Category

Traditii

Oltenia Brunch – Zătreni

By Destinatii, Gastronomie, Oltenia, Traditii

De al doilea #OlteniaBrunch – ce a avut loc pe 11 august, la Cula Zătreanu din Zătreni, Vâlcea – s-au bucurat aproximativ 50 de persoane care au avut parte de praz umplut, mâncare de crăițe și mânătărci, fasole bătută, salată de vinete, ciorbă acră de gâscă, porumb copt, fructe proaspăt culese dar si de “umplătura”, o garnitură pentru fripturi la pomeni, nunți sau sărbători.Preparatele au făcut parte din rețetele satului și au fost (pre)gătite cu ingredinte locale.

IMG_6873 IMG_6877 IMG_6910 IMG_6914 IMG_6919 IMG_6938 IMG_6951 IMG_6966 IMG_6972 IMG_6984 IMG_7002 IMG_7009_1 IMG_7026 IMG_7037 IMG_7048

 

Din programul cultural – artistic au facut parte: o vizită ghidată a Culei (ce are atașat și un conac interbelic), a muzeului din localitate, a bisericuței de lemn de sec XVIII dar și dansuri populare susținute de Ansamblul Bobocica.

Mulțumirile se duc în primul rând gazdelor – familia Valcea și ajutoarelor sale de nădejde, proprietarilor culei – familia Diaconu, administratorului, dl Titica, voluntarilor din Grupului de Inițiativă G.I. Fundaţia Comunitară Vȃlcea dar și tuturor celor care au bătut cale lungă sau scurtă pentru a veni alaturi de noi și pentru a redescoperi o parte din gastronomia locală.

 

Poze de Andreea Nedelescu, căreia îi mulțumim!

Proiectul este implementat de Asociația My Transylvania și este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. *Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicatii sau de modul în care rezultatele ei si ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

#olteniabrunch #eatlocal

Muntenia Brunch în ograda lui Moromete la Talpa, Teleorman

By Gastronomie, Muntenia, Traditii

Al treilea #MunteniaBrunch și al cincilea eveniment din aceasta serie de la sud de Carpați s-a întâmplat în Talpa, Teleorman. Aproape 200 de persoane, din toate colțurile țării, au poposit în Ograda lui Moromete, locul în care au fost înregistrate ambele părți ale filmului “Moromeții”. Intreaga comunitate s-a mobilizat spectaculos, iar vedetele mesei la acest brunch au fost pâinea caldă la țăst, ciorba de bureți din organe de oaie, mâncarea de ștevie cu orez și ou, saramura de crap, plăcinta cu mere, colarezii cu lapte, porumbul si dovleacul copt.muntenia brunch_talpa_ics photo_48 muntenia brunch_talpa_ics photo_46 muntenia brunch_talpa_ics photo_41 muntenia brunch_talpa_ics photo_47 muntenia brunch_talpa_ics photo_25 muntenia brunch_talpa_ics photo_19 muntenia brunch_talpa_ics photo_20 muntenia brunch_talpa_ics photo_18 muntenia brunch_talpa_ics photo_21 muntenia brunch_talpa_ics photo_16 muntenia brunch_talpa_ics photo_7 muntenia brunch_talpa_ics photo_9 muntenia brunch_talpa_ics photo_5 muntenia brunch_talpa_ics photo_49 muntenia brunch_talpa_ics photo_44 muntenia brunch_talpa_ics photo_43 muntenia brunch_talpa_ics photo_37 muntenia brunch_talpa_ics photo_27 muntenia brunch_talpa_ics photo_11

Ne-au fost alături mesteșugarii din zonă (cu demonstrații de copt la țăst, de țesut, de cusut), iar formația Marin Sandu din Videle și Fluierașii din Dobrotești au susținut un impresionant program artistic.

Multe mulțumiri gazdelor noastre, domnului primar Benone Rababoc pentru mobilizarea comunității, Asociației CERC Talpa, partenerilor nostri Outhentic Cycling Romania, Asociația ROI, Asociației My Transylvania și OMV Petrom și OMV Romania pentru atenția către acest tip de proiecte.

Fotografii de icsPhoto / Cris Voinea

*Evenimentul apartine proiectului “Gust și gustări – elemente de cultură gastronomică din Oltenia și Muntenia”, co-finantat de AFCN – Administratia Fondului Cultural National.

Muntenia Brunch – Pastramă şi vin la Urlaţi

By Destinatii, Gastronomie, Muntenia, Traditii

Al doilea #MunteniaBrunch și al patrulea eveniment din aceasta serie de la sud de Carpați s-a întâmplat în Urlaţi, într-o sâmbătă călduroasă de iulie, la care vedetele au fost pastrama de oaie (meşteşugită într-un baiţ şi mâncată de pe grătar aşa repede că ai putea să juri că n-a fost), păsatul servit pe frunză de tei, vărzarele (plăcintele) cu varză și cartofi, chifteluțele, salata de vinete, castraveții murați de vară, gemurile de trandafir şi de cireşe negre, îngheţata de casă. Nu putea să lipsească vinul, aşa că ne-am cinstit cu vin pelin şi alte bunătăţi din podgoriile din Dealu Mare.

muntenia brunch_ics photo_urlati_26 muntenia brunch_ics photo_urlati_21 muntenia brunch_ics photo_urlati_15 muntenia brunch_ics photo_urlati_13 muntenia brunch_ics photo_urlati_10 muntenia brunch_ics photo_urlati_17 muntenia brunch_ics photo_urlati_18 muntenia brunch_ics photo_urlati_16 muntenia brunch_ics photo_urlati_20 muntenia brunch_ics photo_urlati_19 muntenia brunch_ics photo_urlati_7 muntenia brunch_ics photo_urlati_6 muntenia brunch_ics photo_urlati_5 muntenia brunch_ics photo_urlati_4 muntenia brunch_ics photo_urlati_14 muntenia brunch_ics photo_urlati_1 muntenia brunch_ics photo_urlati_2 muntenia brunch_ics photo_urlati_3 muntenia brunch_ics photo_urlati_25 muntenia brunch_ics photo_urlati_24 muntenia brunch_ics photo_urlati_23 muntenia brunch_ics photo_urlati_22 muntenia brunch_ics photo_urlati_28

Partea culturală a fost alcătuită dintr-un concert live (voce și chitară), o demonstrație de cusut ie, o demonstrație de dogărit (cum se fac butoaiele) și un tur cultural – arhitectural al conacului Nucu, cu povești despre trecut și planuri pentru viitor.

Multe mulțumiri familiei Crisbăşanu, Grupului de iniţiativă comunitară – GIC Urlati, gospodinelor desăvârşite din Urlati, lui Marius Gonţ pentru concertul de chitara, meșterului Adrian Aldea pentru demonstraţia de dogărit, Lilianei Stanescu pentru organizarea şezătorii, Magazinului de Cadouri pentru aranjamentele florale și voluntarilor pentru că au făcut posibile asemenea amintiri gastronomice.

Fotografii de icsPhoto / Cris Voinea

Proiectul este implementat de Asociația My Transylvania și co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. *Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicatii sau de modul în care rezultatele ei si ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Muntenia Brunch – Teci cu lapte și gogoși la Corbi

By Destinatii, Gastronomie, Muntenia, Traditii

Primul #MunteniaBrunch și al treilea care are loc la sud de Carpați s-a întâmplat în Corbi, în ograda căsuței albastre a Mamei Uța, într-o sâmbătă călduroasă de iulie. Vedetele au fost tecii cu lapte ( ciorbă de fasole păstăi cu lapte bătut) – mâncarea copilăriei pe aceste meleaguri, gogoșile cu lingura, mâncarea de mănătărci, tocanul de miel, cornulețe cu gem și salată de roșii cu brânză. De altfel, brânza nu putea să lipsească din această comunitate de oieri.

