Monthly Archives

December 2015

Ce am invatat intr-un an de Romania

By Musai, O parereNo Comments

M-am născut şi am crescut aici, am avut în fiecare zi câte-o mostră din România neaoşă în faţa ochilor şi cu toate astea n-am văzut-o suficient de bine. E ca atunci când ai ceva prea aproape de ochi şi nu reuşeşti să focalizezi.

De fiecare dată când un prieten străin mă întreba “cum e România?”, “cum sunt românii?” aveam acelaşi răspuns sec, aproape automat: “România e o ţară frumoasă, păcat că e locuită!” Generalizarea asta nu îmi face cinste şi nu ne face cinste. Suntem şi noi, fiecare dintre noi, în acel “păcat că e locuită!” Şi mama, şi tata, şi bunicii. Răspunsul ăsta sec vine din ani şi ani în care mi s-au arătat bubele – ce nu fac bine, ce nu am zis bine, ce nu se întâmplă, ce nu se face. În schimb, despre alte ţări şi alte popoare se vorbea de bine: ce eleganţi sunt francezii!, ce sistem educaţional au englezii! iar legătura care s-a format în mintea mea a fost “ei sunt mai buni, ţările lor sunt mai frumoase, mai îngrijite, mai curate, să ne îndreptăm înspre acolo!” Aşa că am vizitat alte şi alte ţări, în căutarea unui “mai bine, mai frumos decât în România”.

Şi la nivel personal a fost cam la fel – am căutat răspunsul la nelinişti din curtea mea în curtea vecinului. Şi, oricât măturam în curtea vecinului, la mine acasă nu era curat.

A fost nevoie de o călătorie la 10 000 de km ca să văd conexiunea între nişte oameni extrem de ataşaţi de curtea lor, de istoria lor, de tradiţiile lor şi energia şi zâmbetul pe care le demonstrau zi de zi.  Deşi au mai multe probleme decât noi (sărăcie, corupţie, violenţă cât pentru 200 de milioane de locuitori), brazilienii vorbesc cu drag despre ţara lor, familie, muzică şi dans. Îşi iau energia de pe plajă, din munţi, din poveşti de samba şi din poveşti despre eroi locali. Nu toţi şi nu în orice moment al zilei, dar sigur sunt mai îndreptaţi spre interior decât spre exterior.

M-am întors (şi în ţară şi spre interior) şi am început să sap în lada de zestre. Mai mult decât atât, am luat şi alţi oameni cu mine ca să văd dacă şi pentru ei are sens ce e în ladă. Iată ce am învăţat într-un an de România:

1. că iile spun poveşti

Descoperirea paginii La Blouse Roumaine în 2013 şi a blogului semne-cusute în 2014 au fost momente magice pentru mine. Au fost codul de care aveam nevoie pentru a citi o parte din bogăţiile din lada de zestre. Am mutat covoarele, plocadele, cergile şi macaturile din cămară afară la aerisit şi înapoi o dată pe an, an de an. La fel cu costumele populare ungureneşti din dulap. Ştiam că sunt valoroase, dar nu erau valoroase pentru mine. Nu le puteam citi. Anul acesta, de Paşte, am descoperit o ie pe care am învăţat să o citesc. La o privire atentă se vede brodat cu fir metalic pe piepţii iei NI, NI, CA. Pe bunica o chema Ioana, iar numele ei de alint era Ninica.

Simbolurile alese cu grijă pe ii, ştergare şi covoare spun o poveste. O astfel de poveste cusută, la fel ca povestea spusă, are nevoie să fie ascultată.

