Slatina

În 2016, când Lonely Planet a pus Transilvania în capul listei locurilor de vizitat din lume, noi o să facem o aroganţă şi o să propunem un mega traseu în… Oltenia.

Ziua 1

Bucureşti – Piteşti – Slatina (aprox 3h cu masina, 190 km)

• Tur în centrul vechi al oraşului Slatina cu dicţionar de stiluri arhitecturale în mână (1h)
• Oprire la Atletul Albanez, cel mai vechi stabiliment negustoresc din România (30 min)

Slatina – Craiova (45 min, 60 km)

• Prânz la Restaurantul Bulevard –  (1h)
• Tur la Muzeul de Artă, de intrat în lumea lui Brâncuşi (1h)
• Piaţa Prefecturii, Centrul Vechi, Parcul Romanescu şi pe străduţe. (2h)

Craiova – Ponoarele (2 h, 130 km)

• Cina la sediul Asociaţiei pentru Turism Mehedinţiul de sub Munte
• Cazare la Pensiunea Maria Elena sau la Conacul Boierului

Ziua 2

• Tur ghidat al Complexului Carstic Ponoarele (Podul lui Dumnezeu, Câmpul de Lapiezuri, Peştera, Zătonul Mare, Zătonul Mic) (2h)
• Vizită la muma Victoriţa – vizitarea unei gospodării tradiţionale în Bratilovu (1h şi 30 min)

Ponoarele – Cheile Sohodolului (30 min, 25 km)

• Prânz la Runcu – Casa din Pădure (1h)
• Vizitarea Cheilor şi găsirea legendelor despre “inelul domniţei” şi “nările dragonului” (30 min)

Sohodol – Hobiţa (30 min, 22 km)

• Vizitarea Casei Memoriale Brâncuşi (1h)

Hobiţa – Tg jiu (30 min, 25 km)

• Vizitarea Ansamblului Monumental Brâncuşi  şi a centrului oraşului Tg Jiu (1h)
• Vizitarea Coloanei Infinitului (30 min)

Tg Jiu – Cartiu (17 min, 13 km)

• Cina şi cazare la Casa Cartianu

Ziua 3

Cartiu – Curtişoara (15 min, 12 km)

• Vizită la Muzeul Arhitecturii Populare Gorjeneşti (1h 30 min)

Curtişoara – Crasna (20 min, 20 km)

• Vizită la Schitul Crasna (45 min)

Crasna – Novaci (15 min, 10 km)

• Vizita acasă la Colecţia Etnografică Daciana Ungureanu (2h)

Novaci – Măldăreşti (40 min, 30 km)

• Prânz la Conacul lui Maldăr (1h)
• Vizitarea Ansamblului culelor (1h)
• Vizitarea unui atelier de ceramică – Horezu (1h)

Horezu – Bucureşti (3h, 220 km)

Traseul începe cu Slatina, locul unde, în timpul Revoluţiei de la 1821, Tudor Vladimirescu l-a întâlnit pe Iancu Jianu, locul unde au pus ţara la cale ca între haiduci.

50 dintre clădirile pe care le puteţi vedea în centrul vechi al oraşului au fost incluse în Patrimoniul UNESCO. Construite între anii 1860-1938 ofera o imagine aproape completă a stilurilor arhitecturale regăsite în oraşele din România: neo-gotic, neo-românesc, modern, art nouveau şi art deco. Pe străzile Poboran, Dinu Lipatti, Grădiniţei şi Fraţii Buzeşti se află concentrate o mare parte dintre aceste bijuterii, iar de neratat sunt: Liceul Radu Greceanu (1891), Primăria Slatina (1905), Secţia de Etnografie a muzeului judeţului Olt, Casa Caracostea (1902), Casa Profesorilor (1899), şi vechiul sediu al Băncii Naţionale a României din Slatina (1908).

La începutul sau la finalul turului arhitectural e musai să vă opriţi pe str. Dinu Lipatti, nr. 25 la cofetăria Atletul Albanez. E cel mai vechi stabiliment comercial din România şi a rezistat şi în România comunistă. Familia Memish, de origine albaneză, are o vechime de peste 300 de ani în comerţul din Balcani. În 1912 un stră-stră-stră-bunic aşezat în Slatina a câştigat un concurs de lupte greco-romane organizat de circul care a venit în oras. Din respect pentru oraş şi pentru cetăţeni el a donat premiul de 300 de napoleoni primăriei, iar mai marii oraşului l-au recompensat lăsându-l să deschidă “prăvălia Atletul Albanez”. Aici veţi gusta bragă, halviţă şi îngheţată, şi veţi simţi cumva prezenţa celor care au trecut pragul micului magazin de-a lungul secolelor.

