Destinatii

Am serbat ziua internaţională a iei la Odăi

By Ioana PătrășcoiuOltenia, TraditiiNo Comments

Pentru a treia oară consecutiv, pe 24 iunie 2015, Sânzienele vor îmbrăca Planeta în IE într-un eveniment pus la cale de comunitatea La Blouse Roumaine.

Anul acest noi am sărbătorit Sânzienele la Odăi, un sat medieval din Munţii Lotrului. Peisajul, caii, natura şi iile ne-au adus mai aproape de universul bunicilor şi străbunicilor.

Pentru noi, aşa cum spune profesorul Ioan Sorin Apan, “ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradiţional, în care românul a ştiut să-şi etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale. Atunci avea şi textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris acelaşi lucru – iată o viziune teologică deja! – anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută şi astfel să-şi taie un drum înspre Dumnezeu. Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului.”

Ia Măriucăi şi colecţia de costume populare păstrată cu grijă de familia Onică ne arată simboluri de acum 100 de ani şi ne amintesc că tradiţia e vie!

***

Planul nostru mare este un tur al Olteniei călare. Planul nostru mai mic este să vă învăţăm pas, trap şi galop în mai multe iteraţii la Odăi. Iar dacă vreţi doar “one-shot”, vă puteţi alege una dintre excursiile la călărie de anul viitor. Aflaţi mai multe despre ce vă pregătim pe pagina Hai cu noi!

June 24, 2015

Love0

La Zlatna se intampla un festival de film

By Ioana PătrășcoiuDestinatii, TransilvaniaNo Comments

Zlatna. Dacă nu ai fost pasionat de geografie și nu ai fost atent la lecția aia cu resursele țării, s-ar putea ca numele să nu îți spună nimic.

Zlatna. Dacă vii dinspre Geoagiu cu destinația Roșia Montană, trebuie să cotești la Zlatna. Și te prinzi că ai ajuns acolo când vezi ditamai coșul de la un fost combinat. Strică tot peisajul coșul ăla. Te face să te gândești la poza aia de pe net cu “care-i mai înalt”: statuia Libertătii, Turnul Eiffel sau coșul de fum de la Baia Mare. Probabil că runner-up e coșul asta din Zlatna.

Dar ignori coșul căci trebuie să găsești drumul și drumul trebuie să te duca de partea cealaltă a râului. Și dai de doi puști de vreo 9-10 ani. Și fiindcă în jur totul e dezolant și nu știi exact unde ești – ești în mod clar la o periferie, dar a cui periferie? – întrebi, ca-n filmele americane:

– Încotro e Zlatna?

– Zlatna? Asta-i Zlatna!

Mai trebuia să își încrucișeze brațele, căci privirea o avea. Era aia, de stăpân de loc, mândru de ce-i al lui.

Am ajuns pe drumul principal și am trecut prin Zlatna. Mic, prăfuit, cu termopane și clădiri vopsite în culori prost alese. Acum. În timpul Epocii de Aur a fost un centru industrial mare, care înflorea de la cincinal la cincinal datorită minelor de aur și a combinatul de cupru. De fapt, stai că Epoca de Aur a fost alta. La Zlatna se mina aur de pe vremea romanilor. I se spunea Ampelum pe atunci. S-au tot extras metale din munți dar de pe la 1380 și ceva, când localitatea devine oraș, creșterea se accelerează. Pe la 1600, când principele Gabriel Bethlen aduce în oraș coloniști germani și slovaci, Zlatna primește un nou nume Goldmarkt ( Târgul de Aur).

“La mijlocul sec. XVII, Zlatna devine centrul domeniului aurifer al Munţilor Apuseni, statut pe care îl deţine până în 1848. Începând cu anul 1748, se construiesc topitorii şi şteampuri puse în funcţiune de forţă motrice a apei. Zlatna devine centru industrial important prin topitoriile sale, dintre care cea construită în 1850 va funcţiona până în sec. XX. Aici s-a utilizat pentru prima oară în Transilvania maşina cu aburi.”1

De altfel, numele de Zlatna, derivat din slavă, vine de la zoloto (aur).

Două milenii de aur și două decenii de praf. Dupa ’89, Zlatna ajunge un oraș minier mort, cu somaj de 90% și cu reputația unuia dintre cele mai poluate locuri din România, alături de Copșa Mică.

Dar lucrurile se schimbă. Se fac lucruri ecologizări și se descoperă, încet, potențialul turistic al orașului. Și încep să se întâmple lucruri, precum un festival de film etnografic ajuns la a treia ediție. În 2015, Festivalul Internațional de Film Etnografic Zlatna are loc între 5-7 iunie. Programul Festivalului nu a fost încă afișat, dar dacă Zlatna este poarta de intrare în Munții Apuseni, atunci acest festival de film este un pretext bun pentru descoperirea unui oraș care a înflorit din cauza aurului și aproape a murit tot din cauza lui.

