Tag

Valea Rea

Nucșoara & Vf Moldoveanu prin Valea Rea

By No Comments

Fie că eşti începător, fie că ai luat la pas toate masivele muntoase din România, ideea de a încerca o nouă cucerire a Vârfului Moldoveanu ar trebui să te facă să sari de pe scaun direct în bocanci.

Această expediţie este planificată pentru sfârșitul lunii iulie şi va fi stabilită în funcţie de vreme.

Vineri ajungem seara la Nucşoara, la căsuţa bunicilor Gabrielei şi apoi la Vila de pe Valea Morii. Mâncăm la lumina stelelor şi ne pregătim de somn şi de ziua lungă ce ne aşteaptă.

Sâmbătă vom parcurge cei 40 de km între Slatina şi Stâna din Valea Rea cu maşina (2 ore pe drum forestier) şi vom intra la 7.30 pe traseul de triunghi roşu:

Stâna din Valea Rea (1460m) – Căldarea Văii Rele – Iezerul Triunghiular (2156) – Portița Viștei (2310m) – 3 h

Ne răcoreşte privirea Cascada Zbuciumatu şi ne motivează Cascada Mare a Văii Rele să pornim la drum. Urcarea spre căldarea Văii Rele e moderată, dar continuă, iar priveliştea de sus, din căldarea glaciară, merită tot efortul. Peisajul căldării e diferit, cu izvoare, mlaştină şi mici lacuri, străjuit de Galbena şi Vârful Roşu în stânga, muchia Văii Rele în dreapta şi Viştea şi Moldoveanu drept în faţă.

Din Portiţa Viştei vedem toată creasta Făgăraşului, panoramă asupra Văii Viştei, traseul spre Sâmbăta şi în spate, urcarea dinspre căldarea glaciară şi lacul Iezerul Triunghiular. De aici, pornim pe bandă roşie pe traseul Portița Viștei (2310m) – Vârful Viștea Mare (2527m) – 30 min 

Urcarea e abruptă, pe stânci şi necesită echilibru şi siguranţă în mâini şi picioare. Ultima parte a traseului se face pe punct roşu Vârful Viștea Mare (2527m) – Vârful Moldoveanu (2544m) – 30 min pe traseu de creastă, uneori ancoraţi de lanţuri, ca să avem mai multă siguranţă.

Picnic pe “Acoperişul României” şi apoi o coborâre de aproximativ 3h şi 30min prin Căldarea Galbenei.

Seara ne bucurăm din nou de stele, de mâncare bună şi de un somn binemeritat!

Duminică ne trezim de voie şi facem o drumeţie uşoară la cimitirul şi biserica de pe deal, să salutăm sufletul plecat al Elizabetei Rizea, al lui Toma Arnăuţoiu şi ale celorlalţi partizani ori ajutători ai mişcării de rezistenţă anticomunistă din munţi ce odihnesc aici.

DIFICULTATE
Traseul se adresează tuturor celor cu condiţie fizică cel puţin moderată, cu echilibru şi motricitate bune.
Vom fi însoţiţi de oameni ai locului pe toată durata excursiei, vom avea un ritm lejer pentru că avem timp să realizăm traseul într-o singură zi.

ECHIPAMENT
O sa aveţi nevoie de echipament de drumeţie (tricou, pantaloni de trekking, opţional beţe, bocanci), de şapcă, eşarfă şi cremă de soare, rucsac mic (20l) cu apă şi sendvişuri.