IMG_3777 IMG_3695 IMG_3701 IMG_3704 IMG_3712 IMG_3734 IMG_3750 IMG_3757 IMG_3818 IMG_3816 IMG_3808 IMG_4013 IMG_4011

Partea culturala a brunch-ului a cuprins un tur al Mânăstirii Corbii de Piatră precum și o drumeție pe deasupra mânăstirii, pe la crucea de la 1700. Nu au lipsit diverși meșteri în ale prelucrării lemnului precum și mici producători de gemuri, sucuri și brânză.

Multe mulțumiri bucătăreselor din Corbi, La Corbi, Antreprenorești, meșterilor, producătorilor locali și voluntarilor (veniți dis de dimineață de la Curtea de Argeș) pentru că au făcut posibile asemenea amintiri gastronomice. Nu în ultimul rând, mulțumiri urmașilor mamei Uța, care au multă grijă de căsuța ei albastră de lângă Mânăstirea Corbii de Piatră.

Fotografii de Andrada Nistor.

Proiectul este implementat cu ajutorul Asociației My Transilvania și co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. *Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul acestei publicatii sau de modul în care rezultatele ei si ale proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului.

Sudul în bucate: Oltenia și Muntenia Brunch

By Gastronomie, Oltenia, Traditii

În vremurile de altădată, bucătăria era exclusiv spațiul femeii. Aici ingredientele – adesea doar ierburi, de primavară sau toamna, din grădină sau pădure – erau transformate în bucate pentru toată familia. Existau feluri de bază, care apăreau iar și iar pe masă, cum ar fi nelipsita mămăligă și ciorba de zarzavaturi, existau și bucate care apăreau din când în când și, bineînteles, bucate pentru zilele de sărbătoare.

Dincolo de datorie și necesitate, bucătăria era unul din locurile în care se manifesta creativitatea femeii. Sarmale cu orez și nuci făcute la cuptor, ciorbă de frunze de vișin, saramură de melci și găluști cu smochine sunt doar câteva din rețetele transmise sau culese pe cale orală.

Anul acesta ne-am propus să punem în valoare această creativitate “în bucate” printr-o serie de acțiuni ăl căror scop este să descoperim, să redescoperim și să ne bucurăm de bucătării locale și regionale. Împreună cu Asociația My Transilvania aducem brunch-urile la sud de Carpați.

Ne vom aduna într-o gospodărie, vom servi bucate vechi și noi, vom cunoaște meșteri locali și ne vom cunoaște între noi, iubitorii de lucruri de altădată.

Așadar, din mai până în octombrie, în a doua sâmbătă a fiecărei luni, vă invităm la Oltenia/Muntenia Brunch:

Oltenia Brunch

12 Mai – Pociovaliștea, Novaci (Gorj)  – Familia Ungureanu

9 Iunie – Isverna ( Mehedinți) – Casă bătrână reabilitată de Asociația Sinaptica

11 August – Zătreni (Vâlcea) – Familia Vâlcea

25 August – Buleta, comuna Mihãieşti (Vâlcea) – Familia Balan

13 Octombrie – Costești (Vâlcea) – Familia Mesea

Muntenia Brunch

19 Mai – Bulbucata, Clejani (Giurgiu)

7 Iulie – Corbi (Argeș) – Fam Sescioreanu și Comunitatea din Corbi

14 Iulie – Urlați (Prahova) – Familia Crisbășanu

4 August – Videle (Teleorman) – Fam Roată

11 August – Potlogi (Dâmbovița)

8 Septembrie – Slatina, comuna Nucșoara (Argeș) – Familia Solomon

29 Septembrie – Ferma Piscicolă Ciocănești (Călărași) – brunch pescăresc

Înscrierile sunt posibile începând cu 30 de zile înainte de evenimente,  pe pagina www.eat-local.ro sau din aplicația cu același nume.

Pentru a nu rata nici un brunch, înscrie-te în newsletterul My Secret Romania:

Vă așteptăm cu masa pusă!

Maramureș – o călătorie printre simboluri

By Destinatii, Traditii, Transilvania

La invitația www.ecomaramures.com am fost la final de septembrie a acestui an în zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului, pentru a descoperi această destinație ecoturistică, unde parcă timpul stă în loc și totul este în armonie cu natura.

De cum am poposit la pensiunea Mărioara și am fost cazată într-o casă tradițională veche, de cum am pășit înăuntru și am deschis ușa camerei, am simțit că începe o călătorie printre simboluri.

maramures_1

maramures_2

Între loc și om există o amprentare reciprocă. Natura și peisajul în care trăiesc sătenii din regiunea Mara-Cosău-Creasta Cocoșului au gravat în sufletele lor adevăratul sens al vieții, iar ei, maramureșenii, locuitori de peste timpuri pe aceste meleaguri au simțit obligația ancestrală de a prețui și de a păstra cunoașterea străveche, din generație în generație.

Așa se face ca liniștea pe care o transmit colinele presărate cu capițe de fân, de la poalele Munților Gutâi, la primele raze de soare, atunci când viața satului începe, este aceeași cu seninătatea de pe chipurile sătenilor, care dau binețe cu zâmbetul pe buze atunci când îi întâlnești.

Țăranii din această zonă vorbesc rar, la drept vorbind, pentru ce ar folosi cuvintele dacă ei din moși- strămoși au comunicat prin simboluri, simboluri care spun povești. De la costumul tradițional, perine, cerge, ștergare, la porțile maramureșene, toate au încriptate, în semne și culori, sute de povești, scrise într-un limbaj vizual codat, inspirate din univers, descriind ordinea firească a lumii și locul nostru în ea.

Se spune că pe vremuri când apărea un flăcău străin în capul drumului, cei din sat știau a recunoaște, de la depărtare, după port, de unde vine, vârsta și ocupația, statutul social. Păi cum așa? Păi se face că fiecare element vestimentar pe care îl purta, vorbea despre identitatea geografică, apartenența la o regiune, iar culorile și însemnele cusute vorbeau despre îndeletniciri, despre tinerețe sau bătrânețe, despre căsștorie și familie.

Iar dacă vedeți un pom cu oale în fața caselor tradiționale, cu una roșie în vârf să știți că acea familie are o fată, numai bună de măritat. Cu cât sunt mai multe oale, cu atât este familia mai numeroasă și mai înstărită, iar zestrea fetei este mai mare.

maramures_3

maramures_4

Și ce zestre colorată! Femeile de aici încă mai cos la focul sobei iarna. Imediat cum muncile câmpului se terminau, femeile se pregăteau sufletește de brodat. Spun sufletește, pentru că acest proces îndelung, care dura de la prima zapadă și până în ziua de Paște era pe vremuri ca o rugăciune, ca o purificare a minții și a sufletului. Lucrurile nu se făceau fără sens. Când se porneau a coase, știau pentru ce membru al familiei era obiectul respectiv și fiecare împunsătură de ac se făcea cu gândul la acea persoană, pentru că fiecare simbol cusut avea o însemnătate și conferea protecție, belșug, fertilitate, viață.

maramures_5

maramures_6

Acum, când vizitezi Maramureșul Istoric, adică ținutul cuprins între cele două râuri Mara și Cosau și străjuit de semeția Crestei Cocoșului, nu poți să nu auzi poveștile soptite de lemnul sculptat, fie că sunt elemente din arhitectura locală, porțile și stâlpii caselor și ale bisericilor sau fusul cu zurgălăi, pe care îl găsești meștesugit asamblat în sticla de apă vie (horincă), cu care ești întâmpinat mai peste tot.

maramures_7

Fusul cu zurgălăi era cel mai de preț dar pe care un barbat îl dăruia unei femei. I se spune cu zurgălăi pentru că scoate un sunet dinlăuntrul îmbinărilor complicate din lemn, în care se integrează de obicei pietricele de râu, menit ori să adoarmă copilul de fașă, la capul căruia mama torcea de obicei, ori să îi aducă aminte nevestei de dragostea ce i-o poarta soțul.

