Monthly Archives

August 2016

Experiența de a fi arheolog 2 zile și 6 motive pentru care de abia aștept asta

By Destinatii, TransilvaniaNo Comments

Cred că există două tipuri de entuziasm.

Entuziasmul de tip mocnit, care nu se prea vede în afară dar e acolo, înăuntrul tău, și arde precum jarul. Îți dă căldură zilnic, îl simți zilnic.

Celălalt tip de entuziasm este precum explozia neașteptată a unui vulcan. Se vede (adica îl văd și ceilalți), se simte de la 5 metri, ai un zambet mare – a la pisica Cheshire – pe toată fața și  uneori se lasă și cu brațe întinse în sus, cu țopăieli, strigăte etc. E de o intensitate mare dar nu durează mult.

Gândul că o să mă întorc pe șantierul arheologic de la cetățuia Ardeu îmi dă un entuziasm de tip 1 (ha! nu știu de ce vorbesc de el de parcă ar fi diabetul de tip 1). O să-l consider în schimb un ghem din care o să extrag, rând pe rând, motive de bucurie așa cum alții extrag ațe.

1. Posibilitatea de a săpa într-un sit arheologhic

Nu e o glumă, nu ne prefacem, nu e ca și cum mi se dă ceva de făcut ca să nu mă plictisesc. Sunt în sit, pe lângă mine sunt arheologi sau voluntari cu experiență și, cot la cot, pe vine sau în genunchi, dăm deoparte pământul. Cu grijă și atenție, căci deși amatorii (a se citi subsemnata) se gândesc la obiecte mari, care pot fi zărite, deosebite cu usurință, cei vechi ai meseriei se uită după obiecte mici, mici precum monede și mărgeluțe. Da, în Antichitate existau meșteri care făceau podoabe mici, delicate. Lucrau cu metale dar și cu sticlă și la Ardeu s-au descoperit biluțe (mărgele) care, în ochii muritorilor de rând, ar fi trecut drept bucăți de pământ.

2. Descoperirile

La Ardeu am văzut fibule. Mai văzusem și în muzee obiectele astea de metal, un fel de agrafe- ace de siguranță antice care aveau rolul de a ține laolaltă hainele purtate pe atunci. Dar e altceva să ai pe cineva în față și să țină obiectul ăsta în mână. Și să-ți spună cum l-a găsit.

Tot la Ardeu am aflat că biberonul este un instrument tare vechi. Îmi amintesc că am întrebat cum de știau că este un biberon. Mi-au explicat forma lui și mi-au spus că nu știu sigur, dar că altă întrebuințare pentru acel vas mic de ceramică, cu un cioc mic într-o parte, nu au găsit. Deci, cel mai probabil e un biberon.

3. Poveștile de la focul de tabără 

Probabil că cele mai savuroase povești sunt cele spuse în pauze: la o țigară, în timp ce se prepară masa, seara, la foc.

Așa am aflat că sunt arheologi care lucrează la suprafață și arheologi care lucrează în subteran (în mine, de exemplu). Cei care lucrează la suprafață găsesc adesea cioburi, bucăți de ceramica, dar se bucura foarte mult când găsesc, de exemplu, o bucată de lemn. La arheologii care lucrează în subteran, lucrurile stau invers; datorita mediului și a temperaturii relativ constante, lemnul se conservă foarte bine, rezistând milenii, pe când bucățile de ceramică sunt foarte rare. Fiecare specializare cu bucuriile ei.

Sau faptul că un neam migrator și-a îngropat o prințesă într-o toaletă romană. Bine, toaleta nu mai era folosită de câteva sute de ani, dar arăta impunator și “barbarii” au considerat că e loc bun de veci. (Îmi scapă localitatea, dar știu că e undeva în Transilvania)

4. Ineditul

Era o dimineață caldă după o noapte în care plouase bine. Terminasem micul dejun, eram cu cafeaua în mână și stăteam de vorbă când un student-voluntar, care în urmă cu 20 de minute o luase încet spre șantier, se întoarce fugind de parcă o ceată de vandali era pe urmele lui. Transpirat, entuziasmat, printre gâfăieli ne ne arată o monedă romana descoperită pe drumul. Apăruse în urma ploilor din ultimele zile. Mică cât o unghie, părea nouă deși fusese emisă acum mai bine de 1700 de ani.

