Miron Bococi

Trecem rapid printre dealuri cu zarzări şi meri înfloriţi. E o explozie de verde şi de flori peste tot şi lunca Ialomiţei ne dezvăluie un spectacol nou. Case potrivite, mai scunde decât cele din Muscel, cu pridvor sau cu sală, grădini îngrijite şi orăşele pierdute printre ele. Pucioasa, Fieni – parcă era un combinat la Fieni?

După Fieni, drumul se limpezeşte şi se deschide, casele sunt mai răsfirate şi urcăm printre dealuri. Ne gândim cu toţii că nu mai e mult, pentru că oaza de linişte care ne-a fost promisă nu poate fi altundeva. Cerul cade pe noi, soarele s-a ascuns, verdele pătat doar de vacile şi caii satului e mai intens şi noi tot urcăm. Urcăm până pe coama dealului în satul Brebu şi oprim maşina într-una dintre alveole. Musai să ne rotim privirea 360 de grade şi să respirăm aer de Leaota.

Aici, oleacă ascunsă şi creată pentru oameni care vor să se ascundă de cotidian, stă “Potcoava Mountain Hideaway“ – deschisă în 2015 de Ionuţ Popescu şi familia lui. Centrul de echitaţie Potcoava e locul unde putem descoperi cum şi cât de mult ne putem apropria de cai. Dincolo de taberele tematice, de petrecerile corporate şi de evenimentele de familie, observi că locul e pentru iubitorii de cai şi pentru cai, lucru pe care şi Ionuţ îl mărturiseşte amuzat: “Mi-a zis un oaspete că i se pare că aici totul se învârte în jurul cailor. I-am confirmat că aşa e!”

Noi am fost în aprilie pentru o primă întâlnire cu cei 10 cai tirolezi, cunoscuţi de amici şi drept “blondele de la Potcoava“, şi ne-a plăcut aşa de mult că am revenit cu bucurie pentru Haidook Summer Fest, festivalul care îşi propune să celebreze şi să reînvie spiritul haiducesc al zonei şi pentru #HaidookExperience, o experienţă de călărie şi haiduceală în Munţii Leaota.

În iulie, drumul spre Potcoava n-a mai fost aşa lin şi liber, pentru că maşinile curgeau înspre dealul din faţa pensiunii, amenajat cu manej, scenă, loc de masă şi baloţi de paie pentru relaxare. Invitaţii şi gazdele festivalului Haidook Summer Fest au atras lume pasionată de cai şi echitaţie din toate judeţele ţării. Cu toţii ne-am lipit de gardul manejului când a fost anunţat Miron Bococi – “Vrăjitorul de cai”.

Miron Bococi – “Caii au fiecare o personalitate a lor, fiecare are talentul lui”

Născut într-un sat din Maramureş, Miron a fost toată viaţa aproape de cai. Acum locuieşte în Barcelona şi este vedeta multor festivaluri ecvestre de talie internaţională din Europa şi Asia, dar mărturiseşte că “lucrurile de bază despre animale, comportamentul lor şi cum le îngrijeşti” le ştie de mic, de acasă.

Caii lui de acum sunt diferiţi de cei cu care lucra acasă: “Aveam cai de talie medie, potriviţi pentru muncă şi mers la câmp.” Cei pe care i-am văzut noi la show sunt înalţi şi frumoşi de pici lângă ei. Bruce şi Feeling au intrat primii în manej şi au mirosit pe toată lumea – sunt fraţi, dar îi deosebim uşor pentru că Bruce are coama mai scurtă şi pentru că Feeling face toate săriturile care ne lasă cu gura căscată.

L-am întrebat pe Miron dacă îşi alege caii şi mi-a zâmbit: “La început am lucrat cu ce am prins. Acum am câţiva cai pe care i-am ales eu, dar încă nu apar în spectacole. Avem mult de muncă.”

Ce face Miron Bococi cu caii poate părea simplu pentru că e fără cusur și natural. În realitate, vorbind cu el, ne-am dat seama că de la alesul cailor, la înțelegerea talentului lor, la lucrul cu ei în fiecare zi, e foarte-foarte mult efort. Pornind de la cunoştinţele dobândite în copilărie a combinat mai multe tehnici până când a ajuns la un stil unic de dresură şi comunicare cu caii. Cailor li se luminează ochii când îl văd, iar el se transformă când e în preajma lor.

Mabel Ramirez Fernandez – “De la doi ani încep dresajul, fac lucruri împreună cu caii, au încredere în mine, ne bucurăm unii de alţii şi ne descoperim.” 