În general este decorat cu “colții lupului”, unul dintre cele mai populare simboluri românești, menit să protejeze, să arate drumul pe întuneric.

maramures_8

(foto: Biserica de lemn din Budesti Josani, UNESCO, în interior se păstrează o parte din zalele lui Pintea Viteazu, haiduc legendar al Maramureșului)

Simbolurile solare le întâlnești la tot pasul. Se poate presupune, pe baza documentelor folclorice, faptul că divinizarea Soarelui s-a menținut mult timp în rândul comunității maramureșene, iar motivele solare se folosesc și în zilele noastre pe porțile sculptate, pe ii, pe ștergare, pe lăzile cu zestre.

Un obicei frecvent la naștere era momentul în care tânara mamă lua copilul în brațe, se uita la el și înâlțându-l în direcția soarelui zicea:

”Mândru soare, mândru soare

Răsai cu patruzeci și patru de răzișoare

Răsai pe capul și trupușorul coconului meu

Și din cap până-n picioare

Să strălucească ca tine, mândru Soare”

(Calendarul Maramureșului, 1980, Borșa)

Primăvara, când se lucra pâmântul exista alt obicei: “Când aruncă sămânța sub brazdă, plugarul maramureșean mai întâi o închină Soarelui, iar alaiul care îl poartă pe sărbătorit la Tanjaua de pe Mara, după ce a înconjurat de trei ori țarina în care s-a tras întâia brazdă, se oprește cu fața către soare, își descoperă capul și unul dintre ei, marele pogonici, cu brațele întinse către Soare, ca într-o rugă rostește cu glas tare:

Mândru soare călător

Apleacă-te pe ogor

Și-ncălzește semințele

Să rodească holdele”.

( Memoria Ethnologică, 2002)

maramures_9

Poarta ca simbolistică, împarte zona sacră de cea lumească, răul de bine, însă în Maramureș, însuși procesul prin care un stejar devenea poartă, respecta un întreg ritual. Tăierea stejarului trebuia să fie de lună plină, pentru a alunga toate relele și nenorocirile din jurul casei. Lemnul trebuia transportat într-o zi de marți, joi sau sâmbătă, așa zisele zile lucrătoare “ de dulce” –  doar așa lemnul era aducător de noroc.

Cel mai întâlnit simbol de pe porțile maramureșene este funia răsucită. Ea reprezintă infinitul, viața cu binele și răul dar, cel mai important, ea simbolizează legatură dintre cer și pământ.

Frânghia răsucită, sculptată în relief, nu lipsește de pe lemnul niciuneia dintre bisericile maramureșene și de multe ori înconjoară biserica într-un brâu. Femeile, în zilele noastre, când vin să se roage la slujbă, dacă nu mai au loc în biserică, stau afară și țin mâna pe acest brâu de lemn, ca să fie conectate cu Divinitatea.

maramures_10

Ce poate fi mai grăitor, ca și intenție de continuitate a poporului român, decât această inscripție cu “Am fo și oi si” alături de o scenă cu figuri umane, care probabil sunt strămoșii ce veghează, cu brazi și elemente naturale specifice zonei, cu reprezentarea portului tradițional și a ocupațiilor tradiționale.

Nicăieri în România, geniul artistic al poporului român, nu este mai prezent și mai vizibil ca în această zonă, Mara-Cosau-Creasta Cocoșului. Este dovada vie a unei gândiri profunde, a unei conștiințe colective și a comuniunii spirituale cu natura. Aici întâlnești arhetipul țăranului autentic care dăruiește din înțelepciunea populară turistului aflat în treacăt. Cum? Prin artă, prin lucrul făcut de mâinile asprite de munca câmpului, lucru care nu trebuia să fie numai un obiect  funcțional, ci unul care să îmbogățească locul, decorându-l, transmițând un mesaj privitorului, un mesaj ușor de descifrat în vechime, mai greu de înțeles în ziua de azi.

Articol de Raluca Vereș

De unde sa iei martisoare faine, traditionale

By Musai, Secretul saptamanii, TraditiiNo Comments

Una dintre legendele populare spune că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Între 1 şi 9 martie, “Zilele babelor”, baba Dochia toarce lângă oi îmbrăcată în nouă cojoace pe care le scutură unul câte unul în fiecare zi. Lâna toarsă o folosește la împletit mărțișoare cu fir alb (simbolizând iarna şi anul cel vechi) şi fir roşu (simbol de primăvară şi înnoire). Cu cât mai aruncă din cojoace, cu atât mai cald e afară.

În calendarul obiceiurilor strămoşeşti, Mărţişorul era ţinut la loc de cinste, ţăranii oferind apropiaţilor o amuletă sau un fir răsucit din lână ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului. Cu timpul, şnurului i s-a adăugat o monedă – simbolul soarelui.

De atunci de demult şi până acum, mărţişorul a început să ia multe forme. Eu nu mi-l amintesc de pe vremea bunicilor, dar îmi place să cred că avea o formă mult mai simplă şi mai curată decât acum. Şi, de fiecare dată când vine 1 Martie, mă găsesc căutând mărţisoare simple sau cu semnificaţie – mărțișoare tradiționale.

Lista de mai jos nu e exhaustivă, mărţişoarele au motive, materiale, tehnică sau inpiraţie tradiţională. Pentru mine, toate sunt frumoase, simple şi cu poveste.

Daciana Ungureanu – Mostre de înveşnicire

martisoare_Daciana

De căutările din ultimii ani m-a salvat Daciana Ungureanu, prietena noastră de la Novaci, artist plastic şi pasionată incurabilă de zestrea tradiţională. Daciana are în fiecare an altă colecţie de mărţişoare, inspirată de motive tradiţionale. Abia aştept să văd ce ne-a pregătit anul acesta. Le numeşte “mostre de înveşnicire” şi puteţi să îi scrieţi pentru comenzi pe Facebook, pe pagina Colecţia etnografică Daciana Ungureanu.

MândraChic – Mândruţe de primăvară

MandraChic_mandrute

Un proiect tare drag nouă – MândraChic – este un atelier-şezătoare care creează şi pune în valoare “zestre contemporană”. Anul acesta am fost la Mândra şi am aflat de la Alina şi Ioana cum au căutat bucățele de pânze prin poduri, cum le-au promovat, cum i-au învăţat pe copiii din sat să preţuiască zestrea şi motivele tradiţionale, cum inovează şi construiesc an de an, cu drag de satul românesc şi de valorile autentice.

Povestea mărţişoarelor chic este, de fapt, povestea ” – o serie de accesorii unicat sau de serie mică, după un design original, realizat în cadrul Muzeului de Pânze și Povești, atelier Mândra Chic. Suprapuneri de lână, dantelă de casă și piele inscripționată manual.” Puteţi comanda la contact@tarafagarasului.eu, folosind imaginile de pe site.

Moara de hârtie – Cărţişor de Autor

moara de hartie_CartisordeAutor

Conceptul din 2017 al mărţişorului de la Moara de hârtie (atelier muzeu de făcut hârtie, legătorie, caligrafie, pictură) se numeşte “Cărţişor de Autor”. Au creat 101 Cărţişoare de Autor numerotate, cu autograful în original al poetei Ana Blandiana. Vine cu o cutie sub formă de carte și are mini-pagini din hârtie reciclată presărate cu versurile poetei care deschide colecţia.

Pentru comenzi, le puteţi scrieți la echipa@moaradehartie.ro sau pe pagina de facebook prin mesaj privat. Găsiți Cărţişoare şi alte mărţişoare lucrate de zânele lor și în librării de calitate din București și din țară.

Ionela Lungu – Pâcali şi Smărăndiţe

Ionela Lungu_Pacala (2)

Ionela Lungu este artist, modelator în lut, fotograf şi vrăjitor. Modelează personaje din lumea lui Ion Creangă şi le dă viaţă. Ne vrăjeşte zi de zi cu poze cu “Ozana cea frumos şi lin curgătoare” şi cu poveşti vii din lumea satului humuleştean. Din când în când o putem prinde “live” la târguri în Bucureşti, Suceava sau Iaşi.