5. Cadrul

Îmi place că cetatea nu e la drumul mare. Adica da, este lânga drum și ajungi relativ ușor la ea, dar nu multă lume se avântă până aici pentru că nu are de ce (cel puțin asta crede ea). Oamenii se opresc la Geoagiu-Băi. Și dacă e să ajungă de la Geoagiu la Alba, o iau pe la Sebeș – mareee greșeală, căci ratează unul dintre cele mai frumoase drumuri din Ro.

Dar nu e numai drumul. Satul are vreo 30 de locuitori permanenți și termopanele sunt mult mai puține ca în alte locuri. Casele vechi, tradiționale, sunt mult mai multe ca în alte părti.

Corturile sunt puse în gospodăria unui om iar headquaters-ul șantierului arheologic se află într-o… șură.

E civilizație, dar altfel de civilizație.

6. Continuitatea 🙂

Ciudat cum “continuitate” mă duce automat cu gândul la “continuitatea daco-romană pe teritoriul României de azi”.

La Ardeu se sapă de 12 ani – 2016 este al 13-lea an ( dacă nu mă înșel). Este o activitate care se desfășoara timp de o lună în fiecare vară. Știi ca în iulie-august oamenii sunt acolo, pe metereze, știi că acel nucleu de profesioniști o să strângă în jurul lor tineri de la clasa a 8-a la ultimul an de facultate. E ca un festival fără muzică.

Joi seara pornim spre Ardeu. Și întâmplător mai avem un loc liber în mașina. Dacă vrei să vii, dă-ne un semn.

Credit foto: Liana Bundalici

Cum am ajuns în iad

By Destinatii, Evenimente, Idei de urban break, Secretul saptamanii, TransilvaniaNo Comments

Mi-am făcut bagajul. Am luat un autobuz şi un metrou. Am călătorit 5 ore şi jumătate până la Sibiu. Da, iadul este la Sibiu. Am mers pe jos altă jumătate de oră, prin ploaie. Am stat la coadă. Am intrat într-o hală industrială. Apoi am stat pe scaun şi am aşteptat. Am ascultat.
Apoi, când a venit momentul, m-am ridicat în picioare,  la fel ca ceilalţi, şi am pornit cu toţii.

Inima mi-a tresărit.

Cum e în iad? E cald. Mult zgomot, multa vânzoleală. Nu ştii la ce să te uiţi mai întâi şi nu ştii ce sens să dai lucrurilor. Asta până când apare el, şi acaparează toată atenţia.

Cum e diavolul? E îmbrăcat în roşu şi are o perucă de un roz ciclam, o îmbinare între perucă lui Marie Antoinette şi coafura lui Sailor Moon.

Şi o să mă opresc aici. Pentru că prin experienţa asta ar trebui să treceţi singuri şi de bunăvoie. Da, de bunăvoie ar trebui să mergeţi la piesa de teatru Faust al lui Silviu Purcărete. Probabil că aţi auzit de ea. Nu e nouă, dar e plină de forţă, de vitalitate. Scenografia, costumele, interpretarea actorilor te duce cu gândul la o reprezentaţie făcut în Vest. Doar nu e din Vest, e din Sibiu, de la Teatrul Radu Stanca. (Şi nu e singura care face din mersul la teatru o experienţă vizuală puternică – puteţi să începeţi cu “Marat Sade”.) Iată o piesă de teatru în care tot publicul este invitat să se scoale de pe scaun şi este dirijat, prin scena pe care a dialogat Doctor Faust cu Mefisto, în spatele ei, unde este iadul. Inedit? Da. Inconfortabil? Da. Memorabil? O, da.

