic. Dar nu-i bai. Nu ăsta e baiul.

Pentru copii născuți și crescuți la oraș (ca mine), fără bunici la țară (ca mine), turmele de oi aparțin de altă lume iar transhumanța este o noțiune vagă din manualele școlare. Ciobani care merg cu turmele de oi, sute de kilometri, de la șes la munte și de la munte la șes. De ce? Păi… pentru că iarna oile nu au ce mânca la munte. Doar din cauza asta? Ar mai fi alte motive, dar subiectul ăsta nu e atât de important în cadrul lecției. Cei care au bunici la țară știu, ceilalți să se mulțumeasca cu un cuvânt nou învățat. Important e că transhumanța se întâmplă, există, nu uitați să o menționați la lucrare.

Și ăsta e momentul în care Dragoș Lumpan ar începe să dea din cap, ușor, de la stânga la dreapta.  Ciobanii nu mai pleacă la drum. Trashumanța dispare. Un mod de viață dispare. El știe, căci din 2007 este pe urmele lor, fotografiînd și filmând o ocupație veche de când lumea care se stinge acum. Un proiect fotografic singular s-a transformat într-o documentare amplă de 9 ani, mii de fotografii și mai bine de 10 ore de film. În spatele lor acestor cifre se află lucruri mai lumești, precum dormitul în câmp, iarna, tu în sacul de dormit special cumpărat pentru asta și bacii în haina lor mițoasă (da, cu bocancii în picioare); sau drumul lung, de noapte, parcurs pe o beznă cruntă, pe care doar ciobanii știau cum să se orienteze; sau noul obicei de a nu purta ochelari de soare în preajma câinilor de la stână, pentru că atât ei, cât și oile, au memorie vizuală și trebuie să te recunoască (ca să nu te muște).

my secret romania_oi_1

Poveștile lui Dragoș sunt multe, și mult mai substanțiale decât ce a apucat să ne povestească la prezentarea scurtmetrajului Ultima transhumanță. Putem să avem acces la ele dacă el reusește să termine post producția lungmetrajului Ultima transhumanta. Pentru asta e nevoie de editare, adăugare muzică, grafică, traduceri, corectare de culoare și alte chestii tehnice care costă 9000 de euro. Campania de strângere de fonduri de pe Indiegogo a ajuns la 4 000 euro și mai sunt 12 zile în care trebuie să se ajungă la 9 000 euro.

“Trebuie” pentru că mai e nevoie de atât de puțin pentru a viziona un documentar bine făcut despre o tradiție milenară.

“Trebuie” pentru că donând o sumă mică –  precum 5 euro –  putem sprijini un om care și-a investit 9 ani (și multe finanțe personale) pentru a înțelege și înregistra acest mod de viață.

“Trebuie” pentru că este oportunitatea noastră să aflam mai multe despre ce înseamnă transhumanța, ce presupune ea, care sunt beneficiile ei pentru noi, cum se întâmplă ea în România, Albania, Grecia, Italia, Turcia, Marea Britanie și de ce dispare.

Am investit 15% din costul unei oi într-un documentar despre oi.

Și tu poți face investiția asta, aici.  Și probabil că o să fie banii cei mai bine cheltuiți de luna asta. Pentru că o sa aibă ecou și peste zeci de ani. 😉

ultima transhumanta

Fotografia din cover aparține lui Dragoș Lumpan și a fost folosită cu acordul său. 

Fotografiile din corpul articolului sunt făcute într-una din excursiile noastre. 

September 7, 2016
Love0

Cum am ajuns în iad

By Destinatii, Evenimente, Idei de urban break, Secretul saptamanii, TransilvaniaNo Comments

Mi-am făcut bagajul. Am luat un autobuz şi un metrou. Am călătorit 5 ore şi jumătate până la Sibiu. Da, iadul este la Sibiu. Am mers pe jos altă jumătate de oră, prin ploaie. Am stat la coadă. Am intrat într-o hală industrială. Apoi am stat pe scaun şi am aşteptat. Am ascultat.
Apoi, când a venit momentul, m-am ridicat în picioare,  la fel ca ceilalţi, şi am pornit cu toţii.

Inima mi-a tresărit.