Turul continuă cu Craiova şi centrul ei restaurat care ne întâmpină cu o mulţime de stiluri: renaştere, baroc, clasic, neoclasic, romantic, românesc şi clădiri construite de către arhitecţi francezi, italieni, nemţi sau români. Vă recomandăm să vedeţi Piaţa Prefecturii, Centrul Vechi, Parcul Romanescu şi să vă pierdeţi pe străduţele din oraş.

Pe lista noastră este Biserica Madona Dudu, un adevărat loc de pelerinaj datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului care – spune legenda – ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul. Dincolo de frumuseţea spirituală, vă recomandăm biserica pentru frumuseţea culturală şi pentru pictura semnată de Gheorghe Tattarescu.

 Casa Băniei este cea mai veche clădire laică existentă azi în oraş, datând din anul 1699. Acum adăposteşte Muzeul de etnografie, dar, în trecut, aici se aduna divanul Craiovei. După aprecierile istoricilor de artă, ea a fost refăcută de Constantin Brâncoveanu, pe modelul uneia clădite în secolul al XV-lea, de boierul Barbu Craiovescu.

Două cladiri superbe amintesc de un mic Paris al Olteniei – Palatul “Jean Mihail”, acum Muzeul de Artă Craiova şi Palatul Vorvorenilor – actualul sediu al Mitropoliei Olteniei.

Intrăm în Muzeul de Artă, pe urmele lui Brâncuşi, unul din marile repere ale artei româneşti şi olteneşti. Lucrările expuse aici datează din prima perioadă de creaţie a artistului, elev la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. Găsim aici „Sărutul” – realizat în piatră în 1907, „Vitellius” – cea mai veche lucrare a sculptorului, realizată în 1898 din ghips, „Tors de femeie” – lucrare din marmură ce datează din 1909, „Orgoliul” – din 1905, „Cap de băiat” realizat în 1906, „Domnişoara Pogany”, „Scaun” şi respectiv „Ecorseul” – din 1902.

De la muzeu, după ce aţi văzut centrul şi Parcul Englez, vă puteţi legăna pe Calea Unirii până la Parcul Romanescu, loc de relaxare şi întâlnire cu gândirea peisagistică a secolului trecut.

Seara primei zile ne prinde la Ponoarele, în inima Podişului Mehedinţi. Dinspre Craiova spre Ponoarele vă întâmpină un drum bun, cu gospodării mici, îngrijite. Să mergeţi încet şi să priviţi cerul.

Începem dimineaţa cu descoperirea minunilor naturale din Complexul Carstic Ponoarele:

• Podul lui Dumnezeu
• Peştera Ponoarele
• Câmpurile de Lapiezuri
• Zătonul Mare şi Zătonul Mic

Podul lui Dumnezeu este cel mai mare pod natural al ţării şi al doilea ca mărime din Europa (30m-L, 13m-l, 22m-h şi 9m-w), dar singurul din lume deschis traficului rutier. Povestea naturii spune că s-a format prin surparea tavanului Peşterii Ponoarele, iar legenda spune că aici locuia Dracul, iar ponorenii i se rugau lui Dumnezeu să-i scape de el. Înduplecat de rugile sătenilor, Dumnezeu a lovit cu palma în tavanul peşterii care s-a prăbuşit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieşind pe cealalta gură a peşterii şi s-a agăţat cu ghearele de vârful Dealul Peşterii, formând câmpurile de lapiezuri. Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă (acum i se zice Stânca Dracului) şi tot el ar fi responsabil de secarea lacurilor.

Câmpurile de Lapiezuri (Afrodita şi Cleopatra) sunt formate din caneluri deosebite pe care apa le-a încrustat în calcare. Şanţurile depăşesc uneori 4-5 metri lungime şi au o adâncime de până la 30 cm, asemănându-se cu nişte coridoare tăiate în roca în care a apărut vegetaţia: lumânărică, cimbrişor, urzici.

Zătonul este cel mai mare lac carstic din România, dar este un lac temporar. Adică, în funcţie de anotimp şi în funcţie de cât de mult a plouat, îl puteţi vedea imens, ca un firicel de apă care dispare sub stâncă sau deloc.

Ponoarele sunt galeriile, puţurile prin care dispare apa de aici şi apare din nou câţiva km în aval. Toată aria de aici e plină de ponoare, de aici şi multitudinea de atracţii şi de fenomene carstice.