2. că apropierea de natură face minuni

Am ajuns la Cioclovina după un drum istovitor Bucureşti – Haţeg şi o mică aventură pe valea pârâului Strei. Cum am intrat în curtea gazdei noastre s-a lăsat linişte. Cu siguranţă la mine în cap era mult zgomot aşa că m-am bucurat că liniştea se aşternea dinpre exterior, dar nu eram singura care simţea acelaşi lucru. Am stat minute în şir şi ne-am uitat unii la alţii – am cercetat curtea, casa, împrejurimile. Nu ne venea să credem cât de frumos e! Şi ne spuneam asta mai mult din ochi 🙂

3. că viaţa la ţară nu e pentru oricine

Scria Ovidiu Jelea (un foto-jurnalist de la protestul ciobanilor din Bucureşti) că nu s-a putut ţine după un oier care a făcut un sprint cu bunda de oaie pe el înspre Casa Poporului. Domnul respectiv i-ar fi putut fi tata. Nici eu nu mă pot ţine după mama într-o zi de muncă la ţară. Trezire la 6:30, animale (găini, vacă, porc, iepuri), făcut mâncare pentru bunici, curăţenie, închegat laptele, făcut mâncare pentru prânz, spălat vasele, pus brânza la scurs, muls vaca, închis animalele pentru seară, iar mâncare. În tot periplul acesta eu simt nevoia să stau jos dupa vreo 3 ore. Ai mei nu stau deloc.

Da, e mai multă linişte la ţară; da, căsuţa din poveşti poate oferi tot confortul. Cu toate astea, cineva trebuie să facă focul, cineva trebuie să se îngrijească de grădina din faţa casei, cineva trebuie să dea zăpada.

4. că fiecare cal e un inorog

Cele mai multe excursii făcute de noi anul acesta au fost la Odăi, în Munţii Lotrului. Au învăţat să încalece şi să descalece oameni cărora le era frică de cai, oameni cu frică de înălţime, de la copii de 5 ani la doamne şi domni respectabili. Caii simt atât de bine teama călăreţilor încât nu urmează o comandă “neîncrezătoare”. Dacă spui “galop” pe un ton moale, n-o să fugă niciodată de sub tine. Au fost două momente anul acesta când am avut mai multă încredere în cal decât în mine. Într-una dintre expediţii presimţeam o furtună. Fulgerele şi tunetele erau cam aproape, aşa că ne doream un adăpost.  Poteca fusese înghiţită de arbuşti, iar noi ne făceam loc mai sus sau mai jos către odăile părăsite de dincolo de deal. Eram pe Fulger, fratele mai mic al căpeteniei, iar Măriuca, ghidul nostru, îmi striga să merg cu el în faţă şi să îl las să descopere poteca. Am acceptat că el ştie mai multe decât mine, că e grav dacă ne prinde ploaia şi l-am îndemnat la deal, pe o pantă pe care mi-ar fi fost teamă să urc şi cu piciorul. L-au urmat şi ceilalţi cai, am trecut cu bine de tufişuri şi arbuşti mai înalţi şi am găsit adăpostul. Fix când se îndepărtase furtuna şi se limpezise cerul.

Odai nomade

Iar al doilea moment a fost în octombrie, în tura de toamnă, când ne-am întors dintr-o expediţie la apus. Ochii ni s-au obişnuit mai întâi cu lumina de crepuscul şi apoi cu întunericul. Distingeam puţin alb – crupa Sashei şi ne îndemnam unii pe alţii prin strigături sau cântece. Cele 20 de minute de mers pe cal prin întuneric au fost cel mai bun exerciţiu de teambuilding pe care îl puteam face. Iar caii noştri au fost şi sunt inorogi – cai de Făt-Frumoşi.

5. că poţi să ştergi praful şi de pe istorie

Aferim!, filmul lui Radu Jude, e un exemplu despre cum poţi să ştergi praful de pe istorie şi să o aduci în lumina reflectoarelor. Restaurarea caselor săseşti de la Cincu, Cincşor, Viscri e un alt exemplu. Faptul că scormoneşti în podul bunicii şi scoţi la iveală suveici, fuse, spete de la războiul de ţesut.