Sursa foto: primaria-zlatna.ro

May 30, 2015

Love0

Cioclovina – acasa la daci

By adminDestinatii, Excursii, Idei de rural break, Transilvania2 Comments

“Treci de Boşorod, de Luncani, de păstrăvaria de la Piatra Roşie, faci stânga la bifurcaţie şi urci tot versantul stâng. Casa lui Gherman e ultima, după ce treci de poarta roşie.” Aşa sunau indicaţiile lui Mihai, ghidul nostru înspre Parcul Naţional Grădiştea Muncelului – Cioclovina.

Zis şi făcut; veţi ieşi de pe E79 la Călan şi intraţi pe drumul judeţean 668A spre Ohaba Streiului, Chitid, Boşorod. E relativ uşor să ajungeţi până aici şi să recunoaşteţi peisajul – sate mici, praf pe uliţele nepietruite, indicatoare puţine. Între Boşorod şi Luncani, o dată cu pierderea oricărui tip de semnal, se schimbă ceva. Privirea se mută de la hartă la privelişte, la copacii înfloriţi de pe marginea drumului, la pârâul Strei care însoţeşte drumul, la casele răzleţite pe deal.

În Luncani urmăriţi indicatorul către Cetatea Piatra Roşie sau către Cioclovina şi intraţi pe drumul 57C, forestier. După păstrăvăria-pensiune “Piatra Roşie” mergeţi în faţă (în stânga e indicator către cetate) şi la următoarea bifurcaţie faceţi stânga către Cioclovina-sat. Urmează urcarea serpentinelor versantului stâng, iar ultimii doi kilometri până la casa lui Gherman sunt de făcut cu o maşină cu gardă înaltă, dacă drumul e uscat şi pe lumina zilei.

Cu fiecare curbă sunteţi şi mai sus, iar priveliştea care se arată sub voi e nemaipomenită. Când se opreşte motorul şi intraţi pe poarta casei lui Gherman, vă izbeşte liniştea. Şi sentimentul de acasă.

Cioclovina este foarte aproape de perimetrul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. E o poartă spre lumea lor. În spatele casei lui Gherman, e vârful Ţâfla. După ce sari un gard, deschizi o poartă şi urci gâfâind vreo 40 de minute ajungi să vezi o panoramă superbă la 800 de metri. Peretele de calcar al Peşterii Cioclovina la sud, platoul Luncanilor la nord, Retezatul plin de zăpadă la vest şi cetatea Piatra Roşie la est.

Ce nu se vede este situl arheologic de sub noi. Între Vârful Ţâfla (Cioclovina) şi cetatea Piatra Roşie se află o aşezare aparţinând culturii Coţofeni, dar şi resturi dacice. Cultura Coţofeni e de la începutul epocii bronzului (anii 3500 – 2500 înaintea erei noastre).

Cetatea dacică de la Piatra Roşie este în Patrimoniul UNESCO alături de Costeşti, Blidaru, Sarmizegetusa Regia. Săpăturile au pus în evidenţă existenţa a trei faze de construcţie. Prima cuprinde incinta din blocuri de calcar, marea clădire din interiorul ei şi sanctuarul patrulater. Acum poţi să identifici locul construcţiilor cu ochiul liber doar dacă ajungi acolo după o zăpadă proaspătă. Aşa, o să vezi un plan alb al cetăţii.

Se crede că Traian a vrut să cucerească cetăţile din munţii Orăştiei mai mult datorită forţei lor spirituale decât datorită forţei lor militare. A vrut să se aşeze “la ei acasă”, în vatra satului. Tot la ei acasă, am ajuns şi noi, fără să ne propunem neapărat.

Seara, la o slană şi un pahar de vin dacic, Gherman ne povesteşte despre brăţările de aur care au fost descoperite pe-aici pe undeva, în capătul satului. Sau despre kosonii pe care vecinul i-a transformat în ţinte pentru cuţit. E greu de crezut că am aterizat în mijlocul unui muzeu în aer liber.

Ca să ajungi în astfel de locuri, trebuie să treci prin nişte probe, precum voinicii din poveste. Mai întâi trebuie să afli despre ele, apoi să crezi că există, să ai încredere în indicaţii şi, efectiv, să parcurgi drumul.

Ca să simţi liniştea şi ca să fii acasă, nu e suficientă căutarea; e nevoie să le recunoşti.

Ca să îl găseşti pe Gherman şi să stai câteva nopţi la Cioclovina, poţi să ne întrebi pe noi sau pe prietenii de la Mares Outdoor Events.

May 12, 2015

Love0

Doua teleportari la Conacul Balcescu

By Ioana PătrășcoiuDestinatii, Muntenia, Secretul saptamaniiNo Comments

Indicatorul către conacul Bălcescu îți apare undeva după Dedulești, când mai ai puțin și ajungi la Râmnicu Vâlcea. Și dacă ai drumuri multe înspre Transilvania sau Oltenia, nu se poate să nu-l vezi de cate ori treci și…să rămâi cu o curiozitate. 🙂
Într-o vineri, înainte de prânz, am aflat ce-i în direcția indicatorului și în spatele numelui de “conac”.

