Am crescut înconjurată de lucruri cusute, împletite, făcute sau ţesute în casă: covoare, cuverturi, preşuri, pulovere, şosete de lână, costume populare. Între acestea, costumele populare erau cele mai preţuite de mama şi bunica. Erau păstrate cu grijă şi scoase din dulap doar la ocazii speciale.
Aveam şi eu unul mititel pe care îl îmbrăcam ca să fac poză la studioul foto din centru, la Nedeie (sărbătoarea care marchează urcatul oilor la munte), la serbare, la nunţi sau la spectacole de dans popular. Mai întâi îmbrăcam ia albă cu mâneci largi şi volane, cusută pe mâneci şi piept cu arnici (fir negru); apoi fusta plisată pe care abia aşteptam să o învârt. Mama punea în faţă şurţa şi în spate cătrinţa de lână şi apoi mă încingea tare, tare cu brăcirile (betele) înguste, ca nu cumva să cadă ceva de pe mine. Urmau vesta şi cârpa de catifea cu ciucuri împletiţi de bunica.
Sursa: http://marginimeasibiului.com/
Ştiam atunci că e un costum de “ungurean”, cu alb şi negru, dar nu ştiam că e un costum tradiţional din Mărginimea Sibiului. Stră-străbunicii noştri au trecut munţii dinspre Sibiu, la mijlocul secolului XVIII, alungaţi de stăpânirea austro-ungară care le impunea taxe foarte mari şi îi forţa să renunţe la ortodoxie. Au ajuns în Oltenia de sub munte (Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Vaideeni) şi şi-au păstrat obiceiurile şi portul. În urma acestei mişcări, Alexandru Ipsilanti, din solidaritate cu românii exilaţi din Transilvania, promulga în 1776 două “ispravnicate de ungureni”, acte fiscale care permiteau refugiaţilor să nu plătească nici o taxă sau impozit (sa fie cu toutul nedajnici) timp de şase luni, cât aveau nevoie ca să se stabilească în Valahia.
A fost nevoie de multe călătorii departe de casă pentru a-mi da seama cât de important este “acasă”. A mai fost nevoie de prieteni dragi, pasionaţi de artă şi tradiţii, pentru a înţelege că tot ce păstrau bunicile în lada de zestre sau în “camera a bună” e o comoară. Iile, de pildă, sunt cusute cu migală luni sau chiar ani. Simbolurile alese cu grijă (furate de la alte fete la horă, văzute pe costumele mai vechi din casă sau inventate) spun o poveste. O astfel de poveste cusută, la fel ca povestea spusă, are nevoie să fie ascultată.
“Sunt zile în care îmi e dor de bunica mea olteancă mai vârtos… De Paşti e o perioadă întreagă când mi-e dor. Azi am descoperit că şi bunicii îi e dor de noi. Şi ne-o transmite printr-o ie pe care am învăţat să o citesc. La o privire atentă vedeţi brodat cu fir metalic pe piepţii iei NI, NI, CA. Pe bunica o chema Ioana, iar numele ei de alint era Ninica.” – mesaj scris anul acesta, după ce am ascultat cu adevărat prima poveste cusută pe o ie de la bunica.
Iile ne spun dacă posesorul lor era bogat sau sărac, păstor sau boier, dacă erau destinate purtării de zi cu zi (la oi, la câmp, acasă) sau evenimentelor speciale (mers la biserică, la horă, la nuntă), dacă fata e măritată au ba…
Ia bunicii ne-a spus, şi mie şi mamei, să continuăm căutarea.
Ia cu ştiuleţi de porumb (galbeni şi vişinii) şi spic de grâu spune povestea unei fete de 12-13 ani, născută într-un sat de munte, a doua într-o familie cu patru copii. Ţara era în pragul războiului, tatăl nu ajuta prea mult în casă, iar responsabilităţile casei treceau încet-încet pe umerii fetelor mai mari. Pânză de calitate se găsea greu, iar de haine cumpărate de la magazin nici nu putea fi vorba. Şi-a promis o cămăşuţă nouă pentru ceremonia de început de an şcolar, aşa că a muncit toată primăvara ca să facă rost de bani pentru pânză. A croit mânecile largi, faţa şi a înnădit două bucăţi mai scurte pentru spate. Şi-a ales spicul pentru că “înseamnă pace, belşug, viaţă”, iar ea era o copilă hotărâtă, gata să le obţină. A cusut toată vara, printre strâns de fân, cules de fructe, treburile casei şi sarcinile de dădacă pentru fraţii mai mici. Toamna a prins-o cu ie nouă, prima cămaşă cusută de ea!
Anul următor au venit războiul şi decizia de a reununţa la şcoală (fetele s-au sacrificat de dragul băiatului din familie), iar bunica (fetiţa din poveste) a continuat să coasă şi să facă haine. Viaţa ei n-a fost deloc uşoară, dar croitoria a ajutat-o să îşi câştige independenţa, să ne crească pe noi şi să transmită poveşti.
***
Planul nostru este să aflăm cât mai multe astfel de poveşti şi să vi le împărtăşim. Ne-ar plăcea să vă inspirăm şi să coasem împreună (ii, ştergare, covoare). Dacă vreţi să le vedeţi, să le îmbrăcaţi (ii sau costume populare) şi să le aflaţi poveştile vă aşteptăm într-una dintre excursii. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!
Recent Comments