Category

Secretul saptamanii

De unde sa iei martisoare faine, traditionale

By Musai, Secretul saptamanii, TraditiiNo Comments

Una dintre legendele populare spune că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Între 1 şi 9 martie, “Zilele babelor”, baba Dochia toarce lângă oi îmbrăcată în nouă cojoace pe care le scutură unul câte unul în fiecare zi. Lâna toarsă o folosește la împletit mărțișoare cu fir alb (simbolizând iarna şi anul cel vechi) şi fir roşu (simbol de primăvară şi înnoire). Cu cât mai aruncă din cojoace, cu atât mai cald e afară.

În calendarul obiceiurilor strămoşeşti, Mărţişorul era ţinut la loc de cinste, ţăranii oferind apropiaţilor o amuletă sau un fir răsucit din lână ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului. Cu timpul, şnurului i s-a adăugat o monedă – simbolul soarelui.

De atunci de demult şi până acum, mărţişorul a început să ia multe forme. Eu nu mi-l amintesc de pe vremea bunicilor, dar îmi place să cred că avea o formă mult mai simplă şi mai curată decât acum. Şi, de fiecare dată când vine 1 Martie, mă găsesc căutând mărţisoare simple sau cu semnificaţie – mărțișoare tradiționale.

Lista de mai jos nu e exhaustivă, mărţişoarele au motive, materiale, tehnică sau inpiraţie tradiţională. Pentru mine, toate sunt frumoase, simple şi cu poveste.

Daciana Ungureanu – Mostre de înveşnicire

martisoare_Daciana

De căutările din ultimii ani m-a salvat Daciana Ungureanu, prietena noastră de la Novaci, artist plastic şi pasionată incurabilă de zestrea tradiţională. Daciana are în fiecare an altă colecţie de mărţişoare, inspirată de motive tradiţionale. Abia aştept să văd ce ne-a pregătit anul acesta. Le numeşte “mostre de înveşnicire” şi puteţi să îi scrieţi pentru comenzi pe Facebook, pe pagina Colecţia etnografică Daciana Ungureanu.

MândraChic – Mândruţe de primăvară

MandraChic_mandrute

Un proiect tare drag nouă – MândraChic – este un atelier-şezătoare care creează şi pune în valoare “zestre contemporană”. Anul acesta am fost la Mândra şi am aflat de la Alina şi Ioana cum au căutat bucățele de pânze prin poduri, cum le-au promovat, cum i-au învăţat pe copiii din sat să preţuiască zestrea şi motivele tradiţionale, cum inovează şi construiesc an de an, cu drag de satul românesc şi de valorile autentice.

Povestea mărţişoarelor chic este, de fapt, povestea “mândruţelor de primăvară – o serie de accesorii unicat sau de serie mică, după un design original, realizat în cadrul Muzeului de Pânze și Povești, atelier Mândra Chic. Suprapuneri de lână, dantelă de casă și piele inscripționată manual.” Puteţi comanda la contact@tarafagarasului.eu, folosind imaginile de pe site.

Moara de hârtie – Cărţişor de Autor

moara de hartie_CartisordeAutor

Conceptul din 2017 al mărţişorului de la Moara de hârtie (atelier muzeu de făcut hârtie, legătorie, caligrafie, pictură) se numeşte “Cărţişor de Autor”. Au creat 101 Cărţişoare de Autor numerotate, cu autograful în original al poetei Ana Blandiana. Vine cu o cutie sub formă de carte și are mini-pagini din hârtie reciclată presărate cu versurile poetei care deschide colecţia.

Pentru comenzi, le puteţi scrieți la echipa@moaradehartie.ro sau pe pagina de facebook prin mesaj privat. Găsiți Cărţişoare şi alte mărţişoare lucrate de zânele lor și în librării de calitate din București și din țară.

Ionela Lungu – Pâcali şi Smărăndiţe

Ionela Lungu_Pacala (2)

Ionela Lungu este artist, modelator în lut, fotograf şi vrăjitor. Modelează personaje din lumea lui Ion Creangă şi le dă viaţă. Ne vrăjeşte zi de zi cu poze cu “Ozana cea frumos şi lin curgătoare” şi cu poveşti vii din lumea satului humuleştean. Din când în când o putem prinde “live” la târguri în Bucureşti, Suceava sau Iaşi.

