All Posts By

Ioana Pătrășcoiu

[Concurs] Daca vrei ciocolata, trebuie sa ne spui o poveste cu ciocolata

By Evenimente, Musai6 Comments

Aflați că Moș Crăciun a trecut pe aici și v-a lăsat drept cadou un concurs. Acest concurs! 🙂

Se pare că Moșu e mare amator de dulciuri și de ciocolăți – mă rog, nu orice fel de ciocolăți, ci de ciocolata Heidi – și ne-a spus că are 2 invitații duble la un atelier de făcut/decorat ciocolată în ChocoWorld, sâmbătă, pe 9 ianuarie.

Acum, ChocoWorld este această lume unde ciocolata se găsește în toate culorile (albă, neagră, cafenie), în toate formele (tablete, praline, produse personalizate – ce zici de o minge de fotbal din ciocolată?) și în atâtea combinații încât numai uitându-te la ele poți căpăta diabet (glumesc! nu s-a raportat nici un caz de diabet vizual până la ora actuală).

ChocoWorld arată cam așa:

heidi chocoworld_4

și este o combinație de laborator – magazin. Sau magazin-laborator. În centru se află o insulă unde poți pătrunde (după ce vei fi echipat corespunzător) și sub îndrumarea specialiștilor Heidi îți vei crea propria tabletă. După atelier vei avea timp să reflectezi dacă e momentul să faci o schimbare de carieră; oricum e bine să ai un CV asupra ta. 🙂

heidi chocoworld_6 heidi chocoworld_5

Așadar, dacă:

– îți place la nebunieeee ciocolataaa

– îți place să bucătărești (aici intră și decoratul preparatelor)

– ești un fan al fenomenului DIY

– crezi că o să te plictisești pe 9 ianurie și ești deschis la experiențe noi

– crezi că ChocoWorld este un tărâm magic în care trebuie să ajungi

poți câștiga unul din cele 2 locuri duble dacă ne spui o poveste cu ciocolata. Într-un comentariu, mai jos, vrem să aflăm unde ai mâncat cea mai bună ciocolată (băutura nu se pune), cum era (simplă? cu alune? neagră?) și cu cine (nu vrem CNP și grupă sanguină, numele mic e suficient).

Așteptăm cu nerăbdare răspunsurile voastre până pe 29 decembrie, la ora 14.00! Alegem câștigătorii (practic, cei care ne-au făcut cel mai mult poftă) și îi anunțăm până a doua zi, tot la ora 14.00.  🙂

Să auzim!

9 lucruri vazute si placute (foarte mult) la targul Made in RO

By Evenimente, MusaiNo Comments

În weekend am dat o fugă până la târgul de design românesc Made in RO. Ajunseseră la mine zvonuri despre motive tradiționale folosite în fel și chip și am zis că trebuie mers, văzut, cercetat și apoi răspândit vestea. Am găsit multe, multe lucruri drăguțe (de făcut cadou, de pus sub brad, de purtat în următorii 5 ani, de pus la loc de cinste în sufragerie) dar cel mai mult și mai mult mi-au plăcut cele de mai jos.

Covoare cu motive tradiționale

my secret romania_made in ro_6

Am aflat de ele de pe net. Și ne-am spus că e musai să mergem, să le vedem, să le pipăim. Sunt din lână provenită din Noua Zeelandă și au şi inserții de mătase. Și da, sunt foarte frumoase. Probabil și moi. Brandul se numeste Dare to Rug și sperăm să crească mare – mare şi să găsească la un moment dat furnizori de lână din România.

Ferma de animale

my secret romania_made in ro_2 my secret romania_made in ro_3

Am dat peste o fermă de animale din carton. Fermă pe care o asamblezi tu, deși mai bine i-o dai copilului tău mai mare de 4 ani și îl înveți ce animale cresc pe lângă gospodăria omului. Și poți să faci o pisică, un călăreț, un berbec, un cocoș, o văcuță. Sunt vreo 10-12 figurine în total, le găsești la Foldo și costă doar 89 de lei.

Căsuțe din lut

my secret romania_made in ro_1

my secret romania_made in ro_11 my secret romania_made in ro_12

Căsuțele astea fac parte din Povestile de lut ale lui Florin Dumitru. Unele sunt săsești și poți să îți iei un ansamblu și să reconstruiești la tine pe măsuța de cafea Piața Mică din Sibiu (sau Piața Mare, depinde de preferințe). Altele sunt românești – și recunoști căsuțele înalte din Apuseni dar și culele de la Măldărești. A, și o biserică din Câmpina. 🙂 Și există și în varianta magneței de frigider! Și la 5 lei bucata… să spunem că niciodată nu a fost mai ușor să îți achiziționezi o casă!