Eu una aveam nevoie să şterg praful de pe istoria personală şi unul dintre momentele în care am reuşit a fost în excursia de pregătire pentru Crăciun, când am făcut cozonaci şi pâine. Am rugat-o pe mama să coboare din pod copăiţele, ustensilele pentru cuptor, tăvile şi am refăcut traseul cozonacilor ca pe vremea bunicii. Deşi au fost vreo 8 ore de agitaţie (frământat, dospit, pus în tăvi, crescut, pus la cuptor) am simţit că toate au un rost. Acel “nimic nu se compară cu pâinea şi cozonacul făcute în casă” avea un gust, miros, atingere experimentate de mine.

6. că oamenii se mobilizează

E important să nu fii singurul care se uită în lada de zestre, aşa că am căutat oameni care cred că România are ceva valoros de păstrat şi arătat.

Am găsit oameni care ne inspiră prin proiectele Fundaţiei PACT. Şi-au început activitatea în România încă din 2002, cu ajutorul unei asociaţii britanice şi în 2015, au sprijinit 41 de comunităţi mici în 15 judeţe din România. Îi ajută pe oamenii locului să se implice, să găsească soluţii pentru problemele satului şi să înfiinţeze mici afaceri pe drumul către sustenabilitate. Aici i-am cunoscut pe Mircea, păstrătorul cailor şi tradiţiilor de la Odăi, pe doamnele din Asociația Comunității Eselnița Cazanele Dunării şi pe cei din Asociaţia Corbeni Plai Argeşean, unde mergem să învăţăm despre şezători.

Am auzit şi ne-a plăcut mult povestea Muzeului de Pânze şi Poveşti din satul Mândra, Sibiu. Alina Zară-Prunean a “construit o oază de românism și creștinism cu buget zero, mândrie, asumare, rost și rânduială!” Au căutat bucățele de pânze prin poduri, le-au promovat, i-au învăţat pe copii să preţuiască zestrea şi motivele tradiţionale, au construit un atelier-şezătoare şi o întreprindere socială, brandul MândraChic – un shop online pentru a vinde “zestre contemporană” şi câte şi mai câte.

De curând am cunoscut şi poveştile Kraftmade – o reţea de meşteşugari şi creativi care doresc să integreze în viaţa de zi cu zi tehnici şi abilităţi tradiţionale provenite din patrimoniul cultural naţional. Ei fac legătura între meşteşugari, designeri şi piaţă. Îi ajută pe meşteşugari să creeze produse noi cu tehnici vechi (o curea făcută la fel cum faci un bici tradiţional, o geantă ţesută ca un preş de la bunica, un banner handmade) şi să le expună sau să le vândă în ţară şi în străinătate.

Printre multele agenţii de travel româneşti sunt câteva care îşi doresc să arate o bucată din România autentică turiştilor străini. Dan Chitila este fondatorul unei astfel de agenţii – OutdoorActivities.ro. A început în 2012 cu o idee, apoi a devenit ghid şi le-a arătat turiştilor din Europa, SUA, Tailanda, Japonia, Australia, Canada, Israel bucăţi din România pe care nu o arată ghidurile turistice: strânsul fânului în satele Peştera şi Măgura, prânz tradiţional la săteni şi cheile Zărneştiului, în loc să vedem doar Sinaia şi Castelul Peleş. Fiecare tur pe care îl face e personalizat pentru turiştii care l-au contactat şi include cel puţin un hike, pentru că Dan e foarte pasionat de munte şi peisajele care îţi taie răsuflarea în Munţii Baiului, în Bucegi, Trascău, Piatra Craiului, Ciucaş. Anul acesta a primit un certificat de excelenţă din partea tripadvisor.com şi e hotărât să rămână în top!

7. că meşteşugurile sunt fascinante

Dacă aţi văzut acest documentar realizat de Mihai Pleşa şi echipa lui de la Fascinaţia Meşteşugului o să mă credeţi pe cuvânt. Dacă nu, vă rog să mergeţi într-un atelier şi să încercaţi să faceţi ceva cu mâinile voastre: o farfurie la roata olarului, un model pe o cană sau un clopoţel, un început de opincă, de preş, de ştergar, orice. Noi am învăţat meşterind clopoţei că timpul trece altfel şi că micile obiecte ieşite din mâna meşteşugarilor, artizanilor şi artiştilor merită toată atenţia şi aprecierea noastră.