“Conac”, aici, înseamnă o casă în stil brâncovenesc, cu influențe gotice, construită în vârf de deal în prima jumătate a secolului al 19-lea (1824, ca să fim exacți). Cula dinspre poartă, contraforții, ferestrele mari ale verandei, cele două scări ce duc către intrarea principală sunt îndeajuns pe a-i face pe pasionații de arhitectură să se bată pe umăr și să se felicite că s-au abătut din drum și au venit până aici. O astfel de casă, care sa te teleporteze în urmă cu două secole, nu găsești pe toate drumurile.

Și odată ce intri, teleportarea are loc. Intri în salon, în camera în care se lua masa, în dormitorul familiei Bălcescu, străbați locul unde Nicolae Bălcescu a crescut alături de mama sa și de cei 4 frați. Cum încăpeau toți în același pat din ultima cameră rămâne un mister…

Calci pe dușumeaua pe care a călcat și el, te uiți la grinzile la care s-a uitat și el. Și admiri grădina și dealul împădurit din spate și te gândești cât de mult i-au lipsit aceste imagini în momentul în care i-a fost refuzată intrarea în țară și a fost nevoit să moară în exil, la Palermo.

Din păcate, teleportarea nu durează mult. Doar în patru încăperi te poți bucura de mobilierul Biedermayer, de covoarele oltenești, de ceramica de Corbi (un centru de olărit faimos, nu departe de comună, dar care și-a pierdut meșteșugul în ultimii zeci de ani) și de cea de Curtea de Argeș. În restul conacului este amenajată o expoziție dedicată personalității lui Nicolae Bălcescu. Genul de expoziție care plictisește și uimește în același timp.

Uimește pentru că a rămas neschimbată de zeci de ani, deci poți admira în întreaga ei splendoare un mod de amenajare comunist: panouri de sticlă ce protejează hărti și documente, pe care găsești litere negre lipite cu grijă, vitrine de lemn în care sunt prezentate diverse documente importante. Plictisește din aceleași motive. Grupul celor pasionați de evenimentele de la 1848 este unul relativ mic iar expoziția de față nu face mare lucru pentru a-l lărgi sau pentru a-l face pe vizitatorul de rând, român sau străin, să se apropie de figura lui Nicolae Balcescu și să înteleagă un pic mai multe despre rolul său în schimbarea de la macaz de la 1848.

Din fericire, la sfârșitul turului expoziției ajungi aici, în verandă, și te gândești că ai șede câteva ore, cu o carte și un ceai lângă, și ai căuta inspirația, așa cum au făcut probabil și artiștii care au venit aici după 1948, când Radu Mandrea, unul dintre urmașii familiei Bălcescu, a donat-o statului spre a fi “loc de reculegere și studiu”. Câțiva ani mai târziu, când regimul comunist a găsit un interes deosebit în figura lui Bălcescu, locul a fost amenajat în muzeu.

Tot din fericire, mai este grădina. Cu biserica Bălceștilor, mutată din sat pe domeniu, cu mormântul Sevastiței Bălcescu (mama lui Nicolae), cu o imensă magnolie albă. Și rămâi cu senzația că e bine aici și că data viitoare ar trebui să îți iei o păturică și niște sandvișuri să faci un picnic.

Bine de știut

în momentul în care intri pe poartă, se acționează o sonerie (puternică) care anunță pe curatori ca au vizitatori; deci, dacă sunteți un grup mai mare, intrați toți deodată
biletul de intrare este de 3 lei de persoană (adult); taxa de ghidaj e 5 lei iar cea de fotografie 5 lei (pentru tot grupul)
pe drumul Pitești – Râmnicu Vâlcea, din localitatea Milcoiu se face stânga, se urmează indicatoarele și apoi, în circa 5 km, se ajunge la muzeu

May 3, 2015

Love0

Traseu de survolat Valea Prahovei si istoria Romaniei in 2 zile

By adminIdei de urban break, MunteniaNo Comments

Traseu de survolat Valea Prahovei cu maşina, de preferat nu în weekend. Şi de survolat istoria României din timpuri medievale şi până în prezent.

De câte ori nu v-au întrebat prietenii străini cum să facă să ajungă la castelul lui Dracula din Bucureşti? Sau ce să mai vadă în zonă şi unde să mănânce? Şi pentru că informaţiile nu se adună singure într-un singur loc, va trebui să fiţi magicienii care le adună. Sau să intraţi aici.

