Category

O parere

Ce inseamna munca – interviu pentru Decat o Revista

By O parere2 Comments

Prin august, Irina Tacu de la Decât o Revistă, ne-a pus o serie de întrebări despre muncă, în contextul unui articol colectiv pentru care au răspuns oameni de diverse vârste şi ocupaţii (game economy designer, factor poştal, agent call center, comandant de avion, entertainer, avocat, consilier genetic, etc).

Ideea DoR #25 a pornit de la întrebarea “e un business sau un hobby?” pusă editorului revistei de către un prieten pragmatic. Primim şi noi destul de des această întrebare şi răspundem spunând că ideea noastră merită tot efortul şi toată munca pe care o depunem acum, chiar dacă nu aduce un profit imediat. “E naivă ideea că putem face asta la nesfârşit fără a avea un salariu, dar nu ni se pare corect acest spectru alb/negru: munca şi efortul pe bani merită. Restul e timp liber. Griul e tot mai gri în sfera relaţiei noastre cu munca şi efortul.” text de Cristian Lupşa, preluat din DoR #25.

A răspuns Gabi, jumătate de MySecretRomania.

0.  numele, vârsta și denumirea ocupației tale

Gabi Solomon, 30 de ani, antreprenor, creator de experienţe turistice, ghid

1. Ce înseamnă ideea de „muncă” pentru tine?

Să fac foarte bine ceea ce îmi propun să fac şi să “ating” un public cât mai larg.

2. Ce faci la muncă?

Alături de partenera mea, Ioana, şi de colaboratorii noştri, gândim excursii şi experienţe autentice care să conecteze turiştii români şi străini cu atmosfera României de altădată, cu mâncărurile, meşteşugurile, poveştile şi tradiţiile pe care le-am cam uitat în lăzile de zestre sau în poduri prăfuite. Promovăm aceste experienţe pe www.mysecretromania.com şi le facem să se întâmple. Concret, într-o săptămână, scriu mailuri, dau telefoane, pun fotografii şi scriu articole de la biroul de acasă şi pot fi şi pe Moldoveanu, sau la un atelier de făcut cozonaci în Oltenia, la o şezătoare în Muntenia, la o degustare de vinuri în Dobrogea.

3. Cât timp petreci la lucru? (un interval sau un număr aproximativ de ore, plus dacă lucrezi şi în weekend)

Lucrez şi 3 şi 16 ore pe zi, depinde ce avem de organizat. Anul acesta am petrecut aproape toate weekendurile în excursii, alături de grupuri de participanţi.

4. Ce-ți place la munca ta?

Interacţiunile cu oamenii pe care îi întâlnim în excursii: atât participanţii, cât şi meşterii sau proprietarii de pensiuni şi de mici afaceri din turism pe care îi vizităm. Faptul că lucruri simple şi aparent mici (un atelier de făcut pâine care ne aminteşte gustul pâinii din copilărie, o experienţă de cules struguri şi făcut vin, descoperirea simbolurilor de pe ia bunicii, o bucăţică de caşcaval afumat sau o bucăţica de pastramă de oaie) îi farmecă pe participanţii noştri şi îi atrag de partea turismului intern. Că reuşim să le dăm încredere şi meşterilor şi că, poate, n-or să renunţe la ceea ce fac.

5. Pentru ce muncești?

Pentru mine, pentru a recondiţiona casa bunicilor, pentru a spune poveşti pe care riscăm să le uităm, pentru o Românie în care apreciem ceea ce avem.

GabiSolomon_byMirceaRestea

6. Cum te-a schimbat jobul?

M-am tot schimbat o dată cu jobul, de la inginer am ajuns trainer, voluntar, manager de proiect, blogger de turism şi acum organizator de excursii, antreprenor, ghid. Am tot căutat o variantă în care să nu simt “că mă duc la job”, ci că “sunt una cu jobul”.