Am plecat cu imaginea Ofeliei Popii, care l-a jucat pe Mefisto, în minte. A creat un drac mic, uşor cocoşat, androgin dar flexibil şi neastâmpărat. Cum?

“Am un fel de metodă. Mă documentez înainte de a începe efectiv lucrul la un spectacol. Apoi nu mai gândesc cu intelectul, ci cu stomacul. Atunci ies lucrurile cele mai interesante. Ce se întâmplă în creier, combinat cu ceea ce tu nu știi că știi, duce la lucruri mult mai interesante decât ar ieși, dacă ai sta să te gândești la infinit și ai pune pe hârtie, punct cu punct. Eu cred că, pe drum, mai apare și o mică atingere a îngerului. Înseamnă inspirație, creație, de la Dumnezeu. Pe mine tot Dumnezeu m-a ajutat să fac Mefisto. Aproape că-mi conducea personajul, care mergea, mergea, mergea, iar eu nu mă uitam după el, nu stăteam să analizez personajul. Nici măcar nu mi-am dat seama că-mi schimb vocea!” – fragment dintr-un interviu pe care actriţa l-a acordat revistei Yorick

Interpretarea Ofeliei este doar unul dintre motivele pentru care biletele se vând foarte repede iar piesa se ţine cu casa închisă. O idee bună ar fi să puneţi în bookmark site-ul teatrului Radu Stanca şi să consultaţi săptămânal programul. Următoarea reprezentaţie e pe 19 august şi merită un drum până la Sibiu.

Apropo, cum am ieşit din iad? La fel cum am intrat.

faust-980x534-spotlight-productii

(c) Teatrul Radu Stanca Sibiu

Ce înseamnă să fii pasionat de biodiversitate. Interviu cu Doru Panaitescu

By MusaiNo Comments

Păsări. Multe păsări. Învățasem la biologie că sunt multe, că sunt colorate, cu cioc mai mic sau mai lung dar ceea ce posta Doru Panaitescu pe Facebook mă făcea să mă gândesc că, de fapt, nu știu nimic. L-am urmărit cățiva ani, am dat like (poate share), am cumpărat cartea cu păsări pe care o scos-o ca să mă pot orienta mai bine în Deltă, am văzut cum trece de la zburătoare la reptile, m-am bucurat când a descoperit boa de nisip, am privit cu teamă la viperele fotografiate și m-am întrebat ce mănâncă la micul dejun de poate să se pozeze cu lighioanele alea. Până când într-o zi l-am luat la întrebări, dornică să aflu un pic mai multe despre lumea acestui om de marketing degrabă pasionat de mâncare la ceaun, dormit în hamac și fotografiat biodiversitatea.

biodiversitate Doru Panaitescu

Ciovlică ruginie (Glareola pratincola) (c) Doru Panaitescu

Când a început totul?

Totul a început în vara lui 2000, la un teambuilding în Straja, lângă Lupeni. Atunci am prins microbul speologiei. Restul au venit la pachet pe urmă, pentru că niciodată nu vei reuși să ai o singură pasiune outdoor.

Care sunt restul pasiunilor outdoor?

Rafting, offroad, scufundări, escaladă, canyoning, hidrospeed, fieldherping și mai sunt și altele cu care sunt în curs de virusare.

(c) Doru Panaitescu

Portret de pui de pitulice mică (Phylloscopus collybita) (c) Doru Panaitescu

Păsări sau șerpi?

Și și. Și aș adăuga mamifere, fluturi (de aștia mă apuc mai la bătrânețe, după cum vezi sunt organizat când vine treaba de pasiuni). Plus fotografierea sporturilor pe care le mai fac, fotografie geologică și structurală (din locurile unde merg să caut fauna), fotografie de peșteră și carst etc.

De ce fluturii sunt păstrați pentru bătrânețe?

Pentru că e mai simplu să îi găsești și după ce te lasă genunchii. : )  Folosesc acum ce am pentru speciile mai tari, cu mai multă adrenalină pentru care efortul de dibuire e considerabil mai mare.