8. că “mioriţa ar trebui să înveţe limbi străine”

Am fost la lansarea scurt-metrajului Ultima Transhumanţă, un preview al documentarului ce va apărea la anul. Dragoş Lumpan a pornit pe urma ultimelor familii din România care străbat mii de kilometri cu oile şi s-a prins într-o horă – proiect artistic, etnografic şi sociologic care însumează 8 ani, 6 ţări, peste 50.000 de km parcurşi, 100.000 de fotografii, 70 de ore material filmat şi 100 de ore înregistrări audio. Fiind nepoată şi strănepoată de ciobani, înţeleg bine cum e viaţa la stână şi cum e să te ocupi de oi “de dimineaţa până a doua zi dimineaţă, 360 de zile pe an”. Fiind o fiică a zilelor noastre, înţeleg că ciobănitul, în forma actuală şi în condiţiile pieţei Uniunii Europene, nu e profitabil. Lâna, carnea, laptele sunt mai ieftine în alte ţări datorită subvenţiilor de acolo, aşa că ne e mai uşor să le importăm.

romania-secreta-cum-se-mulg-oile-la-stana-lui-nea-sandu-in-muntii-lotrului

Ca să se salveze, mioriţa ar trebui să îi convingă pe cei de aici să cumpere produse de la furnizori români (cei de la Made in Rosia Montana cumpără lână din Braşov şi Vrancea) şi să îi convingă pe cei din afară să facă la fel. Sau să vină să o viziteze. Dacă “ar învăţa limbi străine” mioriţa ar putea să invite turişti la stână, să le facă un balmoş şi să le servească brânză, urdă, caş.  Să roage ciobanul să le doinească sau să îi înveţe să dea în strungă.

9. că e greu să creşti dacă nu ai rădăcini

Reţeta mea pentru mutarea într-un loc nou sau într-o ţară nouă este crearea unei reţele. Oameni pe care îi ştiu deja, prieteni ai prietenilor, cunoştinţe care pot şi vor să ajute. O recomandare, un sfat, o vorbă bună sunt de mare preţ atunci când nu ştii prea multe despre locul în care te afli. M-am prins anul acesta că reţeaua nu e de ajuns atunci când vrei să construieşti ceva. E ca o pânză de păianjen neancorată sau ca un copac de sub care a fugit malul. Rădăcinile (re)descoperite anul acesta au fost poveştile bunicilor şi ale mamei, casa bunicilor de la Nucşoara, iile şi costumele populare din lada de zestre, felul în care se face vinul la ţară, felul în care se face cozonacul, felul în care se adună oamenii în jurul vetrei casei.

Unele dintre lucrurile de mai sus au avut sens şi pentru prietenii mei. Altele nu, însă vă asigur că procesul funcţionează – dacă ne uităm în curtea noastră cu atenţie, o să găsim lucrurile şi oamenii care ne plac!

[Concurs] Daca vrei ciocolata, trebuie sa ne spui o poveste cu ciocolata

By Evenimente, Musai6 Comments

Aflați că Moș Crăciun a trecut pe aici și v-a lăsat drept cadou un concurs. Acest concurs! 🙂

Se pare că Moșu e mare amator de dulciuri și de ciocolăți – mă rog, nu orice fel de ciocolăți, ci de ciocolata Heidi – și ne-a spus că are 2 invitații duble la un atelier de făcut/decorat ciocolată în ChocoWorld, sâmbătă, pe 9 ianuarie.

Acum, ChocoWorld este această lume unde ciocolata se găsește în toate culorile (albă, neagră, cafenie), în toate formele (tablete, praline, produse personalizate – ce zici de o minge de fotbal din ciocolată?) și în atâtea combinații încât numai uitându-te la ele poți căpăta diabet (glumesc! nu s-a raportat nici un caz de diabet vizual până la ora actuală).