2015Valea Rea_Outdoor-Events (1777)

Începutul traseului – stâna de pe Valea Rea

Urcare prin Căldarea Văii Rele

Urcare prin Căldarea Văii Rele

MSR_Moldoveanu_grup

Poza de grup pe vârf

Coborâre prin Căldările Galbena şi Zbuciumatu

Din secretele excursiei:

  • cucerirea munţilor exteriori şi interiori (urcarea pe Moldoveanu pe cel mai scurt traseu posibil)
  • poveşti despre Elisabeta Rizea şi Marina Chirca, considerate de Toma Arnăuţoiu, liderul grupului de partizani Haiducii Muscelului de la Nucşoara, cele mai devotate apărătoare. Au ajutat grupul timp de 9 ani, cât au reuşit aceştia să supravieţuiască în munţi, ducându-le mâncare, arme, mesaje.
  • poveştile caselor tradiţionale ţărăneşti, unde “pridvorul este un spaţiu din care poţi domina lumea şi natura, este un spaţiu al „împăratului”. Dar este şi un spaţiu în care te poţi smeri, te poţi ascunde, sau pe care îl poţi dărui trecătorului sau celui care îţi intră în curte.”, cum scrie arh. Liliana Chiaburu
  • strâns buchete de flori, împletit coroniţe
  • vizitarea Lacului Învârtita şi a heleşteului cu nuferi
  • observat stele de pe deal
  • mâncare bună, tradiţională, descântată de gospodinele locului

Excursia de două zile și jumătate (4 august – 6 august) include:

  • Cazare în camere duble la Vila de pe Valea Morii, oaza de linişte a prietenilor de la Vacanţă la Nucşoara;
  • Transport Slatina – Stâna din Valea Rea (drum forestier de aprox 40 de km);
  • Mese (cină, mic dejun, cină, mic dejun, prânz);
  • Tur “Pe urmele rezistenței anticomuniste din Munții Făgăraș”;
  • Ghid însoțitor

Costuri suplimentare:  transport Bucuresti – Nucsoara(aprox. 50 de lei), suveniruri achiziţionate

Preţul excursiei: 580 RON / pers – loc în cameră dublă

  • preţ valabil pentru minim 8 participanţi

Locuri disponibile: 10

Înscrieri & detalii:  Gabi Solomon – 0745 499 371 şi pe mail la hai@mysecretromania.com

Mărturii

“La Nucşoara nu e vorba doar de poveștile astea cu eroi de demult și-o luptă pentru o libertate care, adesea, azi, nu mai înseamnă mare lucru, e mai degrabă parte din istorisiri ce par aproape fictive, vin din altă viață, una pe care mulți n-o mai înțelegem. E vorba și despre loc în sine, împrejurimi cu cer senin, aer curat, mâncare tradițională, dealuri nesfârșite cu cai care umblă liberi, nuferi deschiși pe-un lac care-ți iese în cale într-o plimbare.”, Andreea Vasile – Cuvinte Alese în articolul De ce să mergi la Nucşoara, integral pe blogul ei, despre excursia la strâns de fân din iulie 2016

Nucşoara şi Vârful Moldoveanu (13 -14 august)

By No Comments

Fie că eşti începător, fie că ai luat la pas toate masivele muntoase din România, ideea de a încerca o nouă cucerire a Vârfului Moldoveanu ar trebui să te facă să sari de pe scaun direct în bocanci.

Vineri, pe 5 august, ajungem seara la Nucşoara, la căsuţa bunicilor Gabrielei. Mâncăm la lumina stelelor şi ne pregătim de somn şi de ziua lungă ce ne aşteaptă.

Sâmbătă vom parcurge cei 40 de km între Slatina şi Stâna din Valea Rea cu maşina (2 ore pe drum forestier) şi vom intra la 8.30 pe traseul de triunghi roşu:

Stâna din Valea Rea (1460m) – Căldarea Văii Rele – Iezerul Triunghiular (2156) – Portița Viștei (2310m) – 3 h

Ne răcoreşte privirea Cascada Zbuciumatu şi ne motivează Cascada Mare a Văii Rele să pornim la drum. Urcarea spre căldarea Văii Rele e moderată, dar continuă, iar priveliştea de sus, din căldarea glaciară, merită tot efortul. Peisajul căldării e diferit, cu izvoare, mlaştină şi mici lacuri, străjuit de Galbena şi Vârful Roşu în stânga, muchia Văii Rele în dreapta şi Viştea şi Moldoveanu drept în faţă.