Cum e în iad? E cald. Mult zgomot, multa vânzoleală. Nu ştii la ce să te uiţi mai întâi şi nu ştii ce sens să dai lucrurilor. Asta până când apare el, şi acaparează toată atenţia.

Cum e diavolul? E îmbrăcat în roşu şi are o perucă de un roz ciclam, o îmbinare între perucă lui Marie Antoinette şi coafura lui Sailor Moon.

Şi o să mă opresc aici. Pentru că prin experienţa asta ar trebui să treceţi singuri şi de bunăvoie. Da, de bunăvoie ar trebui să mergeţi la piesa de teatru Faust al lui Silviu Purcărete. Probabil că aţi auzit de ea. Nu e nouă, dar e plină de forţă, de vitalitate. Scenografia, costumele, interpretarea actorilor te duce cu gândul la o reprezentaţie făcut în Vest. Doar nu e din Vest, e din Sibiu, de la Teatrul Radu Stanca. (Şi nu e singura care face din mersul la teatru o experienţă vizuală puternică – puteţi să începeţi cu “Marat Sade”.) Iată o piesă de teatru în care tot publicul este invitat să se scoale de pe scaun şi este dirijat, prin scena pe care a dialogat Doctor Faust cu Mefisto, în spatele ei, unde este iadul. Inedit? Da. Inconfortabil? Da. Memorabil? O, da.

Am plecat cu imaginea Ofeliei Popii, care l-a jucat pe Mefisto, în minte. A creat un drac mic, uşor cocoşat, androgin dar flexibil şi neastâmpărat. Cum?

“Am un fel de metodă. Mă documentez înainte de a începe efectiv lucrul la un spectacol. Apoi nu mai gândesc cu intelectul, ci cu stomacul. Atunci ies lucrurile cele mai interesante. Ce se întâmplă în creier, combinat cu ceea ce tu nu știi că știi, duce la lucruri mult mai interesante decât ar ieși, dacă ai sta să te gândești la infinit și ai pune pe hârtie, punct cu punct. Eu cred că, pe drum, mai apare și o mică atingere a îngerului. Înseamnă inspirație, creație, de la Dumnezeu. Pe mine tot Dumnezeu m-a ajutat să fac Mefisto. Aproape că-mi conducea personajul, care mergea, mergea, mergea, iar eu nu mă uitam după el, nu stăteam să analizez personajul. Nici măcar nu mi-am dat seama că-mi schimb vocea!” – fragment dintr-un interviu pe care actriţa l-a acordat revistei Yorick

Interpretarea Ofeliei este doar unul dintre motivele pentru care biletele se vând foarte repede iar piesa se ţine cu casa închisă. O idee bună ar fi să puneţi în bookmark site-ul teatrului Radu Stanca şi să consultaţi săptămânal programul. Următoarea reprezentaţie e pe 19 august şi merită un drum până la Sibiu.

Apropo, cum am ieşit din iad? La fel cum am intrat.

faust-980x534-spotlight-productii

(c) Teatrul Radu Stanca Sibiu

August 3, 2016
Love0

Ce înseamnă să fii pasionat de biodiversitate. Interviu cu Doru Panaitescu

By MusaiNo Comments

Păsări. Multe păsări. Învățasem la biologie că sunt multe, că sunt colorate, cu cioc mai mic sau mai lung dar ceea ce posta Doru Panaitescu pe Facebook mă făcea să mă gândesc că, de fapt, nu știu nimic. L-am urmărit cățiva ani, am dat like (poate share), am cumpărat cartea cu păsări pe care o scos-o ca să mă pot orienta mai bine în Deltă, am văzut cum trece de la zburătoare la reptile, m-am bucurat când a descoperit boa de nisip, am privit cu teamă la viperele fotografiate și m-am întrebat ce mănâncă la micul dejun de poate să se pozeze cu lighioanele alea. Până când într-o zi l-am luat la întrebări, dornică să aflu un pic mai multe despre lumea acestui om de marketing degrabă pasionat de mâncare la ceaun, dormit în hamac și fotografiat biodiversitatea.

biodiversitate Doru Panaitescu

Ciovlică ruginie (Glareola pratincola) (c) Doru Panaitescu

Când a început totul?

Totul a început în vara lui 2000, la un teambuilding în Straja, lângă Lupeni. Atunci am prins microbul speologiei. Restul au venit la pachet pe urmă, pentru că niciodată nu vei reuși să ai o singură pasiune outdoor.