Deci nu există nici un favorit?

Aș avea specii favorite, dar nu aș vrea să nedreptățesc restul speciilor. Fiecare specie are povestea ei și cu fiecare specie am o anume experiență.

(c) Doru Panaitescu

Mascul si juvenil de vrabie de casă (Passer domesticus) (c) Doru Panaitescu

Cum te descurci cu frica de șerpi?

Greu, dar mă descurc. Deși mi-e frică de ei, nu contenesc să mă fascineze. Și de acceea vreau să mai prind și alte specii, să îi văd cum se comportă în habitat. Dacă nu ți-e frică, riști să acționezi cu inconștiență și, sincer, vreau să mă prindă bătrânețile făcând în continuare ce-mi place. 😀

Prinsul se referă la prins în fotografie sau la prins în mână?

Prins în mână, conceptul „hands-on” fiind popularizat de regretatul Steve Irvin. Este cu totul altă experiență personală în comparație cu bird-watchingul.

Ce gând te scoate afară din casă pentru o expediție?

Reversul: ce s-ar întâmpla dacă aș rămâne în casă și nu aș ieși în natură. M-aș sui pe pereți. Sunt dependent și nu glumesc, în perioadele în care, din motive de forță majoră, nu ajung în natură intru în depresie.

(c) Doru Panaitescu

Sfrâncioc mare (Lanius excubitor) (c) Doru Panaitescu

Cât a durat cea mai lungă depresie? Să reformulez, cât de dese sunt ieșirile tale?

Sub o săptămână. Sunt mai mult de 12-13 ani de când nu am mai stat nici un weekend acasă. Nu îmi pot concepe weekendurile în casă, nu am cum. Nu aș fi eu.

Care a fost cea mai lungă ieșire? Și cum arată captura după această ieșire?

Cred că cea mai lungă ieșire: o luna, în Sicilia. A trebuit să pun pe transfer fotografiile că rămăsesem fără spațiu pe carduri.

(c) Doru Panaitescu

Stârc pitic (Ixobrychus minutus) (c) Doru Panaitescu

Cum te pregătești pentru o ieșire?

Uneori mă pregătesc ani de zile, alteori cinci minute. Sunt mereu pregătit (deviza celor ce mai merg în situații limită, de supraviețuire chiar).

Te referi la pregătirea mentală sau la cea logistică?

Logistică. Mental sunt întotdeauna pregătit.

(c) Doru Panaitescu

Graur (Sturnus vulgaris) (c) Doru Panaitescu

Dă-mi un exemplu de ieșire pentru care te-ai pregătit ani. Deltele Europei?

Da: am citit și mai citesc, că încă nu am terminat deltele și am mai aflat de altele. Deci, un alt proiect în lucru, alături de altele noi #biodiversitate, #expedition1001 etc .

Ai un portbagaj/ rucsac cu toate cele sau ai un ritual, o listă?

Am un portbagaj de echipament mereu la mine, da. În care sunt mai mulți rucsaci (minim unul cu foto), am și un ritual (uneori durează doua ore să ies din casă cu tot ce mi-am propus să iau la mine) și da, am și o listă. Fără unele din ele nu plec nici bătut. Odată, intr-un weekend de ianuarie, am lăsat intenționat aparatele foto acasă și am plecat pe coclauri. Am văzut niște peisaje superbe și mă cert și azi pe mine însumi că am lăsat asta să se întâmple. De atunci mă întorc după ele dacă le uit sau plec fără.

(c) Doru Panaitescu

Rață cu ciuf (Netta rufina) (c) Doru Panaitescu

De ce mai multe aparate?

Pentru că, deși nu pare comod, este. Îmi permite să fiu mereu pregătit, să am mai multă autonomie (două aparate și 4 baterii), să nu schimb atât de des obiectivele etc. Majoritatea fotografilor de natură (și nu numai) folosesc minim două aparate foto și mai multe obiective.

Ce obiective ai?