7. Cât de importantă e munca pentru tine (e sau nu o prioritate)?

Cred că am răspuns mai sus. E o parte foarte importantă din viaţa mea, majoritatea acţiunilor mele au legătură cu munca. Mai ales concediile 🙂

Mulţumim Irina Tacu pentru invitaţie, Decât o Revistă pentru că existaţi şi Mircea Reştea pentru fotografii.

Când a fost ultima oară când ai luat micul dejun sub un măr înflorit?

By Destinatii, Idei de rural break, O parere, OlteniaNo Comments

Sâmbătă am luat micul dejun sub un măr înflorit.

Mai mâncasem sub acel măr – de atâtea și atâtea ori – dar a fost prima dată când printre farfurii, cănuțe de metal cu cafea, borcane cu zacuscă și dulceață, tava cu brânzeturi și slănina aveam mici petale albe. Erau și pe băncuță, și în jurul focului, și pe buștenii ce servesc drept scaune în jurul focului și oriunde te uitai pe o rază de 5 m în jurul trunchiului. Când ajungeai sub crengi, intrai într-un spațiu în care, cumva, sărbătoarea plutea în aer. Și chiar dacă petalele de pe jos te duceau cu gândul la o podea plină de confetti, acea melancolie de după petrecere nu exista.

Prânzul l-am luat tot sub pom, cina însă s-a mutat înăuntru, căci începuse ploaia. Serbarea celor două Georgete s-a făcut cu tort, șampanie, cântec dar fără petale de măr. Primăvara următoare vom avea grijă și de acest mic detaliu.

 mar_odai_aprilie3 mar_odai_aprilie2

Următorul moment magic de la Odăi va avea loc în mai – și mai avem 2 locuri libere.

La multi ani

21 urari pentru 2016

By Musai, O parereNo Comments

Aho, aho, copii și frați

Stați puțin și nu mânați

Pe Ioana o ascultați

Pe cărările patriei vă avântați…

 

Cele de mai jos se vor o variantă mai lungă, dezvoltată pe capitole, a urării “La mulți ani! Să ai un an nou mult mai bun ca cel vechi!”

Adică să fie unul în care:

  • să admiri stelele și liniștea muntelui, la miez de noapte (și nu neapărat lângă o cabană, căci acolo e lumină)
  • să scoți nasul afară la zăpadă și săniuș
  • să vezi lumea de sus, fie că e dintr-un turn de biserică săsească, din parapantă sau din vârf de munte
  • să cobori în adâncuri (peșteră, salină) și în tine și să descoperi lucruri pe care nu le știai despre tine
  • să experimentezi galopul
  • să călătorești în fiecare anotimp
  • să dormi într-un hamac; mai mult, să ai o serie de hamace în livadă și să dormiți cu toții în ele, în miez de zi
  • să descoperi că nu vremea face diferența dintre o călătorie reușită și una nereușită
  • să te plimbi singur/ă
  • să mulgi o oaie (și o vacă sau o capră merge)
  • să te surprinzi pe tine
  • să călătorești pentru că îți place compania care se anunță și să călătorești fiindcă vrei să vezi un loc nou; să știi înainte de a porni la drum unde anume se încadrează experiența ce urmează să fie trăită
  • să încerci un fel de mâncare nou, tradițional, chiar dacă nu îți sună bine
  • să ajungi să îți spui “Nu credeam că o să găsesc așa ceva în România!” și să ai un zâmbet pe buze când spui asta
  • să bei un viert fiert/țuică fiartă la un foc de tabără
  • să culegi o anumită cantitate dintr-un fruct (mure sau mere, afine sau vișine) și să ajungi acasă cu ele și să le transformi în gem, dulceață, compot sau suc
  • să îți murdărești mâinile în lut, în cocă de cozonaci sau de pâine
  • să ajungi într-un colț de Românie îndepărtat rău de tot de casa ta
  • să ajungi într-un colț de Românie în care îți dorești să ajungi de muuult timp
  • să ai parte de bunătate și ospitalitate pe unde mergi
  • să ai parte de un somn odihnitor