Beculețe cu motive tradiționale de pus în pomul de Crăciun

my secret romania_made in ro_5

La standul Concept Jupiter am dat peste niște luminite de împodobit pomul de Craciun, numai că  erau îmbrăcate în lemn traforat în motive tradiționale. Fiecare beculeț era altfel. 🙂

Și tot aici am găsit decorațiuni pentru același pom de Crăciun. Tot din lemn. (Și da, la o adică pot fi folosite și ca pandantive.)

my secret romania_made in ro_4

Perne decorative

my secret romania_made in ro_7

Altă surpriză plăcută au fost pernele de la Home Creators. Perna cu Frida Kahlo ar arăta bine pe canapea, dar la fel de bine ar arăta și pernele cu boieri români. Domnișoara din imagine e din zona Gorjului iar domnul e de pe lângă Iași.

Căsuțe de agățat în pom

my secret romania_made in ro_8

Tot din seria “de inspirație tradițională, de pus în pom”, cei de la Square Art Studio au creat aceste simpatice căsute. Câte una pentru fiecare mare regiune –   Maramureș, Moldova, Oltenia, Banat și Muntenia. Acum poți să îți împodobești pomul în funcție de unde ai rădăcinile. 🙂

Genți de piele

my secret romania_made in ro_9

Gențile de piele marca Bogdan Deliu sunt într-un mare fel. Au un design inedit, o textură plăcuta, sunt vopsite printr-o tehnică specială și pot fi atârnate și de ghidonul bicicletei. Și dincolo de toate astea, poate fi văzut dragul cu care e făcută fiecare piesă din fiecare geantă.  Prețurile sunt undeva la 600 de lei bucata dar, având în vedere că sunt gândite să reziste o viață întreagă, sunt chiar ieftine.

Paharele Pointer

my secret romania_made in ro_10

De când am auzit de inventarea acestor pahare (cândva în primăvara), am început să îmi imaginez ieșiri la iarbă verde asezonate cu vin. Nu am luat în calcul dacă voi ajunge la acea iarbă verde cu transportul în comun sau cu mașina, dar acest lucru e secundar. Important e că acum există aceste pahare din care nu ai cum să verși vinul, pentru că le înfigi în pământ. Un cadou ideal, oricând. Le găsiți aici

***

Am scris despre produsele de mai sus pentru că ne-a plăcut de ele şi de creatorii lor şi vi le recomandăm cu drag. Nu le-am primit, nu ni le-a făcut nimeni cadou aşteptându-se să scriem despre ele. Spor la cumpărături şi sărbători frumoase vă dorim!

Despre plante si creativitate. Ganduri la un paharel

By Destinatii, Musai, Oltenia, Secretul saptamaniiNo Comments

Intru în cerdac, mi se urează “bun venit” în mod oficial și mi se întinde un păhărel mic, cu o licoare rozalie. Apoi, un anumit tip de istorie personală se repetă: sunt îndemnată să beau și să ghicesc ce am băut sub privirile în expectativă ale celorlalți.

Ce am în păhărel miroase bine, dulce, provine dintr-un fruct, dar îmi stă pe limbă care.

– E caisată!
– Nuuuuu!
– Zmeurată, ceva. A, nu, că aia are alt gust. E o “ată”.
– Nuuuuuu, e o “irată”.
– ?!
– E trandafirată!

Face un pas lateral ca să-mi dezvăluie un bidon de plastic de 10 litri în care șed multe, multe petale mici de trandafir și zeama alcoolică în care își duc zilele. Mno, bun.

Șed cu păhărelul în mână – cu refill-ul păhărelului, ca să zic așa – și mă gândesc la acest obicei neapreciat al românilor de a face o băutura alcoolică din orice fruct găsit și în orice condiții. Până acum am avut de-a face (sau am auzit) de zmeurată, caisată, căpșunată, vișinată. De vin și țuică nu pomenesc. Acum beau trandafirată și încerc să fac un inventar al licorilor de genul ăsta, inventate de oameni în gospodăriile lor, din pasiune, plictiseală sau dorința de a recicla un fruct sau părți ale lui. Din zarzăre se face ceva?

Îmi amintesc poveștile alea îndepărtate cu soldați sau muncitori români, care ajunși prin țări musulmane, țări în care consumul alcoolului era interzis, au încropit o distilerie și din resturi de fructe locale fermentate au obținut ceva ușor alcoolic. Ca să se relaxeze, ca să se veselească. Nici nu mai contează motivul, contează că au reușit!