Care sunt restul pasiunilor outdoor?

Rafting, offroad, scufundări, escaladă, canyoning, hidrospeed, fieldherping și mai sunt și altele cu care sunt în curs de virusare.

(c) Doru Panaitescu

Portret de pui de pitulice mică (Phylloscopus collybita) (c) Doru Panaitescu

Păsări sau șerpi?

Și și. Și aș adăuga mamifere, fluturi (de aștia mă apuc mai la bătrânețe, după cum vezi sunt organizat când vine treaba de pasiuni). Plus fotografierea sporturilor pe care le mai fac, fotografie geologică și structurală (din locurile unde merg să caut fauna), fotografie de peșteră și carst etc.

De ce fluturii sunt păstrați pentru bătrânețe?

Pentru că e mai simplu să îi găsești și după ce te lasă genunchii. : )  Folosesc acum ce am pentru speciile mai tari, cu mai multă adrenalină pentru care efortul de dibuire e considerabil mai mare.

Deci nu există nici un favorit?

Aș avea specii favorite, dar nu aș vrea să nedreptățesc restul speciilor. Fiecare specie are povestea ei și cu fiecare specie am o anume experiență.

(c) Doru Panaitescu

Mascul si juvenil de vrabie de casă (Passer domesticus) (c) Doru Panaitescu

Cum te descurci cu frica de șerpi?

Greu, dar mă descurc. Deși mi-e frică de ei, nu contenesc să mă fascineze. Și de acceea vreau să mai prind și alte specii, să îi văd cum se comportă în habitat. Dacă nu ți-e frică, riști să acționezi cu inconștiență și, sincer, vreau să mă prindă bătrânețile făcând în continuare ce-mi place. 😀

Prinsul se referă la prins în fotografie sau la prins în mână?

Prins în mână, conceptul „hands-on” fiind popularizat de regretatul Steve Irvin. Este cu totul altă experiență personală în comparație cu bird-watchingul.

Ce gând te scoate afară din casă pentru o expediție?

Reversul: ce s-ar întâmpla dacă aș rămâne în casă și nu aș ieși în natură. M-aș sui pe pereți. Sunt dependent și nu glumesc, în perioadele în care, din motive de forță majoră, nu ajung în natură intru în depresie.

(c) Doru Panaitescu

Sfrâncioc mare (Lanius excubitor) (c) Doru Panaitescu

Cât a durat cea mai lungă depresie? Să reformulez, cât de dese sunt ieșirile tale?

Sub o săptămână. Sunt mai mult de 12-13 ani de când nu am mai stat nici un weekend acasă. Nu îmi pot concepe weekendurile în casă, nu am cum. Nu aș fi eu.

Care a fost cea mai lungă ieșire? Și cum arată captura după această ieșire?

Cred că cea mai lungă ieșire: o luna, în Sicilia. A trebuit să pun pe transfer fotografiile că rămăsesem fără spațiu pe carduri.

(c) Doru Panaitescu

Stârc pitic (Ixobrychus minutus) (c) Doru Panaitescu

Cum te pregătești pentru o ieșire?

Uneori mă pregătesc ani de zile, alteori cinci minute. Sunt mereu pregătit (deviza celor ce mai merg în situații limită, de supraviețuire chiar).

Te referi la pregătirea mentală sau la cea logistică?

Logistică. Mental sunt întotdeauna pregătit.

(c) Doru Panaitescu

Graur (Sturnus vulgaris) (c) Doru Panaitescu

Dă-mi un exemplu de ieșire pentru care te-ai pregătit ani. Deltele Europei?

Da: am citit și mai citesc, că încă nu am terminat deltele și am mai aflat de altele. Deci, un alt proiect în lucru, alături de altele noi #biodiversitate, #expedition1001 etc .

Ai un portbagaj/ rucsac cu toate cele sau ai un ritual, o listă?

Am un portbagaj de echipament mereu la mine, da. În care sunt mai mulți rucsaci (minim unul cu foto), am și un ritual (uneori durează doua ore să ies din casă cu tot ce mi-am propus să iau la mine) și da, am și o listă. Fără unele din ele nu plec nici bătut. Odată, intr-un weekend de ianuarie, am lăsat intenționat aparatele foto acasă și am plecat pe coclauri. Am văzut niște peisaje superbe și mă cert și azi pe mine însumi că am lăsat asta să se întâmple. De atunci mă întorc după ele dacă le uit sau plec fără.