Sperăm să o găsim şi anul acesta la Târgul de Mărţişor de la Muzeul Ţăranului Român şi să ne spună povestea fiecărui Nică, Moş Ion Roată, Dănilă Prepeleac modelat de ea.

Cadouri Pictate – mărțișoare de lemn

CadouriPictate_martisoare

Pe Andreea o știu de la cursurile de antreprenoriat la care am fost împreună. Cu actele și cu instrumentele financiare nu ne-am prea înțeles, dar cu pasiunea stăm bine. Ea pictează de când se știe și inspirația o vizitează des noaptea, așa că ies din mâinile ei tricouri, cutiuțe de cadouri, mobilă și chiar camere întregi pictate.

Anul trecut a început să picteze și mărțișoare – pe ceramică, pe lemn, pe pânză și mi-au plăcut tare mult mărțișoarele pictate pe lemn care se transformă și în magneți de frigider. Pentru comenzi, o găsiți printr-un mesaj privat pe pagina Cadouri Pictate.

Semnele Satului – mărțisorim tradițional

SemneleSatului_martisoare

Am descoperit pagina pe Facebook, alături de fotografii cu ale lor “cusătoreli și meșteșugăreli cu motive populare”. Mi-au plăcut tare mult motivele de pe mărțișoare și atenția la detalii pe partea de realizare, așa că le recomand cu drag. Comenzi se pot face prin mesaje private pe pagina Semnele Satului.

Mesteshukar Boutique – Mărţisoare Shukare

Mesteshukar

Meșteshukar ButiQ (MBQ) este un suporter activ al revalorizării meşteşugurilor tradiționale rome. Anul trecut au deschis un showroom pe strada Edgar Quinet, nr 7 în Bucureşti şi sunt prezenţi în străinătate cu expoziţii precum “Nomadic Design Practices”(Stockholm) şi “Picnic”(Viena Design Week).

De 1 Martie ne oferă idei meșteshukare (de la bijuterii din argint la miniaturi din lemn şi cupru) şi sigur veţi face o alegere excelentă dacă doriţi un mărţişor unicat!

Pentru mult mai multe opțiuni, găsiți aici o listă a mărţişoarelor handmade realizată anul acesta de Cristina Oţel şi catalogul mărțișoarelor handmade românești (lista cu foarte multe modele din 2016 a Prințesei Urbane).

*Fotografiile sunt preluate de pe paginile furnizorilor

Cum am ajuns în iad

By Destinatii, Evenimente, Idei de urban break, Secretul saptamanii, TransilvaniaNo Comments

Mi-am făcut bagajul. Am luat un autobuz şi un metrou. Am călătorit 5 ore şi jumătate până la Sibiu. Da, iadul este la Sibiu. Am mers pe jos altă jumătate de oră, prin ploaie. Am stat la coadă. Am intrat într-o hală industrială. Apoi am stat pe scaun şi am aşteptat. Am ascultat.
Apoi, când a venit momentul, m-am ridicat în picioare,  la fel ca ceilalţi, şi am pornit cu toţii.

Inima mi-a tresărit.

Cum e în iad? E cald. Mult zgomot, multa vânzoleală. Nu ştii la ce să te uiţi mai întâi şi nu ştii ce sens să dai lucrurilor. Asta până când apare el, şi acaparează toată atenţia.

Cum e diavolul? E îmbrăcat în roşu şi are o perucă de un roz ciclam, o îmbinare între perucă lui Marie Antoinette şi coafura lui Sailor Moon.

Şi o să mă opresc aici. Pentru că prin experienţa asta ar trebui să treceţi singuri şi de bunăvoie. Da, de bunăvoie ar trebui să mergeţi la piesa de teatru Faust al lui Silviu Purcărete. Probabil că aţi auzit de ea. Nu e nouă, dar e plină de forţă, de vitalitate. Scenografia, costumele, interpretarea actorilor te duce cu gândul la o reprezentaţie făcut în Vest. Doar nu e din Vest, e din Sibiu, de la Teatrul Radu Stanca. (Şi nu e singura care face din mersul la teatru o experienţă vizuală puternică – puteţi să începeţi cu “Marat Sade”.) Iată o piesă de teatru în care tot publicul este invitat să se scoale de pe scaun şi este dirijat, prin scena pe care a dialogat Doctor Faust cu Mefisto, în spatele ei, unde este iadul. Inedit? Da. Inconfortabil? Da. Memorabil? O, da.