Deunăzi eram la masă cu două franțuzoaice și vorbeam despre stereotipul acesta al francezului care bea un pahar de vin roșu pe zi, despre strămoși umili sau strămoși care aveau castele, despre moșteniri genetice și despre trandafiri. Bunicul uneia dintre ele obișnuia să creeze noi soiuri de trandafiri și să închine fiecare rezultat femeii iubite (adică bunicii). În curtea acelui bunic, nepoata își aminteste cum, adesea, încerca să creeze parfumuri din tradafiri: rupea petale, le zdrobea, le punea în apă și apoi aștepta, în zadar, căci acea apă nu avea decât un iz vag al florii. Dar ea încerca din nou și din nou. Uite alt posibil stereotip: la o nație renumită pentru parfumurile sale și pentru istoria sa în producția de parfumuri, cei mici se joacă încercând să creeze arome noi sau să recreeze unele vechi.

trandafirata 2

Mă uit la păhărelul din mână – precum spuneam, al doilea – pe care nu am voie să îl pun nebăut pe masă. “Nu se poate asta, mă jignești!” și eu nu vreau să jignesc pe nimeni azi – și mă gândesc că aș vrea să îmi fac și eu acasă trandafirată.

– Care e rețeta?

– Eeee! E secret!

Normal. Precum spuneam, la francezi, parfumurile, la noi băuturile. Fiecare cu pasiunile si secretele lui de stat.

***

Planul nostru mare este un tur al Olteniei care să includă degustări de astfel de minunăţii şi vizite în gospodării neaoşe. Planul nostru mai mic este o excursie specială în care facem licori româneşti. Iar dacă vreţi doar “one-shot”, ne descurcăm. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!

my secret romania hamac

Polaroid din hamac

By Destinatii, Musai, OlteniaNo Comments

De undeva din dreapta se aud niște ciripituri. Nu multe, două-trei, și sunt chiar îndepărtate. Mai apropiat e un “poc” de lemn, un singur “poc”, ca și cum o ciocănitoare s-ar fi pus pe treabă și după prima lovitură ar fi rămas cu ciocul blocat, ca-n desenele animate. Trece aproape un minut până când se aude al doilea “poc”, și el singular.

Ascult și nu mai e nimic altceva. Nici cotcodăcit de găini, nici lătrat de câini, nici muget de vacă, ni-mic. Asociam zilele la țară cu mai mult zgomot. Dar “țara” asta e diferită. Aici, la Zătreni, pe uliță trec care trase de boi, fântânile au plăcuţe de lemn ce amintesc deopotrivă vii și mortii și în curte crește o iarbă grasă peste tot. Pentru că nu sunt găini.

my secret romania hamac

Stau suspendată în hamac și ascult. Doi pași mai încolo, dispărută cu totul în hamacul ei, e Ruxandra. Dintre cele două margini răsare o carte – Umbra vântului de Ruiz Zafon – și cam atât.

Mă gândesc că e ultima oară pe anul ăsta când o să am parte de starea asta, de hamac. De legănat, de absența zgomotelor, de privire pierdută în frunziș, de cartea de lângă din care citesc și nu prea, de cana cu must proaspăt stors.  De timp care are răbdare cu tine, chiar dacă ceilalți nu au.

Poate că un obiectiv bun pentru la anu este “mai multe ore dormite în hamac, mai multe pagini citite în hamac, mai mult visat cu ochii deschiși în hamac, mai multe sunete de ascultat în hamac, mai mult hamac.” Mai multe hamace, de fapt, că nu e rost să ne înghesuim, să ne certăm, sau să tăiem bilete.

Oare sunt prea ușor de cumpărat?

my secret romania_hamac_3

***

Avem hamace şi nu ne e teamă să le folosim! Nu pierdem nicio ocazie să le luăm cu noi, să le întindem şi să ne relaxăm în bătaia brizei. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!

la odai my secret romania

S-am incalecat pe-o sa…

By Destinatii, Excursii, Idei de rural break, OlteniaNo Comments

Ziua de sâmbătă a început ca toate zilele de la Odăi. De fapt, nu. Data trecută țin minte că m-am trezit uitându-mă la cer, deși știu că adormisem fără cer deasupra. Dar iată, printre cele două ape ale acoperișului vedeam o dungă gri deschis, care nu putea fi decât cerul. Mare mi-a fost uimirea. Acum n-a mai fost uimire, căci m-am trezit fără dungă. Între timp casa a fost izolată: cu lemn și lână de oaie, așa cum îi șade bine unei căsuțe tradiționale.

