Tag

Oltenia brunch

Oltenia Brunch – Costești

By Destinatii, Gastronomie, Oltenia, Traditii

La ultimul #OlteniaBrunch ne-am adunat pe 13 octombrie, la Costesti, Vâlcea, pe o vreme excelentă. De bucatele pregătite “ca la bunica” s-au bucurat aproximativ 100 de persoane și vreo 40 de copii. Vedetele zilei au fost mâncarea de gutui (care a dispărut în mai puțin de 30 de minute), ciorba de găina cu zdrențe, balmoșul și mini-cozonacii.

Pe masa am întins zacuscă proaspată (de ciuperci, de vinete, de fasole), salată de vinete, icre, brânza, carne de la garniță, murături, castane, dovleac copt, plăcinta de mere și de brânza dulce, chec și cozonac.Preparatele au fost gătite cu ingredinte locale și mult drag de către mamaie Elvira, mamaie Lenuca, mamaie Pi, Aura și ajutoarele lor; iar balmoșul a sosit de la Vaideeni.

Copiii s-au bucurat de plimbarea pe luncă, de hamace, de groapa de nisip, de cărămizile LEGO, de automatul de bomboane și de atelierul de mini-cozonaci, toate parte din recuzita Clubul Copiilor Aktivi.

Mulțumirile se duc în primul rând catre gazde – familia Meșea și familia Huidu, către tribul extins Păpurică, Solomon și Valcea, meșterilor locali pentru demonstrații – Rodica Cracana (țesături) și Ceramica de Horezu-Mihai Biscu (olărit), Otiliei și lui Dan de la Hanul Vatra, voluntarilor din Grupului de Inițiativă G.I. Fundaţia Comunitară Vȃlcea și AIDE dar și tuturor celor care au bătut cale lungă sau scurtă pentru a veni alături de noi și pentru a redescoperi o parte din gastronomia locală.

Poze de Andreea Nedelescu, căreia îi mulțumim tare!

Proiectul este implementat de Asociația My Transylvania și este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicatii sau de modul în care rezultatele ei si ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. cc Asociatia My Transylvania

Brunch pescăresc la Ciocănești

By Destinatii, Gastronomie, Muntenia, Traditii

Borș de pește, saramură de pește, icre, pește afumat, plăcinta de struguri. Vedetele brunchului pescăresc de la Ciocănești, cunoscut în cercuri restrânse și ca #MunteniaBrunch nr 6. Și cum un brunch nu e doar despre mâncare locală, din ingredinete locale, pregătite de comunitatea locală, trebuie să amintim și dansurile Macilor Bărăganului, meșterii prezenți, plimbările cu caiace/bărci și tururi în situl Natura 2000 de lânga fermă.

DJI_0493 - Copy DSC06448 DSC06451 DSC06453 DSC06454 DSC06457 DSC06459 DSC06460 DSC06461 DSC06462 DSC06469 DSC06476 DSC06488 DSC06500 DSC06514 DSC06616 DSC06619 DSC06640 DSC06645 DSC06664

Pe masă s-au găsit icre (doua feluri de icre, pregătite de doi bucătari diferiți), borș de pește, mâncare de orez cu dovleac, ghizmană, salată de vinete, pâine de casă făcuta la cuptor, placinta cu struguri, scovergi si gogoși.

Mulțumirile pentru această zi frumoasă petrecută în natură se duc către gazdele noastre de la Ferma piscicolă Ciocănești, către bucătarii brunch-ului – doamna Mirela, doamna Liliana, doamna Ana, doamna Angelescu, domnul Hodorogea, domnul cu gogoșile al cărui nume ne scapă – către minunații noștri voluntari – Andreea, Sorina, Flori, Ioana, Marian, Alex, Lucian – și către partenerii de brunch – Outhentic Cycling Romania, WWF-Romania, Asociatia My Transylvania.

Pentru fotografii îi mulțumim lui Călin Stan.

Proiectul este implementat de Asociatia My Transylvania si co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicatii sau de modul în care rezultatele ei si ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Oltenia Brunch – Zătreni

By Destinatii, Gastronomie, Oltenia, Traditii

De al doilea #OlteniaBrunch – ce a avut loc pe 11 august, la Cula Zătreanu din Zătreni, Vâlcea – s-au bucurat aproximativ 50 de persoane care au avut parte de praz umplut, mâncare de crăițe și mânătărci, fasole bătută, salată de vinete, ciorbă acră de gâscă, porumb copt, fructe proaspăt culese dar si de “umplătura”, o garnitură pentru fripturi la pomeni, nunți sau sărbători.Preparatele au făcut parte din rețetele satului și au fost (pre)gătite cu ingredinte locale.