Sperăm să o găsim şi anul acesta la Târgul de Mărţişor de la Muzeul Ţăranului Român şi să ne spună povestea fiecărui Nică, Moş Ion Roată, Dănilă Prepeleac modelat de ea.

Cadouri Pictate – mărțișoare de lemn

CadouriPictate_martisoare

Pe Andreea o știu de la cursurile de antreprenoriat la care am fost împreună. Cu actele și cu instrumentele financiare nu ne-am prea înțeles, dar cu pasiunea stăm bine. Ea pictează de când se știe și inspirația o vizitează des noaptea, așa că ies din mâinile ei tricouri, cutiuțe de cadouri, mobilă și chiar camere întregi pictate.

Anul trecut a început să picteze și mărțișoare – pe ceramică, pe lemn, pe pânză și mi-au plăcut tare mult mărțișoarele pictate pe lemn care se transformă și în magneți de frigider. Pentru comenzi, o găsiți printr-un mesaj privat pe pagina Cadouri Pictate.

Semnele Satului – mărțisorim tradițional

SemneleSatului_martisoare

Am descoperit pagina pe Facebook, alături de fotografii cu ale lor “cusătoreli și meșteșugăreli cu motive populare”. Mi-au plăcut tare mult motivele de pe mărțișoare și atenția la detalii pe partea de realizare, așa că le recomand cu drag. Comenzi se pot face prin mesaje private pe pagina Semnele Satului.

Mesteshukar Boutique – Mărţisoare Shukare

Mesteshukar

Meșteshukar ButiQ (MBQ) este un suporter activ al revalorizării meşteşugurilor tradiționale rome. Anul trecut au deschis un showroom pe strada Edgar Quinet, nr 7 în Bucureşti şi sunt prezenţi în străinătate cu expoziţii precum “Nomadic Design Practices”(Stockholm) şi “Picnic”(Viena Design Week).

De 1 Martie ne oferă idei meșteshukare (de la bijuterii din argint la miniaturi din lemn şi cupru) şi sigur veţi face o alegere excelentă dacă doriţi un mărţişor unicat!

Pentru mult mai multe opțiuni, găsiți aici o listă a mărţişoarelor handmade realizată anul acesta de Cristina Oţel şi catalogul mărțișoarelor handmade românești (lista cu foarte multe modele din 2016 a Prințesei Urbane).

*Fotografiile sunt preluate de pe paginile furnizorilor

Portul ungurenesc. Sate ungureneşti din Oltenia şi Muntenia

By Destinatii, Traditii2 Comments

Am ieşit din pădure şi am trecut de urcarea cea mai grea. Până acum, urcarea a fost pieptiş, iar în stânga şi în dreapta se vedeau râpe. Suntem într-o poiană largă, ne-am relaxat şi putem să admirăm priveliştea spre Valea Călineştiului, spre Odăile de pe muchie şi spre vârful Cozia. Ne întrebăm, cu sau fără cuvinte, dacă am fi reuşit să urcăm pe jos. Caii au fost foarte cuminţi, ne-au preluat de la baza muntelui şi ne-au depus aici, în vârf, fără prea multe întrebări. Ne întâmpină câinii de la stână şi băciţa Elena în uşa odăiţei transformată în stână. Afară e patul baciului, în stânga e celariul – locul în care se întâmpla magia cu tot felul de brânzeturi şi produse din lapte şi în dreapta e pridvorul şi camera de dormit, cu sobă.

Stana_Lovistea

Stana_Lovistea_balmos

Priveliştea de la stână, mirosul de brânză şi de zer îmi sunt familiare. Bunicul mergea cu oile, aşa că vacanţele din şcoala primară le petreceam la stână, în Parâng, acolo unde e acum staţiunea Rânca. Aveam curent, însă restul obiceiurilor se păstrau cu sfinţenie de pe vremea stră-străbunicilor: băciţele se ocupau cu produsele din lapte (smântânit, dat cheag, tăiatul caşului, urditul zerului, bătut untul la putinei) şi ciobanii aveau grijă de oi, vaci şi câini. Uneori, când terminau cu trebăluitul, băciţele dădeau drumul la radio şi încingeau o horă sau o învârtită în stână. Atâta vitalitate, atâta drag de muzică şi joc n-am văzut în altă parte. Se vedea în ochii lor bucuria când se prindeau în horă şi jucau de se ridica praful în urma opincilor lor.

Pe atunci încă se îmbrăcau în cămeşă, ie – portul popular de lucru. Şi eu ştiam că e costum ungurenesc, păstrat de la stră-străbunicii care au trecut munţii de la Jina.  Eram din neam de ciobani din tată în fiu şi asta era o mândrie mare la stână, deşi la mama se cam rupsese firul, iar la mine era şi mai subţire nădejdea. Târziu am început să asociez numele satelor prin care treceam cu “ungureni” sau “ungurenesc”: Căpăţânenii Ungureni, Albeştii Ungureni, Oeştii Ungureni în Argeş. Şi lângă aceste sate erau Căpăţânenii şi Oeştii Pământeni. La Novaci, unde ciobănea bunicul, avem Novaci Români şi Novaci Străini.

Cine sunt ungurenii?

“Străinii”, “Ungurenii” sunt stră-străbunicii noştri care au trecut munţii dinspre Sibiu, la mijlocul secolului XVIII, alungaţi de stăpânirea austro-ungară care le impunea taxe foarte mari şi îi forţa să renunţe la ortodoxie. Au ajuns în arealul Subcarpaţilor Getici, în Podişul Mehedinţi, în depresiunea Loviştei şi în lunca Jiului şi şi-au păstrat obiceiurile şi portul. În urma acestei mişcări, Alexandru Ipsilanti, din solidaritate cu românii fugiţi din Transilvania, promulga în 1776 două “ispravnicate de ungureni”, acte fiscale care permiteau refugiaţilor să nu plătească nici o taxă sau impozit (sa fie cu toutul nedajnici) timp de şase luni, cât aveau nevoie ca să se stabilească în Valahia.

ungureni - hora

În lucrările de cercetare de la începutul secolului XX (N. M. Popp, 1933, 1940; I. Conea, 1939, ş.a) se arată că “în sectorul Subcarpaţilor Getici s-au conturat numeroase nuclee de aşezări cu imigranţi transilvăneni, numiţi de către populaţia băstinaşă cu apelativul de „ungureni” pentru că proveneau din teritorul aflat sub ocupaţie ungară şi austro-ungară.”

Ungurenii sunt cât se poate de români, cât se poate de ortodocşi şi cât se poate de asemănători în mentalul păstoresc. “Structura spaţiului mental „ungurenesc” respectă alcătuirea spaţiului mental românesc, luând acea formă piramidală în care baza sau fundamentul este reprezentată de pământ, căruia îi urmează în conştiinţa umană casa (gospodăria), apoi neamul identificat prin familie, dar şi etnie, ca la nivelul următor să fie plasată cutuma, lege nescrisă marcată de obiceiuri, tradiţii, folclor, urmată de mit, rod al explicării fenomenelor neînţelese de om cărora le atribuie valenţe supranaturale, iar în vârful piramidei este plasată Divinitatea care veghează asupra tuturor” (P. Cocean, 2005, preluare din teza L. F. Popa, 2012).

Şi pentru băciţa Elena de la stână şi pentru bunicul meu şi pentru bunicul şi străbunicul Adrianei, gazda noastră din excursia de la Ponoarele, sunt importante toate aceste lucruri, în aceeaşi ordine.

De unde veneau şi unde s-au aşezat?