Mă extrag din sacul de dormit, pun bocancii în picioare și mă îndrept spre bucătărie – adică ies din cabană, trec în cealaltă curte, trec pe lângă Mircea, îi dau binețe…

– Să nu cumva să zici “Bună dimineața!”

– Păi nu am spus… am spus “Ziua!”

– Așa!

Mircea lucrează la un gard care să țină caii departe de viitoarea parcelă de cartofi. Aseară erau două bucăți de câte 2 m în picioare. Acum sunt vreo 10.

– Mircea, aici la tine e ca-n basme… Palatul de cleștar se face peste noapte. Numai că nu vorbim de un palat, ci de un gard!

Ajung în bucătărie. Adică în zona bucătăriei. Adică în acea arie ce conține treimea formată din masă (și bănci), dulapul cu diverse și zona de foc, cu cele două jante de camion și cele două foi de joagăr ce alcătuiesc aragazul/cuptor. Mă așez pe un buștean și caut cafeaua.

la odai my secret romania

Pe cai și pe curând

Plimbările pe cai încep după cafea, mic dejun și după ce au fost aduși caii de pe dealuri sau din livezile vecine. Și totul e simplu: îți alegi un cal, te sui în șa și trebuie să ții minte comanda de “pornit calul”, care e “Pas!” și comanda de “oprit calul”, care e un “Hoooo!” însoțit de un tras ferm de dârlogi înspre tine. Ajută dacă după comandă introduci și numele calului – face ca lucrurile să fie mai personale. Dar caii sunt o gașcă și – vorba lui Mircea – au ierarhia și balurile lor. Unul va merge primul – Murgu, întotdeauna Murgu – iar ceilalți îl vor urma conștiincios. Și aproape că nu contează dacă au sau nu în spate călăreț.

la odai my secret romania

Deci, pe cai. Vali e pe Murgu, Flori pe Bongo, Mariana pe Dochia, Iuliana pe Sasha, Ana pe Fulger și eu pe Paco. Paco e iapă, nu e cal. Și o cheamă, de fapt, Pasqualine, că a fost născută în preajma Paștelui. “Pas!” și am pornit-o cu toții pe cărare, în coasta dealului, printre gospodării, cu Vârful Cozia hăt departe în față.

Libertate, ca-n reclamele cu cowboy

Plimbarea de azi avea să fie mai lungă decât “până la stâna și înapoi”. Ajungem în drumul mare, la fagul cel gros lângă care ne-am parcat mașinile, și Măriuca, ghidul nostru, ne arată unde trebuie să ajungem:

– Vedeți golul acela din față? Acolo o să urcăm!

Un cor de “oooo” se aude din toate părţile. Pare departeeee.

Dar e bine în șa. Legănarea calului care merge la pas, vântul care bate ușor, liniștea, verdeața pomilor, susurul apei… Mă simt de parcă aș fi un cowboy dintr-o reclamă cu țigări. Nu fumez, nu sunt nici cowboy, dar simt acea senzație de libertate și de “lumea îmi aparține”. Și, cel mai important, sunt aici. Aici, călare pe Paco, urcând spre golul alpin, cu niște cai în față, alții în spate, bucurându-mă de aerul de munte, nu acasă, nu la serviciu, la nu la ce s-a întâmplat săptămâna trecută și nu la ce o să se întâmple săptămâna viitoare. E minunat prezentul ăsta!

la odai my secret romania la odai my secret romania la odai my secret romania

Minunat e și sus, pe Vârful Pripor, deși bateee un vâââââânt…. Suntem la mijlocul lui aprilie? Nu s-ar zice. Suntem la 1200 m? Doar atât?! Nu s-ar zice.

Pauză de poze și eugenii, de păscut pentru cai și de mici lecții de geografie – “Ăla-i Cozia, aștia sunt Căpățânii, fac parte din Parâng, și ăia înzăpeziți, din partea aia, sunt Munții Făgăraș”. Ooooo!