Cu unele puncte putem să te ajutăm noi. Cu altele va trebui să te descurci singur. Dar nu uita că la final de an ar fi bine să ai o sumă de amintiri plăcute, nu o listă cu itemi bifați. 😉

O retrospectiva a lui 2015

By Musai, O parereNo Comments

Sincer, nu ştim când s-a dus anul ăsta. Ştim unde s-a dus (excursii în Oltenia, în munţi, în Apuseni, în Bucovina, în Banat), dar când…

Pe scurt, lucrurile arata cam asa:

 

2015_infografic_my secret romania

Toate s-au întâmplat din aprilie, când am tras obloanele şi am deschis uşile, până în decembrie, când am copt cozonaci.  Şi în spatele fiecărui număr şi fiecărei cifre se ascund poveşti, frici înfruntate, zâmbete, oboseală, odihnă, prietenii noi, prietenii vechi şi, nu în ultimul rând, secrete aflate.

Cel mai fain moment?

Ioana: am o egalitate de puncte între seara petrecută la cădiţe, în Băile Herculane, pe beznă, la aproape zero grade şi ultimii kilometri din expediţia călare în Munţii Lotrului, petrecuţi într-un galop demn de Stăpânul inelelor.

Gabi: Momentul când m-am convins şi l-am convins pe Fulger să pornească în galop e foarte sus pe listă. Şi atunci când, după 2 zile de ploaie şi călărit sub pelerine, cineva a venit la mine şi mi-a zis “m-aţi convins că vremea nu contează într-o excursie.” În a treia zi a ieşit soarele.

Pe lângă răspunsurile noastre, mai există cel puţin alte 100, ale celor care ne-au însoţit şi ale celor care ne-au primit în casele lor.

Şi da, a fost un an bun.

Ce am invatat intr-un an de Romania

By Musai, O parereNo Comments

M-am născut şi am crescut aici, am avut în fiecare zi câte-o mostră din România neaoşă în faţa ochilor şi cu toate astea n-am văzut-o suficient de bine. E ca atunci când ai ceva prea aproape de ochi şi nu reuşeşti să focalizezi.

De fiecare dată când un prieten străin mă întreba “cum e România?”, “cum sunt românii?” aveam acelaşi răspuns sec, aproape automat: “România e o ţară frumoasă, păcat că e locuită!” Generalizarea asta nu îmi face cinste şi nu ne face cinste. Suntem şi noi, fiecare dintre noi, în acel “păcat că e locuită!” Şi mama, şi tata, şi bunicii. Răspunsul ăsta sec vine din ani şi ani în care mi s-au arătat bubele – ce nu fac bine, ce nu am zis bine, ce nu se întâmplă, ce nu se face. În schimb, despre alte ţări şi alte popoare se vorbea de bine: ce eleganţi sunt francezii!, ce sistem educaţional au englezii! iar legătura care s-a format în mintea mea a fost “ei sunt mai buni, ţările lor sunt mai frumoase, mai îngrijite, mai curate, să ne îndreptăm înspre acolo!” Aşa că am vizitat alte şi alte ţări, în căutarea unui “mai bine, mai frumos decât în România”.

Şi la nivel personal a fost cam la fel – am căutat răspunsul la nelinişti din curtea mea în curtea vecinului. Şi, oricât măturam în curtea vecinului, la mine acasă nu era curat.

A fost nevoie de o călătorie la 10 000 de km ca să văd conexiunea între nişte oameni extrem de ataşaţi de curtea lor, de istoria lor, de tradiţiile lor şi energia şi zâmbetul pe care le demonstrau zi de zi.  Deşi au mai multe probleme decât noi (sărăcie, corupţie, violenţă cât pentru 200 de milioane de locuitori), brazilienii vorbesc cu drag despre ţara lor, familie, muzică şi dans. Îşi iau energia de pe plajă, din munţi, din poveşti de samba şi din poveşti despre eroi locali. Nu toţi şi nu în orice moment al zilei, dar sigur sunt mai îndreptaţi spre interior decât spre exterior.