Continuăm cu vizita la Muma Victoriţa, bunica prietenei noastre Adriana, soţia lui Ion Suciu, amândoi urmaşi ai “poenarilor” care au fugit de stăpânirea austro-ungară în secolul XVIII. Bratilov face parte din salba de sate ungureneşti de sub munte, alături de Titerleşti, Novaci, Vaideeni, Baia de Fier, Corbi şi alte sate, corespondente pe partea cealaltă a muntelui satelor din Mărginimea Sibiului. Dumitru Suciu, socrul Victoriţei, era în comitetul de conducere al Uniunii Oierilor, asociaţie formată de oieri pentru oieri şi drepturile lor. În perioada interbelică organizau întâlniri şi aveau o revistă lunară numită “Stâna”. În odaia bună a soţilor Suciu o să aflăm despre tradiţiile ungureneşti: costume cu alb şi negru de la Jina, costume pe marchizet de la Gorj, covoare, săcuie ţesute la război şi ciumege sculptate în corn şi paltin de domnii Suciu. Dacă sunteţi cuminţi, citim şi din doinele şi poeziile străbunicului Suciu.

Ieşim cu greu din atmosfera creată de bunici şi de casa înţesată de amintiri şi pornim spre Cheile Sohodolului. Repede, repede, ne îndestulăm cu mâncare bună la Pensiunea Casa din Pădure şi apoi intrăm în Chei – rezervaţie naturală cu forme de relief impresionante, întinsă pe o suprafaţă de 350 de hectare. La ieşire din canion, observăm o poartă – un inel în stâncă şi “nările” pe care le formează pârâul Sohodol în partea de jos. Cu un binoclu sau un obiectiv tele o să observaţi şi speciile de păsări protejate de aici – fluturaşul şi lăstunul de stâncă.

Cu stomacul liniştit şi cu ochii încărcaţi de frumuseţe pornim spre Hobiţa, la Casa Memorială a sculptorului Constantin Brâncuşi. Am mai aflat lucruri despre artist şi în Craiova, aici o să ne putem imagina lucruri: cum vedea el coloane ale infinitului în stejarii din grădinile vecinilor, cum le şi sculpta, cum şi-a amintit de poarta casei şi a sculptat una la fel pentru atelierul de la Paris, cum stătea la taină cu mama lui în pridvor.

Ansamblul monumental de la Tg Jiu a fost sculptat la cererea Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, care doreau să aducă un omagiu soldaţilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Brâncuşi a răspuns cererii şi nu a cerut niciun ban pentru cele 3 opere de artă:

“O alee care, plecând de pe digul Jiului, este locul de evocare al actelor de vitejie gorjeană, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei, întruchipat dintr-o coloană înaltă de circa 29 m, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră”.

Pornind de la vorbele artistului şi ştiind simbolurile altor lucrări ale sale, ne dăm seama că Poarta Sărutului este un arc de triumf pe sub care eroii trec împăcaţi în lumea de dincolo. Se pare că ideea principală din “Sărut” este simplă: iubirea ca fuziune între două entităţi separate reface unitatea originală a vieţii. Aici, e viaţa de după moarte.

Masa Tăcerii a fost lucrată în piatră şi reprezintă simbolic masa de dinaintea bătăliei la care urmau să participe ostaşii români. Scaunele din jurul mesei sunt în formă de clepsidră şi măsoară timpul, iar numărul lor aminteşte de numărul apostolilor.

Se referă la reunirea familiei, la meditaţie, la preţuirea timpului.

La finalul Căii Eroilor avem parcul unde ne aşteaptă Coloana Infinită sau Coloana fără Sfârşit. Ea este, simbolic, coloana „sacrificiului infinit”, reprezentând o axă a lumii, menită să sprijine bolta cerului pentru veşnicie. Se înalţă mereu, aşa cum ar trebui să se înalţe şi recunoştinţa noastră pentru artist.

Pe urmele simbolurilor lui Brâncuşi o să vedem şi centrul oraşului cu Prefectura, Teatrul Elvira Godeanu (singura clădire Art Deco din Tg Jiu) şi Biserica tuturor Sfinţilor unde pe fresca exterioară sunt pictaţi filosofi.

Vă va prinde somnul la o aruncătură de băţ de Casa Cartianu – cula ridicată în 1769 de ceauşul Enache Cartianu, un boier foarte bogat, care a deţinut peste 400 de hectare de teren în satul Cartiu. Urmaşii lui au ridicat aproape de culă (acum secţie a Muzeului de etnografie Tg Jiu) Pensiunea Casa Cartianu, o minune de loc care respectă valorile tradiţionale.

