Intru în cerdac, mi se urează “bun venit” în mod oficial și mi se întinde un păhărel mic, cu o licoare rozalie. Apoi, un anumit tip de istorie personală se repetă: sunt îndemnată să beau și să ghicesc ce am băut sub privirile în expectativă ale celorlalți.
Ce am în păhărel miroase bine, dulce, provine dintr-un fruct, dar îmi stă pe limbă care.
– E caisată!
– Nuuuuu!
– Zmeurată, ceva. A, nu, că aia are alt gust. E o “ată”.
– Nuuuuuu, e o “irată”.
– ?!
– E trandafirată!
Face un pas lateral ca să-mi dezvăluie un bidon de plastic de 10 litri în care șed multe, multe petale mici de trandafir și zeama alcoolică în care își duc zilele. Mno, bun.
Șed cu păhărelul în mână – cu refill-ul păhărelului, ca să zic așa – și mă gândesc la acest obicei neapreciat al românilor de a face o băutura alcoolică din orice fruct găsit și în orice condiții. Până acum am avut de-a face (sau am auzit) de zmeurată, caisată, căpșunată, vișinată. De vin și țuică nu pomenesc. Acum beau trandafirată și încerc să fac un inventar al licorilor de genul ăsta, inventate de oameni în gospodăriile lor, din pasiune, plictiseală sau dorința de a recicla un fruct sau părți ale lui. Din zarzăre se face ceva?
Îmi amintesc poveștile alea îndepărtate cu soldați sau muncitori români, care ajunși prin țări musulmane, țări în care consumul alcoolului era interzis, au încropit o distilerie și din resturi de fructe locale fermentate au obținut ceva ușor alcoolic. Ca să se relaxeze, ca să se veselească. Nici nu mai contează motivul, contează că au reușit!
Deunăzi eram la masă cu două franțuzoaice și vorbeam despre stereotipul acesta al francezului care bea un pahar de vin roșu pe zi, despre strămoși umili sau strămoși care aveau castele, despre moșteniri genetice și despre trandafiri. Bunicul uneia dintre ele obișnuia să creeze noi soiuri de trandafiri și să închine fiecare rezultat femeii iubite (adică bunicii). În curtea acelui bunic, nepoata își aminteste cum, adesea, încerca să creeze parfumuri din tradafiri: rupea petale, le zdrobea, le punea în apă și apoi aștepta, în zadar, căci acea apă nu avea decât un iz vag al florii. Dar ea încerca din nou și din nou. Uite alt posibil stereotip: la o nație renumită pentru parfumurile sale și pentru istoria sa în producția de parfumuri, cei mici se joacă încercând să creeze arome noi sau să recreeze unele vechi.
Mă uit la păhărelul din mână – precum spuneam, al doilea – pe care nu am voie să îl pun nebăut pe masă. “Nu se poate asta, mă jignești!” și eu nu vreau să jignesc pe nimeni azi – și mă gândesc că aș vrea să îmi fac și eu acasă trandafirată.
– Care e rețeta?
– Eeee! E secret!
Normal. Precum spuneam, la francezi, parfumurile, la noi băuturile. Fiecare cu pasiunile si secretele lui de stat.
***
Planul nostru mare este un tur al Olteniei care să includă degustări de astfel de minunăţii şi vizite în gospodării neaoşe. Planul nostru mai mic este o excursie specială în care facem licori româneşti. Iar dacă vreţi doar “one-shot”, ne descurcăm. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!
Recent Comments