M-am întors (şi în ţară şi spre interior) şi am început să sap în lada de zestre. Mai mult decât atât, am luat şi alţi oameni cu mine ca să văd dacă şi pentru ei are sens ce e în ladă. Iată ce am învăţat într-un an de România:

1. că iile spun poveşti

Descoperirea paginii La Blouse Roumaine în 2013 şi a blogului semne-cusute în 2014 au fost momente magice pentru mine. Au fost codul de care aveam nevoie pentru a citi o parte din bogăţiile din lada de zestre. Am mutat covoarele, plocadele, cergile şi macaturile din cămară afară la aerisit şi înapoi o dată pe an, an de an. La fel cu costumele populare ungureneşti din dulap. Ştiam că sunt valoroase, dar nu erau valoroase pentru mine. Nu le puteam citi. Anul acesta, de Paşte, am descoperit o ie pe care am învăţat să o citesc. La o privire atentă se vede brodat cu fir metalic pe piepţii iei NI, NI, CA. Pe bunica o chema Ioana, iar numele ei de alint era Ninica.

Simbolurile alese cu grijă pe ii, ştergare şi covoare spun o poveste. O astfel de poveste cusută, la fel ca povestea spusă, are nevoie să fie ascultată.

2. că apropierea de natură face minuni

Am ajuns la Cioclovina după un drum istovitor Bucureşti – Haţeg şi o mică aventură pe valea pârâului Strei. Cum am intrat în curtea gazdei noastre s-a lăsat linişte. Cu siguranţă la mine în cap era mult zgomot aşa că m-am bucurat că liniştea se aşternea dinpre exterior, dar nu eram singura care simţea acelaşi lucru. Am stat minute în şir şi ne-am uitat unii la alţii – am cercetat curtea, casa, împrejurimile. Nu ne venea să credem cât de frumos e! Şi ne spuneam asta mai mult din ochi 🙂

3. că viaţa la ţară nu e pentru oricine

Scria Ovidiu Jelea (un foto-jurnalist de la protestul ciobanilor din Bucureşti) că nu s-a putut ţine după un oier care a făcut un sprint cu bunda de oaie pe el înspre Casa Poporului. Domnul respectiv i-ar fi putut fi tata. Nici eu nu mă pot ţine după mama într-o zi de muncă la ţară. Trezire la 6:30, animale (găini, vacă, porc, iepuri), făcut mâncare pentru bunici, curăţenie, închegat laptele, făcut mâncare pentru prânz, spălat vasele, pus brânza la scurs, muls vaca, închis animalele pentru seară, iar mâncare. În tot periplul acesta eu simt nevoia să stau jos dupa vreo 3 ore. Ai mei nu stau deloc.

Da, e mai multă linişte la ţară; da, căsuţa din poveşti poate oferi tot confortul. Cu toate astea, cineva trebuie să facă focul, cineva trebuie să se îngrijească de grădina din faţa casei, cineva trebuie să dea zăpada.