Străbunicul Adrianei, Dumitru Suciu, născut pe 25 iunie 1902 în Poiana Sibiului, raionul Sebeş a trecut, copil fiind, cu oile în transhumanţă prin regiunea Plaiul Cloşani. Mai târziu, datorită vremurilor vitrege din Transilvania, s-a stabilit aici, în Bratilov, unde a cunoscut-o pe Ana, cea care i-a devenit soţie. Li se spunea “poenari” sau “ungureni” şi erau recunoscuţi de restul sătenilor după obiceiuri şi portul ungurenesc.

Costume_Ungurenesti_Bratilov_Foto_Claudiu_Netoiu

Dumitru Suciu a fost membru fondator şi membru în comitetul de conducere al Uniunii Oierilor, asociaţie formată de oieri pentru oieri şi drepturile lor. În perioada interbelică organizau întâlniri şi aveau o revistă lunară numită “Stâna”, unde străbunicul Suciu trimitea poezii. Avea şi abonament la “Neamul românesc” şi era atât de pasionat de oamenii de cultură ai vremii, încât la 25 de ani i-a trimis un ciumag sculptat lui Nicolae Iorga. Marele istoric îi răspunde cu o scrisoare de mulţumire, câteva cărţi de sculptură şi un exemplar din “Istoria Românilor”.

“Scumpe domnule Dumitru Suciu,

Am primit frumosul dumitale dar, pe care-l arăt cu mândrie românească oricui mă vizitează. Îţi mulţumesc că te-ai gândit la mine.
Am spus să ţi se trimită câteva cărţi care te-ar interesa.

Primeşte, te rog, salutările mele.

N. Iorga”

Dumitru_Suciu_Bratilov

Aşadar, Dumitru Suciu a trecut munţii de la Poiana Sibiului tocmai la Bratilov, străbunicii mei au venit de la Jina la Novaci, străbunicii familiei Handolescu au venit de la Sălişte şi Vinerea la Vaideeni. Sate de păstori răsfirate peste tot, în funcţie de cunoştinţele ciobanilor veniţi în transhumanţă, de locurile care i-au primit şi de drăguţele pe care le întâlniseră la Nedei.

Cercetările (L. F. Popa, 2012) arată că din depresiunea Făgăraşului a emigrat un mare număr de populaţie de la Avrig, Porumbacu, Corbi, Viştea, Arpaşu, Ucea, Sâmbăta şi Recea şi s-au stabilit în principal la est de Olt (Valea Mare-Pravăţ, Mioarele, Lereşti, Câmpulung Muscel, Albeştii de Muscel, Godeni; Poienari de Muscel, Berevoieşti, Corbi, Domneşti, Brăduleţ, Arefu, Corbeni, Albeşti de Argeş; Cicăneşti, Sălătrucu, Şuici, Cepari, Sălătrucel, Berislăveşti, Runcu şi Băbeni).

Apoi din depresiunea Sibiului, de la Jina, Poiana, Rod, Tilişca, Sălişte, Sibiel, Gura Râului, Răşinari, Mohu, Veştem, Miercurea Sibiului au emigrat străbunici şi stră-străbunici şi în vestul şi în estul Oltului pentru că acest areal a fost un rezervor de populaţie, majoritar păstori cu număr mare de animale ce aveau nevoie de o suprafaţă însemnată de pajişti alpine. La vest de Olt întâlnim satele ungureneşti Vaideeni, Polovragi, Baia de Fier şi Bumbeşti-Piţic, Novaci, Crasna, Bengeşti-Ciocadia şi Săcelu, Schela, Bâlteni, Stăneşti, Runcu Peştişani, Tismana, Padeş, Dăneşti.

Cercetătorii şi lăzile de zestre demonstrează că cel mai bine s-a conservat specificul transilvănean în aşezările „ungureneşti” (Corbi, Băbeni, Vaideeni, Polovragi, Novaci, Crasna) în care cei care le-au întemeiat au provenit în număr mare din depresiunea Sibiului.

Cum recunoaştem portul ungurenesc?

Port_ungurenesc_barbati_Nedeie_Novaci“La bărbaţi, costumul popular ungurenesc este alcătuit din: cămaşă cu cruce în faţă şi spate (barburi), executată după tehnici moderne, dar mai există pe alocuri, prin lăzile de zestre ale bătrânilor şi modele vechi, apoi ilic sau vestă din postav negru, bituşă – cojoc lucrat din piei de miel (iarna), brâu lat (chimir – din piele), cioareci (iţari), opinci sau cizme, pălarie mică mocănescă (clop), căciulă de miel cu calotă înălţată şi fundul rotund.” (L. F. Popa, 2012)

Port_ungurenesc_femei_Nedeie_Novaci

“Costumul femeiesc se compune din: basma, cămaşă cusută cu aţă neagră (arnici, mătase), vestă din catifea neagră sau stofă, bituşe sau pieptar din blană cu broderii de culori diferite şi ornamente florale sau geometrice, fustă de culoare albă care se plisează mărunt, şoarţe negre ţesute din lână, brăcirile lucrate în război din fire multicolore, opinci sau cizme.”  (L. F. Popa, 2012)

BluzaFemeiasca_port_ungurenesc

Dar mâncarea?

E imposibil să ajungi în sate de ungureni şi poenari şi să nu întâlneşti ciorba de oaie, tocanul de oaie, balmoşul, bulzul sau pâine cu pisătură, varză cu pisătură (slănină tocată mărunt cu ceapă). Le găsim şi la festivalurile folclorice locale, organizate pe spuza vechilor nedei (târguri păstoreşti).

Balmos_stana_MySecretRomania

Oaze de tradiţie

Căsuţa în care ne-au primit muma Victoriţa şi bunicul Ion Suciu, bunicii Adrianei, are peste 100 de ani şi e în Bratilov, sat care acum face parte din Baia de Aramă.

În odaia bună a soţilor Suciu am iubit repede costume cu alb şi negru din Mărginimea Sibiului, costume pe marchizet de la Gorj, covoare, săcuie ţesute la război şi ciumege sculptate în corn şi paltin de domnii Suciu. În imagine e bunicul Ion, oferindu-mi cartea care conţine poeziile şi cugetările străbunicului Dumitru şi o bună parte din istoria familiei.

Ion_Suciu_Bratilov_MySecretRomania

Muma_Victorita_Bratilov_MySecretRomania Muma_Victorita_Bratilov_MySecretRomania

Oierii îşi păstrează şi acum identitatea atât în privinţa costumului popular cât şi al tradiţiilor. Au reuşit chiar să imprime comunităţilor locale vecine obiceiurile şi modul lor de viaţă. “Pământenii” au fost influenţaţi de “străini”, iar în privinţa costumului popular a fost doar într-o direcţie, aceea a portului popular ungurenesc.

Mergeţi în casele ungurenilor, poenarilor, de o parte şi de alta munţilor. Poartă cu ei mândria şi dorul străbunilor şi au ce povesti.

***

Noi mergem la Bratilov, Novaci, Vaideeni, Horezu în Micul Tur al Olteniei şi în Ţara Loviştei la cai. Haideţi cu noi să îi cunoaştem de aproape pe ungureni, să le mâncăm bucatele şi să le ascultăm poveştile!