Loca latina

O oră mai târziu sunt iar pe drum. Scurtătura prin pădure și încăpățânarea lui Paco m-au obosit. Instrucțiunile erau clare: descalec, iau dârlogii în mână și merg înaintea calului. Bun, eu am princeput, dar calul?! Paco ținea să mi-o ia înainte ca un copil răsfățat. Apoi, brusc, îmi tăia calea și se oprea să mănânce de pe marginea drumului. Apoi, omu de 50 de kile (sau 54, cântarul zice că m-am îngrășat, prietenii că am slăbit), se opintea cu umărul în cal, cât să-l depărteze de tufele de pe margine, i-o lua înainte și iuțea pasul, căci calul voia să fie primul. Și reușea, și ea mă tragea pe mine, și iar se oprea în tufe. Și o luam de dârlogi și o întorceam 180 de grade și iar eram în față. Și tot așa, într-un concurs de genul “să vedem care dintre noi cedează prima”.

Sau, tactica nr 2: se oprea din mers și nu mai voia să înainteze. Degeaba trăgeam de dârlogi și “Hai, Pacoo, haaaai!”, nimic.

– Ioana, dacă vezi că nu se mișcă, trage-o în stânga sau în dreapta.

Hopaaa! Funcționează.

Am ajuns la drum, încălecăm și știm că între noi și prânz mai e circa o oră de călărit.

Câțiva metri mai încolo îi văd pe Vali și Flori cum dau pinteni cailor și o iau la trap. Eu nu vreau la trap, mi-e foarte bine la pas, mersi! Și la pas mergem o bucată de vreme. Până când Paco a mea își dă seama că e singură și că vrea să îi ajungă în urmă pe ceilalţi cai. Și începe să o ia la trap. Apoi iuțește trapul. Și lucrurile devin interesante, cel puțin. Zgâlțâitoare, cel mult. Încerc comanda de oprire dar se pare că nu m-am impus suficient în fața calului. El știe că trebuie să-i ajungă pe ceilalți din urmă, să nu se mai simtă singur, și eu învăț, rapid, pe loc, să nu mai plec la călărie fără bustieră.

Un mic infinit mai târziu – unul asezonat cu adrenalină și regrete – ajungem la fag.

 

Descălecat fără întemeiere de țară

Descalec și mă bucur să simt pământul sub picioare. Mă plimb un pic, să-l simt și mai bine. Mă uit urât la cal. Recapitulez ce s-a întâmplat în ultimele 5-7-10 minute. În micul infinit care tocmai a trecut. Parcă nu m-aș mai urca pe cal, parcă aș merge pe jos până la odaie.

Dar gașca se întregește, pauza s-a terminat și sunt îndemnată să mă sui la loc în șa. Și ascultătoare, fac asta. După o sperietură, iată-mă sus. Presupun că așa e și în viață, nu? Trebuie să treci peste obstacole, să te ridici repede, să îți înfrunți frica, să te gândești că mai e puțin până când ți se îndeplinește țelul (în cazul de față, până când se ajunge la masă).

Am descălecat și a doua oară, de data asta în curtea odăii. Și foamea ca foamea, dar există ceva mai presant de rezolvat.

– Mircea, să-mi dai, te rog,  manualul de funcționare al lui Paco că mi-a făcut niște figuri pe drum…

***

Planul nostru mare este un tur al Olteniei călare. Planul nostru mai mic este să vă învăţăm pas, trap şi galop în mai multe iteraţii la Odăi. Iar dacă vreţi doar “one-shot”, vă puteţi alege una dintre excursiile la călărie de anul viitor. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!

Un picnic nocturn si o portie de Perseide

By Destinatii, Evenimente, Muntenia, MusaiNo Comments

A fost una din serile alea care a început cu “Hai să ne vedem la 19.00 la Deschis Gastrobar” și a continuat cu “Hai să vedem Perseidele! Adu tu pătura și noi ne ocupăm de mâncare și băutură!”

La 7 seara eram pe o terasă, la 9 admiram apusul, la 10 ne făceam griji în privința norilor, la 11.00 eram pe autostradă și la miezul noptii eram pe o păturică, în albia Argeșului (cu seceta aceasta năbădăiosul râu a ajuns un firicel mic și liniștit de apă, pe care abia dacă-l simțeai). Cu pizza lânga, cu roze-ul in pahar, cinci perechi de ochi se uitau după stelele căzătoare ale lunii august, numite Perseide.

– Uite-o! Ai văzut-o?

– …nu.

– Dar pe aia?

– Uaaaaaaaaaaau! Ai văzut ce dâră a lăsat?!

Momentele palpitante erau când două voci exclamau simultan. Momentele frustrante erau când cele două voci erau singurele care au văzut steluța (mă rog, particula care s-a aprins în atmosferă).