A treia zi porneşte cu drumul de la Tg Jiu spre Novaci. Vă recomand o oprire la Curtişoara – Muzeul Arhitecturii Populare Gorjeneşti şi la cula Cornoiu. Muzeul în aer liber cuprinde monumente de arhitectură şi tehnică populară din Gorj. Pe lângă cula Cornoiu (secolul al XVIII-lea) au fost aduse şi remontate biserica din zid Sf. Ioan Botezătorul (1820), construcţii ţărăneşti din lemn (case, pivniţe, pătule, instalaţii tehnice populare din secolele XVIII – XIX) cu mobilier ţărănesc, piese de port, ţesături, unelte, ceramică, crestături în lemn. Cea mai veche casă expusă, ridicată cu peste 200 de ani în urmă, este Casa Popii Udrişte, din satul Olari, ce datează din 1802.

Pe drum aveţi şi schitul Crasna, o oază de linişte şi spiritualitate şi apoi intraţi în casa unui artist plastic îndrăgostit de etnografie, simboluri şi motive tradiţionale.

Într-un interviu acordat jurnalul.ro Daciana Ungureanu ne povesteşte despre Colecţia Etnografică Daciana Ungureanu şi ne introduce în poveste: “Am moştenit de la familia mea diverse obiecte vechi pe care le păstrez cu drag. Două din lăzile de zestre pe care le am sunt pline cu piese de port gorjeneşti şi ungureneşti, dantelă veche şi alte textile pentru casă. Cele mai multe piese le am de la bunica din partea mamei şi ele au fost lucrate şi purtate de dânsa. Lucrul acesta înseamnă mult pentru mine. Sunt piese extrem de fine, cele mai multe de sărbătoare, cusute în culori şi motive minunate, realizate în tehnici şi din materiale combinate. Nu am cuvinte pentru a descrie frumuseţea lor, ele trebuie văzute. Colecţia mai cuprinde obiecte de metal, de lemn şi fotografie veche. Spre exemplu, despre o cămaşă bărbătească foarte veche, a unuia din străbunicii mei, ştiu că a fost cusută de o tânără care îl iubea foarte mult şi care nu i-a devenit sotie. Fineţea cusăturii cu mătase în culori de galben şi turcoaz, ce alternează cu dantela, spune mult, cred eu, despre intensitatea sentimentelor.”

De la Novaci, urmăm un drum sinuos pe sub munte, spre Baia de Fier, Polovragi, Vaideeni şi Horezu. De acolo, urmăm indicatoarele spre Culele de la Măldăreşti. Culele au fost construite de boierii din Oltenia pentru a se apăra de cetele prădătoare de turci venite de la Dunăre. Datorită unicităţii lor, au fost propuse pentru a fi înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Denumirea provine din cuvântul turcesc “kale” sau “kule”, care înseamnă turn. Au fost multe cule în întreaga Oltenie şi în vestul Munteniei, însă, din câteva sute de astfel de case întărite, au supravieţuit până astăzi doar 27. Mai mult de jumătate din ele, neavând şansa să fie transformate în muzee, sunt într-o stare precară sau în ruină.

Cele mai multe au ziduri groase de 80 cm. Atunci când veneau duşmanii, servitorii ascundeau animalele în pivniţă. Boierii se refugiau mai întâi la etajul I şi puneau un drug gros la uşă, ca să fie siguri că rezistă. Dacă şi primul cat devenea nesigur, urcau până în turnul de apărare pe o scară de funie. Trăgeau apă din fântâna din pivniţă, aveau merinde, trăgeau şi scara după ei şi aşteptau să treacă primejdia.

Prânzul va fi la Conacul lui Maldăr, iar drumul spre Bucureşti trece prin Râmnicu Vâlcea şi Piteşti. Dacă doriţi să vă opriţi pe drum, aveţi obiective pentru încă 2 zile de traseu.

 ***

Aceasta este doar o parte din traseul gândit de noi pentru Marele Tur al Olteniei. Dacă vreţi să mergeţi cu noi pe traseu ne găsiţi aici. Dacă aveţi nevoie de detalii, contacte sau alte informaţii, ne găsiţi tot aici.

Photo credits: Mihai Voiculescu, Mihaela Dincă Photography, Roxana Coştiuc, Claudiu Neţoiu, Gabriela Solomon, Mariana Simion, Florin Vâlcea