Ziua 1

Bucureşti – Ploieşti – Sinaia (2h cu maşina)

Tur Opţional la Castelul Peleş (1h si 15 min, 50 RON)
Mâncare la restaurantul Kuib (1h şi 30 min, aprox 80 RON)

Sinaia – Buşteni (30 min cu maşina)

telecabina Buşteni – Babele (70 de RON, dus-întors)
Castelul Cantacuzino (1h, 23 de RON, intrarea se face din oră în oră, la şi un sfert)
Mâncare la restaurantul La Cerdac
Cazare la Vila Leonida (240 RON/cameră dublă, mic dejun inclus )

Ziua 2

Buşteni – Râşnov (40 min cu maşina)

Cetatea Râşnov – (1h şi 30 min, 10 RON)

Râşnov – Bran (15 min cu maşina)

Castelul Bran – (1h, 30 RON)
Mâncare la Taverna Lupilor – (1h şi 30 min, aprox 80 RON)
satul Măgura Branului sau satul Peştera – (2-3 ore de explorare)

Întoarcere pe culoarul Rucăr – Bran şi autostrada Piteşti – Bucureşti (3h şi 30 min)

Traseul istoric începe cu Castelul Peleş, reşedinţa de vară a regelui Carol I, primul rege al României din dinastia Hohenzollern. După îndepărtarea lui Cuza în 1866, autorităţile române aveau o problemă. Unirea nu fusese garantată decât pe parcursul domniei lui Cuza, aşa că soluţia a fost introducerea unei case domnitoare străine. Castelul a fost construit între 1883 şi 1885, după planurile arhitectului german Johannes Schultz, în stil neorenascentist. Familia regală petrecea la Sinaia 6 luni pe an, iar castelul a avut rol de reşedinţă regală până în 1947, când a fost naţionalizat de regimul comunist. Din 2007 a trecut în proprietatea Regelui Mihai I, continuând să fie administrat ca muzeu şi instituţie naţională de statul român.

În afară de tururile obişnuite de vizitare, puteţi să vedeţi castelul şi cu alte prilejuri: Vânătoarea de ouă organizată în fiecare an în sâmbăta Paştelui, concerte “Sunetul Muzicii”, evenimente şi expoziţii temporare.

Continuăm cu Telecabina Buşteni – Babele, construită între 1974 şi 1977, când Ceauşescu a cerut Ministrului Turismului de pe atunci proiecte pentru revitalizarea turismului. Telecabina este prima din ţară care urcă de la altitudinea de 850 m (oraşul Buşteni) la 2300 de m (platoul aproape de Cabana Babele). Priveliștea de la pilonii 4 şi 5 vă oferă Crucea Eroilor Neamului, Brâna Caraimanului, Valea Jepilor și, în depărtare, Munții Baiului.

Castelul Cantacuzino ne întoarce în vremea domniei regelui Carol I. Castelul a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), fost ministru de Interne al României între 1899-1900, 1904-1907. Descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu, avea o avere colosală aşa că a fost supranumit “Nababul”. Probabil cunoaşteţi măcar unul din cele trei palate construite din banii săi: Palatul Cantacuzino din București, în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și “Micul Trianon”.

Castelul din Buşteni este construit în stil neoromânesc după planurile arhitectului Grigore Cerchez, fiind înconjurat de un parc minunat, cu grote, cascade și fântâni arteziene.

Tot inspirat de membrii familiei regale şi generalul Paul Leonida plănuieşte o casă de vacanţă în zonă. De pe Dealul Zamorei generalul plănuia să admire din confortul cerdacului său Munții Bucegi și Crucea Eroilor Neamului, construită de curând din inițiativa Reginei Maria în cinstea celor căzuți în Primul Război Mondial.

Vila Leonida a fost cumpărată de soţii Drulă în 2009 şi renovată pentru a reda atmosfera interbelică în care a fost construită.

Ziua a doua ne prinde în timpuri medievale. Cetatea Râşnov e menţionată în documente în anul 1335, în timpul unei invazii tătăreşti. Cu toate acestea, există dovezi arheologice care indică prezenţa pe Dealul Cetăţii a unor elemente de fortificaţie din Epoca Bronzului, posibil cetatea dacică Comidava şi prezenţa unei cetăţi de lemn teutonice (1211-1225).

Cetatea a rezistat asediilor turcilor, a rezistat schimbării stăpânirilor, i-a apărat pe cetăţenii târgului Râşnovului în timpul războaielor. A fost renovată în urma cutremurului din 1940 şi a fost folosită ca platou de filmare pentru filmele istorice Dacii (1966) şi Nemuritorii (1974), în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Şi istoria Castelului Bran începe cu cavalerii teutoni. Ei ridică aici o fortăreaţă în 1211, dar sunt izgoniţi din zonă în 1226. Saşii din zona Braşovului primesc în 1377 privilegiul de a ridica un castel, de la regele maghiar al vremii. Îl şi ridică până în 1388 şi timp de mai multe decenii castelul are şi rolul de vamă şi cel de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei destinată încercării de a opri extinderea Imperiului Otoman.