La un moment dat s-a lăsat cu numărat: stele căzătoare (aveam două categorii: cele mici și cele mari) și drone. La capitolul stele părerile sunt împărțite (unii au văzut 7, alții 10) dar la drone cred ca avem un consens: au fost 4.  Oricum, am ieșit pe plus în afacerea asta.

**

 Bine de știut

  • Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. De ce meteor și nu meteorit, aflați aici.
  • Anul acesta, perioada de activitate a Perseidelor este între 17 iulie și 24 august. E adevărat că punctul maxim a fost în seara de 12 spre 13 august, dar asta nu înseamnă că nu puteți ieși și diseară la un picnic nocturn.
  • “Verișoarele” Perseidelor se numesc Quadrantide (se pot observa în ianuarie), Lyride (aprilie), eta-Aquaride (mai), Orionide (octombrie), Leonide (noiembrie), Geminide (decembrie), Urside (decembrie). Detalii despre fiecare dintre ele puteți citi aici
  • Cineva a făcut un video foarte fain cu Perseidele văzute de la Bâlea Lac. Vizionare plăcută! 🙂

Ceva ne spune că ăsta a fost doar primul picnic nocturn din 2015. Poate până în decembrie ne îmbunătățim și tehnica de astrofotografie.

 

my secret romania perseide my secret romania_perseide_2 my secret romania_perseide_3

 

Lanul de ferigi

Polaroid din lanul de ferigi

By Destinatii, Excursii, Idei de rural break, OlteniaNo Comments

E trecut bine de ora 8, lumina a scăzut simțitor și noi nu știm unde suntem.

Tocmai am lăsat în urmă creasta împădurită a dealului, am coborât un povârniș care s-a lăsat cu scărițe rămase în pom  și urmăm o potecă pe care n-o știm, dar despre care bănuim unde duce: acasă.

De pe Vârful Pripor am decis să o luăm la dreapta și să scurtăm drumul trecând un deal. Om, cal, om, cal, mânz, om, cal, om cal, mânz – iată-ne în șir indian, pășind cu atenție printre urzici, făcându-ne loc printre crengile căzute și pietrele ieșite din pământ ca măselele roase ale unui uriaș.

my secret romania_lan ferigi_1

“Cine urcă pe jos n-are cal și cine coboară pe cal n-are cap!” spune o vorbă. Nu se cade ca pe aici să călărim, așa că mergem în fața cailor, trăgându-i de dârlogi. Luminiș, pâlc de pomi, luminiș, pâlc de pomi, stânga, dreapta, stânga, dreapta și iată-ne într-o mare de ferigi. Sunt înalte cât noi și în față văd șirul indian cum își croiește drum printre tufe.

Înaintaz încet pe pantă, între Paco, care se afla în spatele meu și Lina, mânzul ei, care se află în față. Paco se mai oprește fără motiv și trebuie să trag cu răspundere de dârlogi ca să se urnească iar Lina, la două luni și un pic, moștenește încăpățânarea mamei ei. Prinsă între doi cai, între “Hai, Paco!” și “Mișcă-te, Lina!”, vorbele îmi ies nerăbdătoare, ușor iritate, dar adevărul e că situația mă încântă. Parcă suntem niște exploratori care taie drum într-o pădure tropicală virgină. Suntem primii care păsesc pe aici, noi și caii noștri. Iar stângăciile mânzului mă amuză.

 my secret romania in lanul de ferigi

Mă uit în față și o văd pe Claudia cu un zâmbet larg, care se întinde proverbial de la o ureche la cealaltă:

– Vezi? Aventurăăă!!

Peste ani, când alte lucruri vor fi demult uitate, îmi voi aminti de lanul ăsta de ferigi, de Paco care îmi suflă în ceafă, de Lina care îmi blochează drumul, de Jac care a trecut galopând pe lângă mine, îmbrâncindu-mă în lateral, de senzația de nou, de explorator, și de zâmbetul Claudiei, care le cuprindea pe toate. Trapul? Durerea? Nici măcar amintire nu vor fi.

***

Planul nostru mare este un tur al Olteniei călare. Planul nostru mai mic este să vă învăţăm pas, trap şi galop în mai multe iteraţii la Odăi. Iar dacă vreţi doar “one-shot”, vă puteţi alege una dintre excursiile la călărie de anul viitor. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!

De ce FITS? – Episodul 2014

By Destinatii, Evenimente, Idei de urban break, Musai, TransilvaniaNo Comments

Am ajuns la FITS dintr-o fiță. Sau dintr-o întâmplare. Sau din noroc. Toate variantele sunt corecte. : )

Eram la Horezu și mă gândeam cu jind la Luminarium Mirazozo, o …chestie nemaivăzută-nemaiîntâlnită care se afla la Sibiu și care mai putea fi văzută doar duminică. Mă aflam într-o duminică dar de cealaltă parte a munților. Și apoi mi-am amintit că pot să fac un ocol, că în afară de bani nu am nimic de pierdut. De fapt, nici pe aia nu se poate spune că-i pierd.