ChocoWorld arată cam așa:

heidi chocoworld_4

și este o combinație de laborator – magazin. Sau magazin-laborator. În centru se află o insulă unde poți pătrunde (după ce vei fi echipat corespunzător) și sub îndrumarea specialiștilor Heidi îți vei crea propria tabletă. După atelier vei avea timp să reflectezi dacă e momentul să faci o schimbare de carieră; oricum e bine să ai un CV asupra ta. 🙂

heidi chocoworld_6 heidi chocoworld_5

Așadar, dacă:

– îți place la nebunieeee ciocolataaa

– îți place să bucătărești (aici intră și decoratul preparatelor)

– ești un fan al fenomenului DIY

– crezi că o să te plictisești pe 9 ianurie și ești deschis la experiențe noi

– crezi că ChocoWorld este un tărâm magic în care trebuie să ajungi

poți câștiga unul din cele 2 locuri duble dacă ne spui o poveste cu ciocolata. Într-un comentariu, mai jos, vrem să aflăm unde ai mâncat cea mai bună ciocolată (băutura nu se pune), cum era (simplă? cu alune? neagră?) și cu cine (nu vrem CNP și grupă sanguină, numele mic e suficient).

Așteptăm cu nerăbdare răspunsurile voastre până pe 29 decembrie, la ora 14.00! Alegem câștigătorii (practic, cei care ne-au făcut cel mai mult poftă) și îi anunțăm până a doua zi, tot la ora 14.00.  🙂

Să auzim!

Cozonacii și pictura – refugii de cinci stele

By Destinatii, Excursii, Gastronomie, Idei de rural break, Oltenia, TraditiiOne Comment

Încă simt mirosul de cozonaci proaspeți scoși din cuptor, încă o păstrez în gând pe doamna Lenuța care frământa coca fără milă, fără pauze, cu toată puterea. Cu povețe, cu bucurie mare că unii tineri sunt dornici, în toată viteza și printre toate informațiile și evenimentele, să-și mai aplece atenția și la tradițiile noastre.

Încă o văd pe Gabriela cu ia ei de la bunica, veche de peste 50 de ani, care-i vine atât de bine și de care e atât de mândră. Își pune și un brâu subțirel și începe să-și bage pumnii-n cocă. Îi spunem că e foarte fotogenică. I se vede în toate pozele fericirea și ne-o transmite repede și nouă.

MSR_cozonaci_Craciun

Fericirea a fost la Novaci într-un week-end de decembrie în care am avut toate ingredientele pentru cozonaci înșiruite pe masa din bucătăria în care a copilărit Gabi. O fericire naivă, pentru că nici una dintre noi nu știa exact ce să facă sau în ce fel să amestece ingredientele pentru cozonacii perfecți. Ne holbam la ouă, la sacul mare cu făină, la ulei, la drojdie, la zahărul vanilat și la cacao. Așteptam indicații de la doamna Lenuța și eram conștiente că n-o să ducem noi greul – nu că n-am fi putut face față, dar pentru că suntem pui de oameni obișnuiți în orașe, cu cozonaci ambalați la fiecare supermarket, la fiecare colț de stradă. Cel puțin eu, bucureșteanca.

De ce te-ai chinui să faci ceva despre care nu știi cum o să iasă, ceva pretențios care îți solicită atenția o zi întreagă, care cere bibileală și frecuș și cocoloșit constant? De ce să riști să eșuezi și să rămâi și cu timpul pierdut, ca apoi să ajungi tot la un panettone care strigase după tine din magazine toată ziua că n-o să-ți iasă?

Cum miroseau cozonacii?

Vă spun eu că nu se compară, nu se compară, nu se compară. Poate nu vă spun nimic nou, poate aveți bunici la țară sau părinți care fac cozonaci. Dar pentru cei ca mine care nu apucă des să se bucure de aerul rural, de laptele adus de la vacă direct, de brânza și smântâna făcute în cămăruța din spate, numai ideea de a asista la nașterea unui cozonac face ca gustul lui să fie de zece mii de ori mai bun. Pentru că știi povestea din spate. Vezi că s-au pus 15 ouă (să fie!), știi că s-au spart nuci două ore, știi că s-a tras de coca aia până a început să se dezlipească frumos de copaia de lemn și să danseze printre degete. Ai admirat cât de repede a fost întinsă cu făcălețul pe masă, ghem după ghem și cum a fost întinsă pe paturi de metal, la crescut, la căldurică sub o față de masă care le acopere bine pe toate. Ai băgat degetul în bolul cu crema de cacao, moment de glorie.