Din Portiţa Viştei vedem toată creasta Făgăraşului, panoramă asupra Văii Viştei, traseul spre Sâmbăta şi în spate, urcarea dinspre căldarea glaciară şi lacul Iezerul Triunghiular. De aici, pornim pe bandă roşie pe traseul Portița Viștei (2310m) – Vârful Viștea Mare (2527m) – 30 min 

Urcarea e abruptă, pe stânci şi necesită echilibru şi siguranţă în mâini şi picioare. Ultima parte a traseului se face pe punct roşu Vârful Viștea Mare (2527m) – Vârful Moldoveanu (2544m) – 30 min pe traseu de creastă, uneori ancoraţi de lanţuri, ca să avem mai multă siguranţă.

20150816_125505

Picnic pe “Acoperişul României” şi apoi o coborâre de aproximativ 2h şi 30min – 3h prin Căldarea Galbenei.

Seara ne bucurăm din nou de stele, de mâncare bună şi de un somn binemeritat!

Duminică ne trezim de voie şi facem o drumeţie uşoară la cimitirul şi biserica de pe deal, să salutăm sufletul plecat al Elizabetei Rizea, al lui Toma Arnăuţoiu şi ale celorlalţi partizani ori ajutători ai mişcării de rezistenţă anticomunistă din munţi ce odihnesc aici.

DIFICULTATE
Traseul se adresează tuturor celor cu condiţie fizică cel puţin moderată, cu echilibru şi motricitate bune.
Vom fi însoţiţi de oameni ai locului pe toată durata excursiei, vom avea un ritm lejer pentru că avem timp să realizăm traseul într-o singură zi.

ECHIPAMENT
O sa aveţi nevoie de echipament de drumeţie (tricou, pantaloni de trekking, opţional beţe, bocanci), de şapcă, eşarfă şi cremă de soare, rucsac mic (20l) cu apă şi sendvişuri.

Prețul excursiei275 lei (include cazare la cort 2 nopţi, 2 cine, ghidaj, taxă excursie, transport spre Valea Rea). Transportul până la Nucşoara va fi cu maşinile personale, în jur de 40 – 50 de lei de persoană.

Dacă sună bine – sau foarte bine – completează formularul de aici () ca să știm să îți dăm mai multe detalii despre excursie și modalitățile de plată. Sau poți să ne dai un email la hai@mysecretromania.com

Nucşoara şi Vârful Moldoveanu (6-7 august)

Înscrieri şi avans până pe: 24 iulie

În acest moment toate locurile au fost ocupate.