Singura legătură istorică pe care Branul o are cu Vlad Ţepeş este incursiunea din 1459 a armatei sale în zona Braşovului. Ţepeş arde suburbiile oraşului şi omoară sute de saşi, deoarece aceştia cereau taxe vamale mai mari pentru Ţara Românească şi îl susţineau pe oponentul lui la tron. Comunitatea săsească ţine să se răzbune pentru acest episod şi îl zugrăveşte în cronici drept un tiran.

Castelul e cumpărat de braşoveni în 1651 şi este folosit în diverse moduri (inclusiv cabana a Ocolului Silvic) până în 1920 când este cedat de către consiliul local reginei Maria a României. Această îl transformă în reşedinţă a familiei regale şi îl lasă moştenire Principesei Ileana la moartea sa. În 1948, guvernul comunist o sileşte pe Principesa Ileana să părăsească ţara şi abia în 1990 ea are dreptul să revadă castelul.

Din 2009 castelul aparţine moştenitorilor Principesei Ileana, Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și Arhiducesa Elisabeta.

Satele Măgura şi Peştera vă oferă o privelişte de neuitat asupra Bucegilor şi Pietrei Craiului. Dacă vreţi să vă descreţiţi frunţile şi să intraţi într-un loc cu linişte, vă recomandăm să urcaţi cei 3 km până pe dealuri.

Culoarul Rucăr Bran este un culoar tectonic care separă Masivele Bucegi și Leaota de Munții Piatra Craiului și Munții Iezer-Păpușa. Urmând acest culoar natural, autorităţile au făcut drumul DN73 care, pe măsură ce urcă, devine din ce în ce mai accidentat, cu multe serpentine, ajungând, la Fundata, la altitudini de peste 1000 de metri. Dacă doriţi să vă opriţi pe drum, aveţi obiective pentru încă 2 zile de traseu.

Costuri

Costurile traseului de mai sus pot ajunge la 560 RON de persoană, în funcţie de ce restaurante alegeţi sau ce mâncare alegeţi.

Traseul cu maşina are 425 de km, aşa că ar ajunge la 150 RON costurile cu motorina.

Pentru a inchiria o masina pentru 2 zile, preţurile pornesc de la 450 RON, la care se adaugă o garanţie cerută de firmă.

Trasee cu ghid

Pentru a vedea şi cărări mai puţin bătătorite în această zonă, puteţi alege serviciile unui ghid.

Dan Chitila vă poate arăta satele Măgura şi Peştera la pas. De asemenea, puteţi merge alături de el în Munţi Baiului, să admiraţi priveliştea de pe Piscul Câinelui.

Photo credits

Castelul Peleş – foto by Camil Iamandescu

April 7, 2015

Love0

Pestereala in Cioclovina

By adminCrisana, Destinatii, ExcursiiNo Comments

Aici, la My Secret Romania, ne propunem să vă arătăm din secretele României dar și să vă luam cu noi, să le vedeți, experimentați, trăiți cu ochii voștri.

A doua excursie din 2015 va fi făcută într-o peșteră: Cioclovina. Anglo-saxonii au termenul de “cave exploring”. Noi putem să îi spunem “explorare de peșteri” dar e lung, așa că i-am spus “peștereală”.

Ideea e că o să ne echipăm (salopete, mânuși, frontale, echipament de tehnică alpină) și o să petrecem câteva ore bune în peștera Cioclovina (Hunedoara). Ce-i deosebit la Cioclovina? Intrarea monumentală, pârâul din interior și… multe alte lucruri, care merită văzute, nu povestite.

Cioclovina face parte din Parcul Naţional Grădiştea Muncelului – Cioclovina din Munţii Şureanu, parc care se întinde pe o suprafaţă de nu mai puţin de 38 184 ha. Peştera Cioclovina şi peştera Cioclovina cu apă fac parte dintr-un sistem carstic complex, în care se intră cu ajutorul echipamentelor de tehnică alpină.

Pârâul Ponorici ne însoţeşte prin peşteră şi apoi dispare sub un perete de stâncă.

Program
Vineri
→ plecăm la prânz din București și ajungem seara la Cioclovina sat, unde înnoptăm
Sâmbătă
→ tură în peștera Cioclovina
→ drumeție printre vestigii daco-romane
Duminică
→povești, albinărit
→o mică drumeție până la cetatea dacică Piatra Roșie
→ în mașini și înapoi acasă

Tura aceasta este dedicată exploratorilor şi necesită un nivel de pregătire fizică mediu. Prietenii de la Mares Outdoor Events (ghizii noştri super-experimentaţi) spun că “explorările de peşteri şi canioane sunt un pic dincolo de sfera de confort a persoanelor obişnuite, dar mult în interiorul sferei de confort tehnic şi siguranţă a ghizilor noştri.”

Adică ne vom simţi uneori provocaţi – pe marginea unei săritori de 27 m de coborât în rapel, la traversarea unei cascade ori înotând peste un lac subteran – dar vom fi tot timpul în siguranţă.