(c) Doru Panaitescu

Rață cu ciuf (Netta rufina) (c) Doru Panaitescu

De ce mai multe aparate?

Pentru că, deși nu pare comod, este. Îmi permite să fiu mereu pregătit, să am mai multă autonomie (două aparate și 4 baterii), să nu schimb atât de des obiectivele etc. Majoritatea fotografilor de natură (și nu numai) folosesc minim două aparate foto și mai multe obiective.

Ce obiective ai?

Am vreo 10-12, dar cele mai folosite sunt 70-400 mm (păsări/mamifere), 16-80 mm (allday) și 85 mm (reptile/insecte).

(c) Doru Panaitescu

Egretă mare (Casmerodius albus) (c) Doru Panaitescu

Ce descoperiri te-au bucurat cel mai mult?

Deși aș putea spune că orice ieșire are farmecul ei, în momentul în care pleci chitit după o specie (la pont sau la intuiție) și o și găsești și o fotografiezi în condiții optime, atunci ai acea împlinire. De pildă resemnalarea speciei boa de nisip, urmată de găsirea unei alte populații în județul Teleorman anul trecut în vară. Sau descoperirea unui exemplar melanistic (o viperă neagră) la prima incursiune într-o zonă unde știam că e probabil să o găsesc, deși specia nu era în premieră. Sau găsirea unei vipere de stepă la prima ieșire dedicată acelei specii. Sau găsirea unui nou punct de distribuție pentru un șarpe de alun (prima semnalare din județul Călărași). Sau găsirea unei populații mari de presură de munte (am văzut la un singur loc adunate șase exemplare) și așa mai departe. Și chiar în zilele cu ghinion, opțiunea rămâne de a te bucura de natură (cu vicisitudinile de rigoare), în comparație cu cineva care freacă un powerpoint, un browser sau un soft de gestiune.

(c) Doru Panaitescu

Ciocârlie de bărăgan (Melanocorypha calandra) (c) Doru Panaitescu

Ce înseamnă o ieșire reușită? Ai niște indici calitativi, de tipul: o specie în premieră, 3 specii fotografiate din nou, etc?

Da, putem vorbi de o ieșire reușită când ne atingem măcar 50% din obiectivele stabilite. Nu ascund faptul că sunt și ambițios și optimist. Adică dacă la o tură anterioară într-o zonă văd 100 de specii de păsări pe weekend, ideal ar fi acum să depășim 120. 🙂 Dacă e o tură foto, trebuie să vin cu măcar 3-4 specii grele fotografiate bine. Dacă e tură de găsit o specie în premieră, ideal e să o găsim, eventual să mai pice una-două bonus și tot așa. Ca idee, cu cât interacționezi cu mai multe specii (preferabil rare sau greu de reperat în habitat), cu atât mai bine.

Dar una nereușită?

Ca să fiu sincer, nu prea categorisesc ieșirile ca fiind nereușite. Chiar dacă nu aș vedea  nimic, mă consolează faptul că în ziua în care am fost în natura, alții au avut un Excel în față.

(c) Doru Panaitescu

Codobatură albă (Motacilla flava) (c) Doru Panaitescu

Două-trei sfaturi pentru fotografii amatori care cochetează cu fotografia de wildlife

Lăsați telefonul în pace când călătoriți, fauna este după colț. Fiți mereu pregătiți, citiți înainte unde mergeți și ce puteți vedea, încercați să întelegeți fiecare specie și vă veți bucura și mai mult când le veți întâlni în teren.

Două-trei sfaturi pentru turiști ( călători, drumeți )

Lăsați telefonul în pace, uitați-vă în jur. Natura vă răsplătește dacă sunteți atenți în jurul vostru. Călătorind, întelegeți mai mult.

(c) Doru Panaitescu

Cioară neagră (Corvus corone) (c) Doru Panaitescu

Ce fotografi de wildlife admiri și de ce?

Am mai multi fotografi români și străini pe care îi admir. Mircea Bezergheanu, Eliz Anghel, Daniel Opait, Silviu Matei, Andu Cristudor, Razvan  Zinica și mulți, mulți alții. Fotografii străini nu-i mai înșir, sunt mult prea mulți, îl menționez pe Arthur Morris (și vă recomand cartea lui, Bird Photography).