Am plecat cu imaginea Ofeliei Popii, care l-a jucat pe Mefisto, în minte. A creat un drac mic, uşor cocoşat, androgin dar flexibil şi neastâmpărat. Cum?

“Am un fel de metodă. Mă documentez înainte de a începe efectiv lucrul la un spectacol. Apoi nu mai gândesc cu intelectul, ci cu stomacul. Atunci ies lucrurile cele mai interesante. Ce se întâmplă în creier, combinat cu ceea ce tu nu știi că știi, duce la lucruri mult mai interesante decât ar ieși, dacă ai sta să te gândești la infinit și ai pune pe hârtie, punct cu punct. Eu cred că, pe drum, mai apare și o mică atingere a îngerului. Înseamnă inspirație, creație, de la Dumnezeu. Pe mine tot Dumnezeu m-a ajutat să fac Mefisto. Aproape că-mi conducea personajul, care mergea, mergea, mergea, iar eu nu mă uitam după el, nu stăteam să analizez personajul. Nici măcar nu mi-am dat seama că-mi schimb vocea!” – fragment dintr-un interviu pe care actriţa l-a acordat revistei Yorick

Interpretarea Ofeliei este doar unul dintre motivele pentru care biletele se vând foarte repede iar piesa se ţine cu casa închisă. O idee bună ar fi să puneţi în bookmark site-ul teatrului Radu Stanca şi să consultaţi săptămânal programul. Următoarea reprezentaţie e pe 19 august şi merită un drum până la Sibiu.

Apropo, cum am ieşit din iad? La fel cum am intrat.

faust-980x534-spotlight-productii

(c) Teatrul Radu Stanca Sibiu

Proiecte faine, neaoșe, de urmărit – II

By Musai, Secretul saptamanii, Traditii2 Comments

Găsim, urmărim, aflăm, ne împiedicăm de proiecte faine. Unele sunt doar în online, altele au și o componentă offline dar toate sunt inspiraționale. Mai mult, ele reprezintă o mărturie că oamenii își urmează curiozitățile, pasiunile și că împărtăsesc și cu alții ce au descoperit. De asemenea, arată că în România se întâmplă ceva – ceva de bine.

Intenționăm să vă prezentăm, lunar  trimestrial, câte trei proiecte pe care le urmărim și le admirăm. Cu speranța că o să ni se alăture mai mulți. :)

povesti sasesti

Povesti săsești

Curiozitatea mea față de sași a apărut târziu, cândva în vremea facultății, după o expoziție foto a celor de la Mioritics. Ce știam despre sași? Mai nimic. Dacă nu ai legături de sânge în Ardeal, în afară de faptul că sunt de origine germană, că au venit pe teritoriile astea acum vreo 800 de ani ca să apere granițele și că erau una dintre cele trei minorități importante înainte de 1918, nimic. Nimic despre obiceiurile lor, despre modul lor de a gândi, despre sărbători, despre modul de funcționare al comunităților. În momentul în care a apărut acest proiect am simțit că o lume nouă mi se deschide, una ascunsă și inaccesibilă până atunci. Lăsați-o pe Mihaela să vă poarte în lumea sașilor și să vă poveastească despre Blumenfest, sărbatoarea iubirii, sau despre unde sunt acum sașii noștri.

Le găsiți aici: www.facebook.com/Povestisasesti  sau aici: https://povestisasesti.com/

targu jiu

Târgu Jiu de Odinioară

Am început să urmăresc pagina asta ca să intru un pic mai mult în lumea strămoșilor Gabrielei. (Bine, strămoșii mei dinspre tată tot de acolo sunt, dar rădăcinile lui Gabi sunt mai puternice). Am ajuns să am un reflex pavlovian: de câte ori văd undeva scris Gorj, mă gândesc la bunicii Gabrielei. Și prin fotografiile vechi, afișate aici, reușesc să intru un pic în lumea lor, să-mi imaginez cum arată un colț de țară, altul decât capitala, acum 100 – 120 de ani.