Cozonaci_de_Craciun_Novaci

colaj_cozonaciToți ochii au stat pe ceas, dar nimeni n-a stat degeaba. Între timp au început pregătirile pentru coca de pâine, pentru turtă, pentru tăițeii pe care i-am aruncat în supă, pentru prescură – chifla specială pe care o duci la biserică duminica dimineața și care a fost însemnată înainte să intre la cuptor cu pristornicul, chestia de lemn în formă de cruce, o ștampilă pentru cocă de care auzeam pentru prima oară. Pristornicul e mai vechi decât ia de la bunica Gabrielei (e moştenit de bunica de la străbunica) și e obiectul după care ea alerga prin sat pe când era copilă, ori de câte ori se făceau prescuri pentru că era singurul din familie și era folosit și de sora bunicii care locuieşte undeva mai sus pe aceeași stradă. Cine altcineva să alerge dacă nu a lor nepoțica?

Urmează desigur mentenanța focului din vatră. Cuvântul cheie este stâmpăratul. Daca arunci în cuptor o mână de făină și se înnegrește înseamnă că e prea cald pentru cozonaci. Il mai stâmperi o dată cu apă. Deja e multă muncă, nu? Să nu mai spun de verificarea permanentă a cozonacilor. Au prins crustă? E arămie? Miroase? Îi scoatem? Hai să-i scoatem!

Dar CUM mirosea. Nici nu știu dacă vreau să încerc să descriu. Aș vrea să păstrez doar pentru mine cozonacosfera care plutea și care înconjurase toată casa, tot Novaciul. Aș vrea să vă spun că la anul, de Paști, n-ar trebui să ratați excursia cu același scop gastronomic.

Am muncit cu spor – doamna Lenuța mai mult decât noi, dar am asistat, am pasat una, alta, am făcut poze din toate unghiurile – ca să ne lăudăm apoi pe Facebook că am făcut cozonaci. Dar Facebook-ul n-are cum să înțeleagă toți aburii care se legănau din primul cozonac pe care l-am adus și l-am tăiat în bucătărie. N-are cum să explice frăgezimea galbenă care stătea întinsă pe tocător, felie după felie, toată înghesuită acolo, aburinde. Nici nu pot să scriu fără să-mi plouă iar în gură.MSR_cozonaci

Atunci i-am făcut Gabrielei cea mai fericită poză din tot weekendul. Poza reușitei, care-i confirma că meritase să se trezească la 6:30 în dimineața aia și că poate invita oamenii din jurul mesei să servească. Parcă și ia stătea mai țanțoșă pe ea. E de la sine înțeles că s-a lăsat cu gemete și fețe extaziate când am început să golim tocătorul. Peisajul a fost completat și de vinuț, la tot pasul, ca să muncim cu spor, ca să curgă pe gâtlej mai lin. Cum te-ntorceai un pic, gata, paharul era plin din nou. Acolo, printre cozonaci de Crăciun şi vin, am simțit că în curând vine Crăciunul, de fapt acolo am început Crăciunul.