Câteva ore mai târziu eram în Sibiu și făceam cunoștință cu FITS – Festivalul Internațional de Teatru Sibiu. Eveniment cu tradiție, ajuns la cea de-a 21-a ediție, care iată! are și evenimente colaterale, multe stradale, și o atmosferă care trebuie trăită.

Până la miezul nopții, când am luat autobuzul de noapte spre București, am apucat să mă bucur de compania a doi prieteni veniți special pentru Festival dar și de….

Luminarium Mirazozo

Numele acesta complicat stă pentru o instalație-labirint de corturi care imită și combină diverse tipuri de domuri (gotice, islamice etc). Experiența dinăuntru este ușor psihedelică: culorile sunt puternice și se schimbă de la o încăpere la alta, de la un culoar la altul, iar muzica ambientală îți sporește senzația de ireal. Adăugăm căldura și obținem o experiență cu adevărat memorabilă. 😀

luminarium mirazozo

luminarium mirazozoluminarium mirazozo luminarium mirazozo luminarium mirazozo luminarium mirazozo luminarium mirazozo luminarium mirazozo luminarium mirazozo

Peretele alb al lui Perjovschi

Lângă Teatrul Radu Stanca artistul Dan Perjovschi a primit un perete să-l…mâzgălească. Din câte am înteles, lucrarea a fost făcuta în timpul Festivalului, în fiecare zi câte puțin. Ca să ai în fiecare zi un motiv să vii, să citești, să râzi, să dai aprobator din cap că “așa e”.

perete alb perjovschi perete alb perjovschi perete alb perjovschi

Un grup de majorete

Prima reprezentație stradală la care am asistat a fost cea a unui grup de majorete dintr-o țară baltică (Lituania, Letonia?). Blonde, zâmbărețe, superbe – au făcut o mulțime de oameni să le urmeze de-a lungul pietonalei.

majorete DSC_0656 DSC_0648 DSC_0645 majorete majorete majorete

fanfara majorete fanfara majorete

Public

A fost una din acele rare dăți când am stat și m-am uitat la public, la cum reacționează. Le place, nu le place? Am fost suprinsă să-i vad și pe alții zâmbind, dansând, fiind prezenți aici, acum, la spectacol. Bucurându-se nespus. Și mi-am dat seama că sunt momente în care chiar nu te deranjează  faptul că în fața ta sunt o gramadă de părinți cu copii în cârcă care îți blochează priveliștea. 🙂

public FITS

O trupă de saxofon

Pentru mine a fost piesa de rezistență a zilei. Da, reprezentația celor de la Sax-A-Fond a fost o experiență mult mai faină decât Luminarium, deși în ambele cazuri am avut cel mai larg zâmbet pe care îl poate acomoda fața mea. Timp de jumătate de oră (o oră?) o stradă întreagă nu numai că a ascultat 10 saxofoane interpretând melodii militare sau evergreenuri, d-ale lor sau d-ale noastre, dar s-a și mișcat în ritmul lor. Atâta voie bună colectivă la un loc nu mai întâlnisem de mult timp!

fanfara jazz fanfara jazz fanfara jazz fanfara jazz  fanfara jazz fanfara jazz fanfara jazz

Dacă m-ai fi întrebat anul trecut de ce recomand FITS-ul, după doar câteva ore petrecute acolo și fără să fi văzut vreo piesă de teatru,  aș fi spus atmosfera și starea de bine pe care ți-o dă. Dar între timp am fost și la ediția din 2015 și răspunsul s-a modificat ușor. Detalii în episodul următor. 😉

PS: Mai multe – mult mai multe – despre ce înseamnă FITS-ul în general afli aici sau pe pagina oficială a festivalului

Am serbat ziua internaţională a iei la Odăi

By Oltenia, TraditiiNo Comments

Pentru a treia oară consecutiv, pe 24 iunie 2015, Sânzienele vor îmbrăca Planeta în IE într-un eveniment pus la cale de comunitatea La Blouse Roumaine.

Anul acest noi am sărbătorit Sânzienele la Odăi, un sat medieval din Munţii Lotrului. Peisajul, caii, natura şi iile ne-au adus mai aproape de universul bunicilor şi străbunicilor.