Îl găsiți aici: www.facebook.com/Targu-Jiu-Odinioara-842417982519011

arhiva MTR

Arhiva de imagine MȚR

Tot legat de imagini vechi și de alte lumi, urmăresc cu plăcere Arhiva de imagine a Muzeului Țăranului Român, un loc virtual unde sunt adunate “o istorie a istoriilor, o memorie a memoriilor, o realitate a realităților sociale.” Ni se îngăduie accesul la un cotidian, urban sau rural, trecut sau prezent.  Zilnic, în mediul online. În cel offline, vizitatorii, pasionații de imagine, curioșii sunt invitati să-și facă propria expoziție folosind fotografii vechi în cadrul proiectului “Imaginea – Martor“.

”Expoziţia este deopotrivă un demers de educaţie vizuală, dar şi de «dezvăţare» muzeală. Ne dorim ca vizitatorii să uite că în muzee nu au voie să atingă, să întrebe, să caute, să aleagă, să contribuie. Mai mult decît muzeul, arhiva este percepută ca un spaţiu eminamente închis. Arhiva de muzeu, cu atât mai mult. Expunerea mizează pe tensiunea dintre misiunea de conservare şi cea de arătare a colecţiilor muzeale şi experimentează interacţiunea dintre arhivă şi vizitator ca mod de cunoaştere şi explorare muzeală” –  Simina Bădică, manager de proiect şi curator al Arhivei de Imagine.

Noi zicem că e de neratat, mai ales că te poți juca până pe 3 iulie.

O găsiți aici: https://www.facebook.com/ArhivaDeImagine

Proiecte faine, neaose, de urmarit – I

By Secretul saptamanii, TraditiiNo Comments

Găsim, urmărim, aflăm, ne împiedicăm de proiecte faine. Unele sunt doar în online, altele au și o componentă offline dar toate sunt inspiraționale. Mai mult, ele reprezintă o mărturie că oamenii își urmează curiozitățile, pasiunile și că împărtăsesc și cu alții ce au descoperit. De asemenea, arată că în România se întâmplă ceva – ceva de bine.

Intenționăm să vă prezentăm, lunar, câte trei proiecte pe care le urmărim și le admirăm. Cu speranța că o să ni se alăture mai mulți. 🙂

MSR_ierburi uitate

Ierburi uitate

Ierburi uitate este acea pagină de Facebook care îmi face poftă. Poftă de a afla mai multe despre plante, poftă de a încerca preparate noi care de fapt sunt vechi, de pe vremea stră-străbunicii dar au fost uitate între timp. Caracterizat ca “o inițiativă de-a (re)descoperi plantele comestibile din flora spontană”,  aici am aflat că se poate face gem din coarne, că mâncarea de gutui cu stafide e delicioasă, că poți face crochete de mămăligă cu semințe de in și chia, ca acele fructe ciudate, nemaivăzute, întâlnite în Băile Herculane se numesc moșmoane. Vă recomand să urmăriți pagina. Conține sfaturi și rețete și este un demers minunat de educare în privința întrebuințării fructelor și ierburilor care ne sunt la îndemână.

Îi găsiți aici: www.facebook.com/IerburiUitate  sau aici: https://ierburiuitate.wordpress.com/

 

MSR_ia un loc

Ia un loc în bătătura MȚR

Proiect al studenților de la Facultatea de Litere, scopul paginii este de a promova într-un mod inedit Muzeul Țăranului Român. Mai exact, colecția de scaune a acestuia. “Imagini, povești, detalii din istoriile construite în jurul scaunului, împletituri din proverbe, fragmente de text ghemuite turcește sau instalate confortabil în fotoliu, tablouri care-l găzduiesc – toate pentru a vă invita să priviți înspre colecția de scaune a Muzeului Țăranului Român.

Citind postări de dinainte de octombrie 2015, am văzut cât de bogat este universul acesta al scaunelor: câte cugetări, picturi, desene, povești, amintiri, preferințe există.