Atelier de pictat clopoţei la Daciana

Un week-end la Novaci poate fi refugiul perfect, poate fi într-adevăr farmacia sufletului urban îmbibat în sunete asurzitoare de claxoane și aglomerații și oameni tracasați de la atâta muncă. Mesele au inclus zacuscă, brânză, smântână, fasole bătută cu ceapă călită, ciorbe și supe, caltaboși, slăninuță cu ceapă roșie, șorici, și alte bunătăți spontane precum zmeură și un borcan cu miere și nuci de la care nu ne puteam abține. Îl dădeam la o parte ca să nu-l mai vedem, ca apoi tot noi să-l căutăm insistent cu privirea și să mai băgăm o linguriță în gură, pe sub masă. Ce deliciu. Deci am mâncat bine, am asistat și ajutat la făcutul cozonacilor în acest du-te-vino continuu, am picat la șapte seara la pat (la un super pat de țară cu o plapumă serioasă), într-un somn (să zicem) târziu de după-amiază, după ce am văzut un apus roșiatic, liniștit de lângă biserica din Novaci, la capătul unor scări care-o plasează deasupra tuturor caselor. Am admirat de acolo Parângul și crestele-i albite, iar a doua zi am fost să ne încercăm talentele artistice.colaj_atelier_Daciana_Ungureanu

Am pictat pe lut, o chestie pe care chiar nu credeam s-o fac vreodată. Pentru că nu sunt cea mai răbdătoare persoană de pe planetă – ori ca să pictezi un clopoțel de lut cu detalii, cu fond, cu forme, cu pensule ba mai groase, ba subțiri, să nu-ți tremure mâna, să înmoi pensula, s-o ștergi, să mai adaugi un punct și înc-o linie îți trebuie multă răbdare și exercițiu. Dar niciodată să nu spui niciodată, nu?

Ceva, un model mi-a ieșit și mie până la urmă. Ceva simplist, matematic, în colțuri simetrice, după firea „artistei”. Nu mă compar cu fetele celelalte cu talente aparent înnăscute. Sau mai practicaseră în București și mie nu mi-au zis nimic. Tot ce contează e că m-am relaxat și m-am concentrat și mi-a plăcut să creez ceva cu mâinile mele, să știu că lucrul din mâna mea e unicat, poate prin linia aia mișcată unde se vede că mi-a tremurat mâna, dar tot e lucrul la care am muncit eu și pe care, de ce nu, îl pot oferi cu drag cuiva la care țin, pentru că știu sigur că n-o să mai aibă nimeni la fel. Poate apreciez eu prea mult lucrurile unicat. Poate din cauză că sunt din ce în ce mai rare cred c-ar trebui să le prețuim din ce în ce mai mult.

anca_atelier_Daciana

Pentru minunatul atelier îi suntem datoare și-i foarte mulțumim Dacianei Ungureanu, artist plastic care are cufere pline cu ii vechi, care mai de care mai prețioase și mai atent cusute, dulapurile ticsite cu broșe, medalioane, farfurioare și clopoței, toate pictate manual de ea, de tablouri nici nu mai zic. E clar că dacă treceți prin Novaci, musai trebuie să vă opriți să vă aruncați un ochi, poate amândoi peste colecția etnografică a Dacianei și s-o lăsați să vă povestească ore în șir despre fiecare colț al căsuței de vis și despre proveniența fiecărui cufăraș.

Iau Novaciul și-l bag în sertărașul meu de locuri simple și frumoase din România, de la poalele Parângului, loc în care se pune cantitatea cea mai mare de dragoste în cozonaci. Apoi mai iau Conacul lui Maldăr unde ne-am răsfățat cu un roze bun în fața șemineului și cu un prânz copios, cu o priveliște mai copioasă decât friptura și mai iau vechile, tăcutele cule de la Măldărești, unde s-a filmat și Aferim!.

foto_conac_maldar

9 lucruri vazute si placute (foarte mult) la targul Made in RO

By Evenimente, MusaiNo Comments

În weekend am dat o fugă până la târgul de design românesc Made in RO. Ajunseseră la mine zvonuri despre motive tradiționale folosite în fel și chip și am zis că trebuie mers, văzut, cercetat și apoi răspândit vestea. Am găsit multe, multe lucruri drăguțe (de făcut cadou, de pus sub brad, de purtat în următorii 5 ani, de pus la loc de cinste în sufragerie) dar cel mai mult și mai mult mi-au plăcut cele de mai jos.