Rapel de 90 de metri in cascada. Testarea limitelor

By Destinatii, Excursii, Idei de rural break, MunteniaNo Comments
Ajungem în tabăra de corturi la lumina frontalelor. Drumul dintre Nucșoara, locul de naștere al Elisabetei Rizea și al conducătorilor grupului de partizani Haiducii Muscelului  și stâna din Gura Bândei are vreo 35 de km și multe gropi de ocolit, așa că înaintăm încet prin noapte. Suficient de încet cât să vedem un cerb traversând drumul, să ne oprim și să îl privim cum bea apă din Râul Doamnei. Noroc cu noile corturi care aproape se fac și se desfac singure, că avem timp și de socializat la foc și de gulașul pregătit de gazde la ceaun.
Valea Rea
Dimineața ne lovește priveliștea cu un fundal de wallpaper – căldarea Valea Rea e scăldată în soare și înconjurată de vârfuri de peste 2000 de metri (Vf. Rosu, Vf. Dara). Un pic mai în spate se ascund Moldoveanu și Viștea, la 2545 și 2527 de m. Suntem aproape și totuși departe (3 ore și jumătate de urcare) de acoperișul României.
2015Valea Rea_Outdoor-Events (1777)
Caldarea Zbuciumatu
Mic-dejunul campionilor, echiparea și o scurtă deplasare spre ținta noastră – cascada Zbuciumatu. Pârâul Zbuciumatu izvorăște din căldarea cu același nume și urmărește traseul de coborâre de pe Moldoveanu, traseul cu cruce albastră. Sau… traseul urmărește pârâul prin afiniș și jnepeniș. Acum 3 săptămâni am urmărit și noi traseul, pe o furtună ca-n filmele de groază. Tunetele și fulgerele ne-au prins în creastă, iar un pic mai târziu a început grindina. O oră după cerul era albastru, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și noi admiram liniștiti lacurile din căldarea Galbenei și cascadele din căldarea Zbuciumatu. Cea mai înaltă, cu perete la 90 de grade pe toată înălțimea, are 90 de m. Seamănă cu un bloc de 30 de etaje pe care curge un duș rece-rece. Un bloc la care te uiți de jos în sus și ți se pare că nu se mai termină. Sau un bloc la care te uiți de sus în jos și ți se pare că vrei la mama.
Ajunși la stâna lui Burnei, considerată de munțomani cea mai frumoasă din Făgăraș, ne așezăm pentru instructaj. Mihai de la Mares Outdoor Events, partenerul nostru de aventuri, întreabă cine vrea o tură de rapel de încălzire. Rapelul este un termen tehnic binecunoscut alpiniștilor; înseamnă coborârea unui perete abrupt folosind un sistem de coardă dublă. Astfel, asigurăm coborârea celor mai dificile pasaje cu maximum de securitate: o coardă o folosește cel care coboară, el fiind responsabil de ritmul coborârii și o coardă o folosește cel care asigură, astfel încât dacă cel care coboară pățește ceva, cel care asigură îl ține și, eventual, trimite pe cineva să îl ajute.
 2015Valea Rea_Outdoor-Events (1670)
Vreo 7 dintre noi optează pentru tura de încălzire. Ceilalți se uită fascinați la cascadă. Se aude sunetul până la noi, dar situația nu pare îngrijorătoare. Cascada pare micuță de aici (e în depărtare și parțial ascunsă de brazi), e cald (28 de grade resimțite ca 40 în costumul de neopren), și lumea face glume. Dacă te încumeți către baza cascadei situația se schimbă. O urcare pieptiș de 200 – 300 de m te face să gâfâi și să te agăți de rădăcini, iar intrarea în pădure te face să simți cum scade temperatura. Ajungi aproape de bază, traversezi pârâul și analizezi din nou. Aici vuietul apei e înspăimântător, nu auzi ce țipă cineva de la 2m. Cascada e pe versantul nordic, așa că n-o vede niciodată soarele. Simți răcoare mai întâi și apoi frigul și umezeala în oase. Vaporii cascadei te înconjoară și te udă fără să te prinzi. Începi să dârdâi înainte să te uiți în sus și să amețești de la înălțime și de la furia apei.