 Îi găsiți aici: https://www.facebook.com/scaunemtr sau aici: http://iaunloc.my-free.website/

MSR_arbori remarcabili

Arbori remarcabili

Un alt univers necunoscut este cel al arborilor remarcabili din România. Pe lângă stejari există sălcii, carpeni, plopi, mesteceni ce au circumferințe de 3-4-6 metri! La fel de impresionant este faptul că există un grup de oameni care îi vânează, îi măsoară, îi fotografiază și îi înregistrează. Până acum au peste 400 de arbori impresionanți în baza de date și, dacă le dai o mână de ajutor, o să aibă și mai mulți.

“De fiecare dată când vedeți un arbore bătrân (neatins sau vătămat, viu sau mort sau chiar și bușteni de după tăiere) vă rugăm să vă gândiți la noi: faceți poze și încărcați-le pe această pagină. Orice informație oferită legată de locație, specie, stare, mărime (circumferința trunchiului în cm), povestioare interesante, cunoștințe culturale sau locale despre ei, etc. Sau pur și simplu scrieți de ce credeți că arborele este important pentru Dumneavoastră sau oamenii din jurul lui.”

Având în vedere cât de răspândite sunt smartphone-urile, data viitoare oprește-te din drum și fă o fotografie dacă vezi un copac care poate fi îmbrățișat de cel puțin doi oameni.

Îi găsiți aici: https://www.facebook.com/Remarkable-Trees-of-Romania-1537374193158435/ sau aici: http://arboriremarcabili.ro

 

Despre plante si creativitate. Ganduri la un paharel

By Destinatii, Musai, Oltenia, Secretul saptamaniiNo Comments

Intru în cerdac, mi se urează “bun venit” în mod oficial și mi se întinde un păhărel mic, cu o licoare rozalie. Apoi, un anumit tip de istorie personală se repetă: sunt îndemnată să beau și să ghicesc ce am băut sub privirile în expectativă ale celorlalți.

Ce am în păhărel miroase bine, dulce, provine dintr-un fruct, dar îmi stă pe limbă care.

– E caisată!
– Nuuuuu!
– Zmeurată, ceva. A, nu, că aia are alt gust. E o “ată”.
– Nuuuuuu, e o “irată”.
– ?!
– E trandafirată!

Face un pas lateral ca să-mi dezvăluie un bidon de plastic de 10 litri în care șed multe, multe petale mici de trandafir și zeama alcoolică în care își duc zilele. Mno, bun.

Șed cu păhărelul în mână – cu refill-ul păhărelului, ca să zic așa – și mă gândesc la acest obicei neapreciat al românilor de a face o băutura alcoolică din orice fruct găsit și în orice condiții. Până acum am avut de-a face (sau am auzit) de zmeurată, caisată, căpșunată, vișinată. De vin și țuică nu pomenesc. Acum beau trandafirată și încerc să fac un inventar al licorilor de genul ăsta, inventate de oameni în gospodăriile lor, din pasiune, plictiseală sau dorința de a recicla un fruct sau părți ale lui. Din zarzăre se face ceva?

Îmi amintesc poveștile alea îndepărtate cu soldați sau muncitori români, care ajunși prin țări musulmane, țări în care consumul alcoolului era interzis, au încropit o distilerie și din resturi de fructe locale fermentate au obținut ceva ușor alcoolic. Ca să se relaxeze, ca să se veselească. Nici nu mai contează motivul, contează că au reușit!

Deunăzi eram la masă cu două franțuzoaice și vorbeam despre stereotipul acesta al francezului care bea un pahar de vin roșu pe zi, despre strămoși umili sau strămoși care aveau castele, despre moșteniri genetice și despre trandafiri. Bunicul uneia dintre ele obișnuia să creeze noi soiuri de trandafiri și să închine fiecare rezultat femeii iubite (adică bunicii). În curtea acelui bunic, nepoata își aminteste cum, adesea, încerca să creeze parfumuri din tradafiri: rupea petale, le zdrobea, le punea în apă și apoi aștepta, în zadar, căci acea apă nu avea decât un iz vag al florii. Dar ea încerca din nou și din nou. Uite alt posibil stereotip: la o nație renumită pentru parfumurile sale și pentru istoria sa în producția de parfumuri, cei mici se joacă încercând să creeze arome noi sau să recreeze unele vechi.

trandafirata 2

Mă uit la păhărelul din mână – precum spuneam, al doilea – pe care nu am voie să îl pun nebăut pe masă. “Nu se poate asta, mă jignești!” și eu nu vreau să jignesc pe nimeni azi – și mă gândesc că aș vrea să îmi fac și eu acasă trandafirată.