Mabel e prietena lui Miron şi în iulie a venit pentru prima oară în România. I-a plăcut mult atmosfera de la Haidook Summer Fest şi ne-a încântat şi ea cu un număr de dresură, alături de poneiul Bebe. Povestind cu Mabel am aflat că ea antrenează cai pentru cursele de anduranţă şi numaidecât mi-am imaginat-o alergând pe un pur-sânge arab cu vântul în plete.

Competiţiile de anduranţă sunt de aproximativ 88 de km cu trei pauze de 45-50 de minute fiecare, iar competiţiile internaţionale se desfăşoară pe distanţe mai mari de 80, 120 şi 160 km cu pauze mai scurte şi un control veterinar foarte strict. Călăreţul şi calul lui sunt singuri, nu există public, iar calul trebuie să fie potrivit pentru acest sport, dresat şi antrenat pentru alergare în natură, sărituri peste obstacole, rezistenţă.

Am întrebat-o pe Mabel cum face: “îi antrenez uşor, începând cu 4 ani. Trebuie să fie foarte bine dezvoltaţi fizic înainte să înceapă cursele. După un an de curse şi concursuri îi apăs mai tare, dacă tipul acesta de competiţii li se potriveşte.” Mabel are acelaşi stil de comunicare directă cu caii, ca şi Miron. Caii le spun lucruri, au încredere în ei.

Tot povestind Mabel ne-a spus că dezvoltă o relaţie de încredere cu fiecare dintre cai: “de la 2 ani încep dresajul propriu-zis. Facem lucruri împreună, calul are încredere în mine, ne bucurăm unul de altul şi ne descoperim“.

“Ca şi cum te-ai juca cu un copil“, zic eu. “Exact!“, zice ea şi zâmbim amândouă la gândul că ne-a ieşit o conversaţie în spaniolă dincolo de “Hola!” şi “Donde está la playa!”

 Ionuţ Popescu – “Mi-aş dori să vină lumea pentru cai!”

Ionuţ îl “învinuieşte” pe Mihnea Vârgolici, fondatorul hergheliei şi centrului de echitaţie de la Prod, pentru că i-a transmis microbul cailor. După un weekend la Prod, cu cai, poveşti şi atmosferă de haiducie i-a venit ideea să pună bazele acestui loc. După nişte ani şi 2 săptămâni în Spania, la ferma lui Miron Bococi, şi-a zis că e pregătit. 

A găsit satul Brebu după ce a luat la pas toată Muntenia. Avea nevoie de un loc aproape de Bucureşti pentru că în România turismul intern se bazează aproape exclusiv pe cei care pornesc din Bucureşti. A reuşit să cumpere suficient teren cât să îşi asigure o oază la 3km de sat. “După ce am construit grajdul, mi-am dorit manej, un ţarc circular, padocuri pentru cai, dar în acelaşi timp trebuia să mă gândesc la un loc unde oamenii să aibă unde să doarmă, să mănânce, să se simtă bine.”

După ce îţi povesteşte aventurile unui antreprenor în România şi cum “înainte de Potcoava nu avea fire albe în cap”, Ionuţ revine la pasiunea lui: “Mi-aş dori să vină lumea pentru cai, să oferim mai multe ore de echitaţie decât zile de cazare!” Dorinţa lui vine din experienţa cu caii de până acum, din descoperirea beneficiilor echitaţiei pentru el şi pentru familia lui. Cu cât mai mulţi copii, tineri şi adulţi descoperă cât de multă linişte ai într-un astfel de loc, câte abilităţi îţi dezvolţi fiind în preajma cailor şi învăţând să călăreşti, cu atât mai bine pentru toată lumea. Echitaţia e un sport complet – pentru minte, suflet şi corp.

Programele de echitaţie disponibile

Noi am experimentat şi “Descoperă călăria” şi “Explorează” şi “HaidookExperience” în iulie şi o să revenim cu dovezi din aventura noastră de haiduci în Munţii Leaota. Ştim că ne-a plăcut enorm şi că ne-am întoarce oricând, aşa că o să revenim cu poveşti de la Potcoava!

Acest articol a fost scris în cadrul infotripului “#HaidookExperience” organizat de centrul de echitaţie Potcoava.ro, în parteneriat cu Haidook Summer Fest, Crama Histria si Turism Market.

photos by Florin Vâlcea – MSR şi Călin Stan – TheDrone.ro

Mai multe fotografii din weekendul 8 – 10 iulie, aici, pe pagina de Facebook My Secret Romania