Pentru noi, aşa cum spune profesorul Ioan Sorin Apan, “ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradiţional, în care românul a ştiut să-şi etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale. Atunci avea şi textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris acelaşi lucru – iată o viziune teologică deja! – anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută şi astfel să-şi taie un drum înspre Dumnezeu.  Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului.”

Ia Măriucăi şi colecţia de costume populare păstrată cu grijă de familia Onică ne arată simboluri de acum 100 de ani şi ne amintesc că tradiţia e vie!

 

Serbarea iei la Odai my secret romania_ziua iei_la odai_2 my secret romania_ziua iei_la odai_3 my secret romania_ziua iei_la odai_4 my secret romania_ziua iei_la odai_5

***

Planul nostru mare este un tur al Olteniei călare. Planul nostru mai mic este să vă învăţăm pas, trap şi galop în mai multe iteraţii la Odăi. Iar dacă vreţi doar “one-shot”, vă puteţi alege una dintre excursiile la călărie de anul viitor. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!

zlatna

La Zlatna se intampla un festival de film

By Destinatii, TransilvaniaNo Comments
Zlatna. Dacă nu ai fost pasionat de geografie și nu ai fost atent la lecția aia cu resursele țării, s-ar putea ca numele să nu îți spună nimic.

Zlatna. Dacă vii dinspre Geoagiu cu destinația Roșia Montană, trebuie să cotești la Zlatna. Și te prinzi că ai ajuns acolo când vezi ditamai coșul de la un fost combinat. Strică tot peisajul coșul ăla. Te face să te gândești la poza aia de pe net cu “care-i mai înalt”: statuia Libertătii, Turnul Eiffel sau coșul de fum de la Baia Mare. Probabil că runner-up e coșul asta din Zlatna.

Dar ignori coșul căci trebuie să găsești drumul și drumul trebuie să te duca de partea cealaltă a râului. Și dai de doi puști de vreo 9-10 ani. Și fiindcă în jur totul e dezolant și nu știi exact unde ești – ești în mod clar la o periferie, dar a cui periferie? – întrebi, ca-n filmele americane:

– Încotro e Zlatna?

– Zlatna? Asta-i Zlatna!

Mai trebuia să își încrucișeze brațele, căci privirea o avea. Era aia, de stăpân de loc, mândru de ce-i al lui.

Am ajuns pe drumul principal și am trecut prin Zlatna. Mic, prăfuit, cu termopane și clădiri vopsite în culori prost alese. Acum. În timpul Epocii de Aur a fost un centru industrial mare, care înflorea de la cincinal la cincinal datorită minelor de aur și a combinatul de cupru. De fapt, stai că Epoca de Aur a fost alta. La Zlatna se mina aur de pe vremea romanilor. I se spunea Ampelum pe atunci.  S-au tot extras metale din munți dar de pe la 1380 și ceva, când localitatea devine oraș, creșterea se accelerează. Pe la 1600, când principele Gabriel Bethlen aduce în oraș coloniști germani și slovaci, Zlatna primește un nou nume Goldmarkt ( Târgul de Aur).

“La mijlocul sec. XVII, Zlatna devine centrul domeniului aurifer al Munţilor Apuseni, statut pe care îl deţine până în 1848. Începând cu anul 1748, se construiesc topitorii şi şteampuri puse în funcţiune de forţă motrice a apei. Zlatna devine centru industrial important prin topitoriile sale, dintre care cea construită în 1850 va funcţiona până în sec. XX. Aici s-a utilizat pentru prima oară în Transilvania maşina cu aburi.”1

De altfel, numele de  Zlatna, derivat din slavă, vine de la zoloto (aur).

Două milenii de aur și două decenii de praf. Dupa ’89,  Zlatna ajunge un oraș minier mort, cu somaj de 90% și cu reputația unuia dintre cele mai poluate locuri din România, alături de Copșa Mică.

Dar lucrurile se schimbă. Se fac lucruri ecologizări și se descoperă, încet, potențialul turistic al orașului.  Și încep să se întâmple lucruri, precum un festival de film etnografic ajuns la a treia ediție. În 2015, Festivalul Internațional de Film Etnografic Zlatna are loc între 5-7 iunie. Programul Festivalului nu a fost încă afișat, dar dacă Zlatna este poarta de intrare în Munții Apuseni, atunci acest festival de film este un pretext bun pentru descoperirea unui oraș care a înflorit din cauza aurului și aproape a murit tot din cauza lui.

Sursa foto: primaria-zlatna.ro