– Care e rețeta?

– Eeee! E secret!

Normal. Precum spuneam, la francezi, parfumurile, la noi băuturile. Fiecare cu pasiunile si secretele lui de stat.

***

Planul nostru mare este un tur al Olteniei care să includă degustări de astfel de minunăţii şi vizite în gospodării neaoşe. Planul nostru mai mic este o excursie specială în care facem licori româneşti. Iar dacă vreţi doar “one-shot”, ne descurcăm. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!

conacul balcescu_my secret romania_1

Doua teleportari la Conacul Balcescu

By Destinatii, Muntenia, Secretul saptamaniiNo Comments

Indicatorul către conacul Bălcescu îți apare undeva după Dedulești, când mai ai puțin și ajungi la Râmnicu Vâlcea. Și dacă ai drumuri multe înspre Transilvania sau Oltenia, nu se poate să nu-l vezi de cate ori treci și…să rămâi cu o curiozitate. 🙂
Într-o vineri, înainte de prânz, am aflat ce-i în direcția indicatorului și în spatele numelui de “conac”.

conacul balcescu_my secret romania_1

conacul balcescu_my secret romania_2

“Conac”, aici,  înseamnă o casă în stil brâncovenesc, cu influențe gotice, construită în vârf de deal în prima jumătate a secolului al 19-lea (1824, ca să fim exacți). Cula dinspre poartă, contraforții, ferestrele mari ale verandei, cele două scări ce duc către intrarea principală sunt îndeajuns pe a-i face pe pasionații de arhitectură să se bată pe umăr și să se felicite că s-au abătut din drum și au venit până aici. O astfel de casă, care sa te teleporteze în urmă cu două secole, nu găsești pe toate drumurile.

Și odată ce intri, teleportarea are loc. Intri în salon, în camera în care se lua masa, în dormitorul familiei Bălcescu, străbați locul unde Nicolae Bălcescu a crescut alături de mama sa și de cei 4 frați. Cum încăpeau toți în același pat din ultima cameră rămâne un mister…

conacul balcescu_my secret romania_4

conacul balcescu_my secret romania_3 conacul balcescu_my secret romania_6 conacul balcescu_my secret romania_5conacul balcescu_my secret romania_7 conacul balcescu_my secret romania_8

Calci pe dușumeaua pe care a călcat și el, te uiți la grinzile la care s-a uitat și el. Și admiri grădina și dealul împădurit din spate și te gândești cât de mult i-au lipsit aceste imagini în momentul în care i-a fost refuzată intrarea în țară și a fost nevoit să moară în exil, la Palermo.

Din păcate, teleportarea nu durează mult. Doar în patru încăperi te poți bucura de mobilierul Biedermayer, de covoarele oltenești, de ceramica de Corbi (un centru de olărit faimos, nu departe de comună, dar care și-a pierdut meșteșugul în ultimii zeci de ani) și de cea de Curtea de Argeș. În restul conacului este amenajată o expoziție dedicată personalității lui Nicolae Bălcescu. Genul de expoziție care plictisește și uimește în același timp.

conacul balcescu_my secret romania_9

Uimește pentru că a rămas neschimbată de zeci de ani, deci poți admira în întreaga ei splendoare un mod de amenajare comunist: panouri de sticlă ce protejează hărti și documente, pe care găsești litere negre lipite cu grijă, vitrine de lemn în care sunt prezentate diverse documente importante. Plictisește din aceleași motive. Grupul celor pasionați de evenimentele de la 1848 este unul relativ mic iar expoziția de față nu face mare lucru pentru a-l lărgi sau pentru a-l face pe vizitatorul de rând, român sau străin, să se apropie de figura lui Nicolae Balcescu și să înteleagă un pic mai multe despre rolul său în schimbarea de la macaz de la 1848.