Documentare şi fotografii

Teza de doctorat MIGRAŢIILE TRANSILVĂNENE ÎN SUBCARPAŢII GETICI. STUDIU DE GEOGRAFIE ISTORICĂ, Prof. Dr. Lăcrămioara Florinela POPA, 2012, UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, Cluj-Napoca

Fotografii Claudiu Neţoiu, Mihăilă Gabriel Alexandru, Mihaela Dincă Photography, Gabriela Solomon

Traseu de survolat Oltenia şi comorile-i ascunse

By Destinatii, Excursii, Idei de rural break, Oltenia, TraditiiNo Comments

În 2016, când Lonely Planet a pus Transilvania în capul listei locurilor de vizitat din lume, noi o să facem o aroganţă şi o să propunem un mega traseu în… Oltenia.

traseu Oltenia

Ziua 1

Bucureşti – Piteşti – Slatina (aprox 3h cu masina, 190 km)

  • Tur în centrul vechi al oraşului Slatina cu dicţionar de stiluri arhitecturale în mână (1h)
  • Oprire la Atletul Albanez, cel mai vechi stabiliment negustoresc din România (30 min)

Slatina – Craiova (45 min, 60 km)

  • Prânz la Restaurantul Bulevard –  (1h)
  • Tur la Muzeul de Artă, de intrat în lumea lui Brâncuşi (1h)
  • Piaţa Prefecturii, Centrul Vechi, Parcul Romanescu şi pe străduţe. (2h)

Craiova – Ponoarele (2 h, 130 km)

Ziua 2

  • Tur ghidat al Complexului Carstic Ponoarele (Podul lui Dumnezeu, Câmpul de Lapiezuri, Peştera, Zătonul Mare, Zătonul Mic) (2h)
  • Vizită la muma Victoriţa – vizitarea unei gospodării tradiţionale în Bratilovu (1h şi 30 min)

Ponoarele – Cheile Sohodolului (30 min, 25 km)

  • Prânz la Runcu – Casa din Pădure (1h)
  • Vizitarea Cheilor şi găsirea legendelor despre “inelul domniţei” şi “nările dragonului” (30 min)

Sohodol – Hobiţa (30 min, 22 km)

  • Vizitarea Casei Memoriale Brâncuşi (1h)

Hobiţa – Tg jiu (30 min, 25 km)

  • Vizitarea Ansamblului Monumental Brâncuşi  şi a centrului oraşului Tg Jiu (1h)
  • Vizitarea Coloanei Infinitului (30 min)

Tg Jiu – Cartiu (17 min, 13 km)

Ziua 3

Cartiu – Curtişoara (15 min, 12 km)

  • Vizită la Muzeul Arhitecturii Populare Gorjeneşti (1h 30 min)

Curtişoara – Crasna (20 min, 20 km)

  • Vizită la Schitul Crasna (45 min)

Crasna – Novaci (15 min, 10 km)

Novaci – Măldăreşti (40 min, 30 km)

  • Prânz la Conacul lui Maldăr (1h)
  • Vizitarea Ansamblului culelor (1h)
  • Vizitarea unui atelier de ceramică – Horezu (1h)

Horezu – Bucureşti (3h, 220 km)

Traseul începe cu Slatina, locul unde, în timpul Revoluţiei de la 1821, Tudor Vladimirescu l-a întâlnit pe Iancu Jianu, locul unde au pus ţara la cale ca între haiduci.

50 dintre clădirile pe care le puteţi vedea în centrul vechi al oraşului au fost incluse în Patrimoniul UNESCO. Construite între anii 1860-1938 ofera o imagine aproape completă a stilurilor arhitecturale regăsite în oraşele din România: neo-gotic, neo-românesc, modern, art nouveau şi art deco. Pe străzile Poboran, Dinu Lipatti, Grădiniţei şi Fraţii Buzeşti se află concentrate o mare parte dintre aceste bijuterii, iar de neratat sunt: Liceul Radu Greceanu (1891), Primăria Slatina (1905), Secţia de Etnografie a muzeului judeţului Olt, Casa Caracostea (1902), Casa Profesorilor (1899), şi vechiul sediu al Băncii Naţionale a României din Slatina (1908).

MySecretRomania_Slatina_AtletulAlbanez

La începutul sau la finalul turului arhitectural e musai să vă opriţi pe str. Dinu Lipatti, nr. 25 la cofetăria Atletul Albanez. E cel mai vechi stabiliment comercial din România şi a rezistat şi în România comunistă. Familia Memish, de origine albaneză, are o vechime de peste 300 de ani în comerţul din Balcani. În 1912 un stră-stră-stră-bunic aşezat în Slatina a câştigat un concurs de lupte greco-romane organizat de circul care a venit în oras. Din respect pentru oraş şi pentru cetăţeni el a donat premiul de 300 de napoleoni primăriei, iar mai marii oraşului l-au recompensat lăsându-l să deschidă “prăvălia Atletul Albanez”. Aici veţi gusta bragă, halviţă şi îngheţată, şi veţi simţi cumva prezenţa celor care au trecut pragul micului magazin de-a lungul secolelor.

Turul continuă cu Craiova şi centrul ei restaurat care ne întâmpină cu o mulţime de stiluri: renaştere, baroc, clasic, neoclasic, romantic, românesc şi clădiri construite de către arhitecţi francezi, italieni, nemţi sau români. Vă recomandăm să vedeţi Piaţa Prefecturii, Centrul Vechi, Parcul Romanescu şi să vă pierdeţi pe străduţele din oraş.

Pe lista noastră este Biserica Madona Dudu, un adevărat loc de pelerinaj datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului care – spune legenda – ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul. Dincolo de frumuseţea spirituală, vă recomandăm biserica pentru frumuseţea culturală şi pentru pictura semnată de Gheorghe Tattarescu.

MySecretRomania_CasaBaniei Casa Băniei este cea mai veche clădire laică existentă azi în oraş, datând din anul 1699. Acum adăposteşte Muzeul de etnografie, dar, în trecut, aici se aduna divanul Craiovei. După aprecierile istoricilor de artă, ea a fost refăcută de Constantin Brâncoveanu, pe modelul uneia clădite în secolul al XV-lea, de boierul Barbu Craiovescu.

Două cladiri superbe amintesc de un mic Paris al Olteniei – Palatul “Jean Mihail”, acum Muzeul de Artă Craiova şi Palatul Vorvorenilor – actualul sediu al Mitropoliei Olteniei.

Intrăm în Muzeul de Artă, pe urmele lui Brâncuşi, unul din marile repere ale artei româneşti şi olteneşti. Lucrările expuse aici datează din prima perioadă de creaţie a artistului, elev la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. Găsim aici „Sărutul” – realizat în piatră în 1907, „Vitellius” – cea mai veche lucrare a sculptorului, realizată în 1898 din ghips, „Tors de femeie” – lucrare din marmură ce datează din 1909, „Orgoliul” – din 1905, „Cap de băiat” realizat în 1906, „Domnişoara Pogany”, „Scaun” şi respectiv „Ecorseul” – din 1902.

De la muzeu, după ce aţi văzut centrul şi Parcul Englez, vă puteţi legăna pe Calea Unirii până la Parcul Romanescu, loc de relaxare şi întâlnire cu gândirea peisagistică a secolului trecut.

Seara primei zile ne prinde la Ponoarele, în inima Podişului Mehedinţi. Dinspre Craiova spre Ponoarele vă întâmpină un drum bun, cu gospodării mici, îngrijite. Să mergeţi încet şi să priviţi cerul.

Începem dimineaţa cu descoperirea minunilor naturale din Complexul Carstic Ponoarele:

  • Podul lui Dumnezeu
  • Peştera Ponoarele
  • Câmpurile de Lapiezuri
  • Zătonul Mare şi Zătonul Mic

MySecretRomania_Ponorele_PodulluiDumnezeu

Podul lui Dumnezeu este cel mai mare pod natural al ţării şi al doilea ca mărime din Europa (30m-L, 13m-l, 22m-h şi 9m-w), dar singurul din lume deschis traficului rutier. Povestea naturii spune că s-a format prin surparea tavanului Peşterii Ponoarele, iar legenda spune că aici locuia Dracul, iar ponorenii i se rugau lui Dumnezeu să-i scape de el. Înduplecat de rugile sătenilor, Dumnezeu a lovit cu palma în tavanul peşterii care s-a prăbuşit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieşind pe cealalta gură a peşterii şi s-a agăţat cu ghearele de vârful Dealul Peşterii, formând câmpurile de lapiezuri. Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă (acum i se zice Stânca Dracului) şi tot el ar fi responsabil de secarea lacurilor.