Primul curajos e deja pe coardă. Vivi coboară încet, pe un traseu mai ferit de apă. Noi, cârcotași, zicem că nu e chiar coborâre prin cascadă, dar nu terminăm gândul și apare Ionuț. Coarda lui e chiar pe mijlocul cascadei, se vede cum apa i se lovește de cască și cum el coboară cu mișcări de expert. Sare pe stânca alunecoasă, dă drumul rapid la coardă și în câteva momente e lângă noi. 90 de m coborâți în 3 minute. Pe potecă faci aceeași coborâre în 45 de minute, iar noi, oamenii normali, facem 10 – 15 minute pe coardă. Și Ionuț e normal. E micuț și trece pe lângă noi cu mișcări sigure, dar nimic din mișcările lui nu trădează faptul că normalul lui înseamnă alergare montană de performanță, ski de tură, lotul României de alpinism și participări la concursuri internaționale. Cât ne-am bălăcit noi în cascadă (vreo 8 ore), Ionuț a urcat de 6 ori până la cascadă și a coborât de 3 ori în rapel, pe coardă și de 3 ori pe potecă. Fiecare coborâre în rapel a fost un spectacol pentru noi și pentru drumeții de pe traseul spre Moldoveanu.
 Cascada Zbuciumatu rapel
După întâlnirea cu cascada în partea de jos, urmează și întâlnirea în partea de sus. Urcarea de jos, din poteca de la stâna lui Burnei, este de 40 – 50 de minute, tot pieptiș, de la 1400 de m până la 1700 de m. Cu o traversare pe o potecă unde abia ne încape piciorul, două momente de rapel ușor și câteva momente de pauză, suntem mai aproape de locul faptei. Apa vine cu furie de sus, formează o marmită și apoi își continuă coborârea. De văzut n-o mai văd, dar mi-o imaginez. Și imaginația lucrează în tandem cu gândurile: cum o să-mi agăț viața într-o coardă de 100 de m, cum o să îmi las viața în mâinile lui Ionuț, care ne asigură cu a doua coardă, cum e greu să îmi aud gândurile, d-apăi să mai aud indicațiile sau să strig după ajutor. Încep să simt cât de rece e apa (mi-au înghețat deja picioarele după traversarea pârâului) și ajung la mine frigul și bătaia vaporilor de apă.
În timp ce mă lupt cu gândurile îl văd pe Ionuț trăgând cu putere de coarda de asigurare – coarda are 100 de m și e grea și așa, dar acum are 100 de m îmbibați de apă. Înseamnă că una din colegele noastre a ajuns la baza cascadei și că urmez eu. Mă aşez cu faţa spre perete, Ionuţ aranjează coarda de rapel pe mâna dreaptă, mă asigură cu a doua coardă şi îmi urează succes. Pot să plec, doar că nu vreau să plec. Şi în câteva secunde mă prind că nici nu pot. Coarda cu care ar trebui sa dictez ritmul coborârii este şi ea trasă de apă, aşa că în loc să o ţin trebuie să o trag ca să cobor. O dată, de 2 ori, de 3 ori, deja mă doare mâna. Trag coarda cu mâna dreaptă şi o împing cu stânga. Îmi doresc să cobor repede şi în sărituri, însă dacă nu trag de coardă cu toată forţa mea nu se întâmplă nimic. Greutatea mea e mult mai mică decât forţa apei.
2015Valea Rea_Outdoor-Events (582)
Şi trag, şi trag, şi mă apropii cât mai mult de apă. Aici nu mai pot să fiu atentă doar la coardă, trebuie să fiu atentă şi la picioare. Bocancii alunecă pe mâzga de pe stâncă şi într-o clipă de neatenţie pot să mă rotesc şi să lovesc peretele binişor. Coarda mă forţează să ies un pic din apa, dar peretele e la fel de ud şi neprietenos. Lumea de jos îmi face semn să revin la cascada. E mai spectaculos, înţeleg. Ajung într-un punct mai jos, mă echilibrez şi trag din nou de coarda care se agăţase de o rădăcină. Abia ultimii 10 metri seamănă cu un rapel obişnuit. Coarda glisează, simt apa care mă răcoreşte, ascult încurajările colegilor şi pot să mă relaxez puţin.
Mitică (colegul de lot al lui Ionuţ) mă ajută să îmi desfac carabele şi optul. Eu mă clatin pe picioare şi ajung cu chiu cu vai la poza de final. Sunt vie. Senzaţia apei care mi se scurge pe faţă, îmbrăţişarea peretelui de stâncă şi ideea că am “cucerit” cascada sunt cu mine toată noaptea şi toată ziua următoare.
***
Povestea de mai sus a fost posibilă cu ajutorul Mares Outdoor Events (Mihai, Ionuţ şi Mitică), fotografiile le aparţin Mihaelei Dincă şi Alexandrei Puşcaşu, iar dacă vreţi să vedeţi Valea Rea, căldarea Zbuciumatu sau Moldoveanu dinspre Nucşoara, daţi-ne un semn! Vă pregătim multe porţii de adrenalină pe pagina Hai cu noi!