Pe Doru puteți să-l urmăriți pe Facebook sau să-l citiți pe blog. Și, dacă vă țin curelele, să mergeți cu el într-o expediție.

August 2, 2016
Love0

Proiecte faine, neaoșe, de urmărit – II

By Musai, Secretul saptamanii, Traditii2 Comments

Găsim, urmărim, aflăm, ne împiedicăm de proiecte faine. Unele sunt doar în online, altele au și o componentă offline dar toate sunt inspiraționale. Mai mult, ele reprezintă o mărturie că oamenii își urmează curiozitățile, pasiunile și că împărtăsesc și cu alții ce au descoperit. De asemenea, arată că în România se întâmplă ceva – ceva de bine.

Intenționăm să vă prezentăm, lunar  trimestrial, câte trei proiecte pe care le urmărim și le admirăm. Cu speranța că o să ni se alăture mai mulți. :)

povesti sasesti

Povesti săsești

Curiozitatea mea față de sași a apărut târziu, cândva în vremea facultății, după o expoziție foto a celor de la Mioritics. Ce știam despre sași? Mai nimic. Dacă nu ai legături de sânge în Ardeal, în afară de faptul că sunt de origine germană, că au venit pe teritoriile astea acum vreo 800 de ani ca să apere granițele și că erau una dintre cele trei minorități importante înainte de 1918, nimic. Nimic despre obiceiurile lor, despre modul lor de a gândi, despre sărbători, despre modul de funcționare al comunităților. În momentul în care a apărut acest proiect am simțit că o lume nouă mi se deschide, una ascunsă și inaccesibilă până atunci. Lăsați-o pe Mihaela să vă poarte în lumea sașilor și să vă poveastească despre Blumenfest, sărbatoarea iubirii, sau despre unde sunt acum sașii noștri.

Le găsiți aici: www.facebook.com/Povestisasesti  sau aici: https://povestisasesti.com/

targu jiu

Târgu Jiu de Odinioară

Am început să urmăresc pagina asta ca să intru un pic mai mult în lumea strămoșilor Gabrielei. (Bine, strămoșii mei dinspre tată tot de acolo sunt, dar rădăcinile lui Gabi sunt mai puternice). Am ajuns să am un reflex pavlovian: de câte ori văd undeva scris Gorj, mă gândesc la bunicii Gabrielei. Și prin fotografiile vechi, afișate aici, reușesc să intru un pic în lumea lor, să-mi imaginez cum arată un colț de țară, altul decât capitala, acum 100 – 120 de ani.

Îl găsiți aici: www.facebook.com/Targu-Jiu-Odinioara-842417982519011

arhiva MTR

Arhiva de imagine MȚR

Tot legat de imagini vechi și de alte lumi, urmăresc cu plăcere Arhiva de imagine a Muzeului Țăranului Român, un loc virtual unde sunt adunate “o istorie a istoriilor, o memorie a memoriilor, o realitate a realităților sociale.” Ni se îngăduie accesul la un cotidian, urban sau rural, trecut sau prezent.  Zilnic, în mediul online. În cel offline, vizitatorii, pasionații de imagine, curioșii sunt invitati să-și facă propria expoziție folosind fotografii vechi în cadrul proiectului “Imaginea – Martor“.

”Expoziţia este deopotrivă un demers de educaţie vizuală, dar şi de «dezvăţare» muzeală. Ne dorim ca vizitatorii să uite că în muzee nu au voie să atingă, să întrebe, să caute, să aleagă, să contribuie. Mai mult decît muzeul, arhiva este percepută ca un spaţiu eminamente închis. Arhiva de muzeu, cu atât mai mult. Expunerea mizează pe tensiunea dintre misiunea de conservare şi cea de arătare a colecţiilor muzeale şi experimentează interacţiunea dintre arhivă şi vizitator ca mod de cunoaştere şi explorare muzeală” –  Simina Bădică, manager de proiect şi curator al Arhivei de Imagine.

Noi zicem că e de neratat, mai ales că te poți juca până pe 3 iulie.

O găsiți aici: https://www.facebook.com/ArhivaDeImagine

May 4, 2016
Love0