Preț
400 lei/persoană
Include echipament, ghidaj peșteră, cazare 2 nopți.
Nu include mâncarea, pe care o vom găti împreună.

Transport
O să mergem cu mașinile personale și la final costul benzinei se va împărți între călători.

Dacă sună bine și dacă vrei să vii cu noi, dă-ne un mesaj până pe 10 aprilie!

poze: Cosmin Stan (http://badorgood.com/), Mares Outdoor Events

harta preluată de pe www.alpinet.org

April 4, 2015

Love0

“Delta” rimeaza cu “peste”

By Ioana PătrășcoiuDestinatii, Dobrogea, Gastronomie, TraditiiNo Comments

Dacă ai în plan o călătorie în Deltă – și eu sper să ai – trebuie să te pregătești psihic pentru pește. Dacă îți place sau nu peștele, dacă îl consumi în mod regulat sau nu, dacă ai un tip de pește preferat și unul de care nu te atingi, e secundar. Și s-ar putea să nu conteze deloc.

De fapt, știi ce? Mai bine uită tot ce știi legat de pește înainte să pleci. Îți va fi mai ușor să te bucuri de experiențele culinare care urmează. În Deltă o să servești pește la prânz, la cină, și cu puțin noroc, și la micul dejun, sub formă de icre. O să fii întâmpinat cu tărie și icre. Și dacă acum gândul ăsta te înfioră, odată ajuns acolo și trecut de prima zi, o să astepți cu poftă următoarea masă în timp ce încă mesteci la actuala.

Peștele din Deltă are alt gust. Nu o să-ți vină să crezi că ăsta din farfurie e șalău sau crap – că doar ai mai mâncat, ți-e familiar. N-o să-ți vină să crezi că această carne fragedă, care pare făcută la cuptor, a trecut și printr-un proces ușor de prăjire. O să te întrebi de ce celelalte borșuri de pește pălesc în comparație cu asta din farfurie. O să mai ceri o porție. O să întrebi de ingrediente, de rețetă. Probabil o să încerci acasă și tot nu o să aibă același gust.

Oamenii locului pescuiesc de mii de ani, de pe vremea când Delta încă nu era Deltă. Și de tot atâția ani îl prepară. Și au avut timp îndelungat să experimenteze cu rețete (chifteluțe din pește? da!) și să perfecționeze un mod de preparare. Să ceri pui din prima la masă înseamnă să-i jignești. Înainte de a le spune povestea ta de dragoste cu peștele – dacă îți place sau nu, dacă îl consumi în mod regulat sau nu, daca ai un tip preferat și unul de care nu te atingi niciodată- acceptă să guști din preparatele lor.

M-am întors în Delta în septembrie. Am stat cinci zile, am mâncat pește în fiecare zi și mă bucur că nu am fost singura de la masă căreia îi sclipeau ochii ca două linguri când gazdele, binevoitoare, suplineau cu încă o farfurie rasolul de pește. Singurul regret e legat de faptul că am avut parte de prea puține icre.

Gândul la o noua incursiune în Deltă mă face să-mi plouă în gură.

PS: Dacă ai ajuns în Mila 23, du-te și ia un prânz, o cină la Pensiunea Dunărea Veche. Și întreabă ce a pregătit doamna Lucica.

April 2, 2015

Love0

Mai e luna florilor, aprilie a magnoliilor

By Ioana PătrășcoiuDestinatii, Muntenia, Secretul saptamaniiNo Comments

Într-unul din romanele mele preferate scrie că “Începutul e un lucru delicat”. (“The beginning is a very delicate time”). În cazul de față, începutul a fost atât de delicat încât nu l-am simțit. Nu mai știu când și cum am început să mă uit la magnolii, să le identific, să le caut, să le aștept așa cum unii așteaptă TIFF-ul sau Electric Castle.

Dar știu că totul a luat avânt în aprilie 2013, când am fost pusă față în față cu cel mai mare copac de magnolie văzut vreodată. Eram în Iași, în fața primăriei, cu gura cascată, aparatul în mână și mă gândeam cât de norocoși sunt ieșenii că pot admira așa ceva în fiecare zi.

Apoi a fost aprilie 2014, când am traversat jumătate de țară ca să ajung din București la Deva. Vremea era răcoroasă, peisajul gri-maroniu și din loc în loc alb. Sau roz. Număram cu nesaț petele de culoare de pe Valea Oltului și mă minunam cât de mulți oameni și-au plantat magnolii în grădină.

Și lângă Deva, în parcul dendrologic din Simeria am dat peste…

Întoarsă în București, într-o zi de plimbare, am ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Radu Vodă, unde de-o parte și de alta a intrării în naos sunt …. doua magnolii roz. Loc binecuvântat.

