Mi-am făcut bagajul. Am luat un autobuz şi un metrou. Am călătorit 5 ore şi jumătate până la Sibiu. Da, iadul este la Sibiu. Am mers pe jos altă jumătate de oră, prin ploaie. Am stat la coadă. Am intrat într-o hală industrială. Apoi am stat pe scaun şi am aşteptat. Am ascultat.
Apoi, când a venit momentul, m-am ridicat în picioare, la fel ca ceilalţi, şi am pornit cu toţii.
Inima mi-a tresărit.
Cum e în iad? E cald. Mult zgomot, multa vânzoleală. Nu ştii la ce să te uiţi mai întâi şi nu ştii ce sens să dai lucrurilor. Asta până când apare el, şi acaparează toată atenţia.
Cum e diavolul? E îmbrăcat în roşu şi are o perucă de un roz ciclam, o îmbinare între perucă lui Marie Antoinette şi coafura lui Sailor Moon.
Şi o să mă opresc aici. Pentru că prin experienţa asta ar trebui să treceţi singuri şi de bunăvoie. Da, de bunăvoie ar trebui să mergeţi la piesa de teatru Faust al lui Silviu Purcărete. Probabil că aţi auzit de ea. Nu e nouă, dar e plină de forţă, de vitalitate. Scenografia, costumele, interpretarea actorilor te duce cu gândul la o reprezentaţie făcut în Vest. Doar nu e din Vest, e din Sibiu, de la Teatrul Radu Stanca. (Şi nu e singura care face din mersul la teatru o experienţă vizuală puternică – puteţi să începeţi cu “Marat Sade”.) Iată o piesă de teatru în care tot publicul este invitat să se scoale de pe scaun şi este dirijat, prin scena pe care a dialogat Doctor Faust cu Mefisto, în spatele ei, unde este iadul. Inedit? Da. Inconfortabil? Da. Memorabil? O, da.
Am plecat cu imaginea Ofeliei Popii, care l-a jucat pe Mefisto, în minte. A creat un drac mic, uşor cocoşat, androgin dar flexibil şi neastâmpărat. Cum?
“Am un fel de metodă. Mă documentez înainte de a începe efectiv lucrul la un spectacol. Apoi nu mai gândesc cu intelectul, ci cu stomacul. Atunci ies lucrurile cele mai interesante. Ce se întâmplă în creier, combinat cu ceea ce tu nu știi că știi, duce la lucruri mult mai interesante decât ar ieși, dacă ai sta să te gândești la infinit și ai pune pe hârtie, punct cu punct. Eu cred că, pe drum, mai apare și o mică atingere a îngerului. Înseamnă inspirație, creație, de la Dumnezeu. Pe mine tot Dumnezeu m-a ajutat să fac Mefisto. Aproape că-mi conducea personajul, care mergea, mergea, mergea, iar eu nu mă uitam după el, nu stăteam să analizez personajul. Nici măcar nu mi-am dat seama că-mi schimb vocea!” – fragment dintr-un interviu pe care actriţa l-a acordat revistei Yorick
Interpretarea Ofeliei este doar unul dintre motivele pentru care biletele se vând foarte repede iar piesa se ţine cu casa închisă. O idee bună ar fi să puneţi în bookmark site-ul teatrului Radu Stanca şi să consultaţi săptămânal programul. Următoarea reprezentaţie e pe 19 august şi merită un drum până la Sibiu.
Apropo, cum am ieşit din iad? La fel cum am intrat.
(c) Teatrul Radu Stanca Sibiu
Recent Comments