4. că fiecare cal e un inorog

Cele mai multe excursii făcute de noi anul acesta au fost la Odăi, în Munţii Lotrului. Au învăţat să încalece şi să descalece oameni cărora le era frică de cai, oameni cu frică de înălţime, de la copii de 5 ani la doamne şi domni respectabili. Caii simt atât de bine teama călăreţilor încât nu urmează o comandă “neîncrezătoare”. Dacă spui “galop” pe un ton moale, n-o să fugă niciodată de sub tine. Au fost două momente anul acesta când am avut mai multă încredere în cal decât în mine. Într-una dintre expediţii presimţeam o furtună. Fulgerele şi tunetele erau cam aproape, aşa că ne doream un adăpost.  Poteca fusese înghiţită de arbuşti, iar noi ne făceam loc mai sus sau mai jos către odăile părăsite de dincolo de deal. Eram pe Fulger, fratele mai mic al căpeteniei, iar Măriuca, ghidul nostru, îmi striga să merg cu el în faţă şi să îl las să descopere poteca. Am acceptat că el ştie mai multe decât mine, că e grav dacă ne prinde ploaia şi l-am îndemnat la deal, pe o pantă pe care mi-ar fi fost teamă să urc şi cu piciorul. L-au urmat şi ceilalţi cai, am trecut cu bine de tufişuri şi arbuşti mai înalţi şi am găsit adăpostul. Fix când se îndepărtase furtuna şi se limpezise cerul.

Odai nomade

Iar al doilea moment a fost în octombrie, în tura de toamnă, când ne-am întors dintr-o expediţie la apus. Ochii ni s-au obişnuit mai întâi cu lumina de crepuscul şi apoi cu întunericul. Distingeam puţin alb – crupa Sashei şi ne îndemnam unii pe alţii prin strigături sau cântece. Cele 20 de minute de mers pe cal prin întuneric au fost cel mai bun exerciţiu de teambuilding pe care îl puteam face. Iar caii noştri au fost şi sunt inorogi – cai de Făt-Frumoşi.

5. că poţi să ştergi praful şi de pe istorie

Aferim!, filmul lui Radu Jude, e un exemplu despre cum poţi să ştergi praful de pe istorie şi să o aduci în lumina reflectoarelor. Restaurarea caselor săseşti de la Cincu, Cincşor, Viscri e un alt exemplu. Faptul că scormoneşti în podul bunicii şi scoţi la iveală suveici, fuse, spete de la războiul de ţesut.

Eu una aveam nevoie să şterg praful de pe istoria personală şi unul dintre momentele în care am reuşit a fost în excursia de pregătire pentru Crăciun, când am făcut cozonaci şi pâine. Am rugat-o pe mama să coboare din pod copăiţele, ustensilele pentru cuptor, tăvile şi am refăcut traseul cozonacilor ca pe vremea bunicii. Deşi au fost vreo 8 ore de agitaţie (frământat, dospit, pus în tăvi, crescut, pus la cuptor) am simţit că toate au un rost. Acel “nimic nu se compară cu pâinea şi cozonacul făcute în casă” avea un gust, miros, atingere experimentate de mine.

6. că oamenii se mobilizează

E important să nu fii singurul care se uită în lada de zestre, aşa că am căutat oameni care cred că România are ceva valoros de păstrat şi arătat.

Am găsit oameni care ne inspiră prin proiectele Fundaţiei PACT. Şi-au început activitatea în România încă din 2002, cu ajutorul unei asociaţii britanice şi în 2015, au sprijinit 41 de comunităţi mici în 15 judeţe din România. Îi ajută pe oamenii locului să se implice, să găsească soluţii pentru problemele satului şi să înfiinţeze mici afaceri pe drumul către sustenabilitate. Aici i-am cunoscut pe Mircea, păstrătorul cailor şi tradiţiilor de la Odăi, pe doamnele din Asociația Comunității Eselnița Cazanele Dunării şi pe cei din Asociaţia Corbeni Plai Argeşean, unde mergem să învăţăm despre şezători.

Am auzit şi ne-a plăcut mult povestea Muzeului de Pânze şi Poveşti din satul Mândra, Sibiu. Alina Zară-Prunean a “construit o oază de românism și creștinism cu buget zero, mândrie, asumare, rost și rânduială!” Au căutat bucățele de pânze prin poduri, le-au promovat, i-au învăţat pe copii să preţuiască zestrea şi motivele tradiţionale, au construit un atelier-şezătoare şi o întreprindere socială, brandul MândraChic – un shop online pentru a vinde “zestre contemporană” şi câte şi mai câte.