Anul ăsta am început să le caut de iarna. Am identificat pe noua mea stradă vreo 2-3 pomi despre care bănuiam că ar fi magnolii. Acum, că au început să înmugurească și să înflorească, văd că sunt vreo 5-6. Și în unele curți sunt câte doi!

Noul meu ritual implică vânători zilnice de magnolii. Și cumva, aprilie mi-a devenit o lună tare dragă!

___

Locuri din București cu magnolii (multe magnolii)

curtea Muzeului de Artă București
cartierul Cotroceni
curtea mânăstirii Radu Vodă
Grădina botanică Dimitrie Brândză
strada Diligenței (fiecare curte are o magnolie)

April 2, 2015

Love0

Pe cai, in Tara Lovistei!

By adminExcursii, OlteniaNo Comments

Sunt înfășurată în două rânduri de haine și în sacul de dormit rezistent la 5 grade. Îmi spun că data viitoare o să îmi aduc unul mai gros și înjur în barbă natura și chemarea ei.

Asta înseamnă că va trebui să mă deznod din sac, să mai iau ceva haine pe mine, să ocolesc câteva trupuri adormite și să pășeșc fără zgomot pe dușumeaua de lemn a căbănuței. Pâș-pâș în bocanci pe scara de lemn și trezesc cel puțin două persoane.

Dincolo de ușă mijesc zorile. Toată Valea Călineștiului e sub negură și cerul strălucește de albastru. Uit cu totul de nevoile fiziologice (afară e mai cald) și mă pun pe fotografiat. Aș avea nevoie de un trepied cu care să fac un timelapse către vale. S-ar vedea cum se ridică negura, cum se ivește pădurea și cum verdele devine din ce în ce mai puternic în lumina soarelui.

E a doua vizită la Odăi. Suntem într-un sat care își păstrează aspectul de pe la 1500, gătim la vatră, facem duș la lumina lunii și ne bucurăm de liniște. Aflăm de la Mircea Onică, gazda noastră pasionată de istoria locului, că “în Evul Mediu timpuriu, din cauza invadatorilor, dar şi pentru că valea îngustă a Oltului nu permitea oamenilor destul teren agricol, localnicii din regiune s-au urcat în munţii Lotrului. Aici, în inima masivului, la peste 800 de metri, pe toţi versanţii cu deschidere sudică, în lumina soarelui, au desţelenit locul, fie prin ardere, fie cu securea, pădurile de fagi şi conifere dispărând, în locul lor apărând un sat – Odăi.” Mircea a moştenit de la părinţi “odaia mică”, veche de aproape o sută de ani şi a construit cu forţe proprii “odaia mare” – cea în care am dormit noi. Vrea să arate lumii cum se trăieşte simplu şi cât de mult contează să ne reconectăm cu natura şi cu animalele.

Pe la 8 începe timid ritualul trezirii. Mircea a făcut deja focul şi pune de cafea, Măriuca aduce bunătăţi pentru micul dejun, iar colegele mele de excursie vin către cişmea. Avem apă rece ca gheaţa sau un butoiaş cu apă fierbinte pentru cei care nu vor să se trezească din prima. Avem cafea sau ceai; omletă cu jambon de casă sau cu ardei şi ceapă, după reţeta Florinei. Luăm micul dejun la soare, privind din când în când spectacolul văii.

Alexandra a plecat după cai şi acum se întoarce triumfătoare cu Murgu, căpetenia micii herghelii. Alexandra şi Măriuca sunt fiicele lui Mircea şi antrenoarele noastre în ale călăriei. S-au urcat prima oară pe cal când aveau 3-4 ani şi au învăţat singure să se ţină în şa. Măriuca povesteşte că îşi puneau un scaun ca să ajungă să se urce pe mama lui Murgu. Uneori cădeau fix sub picioarele iepei şi ea le ocolea. Alexandrei i se luminează faţa când povesteşte despre primul ei galop. Avea 3 ani şi era în braţele lui Mircea, cutreierând văile. Acum ne învaţă pe noi cum să ne ţinem drepte în şa, cum să dăm comenzile şi cum să fim ferme ca să ne asculte caii. Dacă se plictiseşte, se urcă pe Murgu şi dă 2 ture la galop, de exemplificare. Fetele sunt îndrăgostite de cai, aşa că au luat lecţii pentru a-şi îmbunătăţi tehnica de călărie, au învăţat să dreseze şi se antrenează şi pentru acrobaţii.

Astăzi plecăm într-o plimbare mai lungă, spre culmea Priporului. Avem 6 cai şi suntem 10, aşa că vom face cu rândul. Alexandra şi o altă colegă o iau pe scurtătură către culme, iar eu şi Măriuca ne urcăm pe crupele lui Fulger şi Bongo. Procedura e cam aşa: Mihaela îşi scoate piciorul din scăriţa dreaptă, eu folosesc scăriţa şi mă opintesc în şa ca să mă aburc în spatele ei pe cal. Redau scăriţa, o îmbrăţişez cu patos şi pornim.