IMG_6873 IMG_6877 IMG_6910 IMG_6914 IMG_6919 IMG_6938 IMG_6951 IMG_6966 IMG_6972 IMG_6984 IMG_7002 IMG_7009_1 IMG_7026 IMG_7037 IMG_7048

 

Din programul cultural – artistic au facut parte: o vizită ghidată a Culei (ce are atașat și un conac interbelic), a muzeului din localitate, a bisericuței de lemn de sec XVIII dar și dansuri populare susținute de Ansamblul Bobocica.

Mulțumirile se duc în primul rând gazdelor – familia Valcea și ajutoarelor sale de nădejde, proprietarilor culei – familia Diaconu, administratorului, dl Titica, voluntarilor din Grupului de Inițiativă G.I. Fundaţia Comunitară Vȃlcea dar și tuturor celor care au bătut cale lungă sau scurtă pentru a veni alaturi de noi și pentru a redescoperi o parte din gastronomia locală.

 

Poze de Andreea Nedelescu, căreia îi mulțumim!

Proiectul este implementat de Asociația My Transylvania și este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. *Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicatii sau de modul în care rezultatele ei si ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

#olteniabrunch #eatlocal

Sudul în bucate: Oltenia și Muntenia Brunch

By Gastronomie, Oltenia, Traditii

În vremurile de altădată, bucătăria era exclusiv spațiul femeii. Aici ingredientele – adesea doar ierburi, de primavară sau toamna, din grădină sau pădure – erau transformate în bucate pentru toată familia. Existau feluri de bază, care apăreau iar și iar pe masă, cum ar fi nelipsita mămăligă și ciorba de zarzavaturi, existau și bucate care apăreau din când în când și, bineînteles, bucate pentru zilele de sărbătoare.

Dincolo de datorie și necesitate, bucătăria era unul din locurile în care se manifesta creativitatea femeii. Sarmale cu orez și nuci făcute la cuptor, ciorbă de frunze de vișin, saramură de melci și găluști cu smochine sunt doar câteva din rețetele transmise sau culese pe cale orală.

Anul acesta ne-am propus să punem în valoare această creativitate “în bucate” printr-o serie de acțiuni ăl căror scop este să descoperim, să redescoperim și să ne bucurăm de bucătării locale și regionale. Împreună cu Asociația My Transilvania aducem brunch-urile la sud de Carpați.

Ne vom aduna într-o gospodărie, vom servi bucate vechi și noi, vom cunoaște meșteri locali și ne vom cunoaște între noi, iubitorii de lucruri de altădată.

Așadar, din mai până în octombrie, în a doua sâmbătă a fiecărei luni, vă invităm la Oltenia/Muntenia Brunch:

Oltenia Brunch

12 Mai – Pociovaliștea, Novaci (Gorj)  – Familia Ungureanu

9 Iunie – Isverna ( Mehedinți) – Casă bătrână reabilitată de Asociația Sinaptica

11 August – Zătreni (Vâlcea) – Familia Vâlcea

25 August – Buleta, comuna Mihãieşti (Vâlcea) – Familia Balan

13 Octombrie – Costești (Vâlcea) – Familia Mesea

Muntenia Brunch

19 Mai – Bulbucata, Clejani (Giurgiu)

7 Iulie – Corbi (Argeș) – Fam Sescioreanu și Comunitatea din Corbi

14 Iulie – Urlați (Prahova) – Familia Crisbășanu

4 August – Videle (Teleorman) – Fam Roată

11 August – Potlogi (Dâmbovița)

8 Septembrie – Slatina, comuna Nucșoara (Argeș) – Familia Solomon

29 Septembrie – Ferma Piscicolă Ciocănești (Călărași) – brunch pescăresc

Înscrierile sunt posibile începând cu 30 de zile înainte de evenimente,  pe pagina www.eat-local.ro sau din aplicația cu același nume.

Pentru a nu rata nici un brunch, înscrie-te în newsletterul My Secret Romania:

Vă așteptăm cu masa pusă!