De curând am cunoscut şi poveştile Kraftmade – o reţea de meşteşugari şi creativi care doresc să integreze în viaţa de zi cu zi tehnici şi abilităţi tradiţionale provenite din patrimoniul cultural naţional. Ei fac legătura între meşteşugari, designeri şi piaţă. Îi ajută pe meşteşugari să creeze produse noi cu tehnici vechi (o curea făcută la fel cum faci un bici tradiţional, o geantă ţesută ca un preş de la bunica, un banner handmade) şi să le expună sau să le vândă în ţară şi în străinătate.

Printre multele agenţii de travel româneşti sunt câteva care îşi doresc să arate o bucată din România autentică turiştilor străini. Dan Chitila este fondatorul unei astfel de agenţii – OutdoorActivities.ro. A început în 2012 cu o idee, apoi a devenit ghid şi le-a arătat turiştilor din Europa, SUA, Tailanda, Japonia, Australia, Canada, Israel bucăţi din România pe care nu o arată ghidurile turistice: strânsul fânului în satele Peştera şi Măgura, prânz tradiţional la săteni şi cheile Zărneştiului, în loc să vedem doar Sinaia şi Castelul Peleş. Fiecare tur pe care îl face e personalizat pentru turiştii care l-au contactat şi include cel puţin un hike, pentru că Dan e foarte pasionat de munte şi peisajele care îţi taie răsuflarea în Munţii Baiului, în Bucegi, Trascău, Piatra Craiului, Ciucaş. Anul acesta a primit un certificat de excelenţă din partea tripadvisor.com şi e hotărât să rămână în top!

7. că meşteşugurile sunt fascinante

Dacă aţi văzut acest documentar realizat de Mihai Pleşa şi echipa lui de la Fascinaţia Meşteşugului o să mă credeţi pe cuvânt. Dacă nu, vă rog să mergeţi într-un atelier şi să încercaţi să faceţi ceva cu mâinile voastre: o farfurie la roata olarului, un model pe o cană sau un clopoţel, un început de opincă, de preş, de ştergar, orice. Noi am învăţat meşterind clopoţei că timpul trece altfel şi că micile obiecte ieşite din mâna meşteşugarilor, artizanilor şi artiştilor merită toată atenţia şi aprecierea noastră.

8. că “mioriţa ar trebui să înveţe limbi străine”

Am fost la lansarea scurt-metrajului Ultima Transhumanţă, un preview al documentarului ce va apărea la anul. Dragoş Lumpan a pornit pe urma ultimelor familii din România care străbat mii de kilometri cu oile şi s-a prins într-o horă – proiect artistic, etnografic şi sociologic care însumează 8 ani, 6 ţări, peste 50.000 de km parcurşi, 100.000 de fotografii, 70 de ore material filmat şi 100 de ore înregistrări audio. Fiind nepoată şi strănepoată de ciobani, înţeleg bine cum e viaţa la stână şi cum e să te ocupi de oi “de dimineaţa până a doua zi dimineaţă, 360 de zile pe an”. Fiind o fiică a zilelor noastre, înţeleg că ciobănitul, în forma actuală şi în condiţiile pieţei Uniunii Europene, nu e profitabil. Lâna, carnea, laptele sunt mai ieftine în alte ţări datorită subvenţiilor de acolo, aşa că ne e mai uşor să le importăm.

romania-secreta-cum-se-mulg-oile-la-stana-lui-nea-sandu-in-muntii-lotrului

Ca să se salveze, mioriţa ar trebui să îi convingă pe cei de aici să cumpere produse de la furnizori români (cei de la Made in Rosia Montana cumpără lână din Braşov şi Vrancea) şi să îi convingă pe cei din afară să facă la fel. Sau să vină să o viziteze. Dacă “ar învăţa limbi străine” mioriţa ar putea să invite turişti la stână, să le facă un balmoş şi să le servească brânză, urdă, caş.  Să roage ciobanul să le doinească sau să îi înveţe să dea în strungă.