Urcăm pe un drum forestier şi în dreapta avem valea şi soarele. Cu cât panta e mai abruptă cu atât o îmbrăţişez mai mult pe Mihaela. Mă străduiesc să nu alunec, să nu mă lovesc de şa şi să ignor efortul pe care îl face Fulger cu doi călăreţi. Urmează o porţiune de drum îngustă, o scurtătură către golul alpin, aşa că ne dăm jos şi luăm caii de căpăstru. Golul alpin pare pictat din manualul de geografie – iarbă, jnepeniş, cimbrişor. De sus de tot vedem culmile Meridionalilor: Lotrului, Căpăţânii, Făgăraş. Măriuca încearcă să facă faţă întrebărilor.

Pauza de privit şi de poze ne prieşte şi nouă şi cailor. E cald, picioarele ni s-au transformat în nişte paranteze, dar avem toate un zâmbet larg. Suntem sus de tot, am cucerit poiana şi cu fiecare pas al calului am cucerit şi o bucăţică din noi. Pentru că am învăţat să avem încredere.

———————————————-

Următoarea plecare la Odăi o să fie pe 17 – 19 aprilie. Detalii și înscrieri aici
Dacă vi s-a făcut teamă citind articolul de mai sus, am câteva liniştiri:

Odaia nouă are acum sobă şi este izolată, deci vom dormi pe moale şi la cald.
Tura descrisă mai sus nu face parte din excursia pentru începători; vă veţi bucura de febră musculară, dar în cantităţi mici.
Cei care vor să descopere doar locul şi liniştea, nu şi călăria, sunt bineveniţi. Mai mulţi cai pentru noi!
Odăi nu există pe googlemaps. Vom merge aproape 10 km pe drum neasfaltat, intrând de pe E81, şoseaua care străbate Valea Oltului unind Râmnicu Vâlcea de Sibiu, şi urmărind Valea Călineştiului.

April 1, 2015

Love1

City break? Nu, castle break!

By Ioana PătrășcoiuDestinatii, Evenimente, Moldova, MusaiNo Comments

E foarte bine că ne-am obișnuit cu termenul de “city break”. Asta pentru că o să ne fie foarte ușor să adoptăm termenul de “castle break”. No, acesta ce înseamnă? “Pauză la castel”? Cam așa ceva.

Dar să o luăm de la Adam și Eva. România are multe castele. [Scurt test: oprește-te din citit aici, pune mâna pe foaie și scrie toate castelele pe care le știi din România. Ai 10 minute. După pui pixul jos și continui să citești. Dacă vrei, poți să ne spui rezultatul într-un comentariu.] Și castele, și palate, și conace. Sunt multe în spațiul transilvănean, unde titlul de nobil/grof venea la pachet cu domeniu și cu palat, dar la fel de multe sunt și în Moldova, Muntenia și Banat. În Dobrogea nu…acolo sunt cetăti dacice și elene, deci altă mâncare de pește.

Soarta acestor castele, conace, palate etc poate fi de la veselă la tragică sau orice nuanță de gri aflată între cele două extreme. Unele au rămas fără acoperiș, unele au fost sanatorii, unele au paznic, altele nu, unele au castelani, unele sunt în reabilitare, unele au fost transformate în unități de cazare de lux.

Și nimeni – nici măcar autoritățile (sic) – nu cunosc starea acestor ansambluri nobiliare extraurbane mai bine ca fetele de la Monumente Uitate. Ce a început acum câțiva ani ca un proiect școlar s-a transformat într-o inventariere (în etape) a castelelor și conacelor și în punerea lor la dispoziția publicului pe platforma monumenteuitate.org

Următorul pas a fost crearea unor excursii care să includă cele mai atrăgătoare/fermecătoare/accessibile conace, care a rezultat în mulți oameni bucuroși să vadă ceva despre care n-au învățat la ora de istorie. Încă un pas a fost crearea site-ului Castle Break

Castle Break este un demers îndrăzneţ care îşi propune o serie de excursii de weekend în care participanţii să descopere istoria şi poveştile castelelor şi conacelor din România. Alături de acestea vin alte situri istorice valoroase, ateliere de meşteri locali, bucate tradiţionale şi asociaţii cu proiecte inedite.

Sună bine? Dă click pe excursiile pregătite pentru anul asta și o să sune și mai bine! Recomandăm. 🙂

March 30, 2015

Love1

Am serbat ziua internaţională a iei la Odăi

La Zlatna se intampla un festival de film

Cioclovina – acasa la daci

Doua teleportari la Conacul Balcescu

Bine de știut

Traseu de survolat Valea Prahovei si istoria Romaniei in 2 zile

Pestereala in Cioclovina

“Delta” rimeaza cu “peste”

Mai e luna florilor, aprilie a magnoliilor

Pe cai, in Tara Lovistei!

City break? Nu, castle break!

Fresh from the blog

Recent Comments

Archives