Câmpurile de Lapiezuri (Afrodita şi Cleopatra) sunt formate din caneluri deosebite pe care apa le-a încrustat în calcare. Şanţurile depăşesc uneori 4-5 metri lungime şi au o adâncime de până la 30 cm, asemănându-se cu nişte coridoare tăiate în roca în care a apărut vegetaţia: lumânărică, cimbrişor, urzici.

Zătonul este cel mai mare lac carstic din România, dar este un lac temporar. Adică, în funcţie de anotimp şi în funcţie de cât de mult a plouat, îl puteţi vedea imens, ca un firicel de apă care dispare sub stâncă sau deloc.

Ponoarele sunt galeriile, puţurile prin care dispare apa de aici şi apare din nou câţiva km în aval. Toată aria de aici e plină de ponoare, de aici şi multitudinea de atracţii şi de fenomene carstice.

ZatonulMare_byClaudiuNetoiu

Continuăm cu vizita la Muma Victoriţa, bunica prietenei noastre Adriana, soţia lui Ion Suciu, amândoi urmaşi ai “poenarilor” care au fugit de stăpânirea austro-ungară în secolul XVIII. Bratilov face parte din salba de sate ungureneşti de sub munte, alături de Titerleşti, Novaci, Vaideeni, Baia de Fier, Corbi şi alte sate, corespondente pe partea cealaltă a muntelui satelor din Mărginimea Sibiului. Dumitru Suciu, socrul Victoriţei, era în comitetul de conducere al Uniunii Oierilor, asociaţie formată de oieri pentru oieri şi drepturile lor. În perioada interbelică organizau întâlniri şi aveau o revistă lunară numită “Stâna”. În odaia bună a soţilor Suciu o să aflăm despre tradiţiile ungureneşti: costume cu alb şi negru de la Jina, costume pe marchizet de la Gorj, covoare, săcuie ţesute la război şi ciumege sculptate în corn şi paltin de domnii Suciu. Dacă sunteţi cuminţi, citim şi din doinele şi poeziile străbunicului Suciu.

MySecretRomania_Bratilov

Ieşim cu greu din atmosfera creată de bunici şi de casa înţesată de amintiri şi pornim spre Cheile Sohodolului. Repede, repede, ne îndestulăm cu mâncare bună la Pensiunea Casa din Pădure şi apoi intrăm în Chei – rezervaţie naturală cu forme de relief impresionante, întinsă pe o suprafaţă de 350 de hectare. La ieşire din canion, observăm o poartă – un inel în stâncă şi “nările” pe care le formează pârâul Sohodol în partea de jos. Cu un binoclu sau un obiectiv tele o să observaţi şi speciile de păsări protejate de aici – fluturaşul şi lăstunul de stâncă.

casa_memorialaBrancusiCu stomacul liniştit şi cu ochii încărcaţi de frumuseţe pornim spre Hobiţa, la Casa Memorială a sculptorului Constantin Brâncuşi. Am mai aflat lucruri despre artist şi în Craiova, aici o să ne putem imagina lucruri: cum vedea el coloane ale infinitului în stejarii din grădinile vecinilor, cum le şi sculpta, cum şi-a amintit de poarta casei şi a sculptat una la fel pentru atelierul de la Paris, cum stătea la taină cu mama lui în pridvor.

Ansamblul monumental de la Tg Jiu a fost sculptat la cererea Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, care doreau să aducă un omagiu soldaţilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Brâncuşi a răspuns cererii şi nu a cerut niciun ban pentru cele 3 opere de artă:

“O alee care, plecând de pe digul Jiului, este locul de evocare al actelor de vitejie gorjeană, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca şi intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar şi denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoştinţei, întruchipat dintr-o coloană înaltă de circa 29 m, înălţându-se fără sfârşit, aşa cum trebuie să fie şi recunoştinţa noastră”.

Pornind de la vorbele artistului şi ştiind simbolurile altor lucrări ale sale, ne dăm seama că Poarta Sărutului este un arc de triumf pe sub care eroii trec împăcaţi în lumea de dincolo. Se pare că ideea principală din “Sărut” este simplă: iubirea ca fuziune între două entităţi separate reface unitatea originală a vieţii. Aici, e viaţa de după moarte.

Masa Tăcerii a fost lucrată în piatră şi reprezintă simbolic masa de dinaintea bătăliei la care urmau să participe ostaşii români. Scaunele din jurul mesei sunt în formă de clepsidră şi măsoară timpul, iar numărul lor aminteşte de numărul apostolilor.

Se referă la reunirea familiei, la meditaţie, la preţuirea timpului.

masa_tacerii1-600x264

La finalul Căii Eroilor avem parcul unde ne aşteaptă Coloana Infinită sau Coloana fără Sfârşit. Ea este, simbolic, coloana „sacrificiului infinit”, reprezentând o axă a lumii, menită să sprijine bolta cerului pentru veşnicie. Se înalţă mereu, aşa cum ar trebui să se înalţe şi recunoştinţa noastră pentru artist.

Pe urmele simbolurilor lui Brâncuşi o să vedem şi centrul oraşului cu Prefectura, Teatrul Elvira Godeanu (singura clădire Art Deco din Tg Jiu) şi Biserica tuturor Sfinţilor unde pe fresca exterioară sunt pictaţi filosofi.

Vă va prinde somnul la o aruncătură de băţ de Casa Cartianu – cula ridicată în 1769 de ceauşul Enache Cartianu, un boier foarte bogat, care a deţinut peste 400 de hectare de teren în satul Cartiu. Urmaşii lui au ridicat aproape de culă (acum secţie a Muzeului de etnografie Tg Jiu) Pensiunea Casa Cartianu, o minune de loc care respectă valorile tradiţionale.

MySecretRomania_MuzeulCurtisoara

IMG_3330

IMG_3241

A treia zi porneşte cu drumul de la Tg Jiu spre Novaci. Vă recomand o oprire la Curtişoara – Muzeul Arhitecturii Populare Gorjeneşti şi la cula Cornoiu. Muzeul în aer liber cuprinde monumente de arhitectură şi tehnică populară din Gorj. Pe lângă cula Cornoiu (secolul al XVIII-lea) au fost aduse şi remontate biserica din zid Sf. Ioan Botezătorul (1820), construcţii ţărăneşti din lemn (case, pivniţe, pătule, instalaţii tehnice populare din secolele XVIII – XIX) cu mobilier ţărănesc, piese de port, ţesături, unelte, ceramică, crestături în lemn. Cea mai veche casă expusă, ridicată cu peste 200 de ani în urmă, este Casa Popii Udrişte, din satul Olari, ce datează din 1802.

Pe drum aveţi şi schitul Crasna, o oază de linişte şi spiritualitate şi apoi intraţi în casa unui artist plastic îndrăgostit de etnografie, simboluri şi motive tradiţionale.

colaj_atelier_Daciana_Ungureanu

Într-un interviu acordat jurnalul.ro Daciana Ungureanu ne povesteşte despre Colecţia Etnografică Daciana Ungureanu şi ne introduce în poveste: “Am moştenit de la familia mea diverse obiecte vechi pe care le păstrez cu drag. Două din lăzile de zestre pe care le am sunt pline cu piese de port gorjeneşti şi ungureneşti, dantelă veche şi alte textile pentru casă. Cele mai multe piese le am de la bunica din partea mamei şi ele au fost lucrate şi purtate de dânsa. Lucrul acesta înseamnă mult pentru mine. Sunt piese extrem de fine, cele mai multe de sărbătoare, cusute în culori şi motive minunate, realizate în tehnici şi din materiale combinate. Nu am cuvinte pentru a descrie frumuseţea lor, ele trebuie văzute. Colecţia mai cuprinde obiecte de metal, de lemn şi fotografie veche. Spre exemplu, despre o cămaşă bărbătească foarte veche, a unuia din străbunicii mei, ştiu că a fost cusută de o tânără care îl iubea foarte mult şi care nu i-a devenit sotie. Fineţea cusăturii cu mătase în culori de galben şi turcoaz, ce alternează cu dantela, spune mult, cred eu, despre intensitatea sentimentelor.”