9. că e greu să creşti dacă nu ai rădăcini

Reţeta mea pentru mutarea într-un loc nou sau într-o ţară nouă este crearea unei reţele. Oameni pe care îi ştiu deja, prieteni ai prietenilor, cunoştinţe care pot şi vor să ajute. O recomandare, un sfat, o vorbă bună sunt de mare preţ atunci când nu ştii prea multe despre locul în care te afli. M-am prins anul acesta că reţeaua nu e de ajuns atunci când vrei să construieşti ceva. E ca o pânză de păianjen neancorată sau ca un copac de sub care a fugit malul. Rădăcinile (re)descoperite anul acesta au fost poveştile bunicilor şi ale mamei, casa bunicilor de la Nucşoara, iile şi costumele populare din lada de zestre, felul în care se face vinul la ţară, felul în care se face cozonacul, felul în care se adună oamenii în jurul vetrei casei.

Unele dintre lucrurile de mai sus au avut sens şi pentru prietenii mei. Altele nu, însă vă asigur că procesul funcţionează – dacă ne uităm în curtea noastră cu atenţie, o să găsim lucrurile şi oamenii care ne plac!

noi inceputuri My Secret Romania

Cum de am deschis pravalia. Sau despre noi inceputuri

By O parereNo Comments

Sfârșitul unui capitol înseamnă începutul unuia nou.

Acum 5 ani de zile intram în lumea bloggingului și mă afundam mai mult în cea a călătoriilor. Am început să-mi scriu din poveștile de călătorie pe viajoa.ro, alături de alte fete. Habar n-aveam în ce mă băgam dar, uitându-mă înapoi, e ca și cum am trecut printr-un proces accelerat de învățare.  Am călătorit singură mai mult și mai departe, am aflat de ce călătoresc, cum vreau să călătoresc, cu cine, și de ce vreau să scriu despre asta.

Lecțiile de viață nu s-au limitat la sfera bloggingului sau la cea legată de făcutul bagajului. Mi s-a reamintit că oamenii se schimbă, proiectele se transformă, prioritățile se reașează. Eu m-am schimbat, proiectele în care m-am implicat s-au schimbat, prioritățile mele s-au reașezat.

Aproape neschimbată a rămas însă pofta de a vedea alte colțuri de lume,  de a povesti despre ele și dorința secretă de a arăta și altora locul în care am ajuns dintr-o întâmplare. Căci da, în multe locuri am ajuns datorită unui moment de plictiseală, de spontaneitate sau pur și simplu datorită sorții. Am ajuns să sap într-o cetate dacică din Apuseni fiindcă am fost la un curs de project management; am ajuns să călăresc în Țara Loviștei, la Odăi, fiindcă am făcut fotografii la un eveniment; am avut parte de un tur inedit al Mediașului, Cetatea Luminii, pentru că am dat unui șofer rătăcit în Dumbrăveni niște indicații.

“Poftele” mele și-au găsit un bun tovarăș de drum în “căutările” Gabrielei și în dorința ei de a aduce lumea mai aproape de tradițiile noastre. Și așa s-a născut ideea de My Secret Romania, un loc – un blog –  cu povești, experiențe și excursii. Un manifest de citit și un link bun de dat atât prietenilor români cât și celor din afară care vor să afle ce e de vizitat în România și care sunt alternativele la top 10 atracții prezentate în diversele ghiduri de țară.

Începe un nou capitol. Un nou drum. Gata, decolăm!

PS: Cei de la DOR (Decât o revistă) s-au schimbat la față. Și au pornit o campanie de #noiinceputuri, curioși și dornici să afle cine ce mai începe și cum continuă. Ce le-a povestit Gabi despre proiect găsiți mai jos