Am vreo 10-12, dar cele mai folosite sunt 70-400 mm (păsări/mamifere), 16-80 mm (allday) și 85 mm (reptile/insecte).

(c) Doru Panaitescu

Egretă mare (Casmerodius albus) (c) Doru Panaitescu

Ce descoperiri te-au bucurat cel mai mult?

Deși aș putea spune că orice ieșire are farmecul ei, în momentul în care pleci chitit după o specie (la pont sau la intuiție) și o și găsești și o fotografiezi în condiții optime, atunci ai acea împlinire. De pildă resemnalarea speciei boa de nisip, urmată de găsirea unei alte populații în județul Teleorman anul trecut în vară. Sau descoperirea unui exemplar melanistic (o viperă neagră) la prima incursiune într-o zonă unde știam că e probabil să o găsesc, deși specia nu era în premieră. Sau găsirea unei vipere de stepă la prima ieșire dedicată acelei specii. Sau găsirea unui nou punct de distribuție pentru un șarpe de alun (prima semnalare din județul Călărași). Sau găsirea unei populații mari de presură de munte (am văzut la un singur loc adunate șase exemplare) și așa mai departe. Și chiar în zilele cu ghinion, opțiunea rămâne de a te bucura de natură (cu vicisitudinile de rigoare), în comparație cu cineva care freacă un powerpoint, un browser sau un soft de gestiune.

(c) Doru Panaitescu

Ciocârlie de bărăgan (Melanocorypha calandra) (c) Doru Panaitescu

Ce înseamnă o ieșire reușită? Ai niște indici calitativi, de tipul: o specie în premieră, 3 specii fotografiate din nou, etc?

Da, putem vorbi de o ieșire reușită când ne atingem măcar 50% din obiectivele stabilite. Nu ascund faptul că sunt și ambițios și optimist. Adică dacă la o tură anterioară într-o zonă văd 100 de specii de păsări pe weekend, ideal ar fi acum să depășim 120. 🙂 Dacă e o tură foto, trebuie să vin cu măcar 3-4 specii grele fotografiate bine. Dacă e tură de găsit o specie în premieră, ideal e să o găsim, eventual să mai pice una-două bonus și tot așa. Ca idee, cu cât interacționezi cu mai multe specii (preferabil rare sau greu de reperat în habitat), cu atât mai bine.

Dar una nereușită?

Ca să fiu sincer, nu prea categorisesc ieșirile ca fiind nereușite. Chiar dacă nu aș vedea  nimic, mă consolează faptul că în ziua în care am fost în natura, alții au avut un Excel în față.

(c) Doru Panaitescu

Codobatură albă (Motacilla flava) (c) Doru Panaitescu

Două-trei sfaturi pentru fotografii amatori care cochetează cu fotografia de wildlife

Lăsați telefonul în pace când călătoriți, fauna este după colț. Fiți mereu pregătiți, citiți înainte unde mergeți și ce puteți vedea, încercați să întelegeți fiecare specie și vă veți bucura și mai mult când le veți întâlni în teren.

Două-trei sfaturi pentru turiști ( călători, drumeți )

Lăsați telefonul în pace, uitați-vă în jur. Natura vă răsplătește dacă sunteți atenți în jurul vostru. Călătorind, întelegeți mai mult.

(c) Doru Panaitescu

Cioară neagră (Corvus corone) (c) Doru Panaitescu

Ce fotografi de wildlife admiri și de ce?

Am mai multi fotografi români și străini pe care îi admir. Mircea Bezergheanu, Eliz Anghel, Daniel Opait, Silviu Matei, Andu Cristudor, Razvan  Zinica și mulți, mulți alții. Fotografii străini nu-i mai înșir, sunt mult prea mulți, îl menționez pe Arthur Morris (și vă recomand cartea lui, Bird Photography).

Pe Doru puteți să-l urmăriți pe Facebook sau să-l citiți pe blog. Și, dacă vă țin curelele, să mergeți cu el într-o expediție.