IMG_3667

De la Novaci, urmăm un drum sinuos pe sub munte, spre Baia de Fier, Polovragi, Vaideeni şi Horezu. De acolo, urmăm indicatoarele spre Culele de la Măldăreşti. Culele au fost construite de boierii din Oltenia pentru a se apăra de cetele prădătoare de turci venite de la Dunăre. Datorită unicităţii lor, au fost propuse pentru a fi înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Denumirea provine din cuvântul turcesc “kale” sau “kule”, care înseamnă turn. Au fost multe cule în întreaga Oltenie şi în vestul Munteniei, însă, din câteva sute de astfel de case întărite, au supravieţuit până astăzi doar 27. Mai mult de jumătate din ele, neavând şansa să fie transformate în muzee, sunt într-o stare precară sau în ruină.

Cele mai multe au ziduri groase de 80 cm. Atunci când veneau duşmanii, servitorii ascundeau animalele în pivniţă. Boierii se refugiau mai întâi la etajul I şi puneau un drug gros la uşă, ca să fie siguri că rezistă. Dacă şi primul cat devenea nesigur, urcau până în turnul de apărare pe o scară de funie. Trăgeau apă din fântâna din pivniţă, aveau merinde, trăgeau şi scara după ei şi aşteptau să treacă primejdia.

Prânzul va fi la Conacul lui Maldăr, iar drumul spre Bucureşti trece prin Râmnicu Vâlcea şi Piteşti. Dacă doriţi să vă opriţi pe drum, aveţi obiective pentru încă 2 zile de traseu.

 ***

Aceasta este doar o parte din traseul gândit de noi pentru Marele Tur al Olteniei. Dacă vreţi să mergeţi cu noi pe traseu ne găsiţi aici. Dacă aveţi nevoie de detalii, contacte sau alte informaţii, ne găsiţi tot aici.

Photo credits: Mihai Voiculescu, Mihaela Dincă Photography, Roxana Coştiuc, Claudiu Neţoiu, Gabriela Solomon, Mariana Simion, Florin Vâlcea

Mâncate cu poftă. În Țara Făgărașului

By Destinatii, Gastronomie, Traditii, TransilvaniaNo Comments

Paștele de anul ăsta a fost petrecut de-o parte și de alta a Munților Făgăraș. Gabi a fost cu o ceată de aventurieri bicicliști la Nucșoara, la sud de Făgăraș, iar subsemnata cu o altă ceată, mai puțin aventurieră la nord, în Țara Făgărașului. Incursiunea noastră a fost plănuita ca fiind una culturală – tradițională, dar cumva a ajuns și gastronomică. Da, am mâncat bine pe unde am fost. Pe alocuri, foarte bine. Și fiindcă ne simțim generoși, o să vă împărtășim din locurile în care am poposit, am degustat, am exclamat. Și o să începem cu bucatele cele alese:

Pateu de păstrăv

my secret romania_tarafagarasului_mancare_1

Pateu de ficat, de gâscă, de porc dar de păstrăv? Am comandat din curiozitate. A venit alături de niște roșii tăiate, niște triunghiuri de pâine prăjită și acoperit de …ouă de pește. Undeva pe la jumătatea degustării,  bucătarul a venit personal să ne spună că este un fel nou, introdus de două zile în meniu, și să ne întrebe cum ni se pare. “Minunat!” – răspunsul a fost spus cu jumătate de gură, căci cealaltă era ocupată cu o felie bine unsă. (Deh, se mai întâmplă.) Își merită locul de pe pagina cu “specialitățile bucătarului” cu vârf și îndesat.

>> Mâncat la Păstrăvăria Albota

File de păstrăv

my secret romania_tarafagarasului_mancare_3

Denumirea întreagă este “file de păstrăv în fulgi de porumb cu sos de pătrunjel și cartofi fierți”. Pe cât sună de bine, pe atât este de bun. N-am găsit oase, nu m-am mirat prea mult când sosul de pătrunjel nu era verde, ci alb (fetelor, servim peștele cu sos de ustoroi, da?) și dacă ar mai fi fost loc aș mai fi luat unul. De poftă!

>> Mâncat la Păstrăvăria Albota

Piure de urzici

my secret romania_tarafagarasului_mancare_5

Era duminică, era ziua de Paște, era amiază, un pic de nor, un pic de soare și pe tabla de pe peretele Oranjeriei era scris cu creta, sub “specialități”: “urzici din grădina Baronului de Brukenthal” și “căpșuni cu mentă”. Meniul de Paște era mult mai cuprinzător, dar ce să fie cu urzicile acelea? Le-am comandat lângă o friptură de miel și o porție de cartofi. Dar starurile din acea farfurie au fost urzicile și papilele mele gustative ar fi fost fericite și împacate doar cu ele. Stomacul, de asemenea. Nu că mielul nu ar fi fost fraged și piureul cremos…

>> Mâncate la Palatul Brukenthal din Avrig

Prăjitură de rubarbar

Am trecut Oltul, am intrat în zona săsească și aici, la Casa din Șona, sub un nuc,  am fost serviți cu ceai și cu prăjitură de rubarbă. Dacă auziți de rubarbă, să știți că la mijloc e o chestie săsească. Ei sunt cei care au luat planta asta – tulpina ei, mai exact – și au făcut dulceață și au băgat-o în aluat și au preparat-o în fel și chip. Cei care ne-au servit nu sunt sași, dar zona este și știți cum e cu influențele astea culturale. Și gastronomice. Să vă spun cât de răcoroasă și gustoasă a fost prăjiturica? Și ce bine a mers cu ceaiul? Ar trebui să vă spun că astfel de prajituri ar trebui degustate doar în natura, eventual sub un nuc.

>> Mâncată la Casa din Șona

Sarmale cu mamaligă

 my secret romania_tarafagarasului_mancare_8

În Ohaba există o mică gospodărie care e un fel de all inclusive: ai acolo cea mai veche moară funcțională din Țara Făgărașului, veche de 150 de ani, un pârâu, un foișor, o băncuța între conifere, un cocoș care se crede un ceas stricat, niște camere de dormit și o bucătăreasă care i-ar face cu plăcere concurență bunicii tale în prepararea bucatelor. Domnul Popa îți povestește despre moară – istoria ei și modul de funcționare – iar doamna Popa îți poate servi niște preparate simple, d-ale noastre, bune de te lingi pe degete. Hămesiți fiind, noi ne-am așezat mai întâi la masă. Ciorba de văcuță a fost mâncată într-un timp record – nu am avut timp să-i facem poze. Mămăliga și sarmalele au fost savurate un pic mai pe îndelete. Cozonacul cu nucă, asemenea. Nu există un meniu ca la restaurant, doar un meniu al zilei. Și nouă ne-a fost îndeajuns.

>> Mâncate la Pensiunea Moara cu noroc din Ohaba

Gem de lămâie, portocală și dovlecel

 my secret romania_tarafagarasului_mancare_9

Gemul ăsta – bunătatea asta de gem – a fost luat din Țara Făgărașului și mâncat acasă. Doamna Popa de la Pensiunea Moara cu noroc din Ohaba mai face și gemuri și are mai multe combinații, sortimente. Nouă ne-a făcut cu ochiul combinația de citrice cu dovlecel – ne-am întrebat ce o fi, cum o fi, lasă că gustăm acasă și uite că acum, la o săptămână după, borcanul e gol.

Dar ouă? Ouă roșii? Am ciocnit? Da. Micul dejun de pe Valea Avrigului, de la Pensiunea Ghiocelul, a fost cu ouă roșii și cu “Hristos a înviat!”

 my secret romania_tarafagarasului_mancare_4

Voi ce ați mâncat bun? Și unde?