Tag

muzeul de arta

magnolie Bucuresti My Secret Romania

Mai e luna florilor, aprilie a magnoliilor

By Destinatii, Muntenia, Secretul saptamaniiNo Comments

Într-unul din romanele mele preferate scrie că “Începutul e un lucru delicat”. (“The beginning is a very delicate time”). În cazul de față, începutul a fost atât de delicat încât nu l-am simțit. Nu mai știu când și cum am început să mă uit la magnolii, să le identific, să le caut, să le aștept așa cum unii așteaptă TIFF-ul sau Electric Castle.

Dar știu că totul a luat avânt în aprilie 2013, când am fost pusă față în față cu cel mai mare copac de magnolie văzut vreodată. Eram în Iași, în fața primăriei, cu gura cascată, aparatul în mână și mă gândeam cât de norocoși sunt ieșenii că pot admira așa ceva în fiecare zi.

magnolie Iasi magnolie Iasi magnolie Iasi
Apoi a fost aprilie 2014, când am traversat jumătate de țară ca să ajung din București la Deva. Vremea era răcoroasă, peisajul gri-maroniu și din loc în loc alb. Sau roz. Număram cu nesaț petele de culoare de pe Valea Oltului și mă minunam cât de mulți oameni și-au plantat magnolii în grădină.

Și lângă Deva, în parcul dendrologic din Simeria am dat peste…

magnolie simeria

magnolie simeria

Întoarsă în București, într-o zi de plimbare, am ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Radu Vodă, unde de-o parte și de alta a intrării în naos sunt …. doua magnolii roz. Loc binecuvântat.

magnolie Radu Voda

Anul ăsta am început să le caut de iarna. Am identificat pe noua mea stradă vreo 2-3 pomi despre care bănuiam că ar fi magnolii. Acum, că au început să înmugurească și să înflorească, văd că sunt vreo 5-6. Și în unele curți sunt câte doi!

Noul meu ritual implică vânători zilnice de magnolii. Și cumva, aprilie mi-a devenit o lună tare dragă!

magnolie bucuresti

___

Locuri din București cu magnolii (multe magnolii)

  • curtea Muzeului de Artă București
  • cartierul Cotroceni
  • curtea mânăstirii Radu Vodă
  • Grădina botanică Dimitrie Brândză
  • strada Diligenței (fiecare curte are o magnolie)