Covoare cu motive tradiționale

my secret romania_made in ro_6

Am aflat de ele de pe net. Și ne-am spus că e musai să mergem, să le vedem, să le pipăim. Sunt din lână provenită din Noua Zeelandă și au şi inserții de mătase. Și da, sunt foarte frumoase. Probabil și moi. Brandul se numeste Dare to Rug și sperăm să crească mare – mare şi să găsească la un moment dat furnizori de lână din România.

Ferma de animale

my secret romania_made in ro_2 my secret romania_made in ro_3

Am dat peste o fermă de animale din carton. Fermă pe care o asamblezi tu, deși mai bine i-o dai copilului tău mai mare de 4 ani și îl înveți ce animale cresc pe lângă gospodăria omului. Și poți să faci o pisică, un călăreț, un berbec, un cocoș, o văcuță. Sunt vreo 10-12 figurine în total, le găsești la Foldo și costă doar 89 de lei.

Căsuțe din lut

my secret romania_made in ro_1

my secret romania_made in ro_11 my secret romania_made in ro_12

Căsuțele astea fac parte din Povestile de lut ale lui Florin Dumitru. Unele sunt săsești și poți să îți iei un ansamblu și să reconstruiești la tine pe măsuța de cafea Piața Mică din Sibiu (sau Piața Mare, depinde de preferințe). Altele sunt românești – și recunoști căsuțele înalte din Apuseni dar și culele de la Măldărești. A, și o biserică din Câmpina. 🙂 Și există și în varianta magneței de frigider! Și la 5 lei bucata… să spunem că niciodată nu a fost mai ușor să îți achiziționezi o casă!

Beculețe cu motive tradiționale de pus în pomul de Crăciun

my secret romania_made in ro_5

La standul Concept Jupiter am dat peste niște luminite de împodobit pomul de Craciun, numai că  erau îmbrăcate în lemn traforat în motive tradiționale. Fiecare beculeț era altfel. 🙂

Și tot aici am găsit decorațiuni pentru același pom de Crăciun. Tot din lemn. (Și da, la o adică pot fi folosite și ca pandantive.)

my secret romania_made in ro_4

Perne decorative

my secret romania_made in ro_7

Altă surpriză plăcută au fost pernele de la Home Creators. Perna cu Frida Kahlo ar arăta bine pe canapea, dar la fel de bine ar arăta și pernele cu boieri români. Domnișoara din imagine e din zona Gorjului iar domnul e de pe lângă Iași.

Căsuțe de agățat în pom

my secret romania_made in ro_8

Tot din seria “de inspirație tradițională, de pus în pom”, cei de la Square Art Studio au creat aceste simpatice căsute. Câte una pentru fiecare mare regiune –   Maramureș, Moldova, Oltenia, Banat și Muntenia. Acum poți să îți împodobești pomul în funcție de unde ai rădăcinile. 🙂

Genți de piele

my secret romania_made in ro_9

Gențile de piele marca Bogdan Deliu sunt într-un mare fel. Au un design inedit, o textură plăcuta, sunt vopsite printr-o tehnică specială și pot fi atârnate și de ghidonul bicicletei. Și dincolo de toate astea, poate fi văzut dragul cu care e făcută fiecare piesă din fiecare geantă.  Prețurile sunt undeva la 600 de lei bucata dar, având în vedere că sunt gândite să reziste o viață întreagă, sunt chiar ieftine.

Paharele Pointer

my secret romania_made in ro_10

De când am auzit de inventarea acestor pahare (cândva în primăvara), am început să îmi imaginez ieșiri la iarbă verde asezonate cu vin. Nu am luat în calcul dacă voi ajunge la acea iarbă verde cu transportul în comun sau cu mașina, dar acest lucru e secundar. Important e că acum există aceste pahare din care nu ai cum să verși vinul, pentru că le înfigi în pământ. Un cadou ideal, oricând. Le găsiți aici

***

Am scris despre produsele de mai sus pentru că ne-a plăcut de ele şi de creatorii lor şi vi le recomandăm cu drag. Nu le-am primit, nu ni le-a făcut nimeni cadou aşteptându-se să scriem despre ele. Spor la cumpărături şi sărbători frumoase vă dorim!