Din fericire, la sfârșitul turului expoziției ajungi aici, în verandă, și te gândești că ai șede câteva ore, cu o carte și un ceai lângă, și ai căuta inspirația, așa cum au făcut probabil și artiștii care au venit aici după 1948, când Radu Mandrea, unul dintre urmașii familiei Bălcescu, a donat-o statului spre a fi “loc de reculegere și studiu”. Câțiva ani mai târziu, când regimul comunist a găsit un interes deosebit în figura lui Bălcescu, locul a fost amenajat în muzeu.

conacul balcescu_my secret romania_10

Tot din fericire, mai este grădina. Cu biserica Bălceștilor, mutată din sat pe domeniu, cu mormântul Sevastiței Bălcescu (mama lui Nicolae), cu o imensă magnolie albă. Și rămâi cu senzația că e bine aici și că data viitoare ar trebui să îți iei o păturică și niște sandvișuri să faci un picnic.

conacul balcescu_my secret romania_16

conacul balcescu_my secret romania_13 conacul balcescu_my secret romania_15conacul balcescu_my secret romania_14 conacul balcescu_my secret romania_17 conacul balcescu_my secret romania_18
conacul balcescu_my secret romania_12

Bine de știut

  • în momentul în care intri pe poartă, se acționează o sonerie (puternică) care anunță pe curatori ca au vizitatori; deci, dacă sunteți un grup mai mare, intrați toți deodată
  • biletul de intrare este de 3 lei de persoană (adult); taxa de ghidaj e 5 lei iar cea de fotografie 5 lei (pentru tot grupul)
  • pe drumul Pitești – Râmnicu Vâlcea, din localitatea Milcoiu se face stânga, se urmează indicatoarele și apoi, în circa 5 km, se ajunge la muzeu
magnolie Bucuresti My Secret Romania

Mai e luna florilor, aprilie a magnoliilor

By Destinatii, Muntenia, Secretul saptamaniiNo Comments

Într-unul din romanele mele preferate scrie că “Începutul e un lucru delicat”. (“The beginning is a very delicate time”). În cazul de față, începutul a fost atât de delicat încât nu l-am simțit. Nu mai știu când și cum am început să mă uit la magnolii, să le identific, să le caut, să le aștept așa cum unii așteaptă TIFF-ul sau Electric Castle.

Dar știu că totul a luat avânt în aprilie 2013, când am fost pusă față în față cu cel mai mare copac de magnolie văzut vreodată. Eram în Iași, în fața primăriei, cu gura cascată, aparatul în mână și mă gândeam cât de norocoși sunt ieșenii că pot admira așa ceva în fiecare zi.

magnolie Iasi magnolie Iasi magnolie Iasi
Apoi a fost aprilie 2014, când am traversat jumătate de țară ca să ajung din București la Deva. Vremea era răcoroasă, peisajul gri-maroniu și din loc în loc alb. Sau roz. Număram cu nesaț petele de culoare de pe Valea Oltului și mă minunam cât de mulți oameni și-au plantat magnolii în grădină.

Și lângă Deva, în parcul dendrologic din Simeria am dat peste…

magnolie simeria

magnolie simeria

Întoarsă în București, într-o zi de plimbare, am ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Radu Vodă, unde de-o parte și de alta a intrării în naos sunt …. doua magnolii roz. Loc binecuvântat.

magnolie Radu Voda

Anul ăsta am început să le caut de iarna. Am identificat pe noua mea stradă vreo 2-3 pomi despre care bănuiam că ar fi magnolii. Acum, că au început să înmugurească și să înflorească, văd că sunt vreo 5-6. Și în unele curți sunt câte doi!

Noul meu ritual implică vânători zilnice de magnolii. Și cumva, aprilie mi-a devenit o lună tare dragă!

magnolie bucuresti

___

Locuri din București cu magnolii (multe magnolii)

  • curtea Muzeului de Artă București
  • cartierul Cotroceni
  • curtea mânăstirii Radu Vodă
  • Grădina botanică Dimitrie Brândză
  • strada Diligenței (fiecare curte are o magnolie)